- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 12 noiembrie 2002
- Stat pârât
- GBR
- Concluzia
- Partly inadmissible
Ralph și alții împotriva Regatului Unit
Traducere în română Auto
CUARTA DECIZIE PARȚIONALĂ PRIVIND ADMINISIBILITATEA 5500/00,19 cereri împotriva Regatului Unit (a se vedea tabelul atașat) Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), ședința la 12 noiembrie 2002 în calitate de Cameră compusă de Președintele Pellonpää Sir Nicolas Bratza Pastor Ridruejo dna Strážnická Maruste Pavlovschi Garlicki, judecători și grefierul Secțiunii O’Boyle Având în vedere cererile de mai sus Deliberat, hotărăsc după cum urmează: FACTE Circumstanțele cazului A se vedea tabelul atașat. Legea și practicile interne relevante În temeiul dreptului Regatului Unit, anumite prestații de securitate socială, inclusiv plata văduvicei, alocarea mamei văduvice și pensia văduvă, sunt plătite din Fondul Național de Asigurări.
Prin secțiunea 1 din Legea privind securitatea socială și beneficiile din 1992 („Legea din 1992”), fondurile necesare pentru a plăti astfel de beneficii trebuie furnizate prin intermediul contribuțiilor plătibile secretarului de stat pentru securitate socială de către câștigători, angajatori și alții, împreună cu anumite adăugari făcute la Fond de Parlament. Bărbații și femeile care câștigă sunt obligați să plătească aceleași contribuții de securitate socială în funcție de statutul lor de salariați sau de salariați independenți.
Plata adunătorilor în temeiul art. 36 din Legea 1992, o femeie văduvă are dreptul la plata unei văduve (la timpul material, o plată forfetară de 1000 GBP) dacă: (i) ea este sub vârsta de pensie la momentul în care soțul ei a murit sau el nu a avut dreptul la o pensie de pensie de categorie A; și (ii) soțul ei a îndeplinit anumite condiții specifice de contribuție de securitate socială prevăzute într-un program al legii din 1992. Plățile văduvei au înlocuit o plată anterioară echivalentă, numită „Alocare a văduvei”, plătită văduvelor eligibile în temeiul legii de securitate socială din 1975. În temeiul articolului 37 din Legea din 1992, în măsura în care este relevantă, o femeie văduvă (și care nu s-a recăsătorit) are dreptul la alocarea mamei în anumite condiții, următoarele fiind condițiile relevante pentru situația prezentului caz: (i) soțul său a îndeplinit condițiile de contribuție prevăzute într-o schemă a Actului; și (ii) ea are dreptul să beneficieze de un copil în legătură cu un fiu sau fiica ei însuși și cu soțul său îndepărtat.
Alocația mamei văduvăzi se ridică în prezent la aproximativ 72,50 GBP pe săptămână, cu un supliment de 9,70 GBP pe săptămână în ceea ce privește copilul mai mare eligibil, și un supliment de 11,35 GBP pe săptămână în ceea ce privește alți copii. Pensiunea văduvă În temeiul articolului 38 din Legea din 1992, o femeie care a fost văduvă (și care nu este recăsătorită) are dreptul la pensie de văduvă în cazul în care soțul său îndeplinește condițiile de contribuție prevăzute într-un program al Legii și: (i) la data morții soțului ei, a avut peste 45 de ani, dar sub 65 de ani; sau (ii) ea a încetat să aibă dreptul la o alocație a mamei văduvă la momentul în care avea peste 45 de ani, dar sub 65 de ani.
Termenul pentru cererile de beneficii Pentru perioada până la 7 aprilie 1997, termenele pentru a solicita beneficiile văduvelor au fost stabilite în Regulamentul privind securitatea socială (Claims and Payments) 1987 („Regulamentul din 1987”), al căror reglementare 19 prevedea: „(6) Timpul stabilit pentru solicitarea beneficiilor care nu sunt specificate în coloana (1) a anexei 4 este – ... (b) 12 luni în cazul beneficiilor ... a văduvăi ... (7) Perioadele de șase și douăsprezece luni prevăzute de alineatul (6) se calculează de la oricare zi în care, în afară de a satisface condițiile depunerii unei cereri, reclamantul are dreptul la beneficiul în cauză.” Începând cu 7 aprilie 1997, Regulamentul 19 a fost modificat astfel încât să se citească: „(2) Timpul stabilit pentru a solicita prestațiile menționate la alineatul (3) este de trei luni începând cu ziua în care, în afară de a satisface condiția de a face o cerere, reclamantul are dreptul la prestația în cauză.
