MIR v. SWITZERLAND

Reclamantul, Zakria Sadiq Mir, este un cetățean al Regatului Unit născut în 1937. Un avocat și bancher de profesie, locuiește în Zurich în Elveția. După căsătorie în 1968, reclamantul și soția sa s-au mutat în Regatul Unit unde au reședința cu cei doi copii, născuți în 1967 și, respectiv, 1970. În 1972 s-au mutat în Elveția, deși din 1975-1978 reclamantul a locuit în Statele Unite și în Regatul Unit. Apoi s-a întors în Elveția unde a obținut permise anuale de reședință (Aufenthaltsbewilligung). Între timp, fiind separat de soția sa din 1975, căsătoria lor a fost dizolvată în 1977. Ulterior, reclamantul era frecvent șomer și intermitentă depindea de asistență socială. În 1978, iar în 1980, 1983, 1984 și 1990, Hotărârea de Poliție (Polizeidirecția) a Cantonului Zurich a refuzat cererea reclamantului de o autorizație de reședință pe termen lung (Niederlassungsbewilligung) având în vedere datoria sa continuă de impozitare și de pensie alimentară și dependența sa de bunăstarea publică. În 1985, reclamantul a fost, de fapt, avertizat de Guvernul (Regierungsrat) al Cantonului Zurich că va fi expulzat din Elveția dacă nu a respectat plățile sale de pensie alimentară și dacă continuă să fie o povară pentru fondul de asistență socială. În 1994 permisul de reședință al reclamantului a fost reînnoit până în 1995. În 1996 Poliția extraterestră a solicitat reclamantului să își regularizeze statutul în Elveția. Cererea suplimentară de autorizare a domiciliului a fost refuzată de către Hotărârea de Poliție la 13 noiembrie 1996, care, în plus, i-a ordonat să părăsească Cantonul Zurich până la 31 ianuarie 1997. În decizia sa, Hotărârea de Poliție a remarcat, printre altele, că reclamantul era șomer și nu a încercat să găsească locuri de muncă; a avut datorii de 53.000 de franci elvețieni (CHF), iar asistența socială i-a plătit peste 140.000 CHF. Apelul reclamantului împotriva acestei decizii a fost respins de Guvernul Cantonului din Zurich la 29 aprilie 1998. La 27 noiembrie 1998, Curtea Federală (Bundesgericht) a respins recursul de drept administrativ al reclamantului (Verwaltungsgerichtsbeschwerde). În hotărârea sa, Curtea a constatat că reclamantul nu se poate baza pe art. 8 din Convenție, deoarece el nu mai era căsătorit și copiii săi erau adulți. În plus, reclamantul nu poate pretinde că are legături speciale cu Elveția având în vedere șomajul, datoria și dependența sa față de asistența socială. La 17 decembrie 1998, poliția extraterestră a cantonului din Zurich a ordonat reclamantului să părăsească Elveția până la 28 februarie 1999. La 22 decembrie 1998, reclamantul a depus la Curtea Federală un recurs de drept public (staatsrechtliche Bescherde) împotriva deciziei din 29 aprilie 1998. Atunci când a informat Curtea Federală că a ratat termenul de apel, reclamantul a insistat să își continue recursul, subliniind că decizia din 29 aprilie 1998 nu a conținut o declarație privind posibilele căi de recurs disponibile la el. La 19 ianuarie 1999, Curtea Federală a declarat recursul de drept public al reclamantului inadmisibil. La 1 octombrie 1999, reclamantul a fost transportat de către poliție la aeroportul Zurich, unde a intrat într-un avion la Londra. La 10 noiembrie 1999, Curtea de district din Zurich (Bezirksgericht) a amenziat reclamantul CHF 40 pentru nerespectarea ordinului de a părăsi Elveția până la 28 februarie 1999. La 13 noiembrie 1999, reclamantul s-a căsătorit cu un cetățean elvețian și în aceeași zi s-a mutat la Zurich. Se pare că a obținut ulterior un permis de ședere anual.

The applicant, Zakria Sadiq Mir, is a citizen of the United Kingdom born in 1937. A lawyer and banker by profession, he resides in Zurich in Switzerland. After marrying in 1968 the applicant and his then wife moved to the United Kingdom where they took up residence with their two children, born in 1967 and 1970 respectively. In 1972 they moved to Switzerland, although from 1975-1978 the applicant resided in the United States and the United Kingdom. He then returned to Switzerland where he obtained annual residence permits (Aufenthaltsbewilligung). Meanwhile, having been separated from his wife since 1975, their marriage was dissolved in 1977. Subsequently, the applicant was frequently unemployed and intermittently depended on social assistance. In 1978, and again in 1980, 1983, 1984 and 1990, the Police Directorate (Polizeidirektion) of the Canton of Zurich refused the applicant’s request for a long-term residence authorisation (Niederlassungsbewilligung) in view of his continuing tax and alimony debts and his dependence on public welfare. In 1985 the applicant was in fact warned by the Government (Regierungsrat) of the Canton of Zurich that he would be expelled from Switzerland if he failed to comply with his alimony payments and if he continued to be a burden on the social assistance fund. In 1994 the applicant’s residence permit was renewed until 1995. In 1996 the Aliens’ Police requested the applicant to regularise his status in Switzerland. The applicant’s further request for a domicile authorisation was refused by the Police Directorate on 13 November 1996, which, furthermore, ordered him to leave the Canton of Zurich by 31 January 1997. In its decision, the Police Directorate noted, inter alia, that the applicant was unemployed and had not tried to find employment; he had debts amounting to 53,000 Swiss francs (CHF), and the social assistance had paid out over CHF 140,000 to him. The applicant’s appeal against this decision was dismissed by the Government of the Canton of Zurich on 29 April 1998. On 27 November 1998 the Federal Court (Bundesgericht) rejected the applicant’s administrative law appeal (Verwaltungsgerichtsbeschwerde). In its judgment, the court found that the applicant could not rely on Article 8 of the Convention as he was no longer married and his children were adults. Moreover, the applicant could not claim to have any particular ties with Switzerland in view of his unemployment, his debts, and his dependency on social assistance. Warnings had also not been heeded. On 17 December 1998 the Aliens’ Police of the Canton of Zurich ordered the applicant to leave Switzerland by 28 February 1999. On 22 December 1998 the applicant filed with the Federal Court a public law appeal (staatsrechtliche Bescherde) against the decision of 29 April 1998. When informed by the Federal Court that he had missed the time-limit for appealing, the applicant insisted on pursuing his appeal, pointing out that the decision of 29 April 1998 had not contained a statement as to possible remedies available to him. On 19 January 1999 the Federal Court declared the applicant’s public law appeal inadmissible. On 1 October 1999 the applicant was brought by the police to Zurich airport where he boarded a plane to London. On 10 November 1999 the Zurich District Court (Bezirksgericht) fined the applicant CHF 40 for failing to comply with the order to leave Switzerland by 28 February 1999. On 13 November 1999 the applicant married a Swiss citizen and on the same day moved to Zurich. It appears that he subsequently obtained an annual residence permit.