O'BRIEN and OTHERS v. THE UNITED KINGDOM
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Partly inadmissible
O'BRIEN and OTHERS v. THE UNITED KINGDOM (CtEDO, 2002)
CUARTA SECȚIUNE PARTICIPALĂ CU ADMINISIBILITATEA 19 de cereri împotriva Regatului Unit Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care a stat la 8 octombrie 2002 în calitate de Cameră compusă de Președintele Pellonpää Sir Nicolas Bratza Pastor Ridruejo dna Strážnická Maruste Pavlovschi Garlicki și dl M. O’Boyle Grefierul Secțiunii având în vedere cererile; După deliberare, hotărăsc după cum urmează: FACTE Circumstanțele cazului A se vedea tabelul atașat. Legea și practica internă relevantă În temeiul dreptului Regatului Unit, anumite prestații de securitate socială, inclusiv plata văduvă, alocarea mamei văduvă și a pensiunii văduvice, sunt plătite din Fondul Național de Asigurări. Prin secțiunea 1 din Legea privind securitatea socială și beneficiile din 1992 („Legea din 1992”), fondurile necesare pentru a plăti astfel de beneficii trebuie furnizate prin intermediul contribuțiilor plătibile secretarului de stat pentru securitate socială de către câștigători, angajatori și alții, împreună cu anumite adăugari făcute la Fond de Parlament. Bărbații și femeile care câștigă sunt obligați să plătească aceleași contribuții de securitate socială în funcție de statutul lor de salariați sau de salariați independenți. Plata adunătorilor în temeiul art. 36 din Legea 1992, o femeie văduvă are dreptul la plata unei văduve (la timpul material, o plată forfetară de 1000 GBP) dacă: (i) ea este sub vârsta de pensie la momentul în care soțul ei a murit, sau el nu a avut atunci dreptul la o pensie de pensie de categorie A; (ii) soțul ei a îndeplinit anumite condiții specifice de contribuție de securitate socială prevăzute într-un program al Legii 1992. În temeiul articolului 37 din Legea din 1992, în măsura în care este relevantă, o femeie văduvă (și care nu s-a recăsătorit) are dreptul la alocarea mamei în anumite condiții, următoarele fiind condițiile relevante pentru situația prezentului caz: (i) soțul său a îndeplinit condițiile de contribuție prevăzute într-o schemă a Actului; și (ii) ea are dreptul să beneficieze de un copil în legătură cu un fiu sau fiica ei însuși și cu soțul său îndepărtat. Alocația mamei văduvăzi se ridică în prezent la aproximativ 72,50 GBP pe săptămână, cu un supliment de 9,70 GBP pe săptămână în ceea ce privește copilul mai mare eligibil, și un supliment de 11,35 GBP pe săptămână în ceea ce privește alți copii. Pensiunea văduvă În temeiul articolului 38 din Legea din 1992, o femeie care a fost văduvă (și care nu este recăsătorită) are dreptul la pensie de văduvă în cazul în care soțul său îndeplinește condițiile de contribuție prevăzute într-un program al Legii și: (i) la data morții soțului ei, a avut peste 45 de ani, dar sub 65 de ani; sau (ii) ea a încetat să aibă dreptul la alocarea unei mame văduvă în momentul în care avea peste 45 de ani, dar sub vârsta de 65 de ani. 4. Termenul pentru cererile de beneficii Termenul pentru cererea de plată a Văduvii și Alocarea mamei văduvă sunt stabilite în Regulamentul privind securitatea socială (Claims and Payments) 1987 („Regulamentul din 1987”), al cărui regulamentul 19 prevede: „(2) Timpul prescris pentru a solicita prestațiile menționate la alineatul (3) este de trei luni începând în ziua în care, în afară de a satisface condițiile depunerii unei cereri, reclamantul are dreptul la prestația în cauză. (3) Beneficiile la care se aplică alineatul (2) sunt – (...) (g) beneficiile văduvei; (...)” Termenele stabilite în versiunea modificată a Regulamentului 19 se aplică tuturor cererilor de beneficii ale văduvelor făcute la 7 aprilie 1997, indiferent de data pierderii. 5. Legea 1999 privind Reforma de bunăstare și pensii („Legea 1999”) introduce două noi prestații de securitate socială, Alocarea părintelui văduvizat și Indemnitatea de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa. Indemnitatea de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa. Ambele vor fi plătite bărbaților și femeilor care îndeplinesc condițiile de eligibilitate relevante. De asemenea, Legea de 1999 introduce o nouă plată de securitate socială, numită plată de lipsa de lipsa de lipsa, atât pentru bărbați, cât și pentru femei în locul platei de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa. Părțile relevante ale Actului au intrat în vigoare la 9 aprilie 2001 și permit oricărui bărbat al cărui soție moare înainte, la data respectivă sau după aceea, sau oricărei femei ale căror soț moare la data respectivă sau după