(3) Beneficiile la care se aplică alineatul (2) sunt –(...) (g) beneficiile văduvei;(...)” Termenele stabilite în versiunea modificată a Regulamentului 19 se aplică tuturor cererilor de beneficii ale văduvelor făcute la 7 aprilie 1997, indiferent de data pierderii.
Secțiunea 262 alineatul (1) din Legea din 1988 privind impozitele asupra veniturilor și societăților: „În cazul în care un bărbat căsătorit al cărui soție locuiește cu el moare, văduva sa are dreptul (a) pentru anul de evaluare în care se produce decesul, la o reducere a impozitului pe venit calculată prin trimitere la o sumă egală cu suma prevăzută la secțiunea 257A alineatul (1) pentru anul respectiv, și (b) (cu excepția cazului în care ea se căsătorește din nou înainte de începerea acestuia) pentru următorul an de evaluare, la o reducere a impozitului pe venit calculată prin referință la o sumă egală cu suma specificată la art. 257A alineatul (1) pentru anul respectiv.” Legea 1999 privind reforma de bunăstare și pensii din 1999 („Legea 1999”) introduce două noi prestații de securitate socială, Alocarea părinților văduvi și Indemnitatea de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa.
Indemnitatea de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa. Ambele vor fi plătite bărbaților și femeilor care îndeplinesc condițiile de eligibilitate relevante. De asemenea, Legea de 1999 introduce o nouă plată de securitate socială, numită plată de lipsa de lipsa de lipsa, atât pentru bărbați, cât și pentru femei în locul platei de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa. Părțile relevante ale Actului au intrat în vigoare la 9 aprilie 2001 și permit oricărui bărbat al cărui soție moare înainte, la data respectivă sau după aceea, sau oricărei femei ale căror soț moare la data respectivă sau după aceea, să solicite acordarea de alocare a Părinților Viduvi.
De asemenea, permite oricărui bărbat al cărui soție moare la sau după data respectivă să solicite plată pentru livrare sau livrare în același mod ca o femeie al cărei soț moare la sau după acea dată. Legea din 1999 păstrează drepturile femeilor în temeiul Legii din 1992 ale căror soți au murit înainte de 9 aprilie 2001. Astfel, acestea vor continua să aibă dreptul la plată a văduvei, la alocarea mamei văduve și la pensia de văduvă în cazul în care sunt îndeplinite condițiile relevante de calificare. COMPLAINTE Reclamanții se plâng că legislația britanică privind securitatea socială este discriminatorie din motive de sex. Unele dintre reclamanții (a se vedea tabelul) fac aceeași plângere, de asemenea, în ceea ce privește legislația fiscală britanică și unele plângeți de discriminare în numele soțiilor lor îndepărtate.
Reclamantul în cererea nr. 25379/02 de asemenea prezintă o plângere în temeiul articolului 13 din Convenție. Reclamanții se plâng că lipsa de dispoziții privind prestațiile pentru văduvi în temeiul legislației britanice de securitate socială le discrimină din motive de sex. Reclamanții indicați în tabel prezintă aceeași plângere, de asemenea, în ceea ce privește lipsa de dispoziție privind prestația fiscală pentru bărbați în temeiul legislației fiscale britanice. Toți reclamanții se plâng de încălcarea continuă a deceselor soțiilor lor la datele stabilite la coloana 5 a tabelului atașat. Toate reclamanții invocă art. 14 din Convenție coroborat cu art. 8 și cu art. 1 din Protocolul nr. 1, cu excepția reclamantului în cererea nr. 63679/00, care nu se referă la art. 8, și reclamanții în cererile nr. 71172/01, 11582/02, 21423/02, 25850/02 și 29216/02, care nu se referă în mod specific la niciunul dintre articolele convenției.
