O'CONNELL AND OTHERS v. THE UNITED KINGDOM
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Partly inadmissible
O'CONNELL AND OTHERS v. THE UNITED KINGDOM (CtEDO, 2002)
CUARTA SECȚIUNE PARTICIPALĂ CU ADMINISIBILITATEA nr. 58370/00 13 Cereri împotriva Regatului Unit Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care a stat la 15 ianuarie 2002 în calitate de Cameră compusă de Președintele Pellonpää Sir Nicolas Bratza Pastor Ridruejo Makarczyk Doamna Strážnická Maruste Judici Pavlovschi Având în vedere cererile; având în vedere deliberat, decide după cum urmează: FACTE Circumstanțele cazului A se vedea tabelul atașat. Legea și practicile interne relevante În temeiul dreptului Regatului Unit, anumite prestații de securitate socială, inclusiv plata văduvă, alocarea mamei văduvă și pensia văduvă, sunt plătite din Fondul Național de Asigurări. Prin secțiunea 1 din Legea privind securitatea socială și beneficiile din 1992 („Legea din 1992”), fondurile necesare pentru a plăti astfel de beneficii trebuie furnizate prin intermediul contribuțiilor plătibile secretarului de stat pentru securitate socială de către câștigători, angajatori și alții, împreună cu anumite adăugari făcute la Fond de Parlament. Bărbații și femeile care câștigă sunt obligați să plătească aceleași contribuții de securitate socială în funcție de statutul lor de salariați sau de salariați independenți. Plata adunătorilor în temeiul art. 36 din Legea 1992, o femeie văduvă are dreptul la plata unei văduve (în prezent, o plată forfetară de 1000 GBP) dacă: (i) ea este sub vârsta de pensie la momentul în care soțul ei a murit, sau el nu a avut atunci dreptul la o pensie de pensie de categorie A; (ii) soțul ei a îndeplinit anumite condiții specifice de contribuție de securitate socială prevăzute într-un program al Legii 1992. În temeiul articolului 37 din Legea din 1992, în măsura în care este relevantă, o femeie văduvă (și care nu s-a recăsătorit) are dreptul la alocarea mamei în anumite condiții, următoarele fiind condițiile relevante pentru situația prezentului caz: (i) soțul său a îndeplinit condițiile de contribuție prevăzute într-un program al Actului; și (ii) ea are dreptul să beneficieze de un copil în legătură cu un fiu sau fiica ei însuși și cu soțul său îndepărtat. Indemnitatea mamei văduvăzi se ridică în prezent la 72,50 GBP pe săptămână, cu un supliment de 9,70 GBP pe săptămână în ceea ce privește copilul mai mare eligibil, și un supliment de 11,35 GBP pe săptămână în ceea ce privește alți copii. Pensiunea văduvă În temeiul articolului 38 din Legea din 1992, o femeie văduvă (și care nu este recăsătorită) are dreptul la pensia unei văduve în cazul în care: (i) soțul său a îndeplinit condițiile de contribuție prevăzute într-un program al Legii; și (ii) la data morții soțului ei a avut peste 45 de ani, dar sub 65 de ani; sau (iii) ea a încetat să aibă dreptul la alocarea unei mame văduvă în momentul în care avea peste 45 de ani, dar sub 65 de ani. Dacă reclamantul era o femeie, el ar putea aștepta cu nerăbdare dreptul la pensia unei văduvi, în viitor, atunci când el nu ar mai avea dreptul la alocarea mamei văduvă. 4. Pentru perioada până la 7 aprilie 1997, termenele pentru a solicita plata văduvă și alocația mamei văduvă au fost stabilite în Regulamentele privind securitatea socială (Claims and Payments) 1987 („Regulamentele din 1987”), dintre care art. 19 prevedea: „(6) Timpul stabilit pentru a solicita prestații care nu sunt specificate în coloana (1) a Agendei 4 este – ... (b) Douăsprezece luni în cazul beneficiilor ... ... (7) Perioadele de șase și douăsprezece luni prevăzute de alineatul (6) sunt calculate de la orice zi în care, în afară de a satisface condiția depunerii unei cereri, reclamantul are dreptul la beneficiul în cauză.” Începând cu 7 aprilie 1997, art. 19 a fost modificat astfel încât să se citească: „(2) Timpul prescris pentru a solicita prestațiile menționate la alineatul (3) este de trei luni începând în ziua în care, în afară de a satisface condițiile depunerii unei cereri, reclamantul are dreptul la prestația în cauză. (3) Beneficiile la care se aplică alineatul (2) sunt – (...) (g) beneficiile văduvei; (...)” Termenele stabilite în versiunea modificată a Regulamentului 19 se aplică tuturor cererilor de beneficii ale văduvelor făcute la 7 aprilie 1997, indiferent de data pierderii. 