GARDNER and 3 APPLICATIONS v. THE UNITED KINGDOM

CUARTA DECIZIE PARȚIONALĂ PRIVIND ADMINISIBILITATEA cererii nr. 12937/02 GARDNER și alte 3 cereri împotriva Regatului Unit Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care a stat la 30 aprilie 2002 în calitate de ședință compusă de Președintele Pellonpää Sir Nicolas Bratza Pastor Ridruejo dna Palm Makarczyk Maruste Judici Pavlovschi și dl M. O’Boyle Având în vedere cererile; după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Circumstanțele cazului A se vedea tabelul atașat. Legea internă și practică relevante În temeiul dreptului Regatului Unit, anumite prestații de securitate socială, inclusiv plata văduvicei, alocarea mamei văduvă și pensia văduvă, sunt plătite din Fondul Național de Asigurări. Prin secțiunea 1 din Legea privind securitatea socială și beneficiile din 1992 („Legea din 1992”), fondurile necesare pentru a plăti astfel de beneficii trebuie furnizate prin intermediul contribuțiilor plătibile secretarului de stat pentru securitate socială de către câștigători, angajatori și alții, împreună cu anumite adăugari făcute la Fond de Parlament. Bărbații și femeile care câștigă sunt obligați să plătească aceleași contribuții de securitate socială în funcție de statutul lor de salariați sau de salariați independenți. Plata adunătorilor în temeiul art. 36 din Legea 1992, o femeie văduvă are dreptul la plata unei văduve (în prezent, o plată forfetară de 1000 GBP) dacă: (i) ea este sub vârsta de pensie la momentul în care soțul ei a murit, sau el nu a avut atunci dreptul la o pensie de pensie de categorie A; (ii) soțul ei a îndeplinit anumite condiții specifice de contribuție de securitate socială prevăzute într-un program al Legii 1992. În temeiul articolului 37 din Legea din 1992, în măsura în care este relevantă, o femeie văduvă (și care nu s-a recăsătorit) are dreptul la alocarea mamei în anumite condiții, următoarele fiind condițiile relevante pentru situația prezentului caz: (i) soțul său a îndeplinit condițiile de contribuție prevăzute într-un program al Actului; și (ii) ea are dreptul să beneficieze de un copil în legătură cu un fiu sau fiica ei însuși și cu soțul său îndepărtat. Indemnitatea mamei văduvăzi se ridică în prezent la 72,50 GBP pe săptămână, cu un supliment de 9,70 GBP pe săptămână în ceea ce privește copilul mai mare eligibil, și un supliment de 11,35 GBP pe săptămână în ceea ce privește alți copii. Pensiunea văduvă În temeiul articolului 38 din Legea din 1992, o femeie văduvă (și care nu este recăsătorită) are dreptul la pensia unei văduve în cazul în care: (i) soțul său a îndeplinit condițiile de contribuție prevăzute într-un program al Legii; și (ii) la data morții soțului ei a avut peste 45 de ani, dar sub 65 de ani; sau (iii) ea a încetat să aibă dreptul la alocarea unei mame văduvă în momentul în care avea peste 45 de ani, dar sub vârsta de 65 de ani. 4. Termenul pentru cererile de beneficii Termenul pentru cererea de plată a Văduvii și Alocarea mamei văduvă sunt stabilite în Regulamentul privind securitatea socială (Claims and Payments) 1987 („Regulamentul din 1987”), al cărui regulamentul 19 prevede: „(2) Timpul prescris pentru a solicita prestațiile menționate la alineatul (3) este de trei luni începând în ziua în care, în afară de a satisface condițiile depunerii unei cereri, reclamantul are dreptul la prestația în cauză. (3) Beneficiile la care se aplică alineatul (2) sunt – (...) (g) beneficiile văduvei; (...)” Termenele stabilite în versiunea modificată a Regulamentului 19 se aplică tuturor cererilor de beneficii ale văduvelor făcute la 7 aprilie 1997, indiferent de data pierderii. 5. Legea 1999 privind Reforma de bunăstare și pensii („Legea 1999”) introduce două noi prestații de securitate socială, Alocarea părintelui văduvizat și Indemnitatea de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa. Indemnitatea de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa. Ambele vor fi plătite bărbaților și femeilor care îndeplinesc condițiile de eligibilitate relevante. De asemenea, Legea de 1999 introduce o nouă plată de securitate socială, numită plată de lipsa de lipsa de lipsa, atât pentru bărbați, cât și pentru femei în locul platei de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa. Părțile relevante ale Actului au intrat în vigoare la 9 aprilie 2001 și permit oricărui bărbat al cărui soție moare înainte, la data respectivă sau după aceea, sau oricărei femei ale căror soț moare la data respectivă sau după aceea, să solicite acordarea de alocare a Părinților Viduvi. De asemenea, permite oricărui bărbat al cărui soție moare la sau după data respectivă să solicite plată pentru livrare sau livrare în același mod ca o femeie al cărei soț moare la sau după acea dată. Legea din 1999 păstrează drepturile femeilor în temeiul Legii din 1992 ale căror soți au murit înainte de 9 