Lawrence și alții împotriva Regatului Unit

CUARTA DECIZIE PARȚIONALĂ PRIVIND ADMINISIBILITATEA cererilor nr. 1454/02 și 23 altele LOYRENCE și alții împotriva Regatului Unit Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care a stat la 8 aprilie 2003 în calitate de Cameră compusă de Președintele Pellonpää Sir Nicolas Bratza dna Strážnická Maruste Pavlovschi Garlicki Borrego, judecători și dl M. O’Boyle Grefier Având în vedere cererile de mai sus, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Circumstanțele cazurilor A se vedea tabelul atașat. Legea și practicile interne relevante În temeiul dreptului Regatului Unit, anumite prestații de securitate socială, inclusiv plata Veduvei, alocarea mamei văduvă și pensia văduvă, sunt plătite din Fondul Național de Asigurări.

Prin secțiunea 1 din Legea privind securitatea socială și beneficiile din 1992 („Legea din 1992”), fondurile necesare pentru a plăti astfel de beneficii trebuie furnizate prin intermediul contribuțiilor plătibile secretarului de stat pentru securitate socială de către câștigători, angajatori și alții, împreună cu anumite adăugari făcute la Fond de Parlament. Bărbații și femeile care câștigă sunt obligați să plătească aceleași contribuții de securitate socială în funcție de statutul lor de salariați sau de salariați independenți.

Plata adunătorilor în temeiul art. 36 din Legea 1992, o femeie văduvă are dreptul la plata unei văduve (la timpul material, o plată forfetară de 1000 de lire sterline (GBP) dacă: (i) ea este sub vârsta de pensie la momentul în care soțul ei a murit sau el nu a avut dreptul la o pensie de pensie de categorie A; și (ii) soțul ei a îndeplinit anumite condiții specifice de contribuție de securitate socială prevăzute într-un program al legii din 1992. Plățile văduvei au înlocuit o plată anterioară echivalentă, numită „Alocare a văduvei”, plătită văduvelor eligibile în temeiul legii de securitate socială din 1975. În temeiul articolului 37 din Legea din 1992, în măsura în care este relevantă, o femeie văduvă (și care nu s-a recăsătorit) are dreptul la alocarea mamei în anumite condiții, următoarele fiind condițiile relevante pentru situația prezentului caz: (i) soțul său a îndeplinit condițiile de contribuție prevăzute într-o schemă a Actului; și (ii) ea are dreptul să beneficieze de un copil în legătură cu un fiu sau fiica ei însuși și cu soțul său îndepărtat.

Alocația mamei văduvăzi a constituit aproximativ 72,50 GBP pe săptămână, cu un supliment de 9,70 GBP pe săptămână în ceea ce privește copilul mai mare eligibil, și un supliment de 11,35 GBP pe săptămână în ceea ce privește alți copii. Pensiunea văduvă În temeiul articolului 38 din Legea din 1992, o femeie care a fost văduvă (și care nu s-a recăsătorit) are dreptul la pensie de văduvă în cazul în care soțul său îndeplinește condițiile de contribuție prevăzute într-un program al Legii și: (i) la data morții soțului ei, a avut peste 45 de ani, dar sub 65 de ani; sau (ii) ea a încetat să aibă dreptul la o alocare a mamei văduvă în momentul în care avea peste 45 de ani, dar sub 65 de ani.

Termenul pentru cererile de beneficii Pentru perioada până la 7 aprilie 1997, termenul pentru pretinderea beneficiilor văduvelor a fost stabilit în Regulamentele privind securitatea socială (Claims and Payments) 1987 („Regulamentele din 1987”), din care art. 19 prevedea: „(6) Timpul prescris pentru solicitarea prestațiilor care nu sunt specificate în coloana (1) din anexa 4 este – ... (b) douăsprezece luni în cazul beneficiilor ... (7) Perioadele de șase și douăsprezece luni prevăzute de alineatul (6) se calculează de la oricare zi în care, în afară de a satisface condițiile depunerii unei cereri, reclamantul are dreptul la beneficiile în cauză.” Începând cu 7 aprilie 1997, Regulamentul 19 a fost modificat astfel încât să se citească: „(2) Timpul stabilit pentru a solicita prestațiile menționate la alineatul (3) este de trei luni începând cu ziua în care, în afară de a satisface condiția de a face o cerere, reclamantul are dreptul la prestația în cauză.