5. Secțiunea 262 alineatul (1) din Legea din 1988 privind impozitele asupra veniturilor și societății prevede: „În cazul în care un bărbat căsătorit al cărui soție locuiește cu el moare, văduva sa are dreptul (a) pentru anul de evaluare în care se produce decesul, la o reducere a impozitului pe venit calculată prin trimitere la o sumă egală cu suma prevăzută la secțiunea 257A alineatul (1) pentru anul respectiv, și (b) (cu excepția cazului în care ea se căsătorește din nou înainte de începerea acestuia) pentru următorul an de evaluare, la o reducere a impozitului pe venit calculată prin referință la o sumă egală cu suma specificată la art. 257A alineatul (1) pentru acel an.” 6. Legea privind Reforma de bunăstare și pensii 1999 Legea privind reforma de bunăstare și pensii („Legea 1999”) introduce două noi prestații de securitate socială, Alocarea părinților văduvi și Indemnitatea de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa. Indemnitatea de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa. Ambele vor fi plătite bărbaților și femeilor care îndeplinesc condițiile de eligibilitate relevante. De asemenea, Legea de 1999 introduce o nouă plată de securitate socială, numită plată de lipsa de lipsa de lipsa, atât pentru bărbați, cât și pentru femei în locul platei de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa. Părțile relevante ale Actului au intrat în vigoare la 1 aprilie 2001 și permit oricărui bărbat al cărui soție moare înainte, la data respectivă sau după aceea, sau oricărei femei ale căror soț moare la data respectivă sau după aceea, să solicite acordarea de alocare a Părinților Veduvi. De asemenea, permite oricărui bărbat al cărui soție moare la sau după data respectivă să solicite plată pentru livrare sau livrare în același mod ca o femeie al cărei soț moare la sau după acea dată. Legea din 1999 păstrează drepturile femeilor în temeiul Legii din 1992 ale căror soți au murit înainte de 1 aprilie 2001. Astfel, acestea vor continua să aibă dreptul la plată a văduvei, la alocarea mamei văduve și la pensia de văduvă în cazul în care sunt îndeplinite condițiile relevante de calificare. 7. Echivalentul precis al tuturor dispozițiilor de mai sus ale legislației primare și secundare figurează în legislația din Irlanda de Nord. Reclamanții se plâng că legislația britanică de securitate socială le discrimină din motive de sex, în încălcarea articolului 14 din Convenție luată în conjuncție atât cu art. 8 din Convenție, cât și cu art. 1 din Protocolul nr. 1. Reclamanții în cererea nr. 61019/00, 63471/00 și 63476/00 depun aceleași plângeri și în ceea ce privește legislația fiscală britanică. Reclamanții se plâng că lipsa de dispoziții privind prestațiile pentru văduvi în temeiul legislației britanice de securitate socială le discrimină din motive de sex, în încălcarea articolului 14 din Convenția luată în conjuncție atât cu art. 8 din Convenție, cât și cu art. 1 din Protocolul nr. 61019/00, 63471/00 și 63476/00 prezintă aceeași plângere, de asemenea, în ceea ce privește lipsa prevederilor de achiziții fiscale pentru persoanele în temeiul legislației fiscale britanice. Toate reclamanții se plâng de o încălcare continuă a deceselor soțiilor lor la datele stabilite la coloana 5 a tabelului atașat. art. 14 prevede: „Drumarea drepturilor și libertăților prevăzute în prezenta convenție este asigurată fără discriminare pe niciun motiv, cum ar fi sexul, rasa, culoarea, limba, religia, opinia politică sau de altă natură, origine națională sau socială, asocierea cu o minoritate națională, proprietatea, nașterea sau alt statut.” art. 8 prevede (dacă este cazul): „1. Fiecare are dreptul de a respecta viața sa privată și de familie .... Nu va exista nici o interferență de către o autoritate publică în exercitarea acestui drept, cu excepția celor care sunt în conformitate cu legea și sunt necesare într-o societate democratică în interesele ... bunăstarea economică a țării ....” art. 1 din Protocolul nr. 1 prevede: „1. Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de posesele sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea proprietăților în conformitate cu dobânda generală sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau penalități.” Cu toate acestea, Curtea remarcă că, în ceea ce privește cererea „prima” din fiecare caz, a căror dată este stabilită la coloana 6 din tabelul atașat, hotărârea internă finală în sensul articolului 35 § 1 din convenție a fost atinsă mai mult de șase luni înainte de data în care cererea a fost depusă Curții. Același lucru se poate spune despre o cerere ulterioară, intermediară, de beneficii în cererea nr. 61781/00 și 60274/00. În consecință, cererile, în măsura în care acestea se referă la aceste afirmații, au fost prezentate prea târziu și trebuie respinse, în conformitate cu art. 35 § 4 din Convenție. În ceea ce privește cererea „a doua” în fiecare caz, a căror dată este stabilită la coloana 7 a tabelului atașat, Curtea reamintește că, în conformitate cu art. 34 din Convenție, aceasta poate primi cereri de la persoane fizice și de la alte persoane „clamând să fie victimă de o încălcare de către una dintre Înaltele părți contractante a drepturilor prevăzute în Convenție sau în protocoalele sale”. Pentru a pretinde că este o victimă a unei încălcări, o persoană trebuie să fie direct afectată de măsura impușită (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Buckley v. Regatul Unit din 25 septembrie 1996, Raporturile Hotărârilor și Deciziilor 1996-IV, p. 1288, §§§ 56-59 și decizia Valmont v. Regatul Unit din 23 martie 1999, nepublicată). În prezent, în perioada dintre decesul soției lor, la datele prevăzute la coloana 5 a tabelului atașat, și la datele la care au depus reclamațiile „al doilea” pentru beneficiile văduvei, astfel cum se prevede la coloana 7 a tabelului atașat, reclamanții nu pot fi considerați afectați direct de discriminarea la care se plâng în raport cu această afirmație „al doilea”, deoarece o femeie în aceeași poziție care nu a formulat nici o cerere pentru beneficiile văduvelor nu ar fi avut dreptul la beneficiile văduvelor în temeiul legislației interne. În special, ea nu ar fi avut dreptul la plata unei văduve, care trebuie să fie solicitată, începând cu 7 aprilie 1997, în termen de trei luni de la moarte. În consecință, pentru perioada dintre decesul soției lor și data în care au depus cererile lor de „a doua” pentru beneficiile văduvelor, reclamanții nu pot pretinde că au fost victime de o încălcare a drepturilor acestora în temeiul Convenției și al Primului Protocol și că cererile, în măsura în care acestea se referă la neautorizarea beneficiilor văduvelor în această perioadă, sunt incompatibile ratione personae cu dispozițiile Convenției și trebuie să fie declarat inadmisibil în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. Unele dintre reclamanții se plâng, de asemenea, de discriminarea suferită de soțiile lor întârziete în ceea ce privește deciziile de a refuza beneficiile văduvelor reclamanților. Curtea observă că acest aspect al plângerilor în cauză nu susține probleme separate de cele susținute în ceea ce privește discriminarea presupusă că au fost suferite de reclamanții înșiși. Curtea concluzionează astfel că nu ar fi în interesul justiției acordarea autorizației reclamanților de a reprezenta soțiile lor decedate în acest sens. Rezultă că acest aspect al plângerilor în cauză este, de asemenea, incompatibil ratione personae cu dispozițiile Convenției și trebuie declarat inadmisibil în conformitate cu art. 35 §§ § 3 și 4 din Convenție. Curtea consideră că, pe baza dosarului, nu poate determina admisibilitatea restului plângerii și că, prin urmare, este necesar, în conformitate cu art. 54 § 3 litera (b) din Regulamentul de procedură, să anunțe guvernul contestat. Din aceste motive, Curtea decide, în unanimitate, să se alăture cererilor; examinarea plângerilor reclamanților, în legătură cu cererile lor pentru beneficiile văduvelor, referitoare la discriminarea suferită de acestea în cursul perioadei de după data la care au depus reclamațiile lor „a doua” pentru beneficiile văduvelor; examinarea plângerilor reclamanților, în cererile nr. 61019/00, 63471/00 și 63476/00, a discriminării în legătură cu cererile lor de alocație fiscală pentru pierdere; declara inadmisibil restul cererii.