CASE OF BOULTIF v. SWITZERLAND

Reclamantul este un cetățean algerian născut în 1967. Reclamantul a intrat în Elveția cu viză turistică în decembrie 1992. La 19 martie 1993, s-a căsătorit cu M.B., un cetățean elvețian. La 27 aprilie 1994, reclamantul a fost condamnat de Oficiul de District Zürich (Statthalteramt) pentru posesia ilegală a armelor. Potrivit acuzațiilor prezentate ulterior împotriva reclamantului, el a comis, la 28 aprilie 1994, infracțiunile de jaf și daune la proprietate prin atacul unui om, împreună cu o altă persoană, la 1 a.m., aruncându-l la sol, lovind-l în față și luand 1,201 franci elvețieni de la el. 10. Curtea de district Zürich (Bezirksgericht) a condamnat reclamantul acestor infracțiuni la 17 mai 1995, deși hotărârea a fost anulată la apel, deoarece reclamantul nu a fost reprezentat de un avocat. Procedura a fost reluată în fața Curții de district, care la 1 iulie 1996 a condamnat reclamantul la opt luni de închisoare, suspendată la condamnare. 11. Atât biroul procurorului, cât și reclamantul au interzis un recurs, după care, la 31 ianuarie 1997, Curtea de Apel (Obergericht) din Cantonul Zürich a condamnat reclamantul la doi ani de închisoare necondiționată pentru jaf și daune la bunuri. În hotărârea sa, instanța a considerat că reclamantul a fost în mod deosebit nemilos și brutal și că culpabilitatea sa (Verschulden) este severă. 12. La 17 noiembrie 1997, Curtea de Casație (Kassationsgericht) din Cantonul Zürich a respins noul motiv de nulitate al reclamantului. 13. La 11 mai 1998, reclamantul a început condamnarea cu doi ani de închisoare. 14. La 19 mai 1998, Hotărârea de Chestiuni Sociale și Securitate (Direktion für Soziales und Sicherheit) din Cantonul Zürich a refuzat să reînnoiască permisul de rezidență al reclamantului (Aufenthaltsbewilligung). 15. Apelul reclamantului împotriva acestei decizii a fost respins de guvernul (Regierungsrat) din Cantonul Zürich la 21 octombrie 1998. 16. Într-o declarație scrisă din 18 noiembrie 1998, soția reclamantului s-a plâns că va fi așteptată să-și urmărească soțul în Algeria. Deși recunoaște că vorbește franceză, a afirmat că nu va avea nici un loc de muncă în Algeria și nu va avea bani. Ea a considerat cel mai șocant că un cuplu căsătorit a fost separat. 17. Avocatul reclamantului împotriva hotărârii din 21 octombrie 1998 a fost respins de Curtea Administrativă (Verwaltungsgericht) din Cantonul Zürich la 16 iunie 1999. În hotărârea sa, instanța a invocat nerenovarea permisului de ședere al reclamantului, în special în ceea ce privește articolele 7 și 11 din Legea federală privind domiciliul și domiciliul extraterestrilor (Bundesgesetz über Aufenthalt und Niederlassung der Ausländer) și la art. 16 § 3 din decretul de punere în aplicare a Actului (Vollziehungsverordnung). Curtea a considerat că nerenovarea a fost solicitată în interesul ordinului public și al securității. Ar putea separa reclamantul de soția sa, deși ar putea trăi împreună într-o altă țară sau să se viziteze. 18. La 2 august 1999, reclamantul a fost eliberat timpuriu din închisoare. 19. Procesul de drept administrativ al reclamantului (Verwaltungsgerichts- bischwerde) împotriva hotărârii din 21 octombrie 1998 a fost respins de Curtea Federală (Bundesgericht) la 3 noiembrie 1999. Curtea a reamintit că, în conformitate cu art. 10 alineatul (1) din Legea federală privind domiciliul și domiciliul extraterestru, condamnarea penală a unui străin a servit drept motiv de expulzare. Nu a existat încălcarea articolului 8 din Convenție, deoarece autoritățile au refuzat să reînnoiască permisul de ședere al reclamantului având în vedere infracțiunile grave pe care le-a comis. Măsura a fost impusă în interesul ordinului public și al securității. Faptul că s-a purtat bine în închisoare este irelevant, deoarece acest lucru nu se referă la comportamentul său în afara. 