aprilie 2001. Astfel, acestea vor continua să aibă dreptul la plată a văduvei, la alocarea mamei văduve și la pensia de văduvă în cazul în care sunt îndeplinite condițiile relevante de calificare. COMPLAINT Reclamanții se plâng că legislația britanică de securitate socială le discrimină pentru motive de sex, în încălcarea articolului 14 din Convenție, luată în conjuncție atât cu art. 8 din Convenție, cât și cu art. 1 din Protocolul nr. 1. Reclamanții se plâng că lipsa de dispoziții privind prestațiile pentru văduvi în temeiul legislației britanice de securitate socială le discrimină din motive de sex, în încălcarea articolului 14 din Convenția luată coroborat atât cu art. 8 din Convenția, cât și cu art. 1 din Protocolul nr. Toți reclamanții se plâng de încălcare continuă a deceselor soției lor la datele stabilite la coloana 5 din tabelul atașat. art. 14 prevede: „Drumarea drepturilor și libertăților prevăzute în prezenta convenție este asigurată fără discriminare pe niciun motiv, cum ar fi sexul, rasa, culoarea, limba, religia, opinia politică sau de altă natură, origine națională sau socială, asocierea cu o minoritate națională, proprietatea, nașterea sau alt statut.” art. 8 prevede (dacă este cazul): „1. Fiecare are dreptul de a respecta viața sa privată și de familie .... Nu va exista nici o interferență de către o autoritate publică în exercitarea acestui drept, cu excepția celor care sunt în conformitate cu legea și sunt necesare într-o societate democratică în interesele ... bunăstarea economică a țării ....” art. 1 din Protocolul nr. 1 prevede: „1. Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de posesele sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea bunurilor în conformitate cu dobânda generală sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau penalități.” Cu toate acestea, Curtea remarcă că, în ceea ce privește cererea „prima” din fiecare caz, a căror dată este stabilită la coloana 6 din tabelul atașat, hotărârea internă finală în sensul articolului 35 § 1 din convenție a fost atinsă mai mult de șase luni înainte de data în care cererea a fost depusă Curții. În consecință, cererile, în măsura în care se referă la aceste afirmații, au fost depuse prea târziu și trebuie respinse, în conformitate cu art. 35 alineatul § 4 din Convenție. În ceea ce privește cererea „a doua” în fiecare caz, a căror dată este stabilită la coloana 7 a tabelului atașat, Curtea reamintește că, în conformitate cu art. 34 din Convenție, aceasta poate primi cereri de la persoane fizice și de la alte persoane „clamând să fie victimă de o încălcare de către una dintre Înaltele părți contractante a drepturilor prevăzute în Convenție sau în protocoalele sale”. Pentru a pretinde că este o victimă a unei încălcări, o persoană trebuie să fie direct afectată de măsura depusă (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Buckley c. Regatul Unit din 25 septembrie 1996, Raporturile Hotărârilor și Deciziilor 1996-IV, p. 1288, §§§ 56-59 și Valmont c. Regatul Unit decizia din 23 martie 1999, nepublicată. În prezent, în perioada dintre moartea soțiilor lor, la datele stabilite la coloana 5 din tabelul atașat și datele la care au depus cererile lor de „a doua” pentru beneficiile văduvei, astfel cum se prevede la coloana 7 din tabelul atașat, reclamanții nu pot fi afirmați că au fost afectați direct de discriminarea a căror plângere în legătură cu această afirmație de „a doua”, deoarece o femeie în aceeași poziție care nu a făcut nicio reclamație pentru beneficiile văduvelor nu ar fi avut dreptul la beneficiile văduvelor în temeiul legislației interne. În special, ea nu ar fi avut dreptul la plata unei văduve, care trebuie să fie solicitată, începând cu 7 aprilie 1997, în termen de trei luni de la moarte. În consecință, pentru perioada dintre decesul soției lor și data în care au depus cererile lor de „a doua” pentru beneficiile văduvelor, reclamanții nu pot pretinde că au fost victime de o încălcare a drepturilor acestora în temeiul Convenției și al Primului Protocol și că cererile, în măsura în care acestea se referă la neautorizarea beneficiilor văduvelor în această perioadă, sunt incompatibile ratione personae cu dispozițiile Convenției și trebuie declarat inadmisibil în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. Curtea consideră că, pe baza dosarului, nu poate determina admisibilitatea restului plângerii și că, prin urmare, este necesar, în conformitate cu art. 54 § 3 litera (b) din Regulamentul de procedură, să anunțe guvernul contestat. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să se alăture cererilor; examinarea plângerilor reclamanților privind discriminarea suferită în cursul perioadei de la data în care au depus cererile lor de „a doua” pentru beneficiile văduvelor; declara inadmisibilă restul cererii. Președintele grefierului Michael O’Boyle Matti Pellonpää

