CtEDO 10.06.2004 Auto

HATUN et AUTRES contre la TURQUIE

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
10.06.2004
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Partiellement irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2004
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
HATUN et AUTRES contre la TURQUIE (CtEDO, 2004)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA DECIZIE PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 57343/00 prezentate de Dolsan HATUN și de alții împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 10 iunie 2004 într-o cameră compusă din domnii Ress președinte Cabral Barreto Caflisch Türmen Tsatsa-Nikolovska Traja Gyulumyan, judecători și V. Berger, grefier de secțiune Având în vedere cererea sus-menționată formulată la 20 aprilie 2000, După ce a deliberat, face următoarea decizie, în fapt, reclamanții, domnii Do Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către reclamanți, pot fi rezumate după cum urmează. În cadrul unei operațiuni împotriva PKK, interzise ca organizație teroristă în dreptul turc, reclamanții au fost arestați și reținuți succesiv de către agenți ai Direcției de Securitate a D În iunie 1995, Mehmet quelelik la 26 februarie 1996. În fața polițiștilor, reclamanții au recunoscut că au participat la acțiuni în numele acestei organizații. *), apoi aduse în fața judecătorului care se află în fața acestei instanțe, care a dispus arestarea lor provizorie. Hac a fost pus în arest provizoriu la 9 iunie 1995, Doisan Hatun și Hüseyin Güçlü la data de 14 În iunie 1995, Mehmet ceaelik pe 27 februarie 1996. În fața acestor doi magistrați, ei s-au întors la declarațiile lor făcute sub constrângere în timpul arestării și au pretins că le-au semnat cu ochii legați. Printr-un act de punere în aplicare din 10 iulie 1995, procurorul Republicii lângă curtea de securitate a statului, reproșându-i pe reclamanții Dolsan Hatun, Hüseyin Güçlü și Hac 3713 privind lupta împotriva terorismului. Prin reproșarea lor, printre altele, de a fi implicat în acte criminale de separatism și de desfacere a integrității statului, procurorul le-a cerut condamnarea în temeiul articolului 125 din Codul penal care reprimă, printre altele, actele de înaltă trădare împotriva integrității statului. Printre faptele reproșate reclamanților se numără mai multe atacuri cu explozivi îndreptate împotriva băncilor sau instituțiilor publice, jafuri armate, jafuri la familii de origine kurdă pentru a sprijini organizarea mai multor atacuri cu explozivi, incendii forestiere, asasinate pentru soluționarea conturilor interne ale organizației, acte de vandalism asupra bunurilor care aparțin unor terți, amenințări și utilizări ale forțelor asupra civililor. La o dată ulterioară care nu este indicată, recurentul Mehmet acestelik a fost acuzat, de asemenea, de acordarea de sprijin și sprijin organizației pe baza articolelor 169 din Codul penal și 5 din Legea nr. 3713. Dosarul său a fost anexat celorlalți solicitanți. În cadrul procedurii în fața Curții de Securitate a Statelor Unite, reclamanții au pledat nevinovați și, în această privință, au susținut că, în timpul arestării lor, declarațiile lor fuseseră luate sub presiunea polițiștilor. Printr-o hotărâre din 22 iulie 1997, Curtea de Securitate a statului, compusă din trei magistrați de carieră, printre care unul care se ocupă de magistratura militară, i-a recunoscut pe reclamanții vinovați de infracțiunile pentru care au fost acuzați. Ea i-a condamnat pe Hac Pentru a stabili vinovația reclamanților, Curtea ține seama de declarațiile lor colectate în diferite etape ale procedurii, de declarațiile martorilor, de procesele-decembrie și de percheziție, de procesele-verbale de refacere la fața locului, de documentele și de armele confiscate, de rapoartele autopsiei, de mărturiile în concordanță ale coinculpaților. La 7 iulie 1998, Curtea de Casație a pronunțat sentința pentru vice-procedură și a trimis cazul în fața Curții de Securitate a statului. La 3 decembrie 1998, în urma revizuirii dosarului, Curtea de Securitate a statului va reiniția aceleași pedepse pronunțate împotriva reclamanților. La 18 octombrie 1999, Curtea de Casație a confirmat ultima hotărâre. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamanții se plâng că cauza lor nu a fost ascultată în mod echitabil de către un tribunal independent și imparțial. În această privință, ei expun că un judecător militar, a cărui independență față de superiorii săi militari nu este asigurată în mod corespunzător, se afla în cadrul Curții de Securitate a statului Izmir. