SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere nr. 71106/01 prezentată de Mounir IBRAHIM împotriva Elveției Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 27 august 2002 într-o cameră compusă din domnii J.-P. Costa președinte Wildhaber Gaukur Jörundsson Jungwiert Butkevych Thomassen Ugrekhelidze judecători și din domnul Dolle graffière de secțiune, având în vedere cererea prezentată mai sus la 20 iunie 2001, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât, Având în vedere scrisorile adresate reclamantului prin grefa din 20 decembrie 2001 și 5 iunie 2002, după ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOAREA reclamantului, Mounir Ibrahim, este un resortisant libanez născut în 1967. El avea reședința în Rüti, Elveția, la momentul introducerii cererii.
El este reprezentat în fața Curții de către M. W. Greiner, avocat la Zurich. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul a sosit în Elveția la 7 martie 1990. A doua zi a depus o cerere de azil. La 15 ianuarie 1992, Oficiul Federal pentru Refugiați a respins cererea de azil a reclamantului și i-a acordat o perioadă de timp necesară la 15 aprilie 1992 pentru a părăsi Elveția. La o dată nedeterminată, invocând căsătoria sa amiabilă cu un resortisant german, reclamantul a solicitat prelungirea termenului de plecare. La 22 mai 1992, reclamantul s-a căsătorit cu S., o resortisant bosniac rezident, în beneficiul unei autorizații de stabilire, în cantonul Zurich.
Din cauza acestei căsătorii, reclamantului i s-a acordat o autorizație de ședere în cantonul Zurich. Reclamantul și S. au avut doi fii, A. și Al., născuți la 24 martie 1993 și, respectiv, 22 mai 1995. La 25 mai 1998, Tribunalul Districtual Berna-Laupen l-a condamnat pe reclamant la 18 luni de închisoare cu suspendare timp de 3 ani pentru încălcarea Legii federale privind drogurile. La 5 octombrie 1998, ținând cont de această condamnare, precum și de separarea intervenită în 1996, conducerea poliției din cantonul Zurich, secțiunea de poliție a străinilor (denumită în continuare Poliția Străinilor din Zurich), a refuzat reînnoirea autorizației de ședere în cantonul reclamantului și a acordat reclamantului un termen necesar la 21 noiembrie 1998 pentru a părăsi teritoriul cantonal.
Divorțul reclamantului și al S. a fost pronunțat la 12 februarie 1999; decizia pronunțată de poliția străinilor din Zurich în octombrie 1998 a fost confirmată, la recursul reclamantului, de Consiliul de Stat al cantonului Zurich la 12 iulie 2000, de Tribunalul Administrativ al cantonului Zurich la 11 octombrie 2000 și, în cele din urmă, de Tribunalul Federal la 19 februarie 2001. La 10 mai 2001, poliția străinilor din Zurich a acordat reclamantului o perioadă de timp necesară la 15 iulie 2001 pentru a părăsi teritoriul cantonal. S. și reclamantul au convenit ca acesta din urmă să se ducă în vacanță în Liban cu A. și Al. în perioada 13 - 29 iulie 2001. În august 2001, S. a primit un apel telefonic de la reclamant, pe care l-a informat că și-a găsit un loc de muncă în Liban și nu i-ar aduce înapoi pe cei doi copii în Elveția.
La 9 august 2001, S. a depus o plângere penală împotriva reclamantului pentru răpirea minorilor. GRIEF Invochant la art. 8 din convenție, reclamantul se plânge de refuzul autorităților elvețiene de a-și reînnoi autorizația de ședere. PROCEDURA Cererea a fost depusă la 20 iunie 2001 și înregistrată la 29 iunie 2001 la 27 iunie 2001, președintele celei de-a doua secțiuni a respins cererea de aplicare a articolului 39 din Regulamentul Curții prezentată de solicitant. La 13 septembrie 2001, Curtea a decis să prezinte cererea guvernului pârât, invitându-l să își prezinte în scris observațiile cu privire la admisibilitate și la temeinicia sa.
Guvernul și-a prezentat observațiile la 11 decembrie 2001. La 20 decembrie 2001, acestea au fost transmise reclamantului, care a fost invitat să transmită observațiile sale ca răspuns înainte de 1 În februarie 2002. Deoarece reclamantul nu a răspuns la această scrisoare, la 5 iunie 2002 i s-a adresat o scrisoare de rechemare, cu această ocazie, atenția sa a fost atrasă asupra articolului 37 alineatul (1) litera (a) din Convenție, în care Curtea poate decide să șteargă o cerere din rol în cazul în care circumstanțele permit să se ajungă la concluzia că reclamantul nu mai intenționează să o mențină (...) Reclamantul nu a dat curs acestei scrisori. ÎN Curtea concluzionează că reclamantul nu mai dorește să își mențină pledoaria, în sensul art. 37 alin. (1) lit. (a) din Convenție.