Reclamanții în cererile nr. 55050/00, 19879/02, 23162/02, 23942/02, 25391/02, 27117/02, 30478/02 și 31968/02 se plâng, de asemenea, în numele soțiilor lor, de discriminarea suferită de acestea în ceea ce privește refuzul de a plăti prestațiile reclamanților. Reclamantul în cerere nr. 25379/02 se plâng că a fost refuzat un remediu eficace, în conformitate cu art. 13 din convenție. art. 14 prevede: „Ocuparea drepturilor și libertăților prevăzute în prezenta convenție este asigurată fără discriminare pe niciun motiv, cum ar fi sexul, rasa, culoarea, limba, religia, opinia politică sau de altă natură, origine națională sau socială, asocierea cu o minoritate națională, proprietatea, nașterea sau alt statut.” art. 8 prevede (atunci cum este relevant): „1.
Fiecare are dreptul de a respecta viața sa privată și de familie … Nu va exista nici o interferență de către o autoritate publică în exercitarea acestui drept, cu excepția celor care sunt în conformitate cu legea și sunt necesare într-o societate democratică în interesele ... bunăstarea economică a țării … ” art. 1 din Protocolul nr. 1 prevede: „1. Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de posesele sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea bunurilor în conformitate cu dobânda generală sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau sancțiuni.” art. 13 din convenție prevede: „Toată persoana a căror drepturi și libertăți, astfel cum sunt prevăzute în [] Convenție, sunt încălcate, are un remediu eficace în fața unei autorități naționale, în ciuda faptului că încălcarea a fost comisă de persoane care acționează în calitate oficială.” 2. Reclamanții susțin că, dacă ar fi fost femei și că soțiile lor ar fi fost bărbați, ar fi fost conștienți de dreptul lor la beneficiile și la taxele văduvei în cazul morții lor.
Ei susțin că acest drept ar fi inclus Plata Veuveilor. Curtea reamintește că, în conformitate cu art. 34 din Convenție, aceasta poate primi cereri de către persoane fizice și de alte persoane „clamând că este victimă de o încălcare de către una dintre Înaltele părți contractante a drepturilor prevăzute în Convenție sau a protocoalelor sale”.
Pentru a pretinde că este victimă de o încălcare, o persoană trebuie să fie afectată direct de măsura impugnată (a se vedea, de exemplu, Buckley v. Regatul Unit , hotărârea din 25 septembrie 1996, Raporturile Hotărârilor și Deciziilor 1996-IV , p. 128 , §§ 56-59 și Cornwell c. Regatul Unit , (dec.), cerere nr. 36578/97, 11 mai 1999, nedeclarată . În aceste cazuri, până când fiecare reclamant nu a solicitat în biroul său local de prestații pentru beneficiile văduvei sau echivalentul lor, sau în Revenuul Intern pentru acordarea de impozitare a lichidei, nu a putut pretinde că este o victimă a discriminării, deoarece o femeie în aceeași poziție care nu a făcut reclamație nu ar fi avut dreptul la beneficiile văduvelor sau la alocația fiscală în temeiul legislației interne.
Curtea remarcă că din 7 aprilie 1997, un termen de trei luni, începând de la data dreptului, a solicitat cererile pentru beneficiile văduvei de către femei. O văduvă care nu a solicitat plata unei văduve (în prezent, în temeiul Legii 1999, o plată de lichidare) în termen de trei luni de la moartea soțului ei, pierde toate drepturile la acest beneficiu. Alocarea mamei văduvă și pensia văduvă (și echivalenții acestora în temeiul Legii 1999) sunt beneficii continui care pot fi reclamate în orice moment, presupunând drepturi, dar o reclamație făcută în afara termenului de trei luni nu poate fi retrasă. Înainte de 7 aprilie 1997, termenul a fost de 12 luni. Reclamanții în cererile nos. 5500/00, 63679/00 și 14549/02, astfel cum se poate observa din tabel, au solicitat beneficiile văduvei în termenul de deces al soțiilor lor.
