CtEDO 03.06.2003 Auto

BASTIMAR et AUTRES contre la TURQUIE

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
03.06.2003
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Partiellement irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2003
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
BASTIMAR et AUTRES contre la TURQUIE (CtEDO, 2003)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A PATRA DECIZIE PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 74337/01 prezentată de ȘEMSETTIN BAȘTIMAR și alții împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care se întrunește la 3 iunie 2003 într-o cameră compusă din Sir Nicolas Bratza președinte Palm Türmen Strážnická dnii Fischbach Casadevall Garlicki, judecători M. Având în vedere cererea sus-menționată depusă la 30 august 2001, După ce a deliberat, face următoarea decizie: recurentele, dnii Șemsettin Bastnamar, Șükrü Demirtaș, Ali Șahindal, Kenan Aygören și Tekin Gencer sunt resortisanți turci, născuți în 1969, 1967, 1972 și, respectiv, ultimii doi în 1971. Ele sunt reprezentate în fața Curții de către domnul F. Karakaș, avocat e la Istanbul. Circumstanțele cauzei Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitanți, se pot rezuma după cum urmează. Procedura penală privind primul, al treilea, al patrulea și al cincilea reclamant Primul și al patrulea reclamant au fost arestați și reținuți la 7 mai 1995, al treilea reclamant la 6 mai 1995 și ultimul la 5 mai 1995 de către agenți ai Direcției pentru securitate d La 15 și 16 mai 1995, poliția a colectat declarațiile reclamanților. La 17 mai 1995, au stat în fața procurorului republicii lângă curtea de securitate din statul în care se afla. În aceeași zi, ei au fost duși în fața judecătorului judecător din aceeași jurisdicție care a ordonat arestarea lor provizorie. Printr-un act de punere sub acuzare din 30 octombrie 1995, procurorul Republicii l-a acuzat pe primul reclamant în temeiul articolului 168 din Codul Penal și pe ceilalți reclamanți în temeiul articolului 125 din acesta. În plus, acesta a solicitat beneficiul amnistiei pentru ultimul solicitant. Septembrie, 19 noiembrie 1996 și 28 ianuarie 1997, instanța de securitate a statului a respins cererea de eliberare provizorie a reclamanților și a dispus menținerea lor în detenție provizorie, ținând cont de natura infracțiunii reprobabile, de starea probelor și de conținutul dosarului Procedura penală privind cel de-al doilea reclamant Cel de-al doilea reclamant a fost arestat și reținut la 10 martie 1996 de către agenți ai Direcției pentru Securitate Dah, secțiunea de combatere a terorismului. Poliția a emis procese-verbale de percheziție, de reconstituire a faptelor și de confruntare. La 19 martie 1996, poliția a primit declarația reclamantului. La 22 martie 1996, a fost prezentat în fața procurorului republicii, în aceeași zi a fost adus în fața judecătorului judecător care se afla în fața Curții de Securitate a Statelor Unite care a dispus arestarea sa provizorie. printr-un act de acuzare din 27 martie 1996, procurorul Republicii a intentat o acțiune publică împotriva reclamantului în temeiul articolului 125 din Codul penal. La audierile din 19 iunie, 5 august, 2 octombrie și 2 decembrie 1996, Curtea de Securitate a statului a respins cererea de eliberare provizorie a reclamantului și a dispus menținerea sa în detenție provizorie, ținând cont de natura infracțiunii reprobabile, de starea probelor și de conținutul dosarului Junction a ambelor proceduri. La tribunalul din 14 februarie 1997, instanța a pronunțat pronunțarea celor două proceduri. La audierile din 25 martie, 22 mai, 22 iulie, 30 septembrie, 25 noiembrie 1997, 22 ianuarie, 17 martie și 21 mai 1998, Curtea a respins cererea de eliberare provizorie a reclamanților și a dispus menținerea lor în detenție provizorie. Având în vedere natura infracțiunii reprobabile, starea probelor și conținutul dosarului, a avut loc la audierea mai multor martori și a polițiștilor care au colectat declarațiile reclamanților. La tribunalul din 21 iulie 1998, instanța le-a acordat primului, celui de-al doilea și celui de-al patrulea reclamant un termen pentru pregătirea apărării lor. Cel de-al treilea reclamant și-a prezentat apărarea. Ultimul reclamant a contestat independența și legitimitatea Curții de Securitate a statului. La audierile din 24 septembrie și 1 În decembrie 1998, Curtea a emis un ordin judecătoresc pentru reclamanții absenți. În lacul din 18 februarie 1999, Curtea a acordat celui de-al treilea reclamant un termen pentru pregătirea apărării sale. Primul reclamant a opus refuzul său de a-și prezenta cererea. La tribunalul din 4 mai 1999, Comisia a acordat un termen suplimentar celui de-al doilea și celui de-al patrulea reclamant pentru pregătirea apărării