În plus, Curtea consideră că: … Dolle J.-P. Costa Grefier Președinte
DÉCISION Requête n° 71106/01 présentée par Mounir IBRAHIM contre la Suisse La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 27 août 2002 en une chambre composée de MM. J.-P. Costa , président , L. Wildhaber , Gaukur Jörundsson , K. Jungwiert , V. Butkevych , M me W. Thomassen , M. M. Ugrekhelidze , juges , et de M me S. Dollé , greffière de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 20 juin 2001, Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur, Vu les lettres adressées au requérant par le greffe les 20 décembre 2001 et 5 juin 2002, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant, Mounir Ibrahim, est un ressortissant libanais né en 1967. Il résidait à Rüti, en Suisse, au moment de l’introduction de la requête.
Il est représenté devant la Cour par M e W. Greiner, avocat à Zurich. Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit. Le requérant arriva en Suisse le 7 mars 1990. Le lendemain, il déposa une demande d’asile. Le 15 janvier 1992, l’Office fédéral des réfugiés rejeta la demande d’asile du requérant et lui impartit un délai échéant le 15 avril 1992 pour quitter la Suisse. A une date non déterminée, invoquant son mariage imminent (« bevorstehende ») avec une ressortissante allemande, le requérant sollicita la prorogation du délai de départ. Le 22 mai 1992, le requérant épousa S., une ressortissante bosniaque résidant, au bénéfice d’une autorisation d’établissement, dans le canton de Zurich.
En raison de ce mariage, une autorisation de séjour dans le canton de Zurich fut délivrée au requérant. Le requérant et S. eurent deux fils, A. et Al., nés les 24 mars 1993 et 22 mai 1995 respectivement. Tous deux sont de nationalité libanaise. Le requérant et son épouse se séparèrent en 1996. En 1997, S., A. et Al. s’établirent dans le canton de Bâle. Le 25 mai 1998, le tribunal de district de Berne-Laupen condamna le requérant à 18 mois d’emprisonnement avec sursis pendant 3 ans pour infractions à la Loi fédérale sur les stupéfiants. Le 5 octobre 1998, tenant compte de cette condamnation ainsi que de la séparation intervenue en 1996, la direction de la police du canton de Zurich, section police des étrangers (ci-après la police des étrangers de Zurich), refusa de renouveler l’autorisation de séjour dans le canton du requérant et impartit à ce dernier un délai échéant le 21 novembre 1998 pour quitter le territoire cantonal.
Le divorce du requérant et de S. fut prononcé le 12 février 1999. La décision rendue par la police des étrangers de Zurich en octobre 1998 fut confirmée, sur recours du requérant, par le Conseil d’État du canton de Zurich le 12 juillet 2000, par le tribunal administratif du canton de Zurich le 11 octobre 2000 et enfin, par le Tribunal fédéral le 19 février 2001. Le 10 mai 2001, la police des étrangers de Zurich impartit au requérant un délai échéant le 15 juillet 2001 pour quitter le territoire cantonal. S. et le requérant convinrent que ce dernier se rendrait en vacances au Liban avec A. et Al. du 13 au 29 juillet 2001. Le 1 er août 2001, S. reçut un appel téléphonique du requérant l’informant qu’il avait trouvé un emploi au Liban et ne ramènerait pas les deux enfants en Suisse.
Le 9 août 2001, S. déposa une plainte pénale à l’encontre du requérant pour enlèvement de mineurs. GRIEF Invoquant l’article 8 de la Convention, le requérant se plaint du refus des autorités suisses de renouveler son autorisation de séjour. PROCÉDURE La requête a été introduite le 20 juin 2001 et enregistrée le 29 juin 2001. Le 27 juin 2001, le président de la deuxième section a rejeté la demande d’application de l’article 39 du règlement de la Cour présentée par le requérant. Le 13 septembre 2001, la Cour a décidé de porter la requête à la connaissance du gouvernement défendeur, en l’invitant à présenter par écrit ses observations sur sa recevabilité et son bien-fondé.
Le Gouvernement a présenté ses observations le 11 décembre 2001. Le 20 décembre 2001, celles-ci ont été transmises au requérant, qui a été invité à faire parvenir ses observations en réponse avant le 1 er février 2002. Le requérant n’ayant pas répondu à ce courrier, une lettre de rappel lui a été adressée le 5 juin 2002. A cette occasion, son attention a été attirée sur l’article 37 § 1 a) de la Convention, aux termes duquel « (...) la Cour peut décider de rayer une requête du rôle lorsque les circonstances permettent de conclure (...) que le requérant n’entend plus la maintenir (...) ». Le requérant n’a pas donné suite à ce courrier.
EN DROIT La Cour constate que le requérant a cessé tout contact avec la Cour et son greffe après l’introduction de sa requête en date du 20 juin 2001. En particulier, invité à présenter ses observations en réponse à celles du gouvernement défendeur, il n’a pas donné suite aux courriers qui lui ont été adressés les 20 décembre 2001 et 5 juin 2002. La Cour en conclut que le requérant n’entend plus maintenir sa requête, au sens de l’article 37 § 1 a) de la Convention. Par ailleurs, elle estime qu’aucune circonstance particulière touchant au respect des droits garantis par la Convention n’exige la poursuite de l’examen de la requête, au sens de l’article 37 § 1 in fine de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Décide de rayer la requête du rôle.
S. Dollé J.-P. Costa Greffière Président