aceea, să solicite acordarea de alocare a Părinților Viduvi. De asemenea, permite oricărui bărbat al cărui soție moare la sau după data respectivă să solicite plată pentru livrare sau livrare în același mod ca o femeie al cărei soț moare la sau după acea dată. Legea din 1999 păstrează drepturile femeilor în temeiul Legii din 1992 ale căror soți au murit înainte de 9 aprilie 2001. Astfel, acestea vor continua să aibă dreptul la plată a văduvei, la alocarea mamei văduve și la pensia de văduvă în cazul în care sunt îndeplinite condițiile relevante de calificare. COMPLAINTE Reclamanții se plâng că securitatea socială și/sau legislația fiscală britanică sunt discriminatorii pentru motive de sex, în încălcarea articolului 14 din Convenția luată în conjuncție atât cu art. 8 din Convenție, cât și cu art. 1 din Protocolul nr. 69324/01 se plânge, de asemenea, în temeiul articolului 6 din Convenție, cu privire la concedierea apelurilor sale împotriva refuzului beneficiilor văduvelor. Reclamantul în cererea nr. 77426/01 se plânge, de asemenea, în temeiul articolului 5 din Protocolul nr. Unele dintre solicitanți invocă art. 13 din Convenție. Reclamanții se plâng că lipsa de dispoziții privind prestațiile pentru văduvi în temeiul legislației britanice de securitate socială le discrimină din motive de sex, în încălcarea articolului 14 din Convenția luată coroborat atât cu art. 8 din Convenția, cât și cu art. 1 din Protocolul nr. Toți reclamanții se plâng de încălcare continuă a deceselor soției lor la datele stabilite la coloana 5 din tabelul atașat. art. 14 prevede: „Drumarea drepturilor și libertăților prevăzute în prezenta convenție este asigurată fără discriminare pe niciun motiv, cum ar fi sexul, rasa, culoarea, limba, religia, opinia politică sau de altă natură, origine națională sau socială, asocierea cu o minoritate națională, proprietatea, nașterea sau alt statut.” art. 8 prevede (dacă este cazul): „1. Fiecare are dreptul de a respecta viața sa privată și de familie .... Nu va exista nici o interferență de către o autoritate publică în exercitarea acestui drept, cu excepția celor care sunt în conformitate cu legea și sunt necesare într-o societate democratică în interesele ... bunăstarea economică a țării ....” art. 1 din Protocolul nr. 1 prevede: „1. Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de posesele sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea bunurilor în conformitate cu dobânda generală sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau penalități.” Cu toate acestea, Curtea remarcă că, în ceea ce privește cererea „prima” din fiecare caz, a căror dată este stabilită la coloana 6 din tabelul atașat, hotărârea internă finală în sensul articolului 35 § 1 din convenție a fost atinsă mai mult de șase luni înainte de data în care cererea a fost depusă Curții. În consecință, cererile, în măsura în care se referă la aceste afirmații, au fost depuse prea târziu și trebuie respinse, în conformitate cu art. 35 alineatul § 4 din Convenție. În ceea ce privește cererea „a doua” în fiecare caz, a căror dată este stabilită la coloana 7 a tabelului atașat, Curtea reamintește că, în conformitate cu art. 34 din Convenție, aceasta poate primi cereri de la persoane fizice și de la alte persoane „clamând să fie victimă de o încălcare de către una dintre Înaltele părți contractante a drepturilor prevăzute în Convenție sau în protocoalele sale”. Pentru a pretinde că este o victimă a unei încălcări, o persoană trebuie să fie direct afectată de măsura depusă (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Buckley c. Regatul Unit din 25 septembrie 1996, Raporturile Hotărârilor și Deciziilor 1996-IV, p. 1288, §§§ 56-59 și Valmont c. Regatul Unit decizia din 23 martie 1999, nepublicată. În prezent, în perioada dintre moartea soțiilor lor, la datele stabilite la coloana 5 din tabelul atașat și datele la care au depus cererile lor de „a doua” pentru beneficiile văduvei, astfel cum se prevede la coloana 7 din tabelul atașat, reclamanții nu pot fi afirmați că au fost afectați direct de discriminarea a căror plângere în legătură cu această afirmație de „a doua”, deoarece o femeie în aceeași poziție care nu a făcut nicio reclamație pentru beneficiile văduvelor nu ar fi avut dreptul la beneficiile văduvelor în temeiul legislației interne. În special, ea nu ar fi avut dreptul la plata unei văduve, care trebuie să fie solicitată, începând cu 7 aprilie 1997, în termen de trei luni de la moarte. În consecință, pentru perioada dintre decesul soției lor și data în care au depus cererile lor de „a doua” pentru beneficiile văduvelor, reclamanții nu pot pretinde că au fost victime de o încălcare a drepturilor acestora în temeiul Convenției și al Primului Protocol și că cererile, în măsura în care acestea se referă la neautorizarea beneficiilor văduvelor în această perioadă, sunt incompatibile ratione personae cu dispozițiile Convenției și trebuie declarat inadmisibil în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. 