Celik și alții împotriva Turciei

SECȚIUNEA A TREIA DECIZIA PARTIALĂ PRIVIND REEVABILITATEA cererii nr. 56835/00 prezentate de Ali Riza CAELIK și de alții împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 25 martie 2004 într-o cameră compusă din dnii Cabral Barreto președinte Caflisch Kūris Türmen Zupančič Traja, Gyulumyan, judecători și dlui V. Berger, grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 14 decembrie 1999, având în vedere decizia Curții de a invoca dispozițiile articolului 29 alineatul (3) din convenție și de a examina împreună admisibilitatea și fondul cauzei, După ce a deliberat, face următoarea decizie DEFINITIVĂ Reclamanții, Ali Režza çarelik, Șenol Bilgen, U Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitanți, pot fi rezumate după cum urmează.

Reclamanții Șenol Bilgen, U La 18 ianuarie 1994, ei au fost audiați de procurorul Republicii lângă curtea de securitate a statului La 2 februarie 1994, procurorul i-a acuzat pe reclamanți că sunt membri ai unei organizații armate ilegale, Partidul Revoluționar Popular Turc (Türkie Devrimci Halk Partizani) , a solicitat condamnarea acestora în temeiul art. 168. § 2 din Codul penal și 5 din Legea nr. 3713 privind combaterea terorismului. În fața Curții de Securitate a statului, reclamanții au contestat acuzațiile aduse împotriva lor. Prin hotărârea din 28 septembrie 1995, Curtea de Securitate a statului i-a declarat pe reclamanți vinovați de faptele care le erau reproșate și i-a condamnat pe Ali R La 9 iulie 1998, Curtea de Casație a infirmat hotărârea din 28 septembrie 1995 din cauza unor nereguli procedurale.

La 31 decembrie 1998, Curtea de Securitate a Statului va reiniția condamnările pronunțate la 28 septembrie 1995. Reclamanții s-au ocupat de casare. La 24 iunie 1999, Curtea de Casație a confirmat Hotărârea din 31 decembrie 1998. Invocând art. 5 alineatul (2) din convenție, reclamanții susțin că nu au fost informați cu privire la motivele arestării lor în timpul arestării lor și, prin urmare, nu au putut să se apere în mod corespunzător în timpul interogatoriilor lor. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamanții se plâng de lipsa imparțialității și independenței Curții de Securitate a statului care i-a condamnat, din cauza calității de magistrat militar al unuia dintre membrii săi.

De asemenea, aceștia susțin, în temeiul articolului 6 alineatul (3) din convenție, lipsa de echitate în cadrul procedurilor penale, deoarece, pe de o parte, nu au beneficiat de asistență din partea unui avocat în timpul interogării lor în timpul custodiei lor, pe de altă parte, concluziile procurorului general aproape de Curtea de Casație nu le-au fost notificate în timp util pentru a permite consiliului lor să își pregătească efectiv apărarea. Invocând art. 10 din Convenție, reclamanții se plâng de o încălcare a libertății lor de exprimare și, în special, de o încălcare a libertății lor de a se informa. În sfârșit, reclamanții contestă faptul că condamnarea lor se bazează pe discriminare din cauza opiniilor lor politice, astfel contrar articolului 14 din Convenție.

Reclamanții invocă o încălcare a articolului 6 alineatul (1) și a articolului 3 din convenție în măsura în care cauza lor nu ar fi fost ascultată de o instanță independentă și imparțială și dreptul lor la un proces echitabil nu ar fi fost respectat în fața Curții de Securitate a statului și a Curții de Casație. În situația actuală a dosarului, Curtea nu consideră că este în măsură să se pronunțe cu privire la admisibilitatea acestor obiecțiuni, astfel cum sunt expuse de solicitanți, și consideră necesar să le aducă la cunoștința guvernului pârât, în conformitate cu art. 54 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul său de procedură. Curtea a examinat celelalte obiecțiuni ale reclamanților, astfel cum au fost prezentate, și a constatat că reclamanții au fost informați cu privire la eventualele obstacole în calea admisibilității cererii lor.

Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, aceasta nu a identificat nicio formă de încălcare a drepturilor și libertăților garantate prin convenție sau prin protocoalele sale; prin urmare, această parte a cererii trebuie respinsă în temeiul articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână examinarea obiecțiunilor reclamanților din art. 6 alineatul (1) și 3 din Convenția privind prezența unui magistrat militar în cadrul Curții de Securitate a statului care i-a condamnat pe reclamanți și lipsa de echitate a procedurii penale Declară cererea inadmisibilă pentru surplus. Vincent Berger Ireneu Cabral Barreto Moduleer Președintele

TROISIÈME SECTION

DÉCISION PARTIELLE

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n o 56835/00 présentée par Ali Riza ÇELIK et autres contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l'Homme (troisième section), siégeant le 25 mars 2004 en une chambre composée de : MM. I. Cabral Barreto , président , L. Caflisch , P. Kūris , R. Türmen , B. Zupančič , K. Traja, M me A. Gyulumyan, juges , et de M. V. Berger, greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 14 décembre 1999, Vu la décision de la Cour de se prévaloir des dispositions de l'article 29 § 3 de la Convention et d'examiner conjointement la recevabilité et le fond de l'affaire, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Les requérants, Ali Rıza Çelik, Șenol Bilgen, Uğur Tuncer et Așkın Tuncer, sont des ressortissants turcs.