20. Curtea Federală a remarcat că un număr mare de relații ale reclamantului trăiau în Algeria și că el nu a demonstrat legături deosebit de strânse cu Elveția. Deși soția sa nu ar fi fost ușor să-l urmărească în Algeria, acest lucru nu a fost complet imposibil. Într-adevăr, a vorbit franceză și a fost în măsură să aibă unele legături prin telefon cu sora ei. Cuplul ar putea locui, de asemenea, în Italia, unde reclamantul a petrecut ceva timp înainte de a veni în Elveția. 21. Prin decizia din 1 decembrie 1999 Oficiul Federal al Extraterestrilor (Bundesamt für Ausländerfragen) a emis un ordin de interzicere a reclamantului de a intra în Elveția începând cu 15 ianuarie 2000 pentru o perioadă de timp nedefinită (auf unbestimamte Dauer). Prin decizia din 3 decembrie 1999, Oficiul a ordonat reclamantului să părăsească Elveția până la 15 ianuarie 2000 22. La o dată neespecificată în 2000, reclamantul a părăsit Elveția și locuiește în prezent în Italia. 23. În decembrie 1997, reclamantul a adoptat un curs de formare pentru a deveni chelner. De la 20 august 1997 până la 21 ianuarie 1998 a lucrat ca pictor pentru o organizație pentru refugiații din Zürich. 24. În timp ce reclamantul își îndeplinea condamnarea la colonia de închisoare Ringwil din Hinwil, serviciile de închisoare au emis un raport interimar la 12 noiembrie 1998 privind comportamentul său, conform căruia lucrarea sa de grădinar și de mână stabilă a fost satisfăcătoare. Raportul a afirmat, de asemenea, că el a avut maniere bune și o personalitate foarte plăcută; că camera sa era întotdeauna ordonată; că, ca regulă, el a revenit punctuală din concediu; și că diferite teste de urină pentru detectarea drogurilor au arătat toate rezultate negative. 25. Potrivit unui raport de lucru de la C. Societatea, datată de 28 februarie 2000, a lucrat în mod satisfăcător cu această companie începând cu 3 mai 1999 ca grădinar asistent și electrician. Un raport de lucru al companiei V, datată de decembrie 1999, a declarat că reclamantul a lucrat bine precum și asistentul grădinar pentru această companie timp de opt săptămâni între mai și noiembrie 1999. 26. Potrivit unei scrisori trimise de Ministerul Internului italian la ambasada elvetiană din Roma, data de 20 februarie 2001, reclamantul a rezistat legal în Italia de la 16 august 1989 până la 21 februarie 1992 și, din acea dată, nu și-a reînnoit permisul de ședere (permesso di soggiorno). 27. Secțiunea 7 alineatul (1) din Legea federală privind domiciliul și rezidența extraterestrilor (Bundesgesetz über Aufenthalt und Niederlassung der Ausländer), din 26 martie 1931, prevede: „Soțul străin al unui cetățean elvețian are dreptul să fie acordat un permis de ședere sau să o aibă prelungit. După o reședință regulară și neîntreruptă de cinci ani, soțul are dreptul la domiciliu. În conformitate cu art. 10 alineatul (1) litera (a) din lege, „strainicul poate fi expulsat din Elveția sau dintr-un canton dacă ... (a) a fost pedepsit de o instanță pentru că a comis o infracțiune sau o infracțiune...” 29. Secțiunea 11 alineatul (3) din lege prevede că „expulzia nu este ordonată decât dacă pare adecvată având în vedere situațiile în ansamblu”. 30. art. 16 § 3 din Ordinul de punere în aplicare a Legii federale privind domiciliul și reședința extratereștrilor (Vollziehungsverordnung) prevede: „Pentru a stabili oportunitatea (art. 11 alineatul (3) din Act), următoarele elemente sunt importante: severitatea infracțiunii comise de străin; durata șederii sale în Elveția; și daunele pe care el și familia sa le-ar suferi dacă ar fi fost expulzat. În cazul în care pare să existe justificare juridică în conformitate cu secțiunea 10 alineatul (1) litera (a), chiar dacă acest lucru poate fi nepotrivit în aceste circumstanțe, străinul este amenințat cu expulzare. Amenințarea expulzării trebuie eliberată ca o decizie scrisă și justificată și trebuie să menționeze în mod clar ceea ce se preconizează străinului.”