FOURTH SECTION

PARTIAL DECISION

AS TO THE ADMISSIBILITY OF

Application No. 12937/02

GARDNER and 3 other applications against the United Kingdom

The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 30

April 2002

as a Chamber composed of

Mr

M.

Pellonpää

,

President

,

Sir

Nicolas

Bratza

,

Mr

A.

Pastor Ridruejo

,

Mrs

E.

Palm

,

Mr

J.

Makarczyk

,

Mr

R.

Maruste

,

Mr

S.

Pavlovschi

,

judges

,

and Mr M.

O’Boyle

,

Section Registrar

,

Having regard to the applications;

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

A.

The circumstances of the case

See attached table.

B.

Relevant domestic law and practice

Under United Kingdom law, certain social security benefits, including Widow’s Payment, Widowed Mother’s Allowance, and Widow’s Pension, are paid for out of the National Insurance Fund. By Section 1 of the Social Security and Benefits Act 1992 (“the 1992 Act”), the funds required for paying such benefits are to be provided by means of contributions payable to the Secretary of State for Social Security by earners, employers and others, together with certain additions made to the Fund by Parliament.

Male and female earners are obliged to pay the same social security contributions in accordance with their status as employed earners or self-employed earners.

1.

Widow’s Payment

Under Section 36 of the 1992 Act, a woman who has been widowed is entitled to a widow’s payment (currently a lump sum payment of GBP

1,000) if:

(i)

she is under pensionable age at the time when her husband died, or he was not then entitled to a Category A retirement pension;

(ii)

her husband satisfied certain specified social security contribution conditions set out in a Schedule to the 1992 Act.

2.

Widowed Mother’s Allowance

Under Section 37 of the 1992 Act, in so far as relevant, a woman who has been widowed (and who has not remarried) is entitled to a mother’s allowance on certain conditions, the following being the relevant conditions to the circumstance of the present case:

(i)

her husband satisfied the contribution conditions set out in a Schedule to the Act; and

(ii)

she is entitled to receive child benefit in relation to a son or daughter of herself and her late husband.

The Widowed Mother’s Allowance currently amounts to GBP 72.50 per week, with an extra GBP 9.70 per week in respect of the eldest eligible child, and a further GBP 11.35 per week in respect of other children.

3.

Widow’s Pension

Under Section 38 of the 1992 Act, a woman who has been widowed (and who is not remarried) is entitled to a widow’s pension if:

(i)

her husband satisfied the contribution conditions set out in a Schedule to the Act; and

(ii)

at the date of her husband’s death she was over the age of 45 but under the age of 65; or

(iii)

she ceased to be entitled to a widowed mother’s allowance at the time when she was over the age of 45 but under the age of 65.

The time-limits for claiming Widow’s Payment and Widowed Mother’s Allowance are set out in the Social Security (Claims and Payments) Regulations 1987 (“the 1987 Regulations”)(as amended), regulation 19 of which provides:

“(2)

The prescribed time for claiming the benefits specified in paragraph (3) is three months beginning on the day on which, apart from satisfying the condition of making a claim, the claimant is entitled to the benefit concerned.

(3) The benefits to which paragraph (2) applies are-(...)

(g) widow’s benefit;(...)”

The time-limits set out in the amended version of regulation 19 apply to all widows’ benefits claims made as of 7 April 1997, regardless of the date of bereavement.

The Welfare Reform and Pensions Act (“the 1999 Act”) introduces two new social security benefits, Widowed Parent’s Allowance and

Bereavement Allowance. The Widowed Parent’s Allowance replaces the Widowed Mother’s Allowance. The Bereavement Allowance replaces the Widow’s Pension. Both will be payable to men and women who meet the relevant qualifying conditions. The 1999 Act also introduces a new social security payment, called a Bereavement Payment, payable both to men and women in place of the Widow’s Payment.