Prin urmare, aceste solicitanți pot pretinde că sunt victime de discriminare de la data pierderii în viață, deoarece o femeie într-o poziție comparabilă ar fi putut solicita plata unei văduve și ar fi solicitat pentru celelalte beneficii înapoiate. Restul reclamanților care se plâng de nepagarea beneficiilor sau a echivalentului văduvei, dar care nu au solicitat aceste beneficii în termenele aplicabile, nu se poate spune că au fost afectate direct de discriminarea la care se plâng în timpul perioadei între decesul soțiilor lor, la datele stabilite la coloana 5 a tabelului atașat și datele la care au depus cererile pentru beneficiile văduvelor, astfel cum se stabilește la coloana 6 a tabelului.
În consecință, pentru perioada dintre decesul soției lor și data în care au depus cererile pentru beneficiile văduvelor, reclamanții nu pot pretinde că au fost victime de o încălcare a drepturilor acestora în temeiul Convenției și al Primului Protocol, și că cererile, în măsura în care acestea se referă la neînțelegerea beneficiilor văduvelor în această perioadă, sunt incompatibile ratione personae în conformitate cu dispozițiile Convenției și trebuie declarată inadmisibilă în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. Reclamantul, în cererea nr. 5500/00, se plânge de discriminare în legătură cu neprovizionarea alocației fiscale la lichidare, dar niciodată nu a solicitat această alocație veniturilor interne în conformitate cu principiul din Cornwell , această parte a cererii este incompatibilă cu dispozițiile Convenției și trebuie declarată inadmisibilă în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție.
55050/00, 19879/02, 23162/02, 23942/02, 25391/02, 27117/02, 30478/02 și 31968/02 se plânge, de asemenea, de discriminarea suferită de soțiile lor îndepărtate în ceea ce privește deciziile de refuz al beneficiilor văduvelor și/sau alocarea fiscală la lichidare. Cu toate acestea, Curtea nu acceptă faptul că, în ceea ce privește orice discriminare care ar fi putut fi suferită de soțiile îndepărtate ale reclamanților, reclamanții în cauză pot pretinde că este o victimă a presupusei încălcări și că acest aspect al cererilor în cauză este, de asemenea, incompatibil ratione personae în conformitate cu dispozițiile Convenției și trebuie să fie declarate inadmisibile în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție.
4. Reclamantul în cererea nr. 25379/02 invocă, de asemenea, art. 13 din Convenție. Curtea reamintește că art. 13 nu merge atât de departe ca să garanteze o soluție care să permită contestarea legislației primare a unui stat contractant în fața unei autorități naționale, din motive contrare convenției (a se vedea, de exemplu, Willis v. Regatul Unit) , nr. 36042/97, 21.05.2002, nedeclarat, § 62 … (5) Curtea consideră că, pe baza dosarului, nu poate determina admisibilitatea restului cererii și că, prin urmare, este necesar, în conformitate cu art. 54 § 3 litera (b) din Regulamentul de procedură, să anunțe guvernul contestat.
Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide, în ceea ce privește cererile respective, în cazul în care reclamantul se plânge de discriminare în ceea ce privește alocația fiscală a văduvei, pentru a suspenda examinarea plângerilor reclamanților în legătură cu alocația fiscală; în ceea ce privește cererile respective, în cazul în care reclamantul se plânge de discriminare în ceea ce privește beneficiile văduvei și a formulat o cerere de beneficii în termenul aplicabil, pentru a suspenda examinarea plângerilor reclamanților în întregime; , în ceea ce privește cererile în care reclamantul se plânge de discriminare în ceea ce privește beneficiile văduvei, dar nu a depus o cerere de beneficii în termenul aplicabil, pentru a suspenda examinarea plângerilor reclamanților în legătură cu cererile lor pentru beneficiile văduvelor în ceea ce privește discriminarea suferită de acestea în cursul perioadei de după data la care au depus cererile pentru beneficiile văduvelor; declarații inadmisibil, în cazul în care reclamantul se plânge de discriminare în ceea ce privește beneficiile văduvei, dar nu a formulat o cerere de beneficii în termenul aplicabil.