Ali Rıza Çelik est né en 1962 et résidait à İzmir à l'époque des faits. Les autres requérants sont nés en 1971 et résident à Zonguldak. Ils sont représentés devant la Cour par M e Sevgi Binbir, avocat au barreau d'İzmir. Les faits de la cause, tels qu'ils ont été exposés par les requérants, peuvent se résumer comme suit. Les requérants Șenol Bilgen, Uğur Tuncer et Așkın Tuncer furent arrêtés le 8 janvier 1994, Ali Rıza Çelik le 9 janvier suivant. Ils furent placés en garde à vue dès leur arrestation dans les locaux de la direction de sûreté d'Izmir où ils furent contraints de signer des dépositions. Le 18 janvier 1994, ils furent entendus par le procureur de la République près la cour de sûreté de l'Etat d'İzmir (“le procureur”- “la cour de sûreté de l'Etat”).

Le même jour, ils furent traduits devant le juge assesseur de cette juridiction, lequel ordonna leur mise en détention provisoire. Le 2 février 1994, le procureur mit les requérants en accusation devant la cour de sûreté de l'Etat, composé de trois magistrats, dont l'un relevant de la magistrature militaire. Reprochant aux requérants d'être membres d'une organisation armée illégale, le Parti révolutionnaire populaire turc ( Türkiye Devrimci Halk Partisi) , il requit leur condamnation en vertu des articles 168 § 2 du code pénal et 5 de la loi n o 3713 sur la lutte contre le terrorisme. Devant la cour de sûreté de l'Etat, les requérants contestèrent les accusations portées contre eux. Par un arrêt du 28 septembre 1995, la cour de sûreté de l'Etat déclara les requérants coupables des faits qui leur étaient reprochés et condamna Ali Rıza Çelik et Așkın Tuncer à 15 ans de réclusion et Șenol Bilgen et Uğur Tuncer à 12 ans et 6 mois de réclusion.

Les requérants se pourvurent en cassation. Le 9 juillet 1998, après avoir tenu une audience, la Cour de cassation, infirma l'arrêt du 28 septembre 1995, pour cause d'irrégularité procédurale. Le 31 décembre 1998, la cour de sûreté de l'Etat réitéra les condamnations prononcées le 28 septembre 1995. Les requérants se pourvurent en cassation. Le 24 juin 1999, la Cour de cassation confirma l'arrêt du 31 décembre 1998. GRIEFS Invoquant l'article 5 § 2 de la Convention, les requérants allèguent ne pas avoir été informés des raisons de leur arrestation pendant leur garde à vue et, de ce fait, ne pas avoir pu se défendre de façon appropriée lors de leurs interrogatoires. Invoquant l'article 6 § 1 de la Convention, les requérants se plaignent du manque d'impartialité et d'indépendance de la cour de sûreté de l'Etat qui les a condamnés, en raison de la qualité de magistrat militaire de l'un de ses membres.

Ils allèguent aussi au regard de l'article 6 § 3 de la Convention, le manque d'équité dans la procédure pénale car d'une part, ils n'ont pas bénéficié de l'assistance d'un avocat lors de leur interrogation pendant leur garde à vue, d'autre part les conclusions du procureur général près la Cour de cassation ne leur ont pas été notifiées en temps utile afin de permettre à leur conseil de préparer effectivement leur défense. Invoquant l'article 10 de la Convention, les requérants se plaignent d'une atteinte à leur liberté d'expression et plus particulièrement d'une atteinte à leur liberté de s'informer. Les requérants font enfin grief de ce que leur condamnation était fondée sur une discrimination du fait de leurs opinions politiques, donc contraire à l'article 14 de la Convention.

EN DROIT 1. Les requérants allèguent une violation de l'article 6 §§ 1 et 3 de la Convention dans la mesure où leur cause n'aurait pas été entendue par un tribunal indépendant et impartial et leur droit à un procès équitable n'aurait pas été respecté devant la cour de sûreté de l'Etat et la Cour de cassation. En l'état actuel du dossier, la Cour n'estime pas être en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ces griefs, tels qu'exposés par les requérants, et juge nécessaire de les porter à la connaissance du Gouvernement défendeur, en application de l'article 54 § 3 b) de son Règlement. 2. La Cour a examiné les autres griefs des requérants tels qu'ils ont été présentés, et a constaté que les requérants ont été informés des obstacles éventuels à la recevabilité de leur requête.

Compte tenu de l'ensemble des éléments en sa possession, et dans la mesure où elle est compétente pour connaître des allégations formulées, elle n'a relevé aucune apparence de violation des droits et libertés garantis par la Convention ou ses Protocoles. Il s'ensuit que cette partie de la requête doit être rejetée en application de l'article 35 § 4 de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l'unanimité, Ajourne l'examen des griefs des requérants tirés de l'article 6 §§ 1 et 3 de la Convention concernant la présence d'un magistrat militaire au sein de la cour de sûreté de l'Etat qui a condamné les requérants et le manque d'équité de la procédure pénale ; Déclare la requête irrecevable pour le surplus.

Vincent Berger Ireneu Cabral Barreto Greffier Président