The relevant parts of the Act entered into force on 9 April 2001 and allow any man whose wife dies before, on or after that date, or any woman whose husband dies on or after that date, to apply for Widowed Parent’s Allowance. It also allows any man whose wife dies on or after that date to apply for Bereavement Payment or Bereavement Allowance in exactly the same way as a woman whose husband dies on or after that date.

The 1999 Act preserves the entitlements of women under the 1992 Act whose husbands died before 9 April 2001. They will thus continue to be entitled to the Widow’s Payment, Widowed Mother’s Allowance and Widow’s Pension where the relevant qualifying conditions are met.

COMPLAINT

The applicants complain that British social security legislation discriminates against them on grounds of sex, in breach of Article 14 of the Convention taken in conjunction with both Article 8 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1.

THE LAW

The applicants complain that the lack of provision for widowers’ benefits under British social security legislation discriminates against them on grounds of sex, in breach of Article 14 of the Convention taken in conjunction with both Article 8 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1. All applicants complain of a continuing violation from their wives’ deaths on the dates set out at column 5 of the table attached.

Article 14 provides:

“The enjoyment of the rights and freedoms set forth in this Convention shall be secured without discrimination on any ground such as sex, race, colour, language, religion, political or other opinion, national or social origin, association with a national minority, property, birth or other status.”

Article 8 provides (as relevant):

“1.

Everyone has the right to respect for his private and family life ... .

2.

There shall be no interference by a public authority with the exercise of this right except such as is in accordance with the law and is necessary in a democratic society in the interests of ... the economic well-being of the country ... .”

Article 1 of Protocol No. 1 provides:

“1.

Every natural or legal person is entitled to the peaceful enjoyment of his possessions. No one shall be deprived of his possessions except in the public interest and subject to the conditions provided for by law and by the general principles of international law.

2.

The preceding provisions shall not, however, in any way impair the right of a State to enforce such laws as it deems necessary to control the use of property in accordance with the general interest or to secure the payment of taxes or other contributions or penalties.”

The applicants’ complaints each relate to two unsuccessful benefit claims. However, the Court notes that, in respect of the “first” claim in each case, the date of which is set out at column 6 of the table attached, the final domestic decision within the meaning of Article 35 § 1 of the Convention was reached more than six months before the date on which the application was submitted to the Court. It follows that the applications, so far as they relate to these claims, have been submitted too late and must be rejected, in accordance with Article 35 § 4 of the Convention.

In respect of the “second” claim in each case, the date of which is set out at column 7 of the table attached, the Court recalls that under Article 34 of the Convention it may receive applications from individuals and others “claiming to be the victim of a violation by one of the High Contracting Parties of the rights set forth in the Convention or the protocols thereto”. In order to claim to be a victim of a violation, a person must be directly affected by the impugned measure (see, for example, the

Buckley v. the United Kingdom

judgment of 25

September 1996, Reports of Judgments and Decisions

1996-IV, p. 1288, §§ 56-59 and the

Valmont v. the United Kingdom

decision of 23 March 1999, unpublished). In the present cases, during the period between their wives’ deaths, on the dates set out at column

5 of the table attached, and the dates on which they lodged their “second” claims for widow’s benefits, as set out at column 7 of the table attached, the applicants cannot be said to have been directly affected by the discrimination of which they complain in relation to that “second” claim, since a woman in the same position who had made no claim for widows’ benefits would have had no entitlement to widows’ benefits under domestic law. In particular she would have had no entitlement to a Widow’s Payment, which must, since 7 April 1997, be applied for within three months of the death.

It follows that, for the period between their wives’ deaths and the dates on which they lodged their “second” claims for widows’ benefits, the applicants cannot claim to have been victims of a violation of their rights under the Convention and First Protocol, and that the applications, insofar as they relate to non-entitlement to widows’ benefits during this period, are incompatible

ratione personae

with the provisions of the Convention and must be declared inadmissible in accordance with Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention.

The Court considers that it cannot, on the basis of the file, determine the admissibility of the remainder of each complaint and that it is therefore necessary, in accordance with Rule 54 § 3(b) of the Rules of Court, to give notice of them to the respondent Government.

For these reasons, the Court unanimously

Decides

to join the applications;

Decides

to

adjourn

the examination of the applicants’ complaints relating to discrimination suffered during the period after the dates on which they lodged their “second” claims for widows’ benefits;

Declares

inadmissible the remainder of each application.

Michael

O’Boyle

Matti

Pellonpää

Registrar

President