FOURTH SECTION
PARTIAL DECISION
AS TO THE ADMISSIBILITY OF
55050/00,19 applications against the United Kingdom (see attached table) The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 12 November 2002 as a Chamber composed of Mr M. Pellonpää , President , Sir Nicolas Bratza , Mr A. Pastor Ridruejo , Mrs V. Strážnická , Mr R. Maruste , Mr S. Pavlovschi , Mr L. Garlicki, judges , and Mr M. O’Boyle , Section Registrar , Having regard to the above applications Having deliberated, decides as follows: THE FACTS A. The circumstances of the case See attached table. B. Relevant domestic law and practice Under United Kingdom law, certain social security benefits, including Widow’s Payment, Widowed Mother’s Allowance, and Widow’s Pension, are paid for out of the National Insurance Fund.
By Section 1 of the Social Security and Benefits Act 1992 (“the 1992 Act”), the funds required for paying such benefits are to be provided by means of contributions payable to the Secretary of State for Social Security by earners, employers and others, together with certain additions made to the Fund by Parliament. Male and female earners are obliged to pay the same social security contributions in accordance with their status as employed earners or self-employed earners.
Widow’s Payment Under Section 36 of the 1992 Act, a woman who has been widowed is entitled to a widow’s payment (at the material time, a lump sum payment of GBP 1,000) if: (i) she is under pensionable age at the time when her husband died, or he was not then entitled to a Category A retirement pension; and (ii) her husband satisfied certain specified social security contribution conditions set out in a Schedule to the 1992 Act. The Widow’s Payment replaced an equivalent earlier payment, called a Widow’s Allowance, paid to qualifying widows under the Social Security Act 1975.
Widowed Mother’s Allowance Under Section 37 of the 1992 Act, in so far as relevant, a woman who has been widowed (and who has not remarried) is entitled to a mother’s allowance on certain conditions, the following being the relevant conditions to the circumstance of the present cases: (i) her husband satisfied the contribution conditions set out in a Schedule to the Act; and (ii) she is entitled to receive child benefit in relation to a son or daughter of herself and her late husband. The Widowed Mother’s Allowance currently amounts to approximately GBP 72.50 per week, with an extra GBP 9.70 per week in respect of the eldest eligible child, and a further GBP 11.35 per week in respect of other children.
Widow’s Pension Under Section 38 of the 1992 Act, a woman who has been widowed (and who is not remarried) is entitled to a Widow’s Pension if her husband satisfied the contribution conditions set out in a Schedule to the Act and: (i) at the date of her husband’s death she was over the age of 45 but under the age of 65; or (ii) she ceased to be entitled to a widowed mother’s allowance at the time when she was over the age of 45 but under the age of 65.
Time-limit for applications for benefits For the period up to 7 April 1997, the time-limits for claiming widows’ benefits were set out in the Social Security (Claims and Payments) Regulations 1987 (“the 1987 Regulations”), regulation 19 of which provided: “(6) The prescribed time for claiming benefits not specified in column (1) of Schedule 4 shall be – ... (b) twelve months in the case of ... widow’s benefit … (7) The periods of six and twelve months prescribed by paragraph (6) are calculated from any day on which, apart from satisfying the condition of making a claim, the claimant is entitled to the benefit concerned.” As of 7 April 1997, regulation 19 was amended so as to read: “(2) The prescribed time for claiming the benefits specified in paragraph (3) is three months beginning on the day on which, apart from satisfying the condition of making a claim, the claimant is entitled to the benefit concerned. (3) The benefits to which paragraph (2) applies are-(...) (g) widow’s benefit;(...)” The time-limits set out in the amended version of regulation 19 applied to all widows’ benefits claims made as of 7 April 1997, regardless of the date of bereavement.
Bereavement Tax Allowance Section 262(1) of the Income and Corporation Taxes Act 1988 provides: “Where a married man whose wife is living with him dies, his widow shall be entitled – (a) for the year of assessment in which the death occurs, to an income tax reduction calculated by reference to an amount equal to the amount specified in section 257A(1) for that year, and (b) (unless she marries again before the beginning of it) for the next following year of assessment, to an income tax reduction calculated by reference to an amount equal to the amount specified in section 257A(1) for that year.”