lor și l-a invitat pe ultimul reclamant să se prezinte în instanță. Primul și al treilea reclamant și-au prezentat apărarea. În lan. 7 decembrie 1999, cel de-al doilea reclamant și-a prezentat apărarea. La audierile din 7 decembrie 1999, 2 martie, 25 mai, 1 August 2000, 15 martie și 19 aprilie 2001, Curtea a acordat un termen suplimentar celui de-al patrulea reclamant pentru pregătirea apărării sale. La ședințele din 21 iulie, 24 septembrie, 1 decembrie 1998, 18 februarie, 4 mai, 8 iulie, 21 septembrie, 7 decembrie 1999, 2 martie, 25 mai, 1 August, 12 octombrie, 30 noiembrie 2000, 15 martie 2001 și 19 aprilie 2001, instanța de securitate a statului a respins cererea de eliberare provizorie a reclamanților și a dispus menținerea lor în detenție provizorie, ținând cont de natura infracțiunii reprobabile, de starea probelor și de conținutul dosarului. Prin hotărârea din 17 mai 2001, l-a condamnat pe primul reclamant la 12 ani și șase luni de închisoare în temeiul articolului 168 alineatul (2) din Codul Penal și, ținând seama de durata detenției provizorii, a dispus eliberarea acestuia. Ea i-a condamnat pe ceilalți solicitanți la pedeapsa capitală în temeiul articolului 125 din Codul Penal, transformată într-o pedeapsă pe viață. La 23 mai 2001, reclamanții au formulat un recurs în casation. L 2845 din 16 iunie 1983, în cazul în care o detenție provizorie este ordonată de un judecător care se ocupă de o curte de siguranță de la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În acest caz, în cazul în care instanța de securitate din lamaie este compusă din mai multe camere, în conformitate cu art. 18 din Legea nr. 2845, coroborată cu art. 299 alin. (3) din Codul de procedură penală, aceaceasta este camera al cărei număr urmează a fi competent pentru a cunoaște opoziția; sil n Invocând art. 5 alineatul (3) din Convenție, reclamanții se plâng de durata detenției lor provizorii și de lipsa motivării pentru menținerea lor în detenție provizorie. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamanții se plâng că cauza lor nu a fost ascultată în mod echitabil de către un tribunal independent și imparțial. În această privință, ei expun că un judecător militar, a cărui independență față de superiorii săi militari nu este asigurată în mod corespunzător, se afla în cadrul Curții de Securitate a statului t . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamanții se plâng de durata procedurii penale împotriva lor în fața instanței de securitate din statul membru în care se află. Invocând art. 6 alineatele (1) și (3) din Convenție, reclamanții susțin necunoașterea dreptului lor la un proces echitabil, în măsura în care nu au fost asistați de un avocat în cursul procedurii preliminare și pe parcursul întregii proceduri pentru al doilea și al patrulea reclamant. Pe de altă parte, ei se plâng de schimbări în componența Curții de Siguranță a statului, de la a stabili procesele-verbale de confruntare și de refacere a faptelor și de la a interoga martorii acuzați. Invocând art. 13 din Convenție, reclamanții se plâng că nu dispun de o acțiune internă eficientă pentru a face să se constate încălcările pe care le aduc în fața Curții. Invocând art. 14 din Convenție, reclamanții se plâng de discriminare în măsura în care persoanele care se află în fața Curților de Siguranță de Stat sunt supuse unui tratament special, în special în ceea ce privește executarea pedepselor și mijloacele de drept oferite pentru combaterea măsurilor privative de libertate. Reclamanții se plâng de durata detenției lor provizorii și nu dispun de o cale de atac internă eficientă pentru contestarea acesteia din urmă. În acest sens, se invocă articolele 5 alineatul (3) și 13 din convenție. Invocând art. 6 alineatul (1) din convenție, aceștia susțin că cauza lor nu a fost ascultată într-un termen rezonabil. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu consideră că este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestor obiecții și consideră necesar să le aducă la cunoștința guvernului pârât, în conformitate cu art. 54 Õ b) din Regulamentul său de procedură. Invocând art. 6 alin. (1) și (3) din Convenție, reclamanții se plâng de lipsa de echitate a procedurii în fața instanței de securitate a statului. Curtea arată că procedura penală inițiată împotriva reclamanților este în continuare pendinte în fața Curții de Securitate a Uniunii Europene. Or, Curtea consideră că este necesar să se ia în considerare ansamblul procedurii penale inițiate pentru a se pronunța cu privire la conformitatea acesteia cu prevederile articolului 6 alineatul (1) și ale articolului 3 din Convenție. Prin urmare, în stadiul actual al procedurii în fața instanțelor interne, prezentarea acestor obiecțiuni este prematură și, prin urmare, reclamanții nu se pot