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamanții se plâng de durata procedurii penale. Invocând art. 6 alin. (1) și (3) din Convenție, reclamanții declară necunoașterea dreptului lor la un proces echitabil în măsura în care ar fi fost condamnați numai pe baza declarației lor obținute sub presiune în timpul custodiei. În plus, ei se plâng că nu au beneficiat de asistență juridică în timpul detenției, în fața Parchetului și în fața judecătorului care se ocupă de instanța de securitate a statului. Invocând art. 14 din Convenție, coroborat cu art. 6, reclamanții se plâng de tratamentul special al drepturilor la apărare și al regimului pedepselor mai puțin favorabile decât dreptul comun, la care au fost supuși în cursul procedurii în fața Curții de Securitate a statului. Invocând art. 34 din Convenție, reclamanții susțin că nenotificarea hotărârilor Curții de Casație împiedică, în practică, dreptul lor individual de a acționa în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamanții se plâng că cauza lor nu a fost ascultată în mod echitabil de către un tribunal independent și imparțial. Invocând și art. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestor obiecțiuni și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul său de procedură. Invocând art. 14 din Convenție, coroborat cu art. 6, reclamanții se plâng că au fost judecați de o instanță de securitate de la Ö Õ ï din cauza opiniilor lor politice și că sunt supuși, în această privință, unui tratament special, în special în ceea ce privește drepturile la apărare și regimul de execuție a pedepselor mai puțin favorabile decât cea a dreptului comun, cărora le-au fost supuse în cursul procedurii în fața instanței de securitate a statului. Curtea constată că faptul de a se angaja în activități armate cu caracter separatist în vederea trecerii unei părți a teritoriului național sub suveranitatea unui alt stat a fost considerat de legiuitorul turc drept o infracțiune deosebit de gravă, calificată drept act de 2845 privind structura și procedura cursurilor de securitate de la Õ stat prevedea că orice persoană acuzată de o încălcare a dreptului terorist este supusă unui tratament mai puțin favorabil decât cel al dreptului comun, în special în ceea ce privește regimul de executare a pedepselor, custodia și limitările care decurg din aceasta. Distincția în litigiu nu a fost făcută între diferite grupuri de persoane, ci între diferite tipuri de persoane, în funcție de gravitatea pe care o recunoștea legiuitorul; prin urmare, nu există niciun element de natură să se ajungă la concluzia că, în speță, în speță, a existat o discriminare mai mică decât cea a Convenției (a se vedea, mutatis mutandis Gerger c. Turcia [GC], nr. 24919/94, § 69, 8 iulie 1999, și Kömürcü c. Turcia (dec), nr. 77432/01, 22 noiembrie 2002). Prin urmare, această parte a cererii este vădit nefondată în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (4) din convenție. Invocând art. 34 din convenție, reclamanții susțin că lipsa de notificare a hotărârilor Curții de Casație împiedică în practică dreptul lor individual de acțiune. În speță, reclamanții au luat cunoștință de hotărârea Curții de Casație pentru a-și putea introduce cererea în fața Curții în termen de șase luni, care se încheie prin art. 35 alineatul (1) din convenție. În aceste condiții, Curtea consideră că reclamanții și-au putut exercita în mod liber dreptul la o cale de atac individuală, astfel cum se prevede la art. 34. Prin urmare, cauza trebuie respinsă pentru lipsa vădită de temei în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână examinarea obiecțiunilor reclamanților cu privire la lipsa de independență și de imparțialitate a instanței de securitate a statului membru al societății Izmir, precum și durata și durata procedurii în fața acesteia [art. 6 alineatul (1) și art. 3 alineatul (3) ] Denumirea cererii inadmisibile pentru surplus. Vincent Berger Georg Ress modulier Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2005-10-20
0,96
AFFAIRE HATUN ET AUTRES c. TURQUIE
le Gouvernement ») n’a pas désigné d’agent aux fins de la procédure devant la Cour. 3. Les requérants alléguaient le manque d’indépendance et d’impartialité de la cour de sûreté de l’Etat d’Izmir ainsi que la durée et l’iniquité de la procé
CtEDO 2003-06-03
0,96
BASTIMAR et AUTRES contre la TURQUIE
QUATRIÈME SECTION DÉCISION PARTIELLE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 74337/01 présentée par Şemsettin BAŞTIMAR et autres contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant le 3 juin 2003 en une ch
CtEDO 2003-04-10
0,96
KAYA et AUTRES contre la TURQUIE
TROISIÈME SECTION DÉCISION PARTIELLE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 54335/00 présentée par Mehmet KAYA et autres contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 10 avril 2003 en une chambre
CtEDO 2000-08-31
0,96
TUTMAZ et AUTRES contre la TURQUIE
QUATRIÈME SECTION DÉCISION PARTIELLE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 51053/99 présentée par Suphi TUTMAZ et autres contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant le 31 août 2000 en une chambre
CtEDO 2004-09-30
0,96
YILMAZ et DURC c. TURQUIE
TROISIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 57172/00 présentée par Hikmet YILMAZ et Ali DURC contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l'Homme (troisième section), siégeant le 30 septembre 2004 en une chambre c
Sursă