The Welfare Reform and Pensions Act 1999 The Welfare Reform and Pensions Act 1999 (“the 1999 Act”) introduces two new social security benefits, Widowed Parent’s Allowance and Bereavement Allowance. The Widowed Parent’s Allowance replaces the Widowed Mother’s Allowance. The Bereavement Allowance replaces the Widow’s Pension. Both will be payable to men and women who meet the relevant qualifying conditions. The 1999 Act also introduces a new social security payment, called a Bereavement Payment, payable both to men and women in place of the Widow’s Payment. The relevant parts of the Act entered into force on 9 April 2001 and allow any man whose wife dies before, on or after that date, or any woman whose husband dies on or after that date, to apply for Widowed Parent’s Allowance. It also allows any man whose wife dies on or after that date to apply for Bereavement Payment or Bereavement Allowance in exactly the same way as a woman whose husband dies on or after that date. The 1999 Act preserves the entitlements of women under the 1992 Act whose husbands died before 9 April 2001. They will thus continue to be entitled to the Widow’s Payment, Widowed Mother’s Allowance and Widow’s Pension where the relevant qualifying conditions are met. COMPLAINTS The applicants complain that British social security legislation is discriminatory on grounds of sex. Some of the applicants (see table) make the same complaint also in respect of British tax legislation and some complain of discrimination on behalf of their late wives. The applicant in application no. 25379/02 also raises a complaint under Article 13 of the Convention. THE LAW 1. The applicants complain that the lack of provision for widowers’ benefits under British social security legislation discriminates against them on grounds of sex. The applicants indicated in the table make the same complaint also in respect of lack of provision for Bereavement Tax Allowance for men under British tax legislation. All applicants complain of a continuing violation from their wives’ deaths on the dates set out at column 5 of the table attached. All the applicants invoke Article 14 of the Convention in conjunction with Article 8 and Article 1 of Protocol No. 1, except the applicant in application no. 63679/00, who does not refer to Article 8, and the applicants in applications nos. 71172/01, 11582/02, 21423/02, 25850/02 and 29216/02, who do not refer specifically to any Article of the Convention. The applicants in applications nos. 55050/00, 19879/02, 23162/02, 23942/02, 25391/02, 27117/02, 30478/02 and 31968/02 also complain, on behalf of their wives, of discrimination suffered by them in respect of the refusal to pay benefits to the applicants. The applicant in application no. 25379/02 complains that he has been denied an effective remedy, contrary to Article 13 of the Convention. Article 14 provides: “The enjoyment of the rights and freedoms set forth in this Convention shall be secured without discrimination on any ground such as sex, race, colour, language, religion, political or other opinion, national or social origin, association with a national minority, property, birth or other status.” Article 8 provides (as relevant): “1. Everyone has the right to respect for his private and family life … 2. There shall be no interference by a public authority with the exercise of this right except such as is in accordance with the law and is necessary in a democratic society in the interests of ... the economic well-being of the country … ” Article 1 of Protocol No. 1 provides: “1. Every natural or legal person is entitled to the peaceful enjoyment of his possessions. No one shall be deprived of his possessions except in the public interest and subject to the conditions provided for by law and by the general principles of international law. 2. The preceding provisions shall not, however, in any way impair the right of a State to enforce such laws as it deems necessary to control the use of property in accordance with the general interest or to secure the payment of taxes or other contributions or penalties.” Article 13 of the Convention provides: “Everyone whose rights and freedoms as set forth in [the] Convention are violated shall have an effective remedy before a national authority notwithstanding that the violation has been committed by persons acting in an official capacity.” 2. The applicants claim that, had they been women and had their wives been men, they would have been aware of their entitlement to widow’s benefits and tax allowances in the event of their death. They claim that this entitlement would have included Widow’s Payment. The Court recalls that under Article 34 of the Convention it may receive applications from individuals and others “claiming to be the victim of a violation by one of the High Contracting Parties of the rights set forth in the Convention or the protocols thereto”. In order to claim to be a victim of a violation, a person must be directly affected by the impugned measure (see, for example, Buckley v. the United Kingdom , judgment of 25 September 1996, Reports of Judgments and Decisions 1996-IV, p. 128, §§ 56-59 and Cornwell v. the United Kingdom , (dec.), application no. 36578/97, 11 May 1999, unreported). In the present cases, until each applicant applied to his local benefits office for widow’s benefits or their equivalent, or to the Inland Revenue for Bereavement Tax Allowance, he could not claim to be a victim of discrimination, since a woman