plânge în acest sens de nicio încălcare a convenției. Le este permis să sesizeze din nou Curtea în cazul în care consideră că, la sfârșitul procedurii penale inițiate împotriva lor, acestea sunt victime ale presupuselor încălcări. Această parte a cererii este prematură și trebuie respinsă în sensul articolului 35 alineatul (1) și al articolului 4 din Convenție. Invocând art. 13 din Convenție, reclamanții se plâng că nu dispun de o acțiune internă eficientă pentru a face să se constate încălcările pe care le invocă în fața Curții. Curtea subliniază faptul că în art. 13 se garantează existența în dreptul intern a unei căi de atac care să permită să se prevaleze să denunțe nerespectarea drepturilor și libertăților garantate de Convenție. Cu toate acestea, Comisia reamintește că dreptul recunoscut de această dispoziție nu poate fi exercitat decât pentru un motiv care poate fi invocat în sensul jurisprudenței organelor convenției și că caracterul pârât al acesteia apreciază în funcție de faptele cauzei și de natura problemelor juridice implicate (a se vedea, printre altele, Boyle și Rice c. Regatul Unit, Hotărârea din 27 aprilie 1988, seria A n 131). În ceea ce privește f un c ț i o n are a reclama n ț i o cale de atac internă eficientă pentru a contesta durata de r e c ț i ei lor provizorii, Curtea hotărăște să amâne examinarea acestei persoane din unghiul articolului 5 Õ 4 din Convenție. Având în vedere concluziile sale de mai sus cu privire la obiec ț ii reie n ț i o n aflt e de la art. 6 § 1 și 3 din Convenție, Curtea consideră că afirmațiile reclamanților cu privire la aceste aspecte nu pot fi considerate obiecții care pot fi apărate în raport cu Convenția; prin urmare, aceasta nu indică nicio încălcare a art. 13 din Convenție. Prin urmare, această parte a cererii este în mod evident greșit întemeiată în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alineatul (4). Invocând art. 14 din Convenție, reclamanții se plâng de discriminare în măsura în care persoanele care se află în fața Curților de Siguranță de Stat sunt supuse unui tratament special, în special în ceea ce privește executarea pedepselor și mijloacele de drept oferite pentru combaterea măsurilor privative de libertate. Curtea constată că faptul de a organiza o organizație ilegală a fost considerat de legiuitorul turc drept o încălcare deosebit de gravă, calificată drept "act de În special în ceea ce privește regimul de executare a pedepselor, custodia, precum și limitările care decurg din aceasta. Distincția nu a fost făcută între diferite grupuri de persoane, ci între diferite tipuri de persoane, în funcție de gravitatea pe care legiuitorul le-a recunoscut. Prin urmare, nu există niciun element de natură să se ajungă la concluzia că, în speță, în speță a existat o discriminare în sensul Convenției (a se vedea Gerger c. Turcia [GC], nr. 24919/94, § 69, 8 iulie 1999). Prin urmare, această parte a cererii este vădit nefondată în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alineatul (4). Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână examinarea obiecțiunilor reclamanților întemeiate pe durata detenției provizorii [art. 5 alineatul (3) ], pe lipsa unor căi de atac pentru contestarea acesteia [art. 5 alineatul (4) ] și pe durata procedurii penale [art. 6 alineatul (1) ] Declara cererea inadmisibilă pentru suprataxă.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2003-02-04
0,97
TEMEL ET AUTRES contre la TURQUIE
QUATRIÈME SECTION DÉCISION FINALE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 36203/97 présentée par Sabri TEMEL et autres contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant le 4 février 2003 en une chambre c
CtEDO 2006-12-05
0,96
AFFAIRE BAȘTIMAR ET AUTRES c. TURQUIE
QUATRIÈME SECTION AFFAIRE BAŞTIMAR ET AUTRES c. TURQUIE (Requête n o 74337/01) ARRÊT STRASBOURG 5 décembre 2006 DÉFINITIF 05/03/2007 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut sub
CtEDO 2006-07-04
0,96
BASTIMAR ET AUTRES c. TURQUIE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION PARTIELLE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 27709/02 présentée par Şemsettin BAŞTIMAR et autres contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 4 juillet 2006 en une c
CtEDO 2004-06-24
0,96
BAZANCIR et AUTRES contre la TURQUIE
TROISIÈME SECTION DÉCISION FINALE SUR LA RECEVABILITÉ des requêtes n os 56002/00 et 7059/02 présentées par Yaşar BAZANCIR et autres contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 24 juin 2004 en
CtEDO 2003-04-01
0,96
TOSUN contre la TURQUIE
QUATRIÈME SECTION DÉCISION PARTIELLE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 62312/00 présentée par Veli TOSUN contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant le 1 er avril 2003 en une chambre composée
Sursă