73620/01, 73621/01 și 4886/02 se plâng, de asemenea, că neautorizarea lor la o licență fiscală în temeiul legislației fiscale britanice este discriminatorie din motive de sex, în încălcarea articolului 14 din Convenția luată coroborat atât cu art. 8 din Convenția, cât și cu art. 1 din Protocolul nr. Cu toate acestea, Curtea constată din coloana 7 a tabelului atașat că hotărârea internă finală, în sensul articolului 35 § 1 din Convenție, refuzând acordarea a fost atinsă mai mult de șase luni înainte de data în care cererile respective au fost depuse Curții. În consecință, aceste cereri, în măsura în care se referă la licența fiscală pentru licențe, au fost depuse prea târziu și trebuie respinse, în conformitate cu art. 35 § 4 din Convenție. 61391/00, 61921/00, 63479/00, 65477/01, 67095/01, 67777/01, 71561/01, 72666/01, 73620/01, 733621/01, 78114/01, 4886/02, 10170/02 și 15342/02 se plânge, de asemenea, de discriminarea suferită de soțiile lor îndepărtate în ceea ce privește hotărârile de a refuza beneficiile văduvelor și/sau de a acorda obligația fiscală de lichidare. Cu toate acestea, Curtea nu acceptă faptul că, în ceea ce privește orice discriminare care ar fi putut fi suferită de soțiile îndepărtate ale reclamanților, reclamanții în cauză pot pretinde că este o victimă a presupusei încălcări și că acest aspect al cererilor în cauză este, de asemenea, incompatibil ratione personae în conformitate cu dispozițiile Convenției și trebuie declarate inadmisibile în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. (4) Reclamanții în cererile nos 61391/00, 611921/00, 63479/00, 65477/01, 67795/01, 6777/01, 71561/01, 72666/01, 73620/01, 7362/01, 77426/01, 78114/01 și 4886/02 invocă, de asemenea, art. 13 din Convenție. „Toată persoana a căror drepturi și libertăți, astfel cum sunt prevăzute în [] Convenție, sunt încălcate, are un remediu eficace în fața unei autorități naționale, în ciuda faptului că încălcarea a fost comisă de persoane care acționează în calitate oficială.” Curtea reamintește că art. 13 nu merge atât de departe în ceea ce privește garantarea unui remediu care să permită contestarea legislației primare a unui stat contractant în fața unei autorități naționale, deoarece aceaceasta este contrară convenției (a se vedea, de exemplu, Willis v. Regatul Unit) , nr. 36042/97, 21.05.2002, nedeclarat, § 62 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 5. Reclamantul în cererea nr. 69324/01 se plânge, de asemenea, în temeiul articolului 6 cu privire la concedierea apelurilor sale împotriva refuzului beneficiilor văduvelor. art. 6 prevede (atunci cum este relevant): „1. În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toata lumea are dreptul la o audiere echitabilă ... de către un tribunal independent și imparțial instituit prin lege. ...” Curtea reamintește că nu este o instanță de recurs din partea instanțelor naționale și nu poate interveni pentru a investiga acuzațiile că au ajuns la o decizie greșită (a se vedea, de exemplu, cererea nr. 45738/99 Bullivant c. Regatul Unit , decizia de admisibilitate din 28 martie 2000, nedeclarată . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Cu toate acestea, Curtea constată că Regatul Unit nu a ratificat până în prezent acest protocol, în urma că acest aspect al cererii nr. 77426/01 este incompatibil ratione personae cu dispozițiile Convenției și trebuie declarat inadmisibil în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. Curtea consideră că, pe baza dosarului, nu poate determina admisibilitatea restului plângerii și că, prin urmare, este necesar, în conformitate cu art. 54 § 3 litera (b) din Regulamentul de procedură, să anunțe guvernul contestat. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide suspendarea examinarea plângerilor reclamanților, în legătură cu cererile lor pentru beneficiile văduvelor, referitoare la discriminarea suferită de acestea în cursul perioadei de după data la care au depus reclamațiile lor „a doua” pentru beneficiile văduvelor; examinarea plângerilor reclamanților, în cererile nr. 61391/00, 63479/00 și 65477/00, a discriminării suferite de acestea în legătură cu cererile lor de acordare de impozitare pentru împrumuturi; declara inadmisibil restul cererii.