in the same position who had made no claim would have had no entitlement to widows’ benefits or tax allowance under domestic law. The Court notes that since 7 April 1997, a three-month time-limit, commencing from the date of entitlement, has applied to claims for widow’s benefits by women. A widow who did not claim a Widow’s Payment (now, under the 1999 Act, a Bereavement Payment) within three months of her husband’s death, loses all entitlement to this benefit. Widowed Mother’s Allowance and Widow’s Pension (and their equivalents under the 1999 Act) are continuing benefits which can be claimed at any time, assuming entitlement, but a claim made outside the three-month time-limit cannot be back-dated. Before 7 April 1997 the time-limit was 12 months. The applicants in applications nos. 55050/00, 63679/00 and 14549/02, as can be seen from the table, applied for widow’s benefits within the relevant time-limit from their wives’ deaths. These applicants can, therefore, claim to be victims of discrimination from the date of bereavement, since a woman in a comparable position would have been able to claim a Widow’s Payment and have her claim for the other benefits back-dated. The remainder of the applicants who complain about the non-payment of widow’s benefits or equivalent, but who did not claim these benefits within the applicable time-limits, cannot be said to have been directly affected by the discrimination of which they complain during the period between their wives’ deaths, on the dates set out at column 5 of the table attached, and the dates on which they lodged their claims for widows’ benefits, as set out at column 6 of the table. It follows that for the period between their wives’ deaths and the dates on which they lodged their claims for widows’ benefits these applicants cannot claim to have been victims of a violation of their rights under the Convention and First Protocol, and that the applications, insofar as they relate to non-entitlement to widows’ benefits during this period, are incompatible ratione personae with the provisions of the Convention and must be declared inadmissible in accordance with Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention. The applicant in application no. 55050/00 complains of discrimination in relation to the non-provision of Bereavement Tax Allowance, but has never made a claim for this allowance to the Inland Revenue in accordance with the principle in Cornwell , this part of the application is incompatible with the provisions of the Convention and must be declared inadmissible in accordance with Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention. 3. The applicants in applications nos. 55050/00, 19879/02, 23162/02, 23942/02, 25391/02, 27117/02, 30478/02 and 31968/02 also complain about discrimination suffered by their late wives in respect of the decisions to refuse widows’ benefits and/or Bereavement Tax Allowance. However, the Court does not accept that, in respect of any discrimination which may have been suffered by those applicants’ late wives, the applicants concerned can claim to be a victim of the alleged violation. It follows that this aspect of the applications concerned is also incompatible ratione personae with the provisions of the Convention and must be declared inadmissible in accordance with Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention. 4. The applicant in application no. 25379/02 also invokes Article 13 of the Convention. The Court recalls that Article 13 does not go so far as to guarantee a remedy allowing a Contracting State’s primary legislation to be challenged before a national authority on grounds that it is contrary to the Convention (see, for example Willis v. the United Kingdom , no. 36042/97, 21.05.2002, unreported, § 62). It follows that this aspect of the application concerned is manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention and must be rejected in accordance with Article 35 § 4 of the Convention. 5. The Court considers that it cannot, on the basis of the file, determine the admissibility of the remainder of each application and that it is therefore necessary, in accordance with Rule 54 § 3(b) of the Rules of Court, to give notice of them to the respondent Government. For these reasons, the Court, unanimously, Decides, in respect of those applications where the applicant complains about discrimination in relation to widow’s tax allowance, to adjourn the examination of the applicants’ complaints in connection with the tax allowance; Decides, in in respect of those applications where the applicant complains about discrimination in relation to widow’s benefits and made a claim for benefits within the applicable time-limit, to adjourn the examination of the applicants’ complaints in their entirety; Decides , in respect of those applications where the applicant complains about discrimination in relation to widow’s benefits but failed to make a claim for benefits within the applicable time-limit, to adjourn the examination of the applicants’ complaints in connection with their claims for widows’ benefits relating to discrimination suffered by them during the period after the dates on which they lodged their claims for widows’ benefits; Declares inadmissible the remainder of each application where the applicant complains about discrimination in relation to widow’s benefits but failed to make a claim for benefits within the applicable time-limit. Michael O’Boyle Matti Pellonpää Registrar President