(3) Beneficiile la care se aplică alineatul (2) sunt – ... (g) beneficiile văduvei; ...” Termenele stabilite în versiunea modificată a Regulamentului 19 se aplică tuturor cererilor de beneficii ale văduvelor făcute la 7 aprilie 1997, indiferent de data pierderii.

Secțiunea 262 alineatul (1) din Legea din 1988 privind impozitele asupra veniturilor și societății prevede: „În cazul în care un bărbat căsătorit al cărui soție locuiește cu el moare, văduva sa are dreptul – (a) pentru anul de evaluare în care se produce decesul, la o reducere a impozitului pe venit calculată prin trimitere la o sumă egală cu suma prevăzută la secțiunea 257A alineatul (1) pentru anul respectiv, și (b) (cu excepția cazului în care ea se căsătorește din nou înainte de începerea acestuia) pentru următorul an de evaluare, la o reducere a impozitului pe venit calculată prin referință la o sumă egală cu suma specificată la art. 257A alineatul (1) pentru anul respectiv.” Reforma de bunăstare și pensii Legea 1999 („Legea 1999”) introduce două noi prestații de securitate socială, alocarea părintelui văduvizat și a concediului de împrumut.

Alocarea părintelui văduvizat înlocuiește alocația mamei văduvă. Alocarea de împrumut înlocuiește pensia văduvă. Ambele vor fi plătite bărbaților și femeilor care îndeplinesc condițiile relevante de calificare. De asemenea, Legea din 1999 introduce o nouă plată de securitate socială, numită o plată de livrare, plătită atât bărbaților cât și femeilor în locul plății văduvei. Partea relevantă a Legii a intrat în vigoare la 9 aprilie 2001 și permite oricărui bărbat al cărui soție moare înainte, la sau după aceea, sau orice femeie a căror soț moare la data respectivă sau după aceea, să solicite pentru livrarea părintelor văduvi. De asemenea, permite oricărui bărbat al cărui soție moare la sau după data respectivă să solicite plată pentru livrare sau livrare în același mod ca o femeie al cărei soț moare la sau după acea dată.

Legea din 1999 păstrează drepturile femeilor în temeiul Legii din 1992 ale căror soți au murit înainte de 9 aprilie 2001. Astfel, acestea vor continua să aibă dreptul la plată a văduvei, la alocarea mamei văduve și la pensia de văduvă în cazul în care sunt îndeplinite condițiile relevante de calificare. COMPLAINTE Reclamanții se plâng că legislația britanică de securitate socială este discriminatorie din motive de sex. Reclamantul în cererea nr. 42711/02 face aceeași plângere în ceea ce privește legislația fiscală britanică. Reclamantul în cererea nr. 1454/02 se plânge, de asemenea, de discriminare în numele soției sale îndepărtate. Reclamanții se plâng că lipsa de dispoziții privind prestațiile pentru văduvi în temeiul legislației britanice de securitate socială le discrimină din motive de sex.

Reclamantul în cererea nr. 42711/02 face aceeași plângere, de asemenea, în ceea ce privește lipsa de dispoziție privind autorizația fiscală pentru bărbați în temeiul legislației fiscale britanice. Toți reclamanții se plâng de o încălcare continuă a deceselor soției lor la datele prevăzute la coloana 4 a tabelului atașat. Toate reclamanții invocă art. 14 din Convenție, coroborat cu art. 8 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1, cu excepția reclamanților din cererile nr. 25388/02 și 40748/02, care invocă numai art. 14 și reclamantul în cerere nr. 28132/02 care nu se referă în mod specific la nici un articol al Convenției. Reclamantul în cererea nr. 1454/02 se plânge, de asemenea, de discriminare împotriva soției sale îndepărtate în ceea ce privește refuzul de a plăti prestații reclamantului.

Reclamantul în cererea nr. 30405/02 se plânge, de asemenea, că a fost refuzat un remediu eficace, în conformitate cu art. 14 din Convenția prevede: „Drumarea drepturilor și libertăților prevăzute în prezenta convenție este asigurată fără discriminare pe niciun motiv, cum ar fi sexul, rasa, culoarea, limba, religia, opinia politică sau de altă natură, originea națională sau socială, asocierea cu o minoritate națională, proprietatea, nașterea sau alt statut.” art. 8 din convenție prevede (după caz): „1. Toată lumea are dreptul la respectarea vieții sale private și familiale ... Nu va exista nici o interferență de către o autoritate publică în exercitarea acestui drept, cu excepția celor care sunt în conformitate cu legea și sunt necesare într-o societate democratică în interesul ... bunăstarea economică a țării ...” art. 1 din Protocolul nr. 1 prevede: „1.

Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de posesele sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.

Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea bunurilor în conformitate cu dobânda generală sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau sancțiuni.” art. 13 din convenție prevede: „Toată persoana a căror drepturi și libertăți, astfel cum sunt prevăzute în [] Convenție, sunt încălcate, are un remediu eficace în fața unei autorități naționale, în ciuda faptului că încălcarea a fost comisă de persoane care acționează în calitate oficială.” Reclamanții susțin că, dacă ar fi fost femei și dacă soțiile lor ar fi fost bărbați, ar fi fost conștienți de dreptul lor la beneficiile văduvelor (și alocații fiscale) în cazul morții lor.

Ei susțin că acest drept ar fi inclus Plata Veduvei. Curtea reamintește că, în conformitate cu art. 34 din Convenție, aceasta poate primi cereri de către persoane fizice și de alte persoane „clamând că este victimă de o încălcare de către una dintre Înaltele părți contractante a drepturilor prevăzute în Convenție sau a protocoalelor sale”.

Pentru a pretinde că este victimă de o încălcare, o persoană trebuie să fie afectată direct de măsura impugnată (a se vedea, de exemplu, Buckley v. Regatul Unit , hotărârea din 25 septembrie 1996, Raportul hotărârilor și deciziilor 1996-IV , p. 128 , §§ 56-59 și Cornwell v. Regatul Unit (dec.), cererea nr. 36578/97, 11 mai 1999, nedeclarată . În aceste cazuri, până când fiecare solicitant nu a solicitat în biroul său local de prestații pentru beneficiile văduvelor, sau în Revenuul Intern pentru alocarea impozitului la lichidare, sau și-a exprimat dorința de a solicita aceste prestații, el nu a putut pretinde că este victimă de discriminare, deoarece o femeie în aceeași poziție care nu a formulat nicio reclamație nu ar fi avut dreptul la beneficiile văduvelor sau la alocația fiscală în temeiul legislației interne.

Curtea remarcă că din 7 aprilie 1997, un termen de trei luni, începând de la data dreptului, a solicitat cererile pentru beneficiile văduvelor de către femei. O văduvă care nu pretinde plata unei văduve (în prezent, în temeiul Legii 1999, o plată de livrare) în termen de trei luni de la moartea soțului ei, pierde toate drepturile la acest beneficiu. Alocarea mamei văduvă și Pensiunea Veduvii (și echivalenții acestora în temeiul Legii 1999) sunt beneficii continui care pot fi reclamate în orice moment, presupunând drepturi, dar o reclamație făcută în afara termenului de trei luni nu poate fi retrasă până la data pierderii. Înainte de 7 aprilie 1997, termenul a fost de 12 luni. Reclamantul în cerere nr. 30405/02, după cum se poate vedea din tabel, a solicitat beneficiile văduvelor în termenul relevant de la moartea soției sale.

Prin urmare, acest solicitant poate pretinde că este o victimă a discriminării de la data pierderii, deoarece o femeie într-o poziție comparabilă ar fi putut solicita plata unei văduve și ar fi solicitat pentru celelalte beneficii recuperate. Curtea constată că apar chestiuni care merită comunicarea guvernului contestat în temeiul articolului 54 § 3 litera (b) din Regulamentul Curții. Prin urmare, aceasta suspendă această parte a cererii. 27950/02, 28000/02, 35278/02, 36951/02, 40748/02, 42691/02, 42702/02 și 422711/02 au făcut anchete cu biroul de prestații relevant în jurul timpului decesului soțiilor lor; aparent în termenul relevant. În cazul în care data prezentei anchete („reclamația inițială”) a fost specificată, acesta este stabilit la coloana 5 a tabelului.

Acestea au făcut cereri ulterioare pentru beneficii la data indicată în coloana 6 („reclamația relevantă”). Cu toate acestea, în ceea ce privește cererile lor inițiale, reclamanții au fost avertizați în fiecare caz că nu au existat beneficii pentru văduvi echivalenți cu cele disponibile pentru văduvă. În fiecare caz, reclamantul nu a luat măsuri suplimentare în acel moment, iar avizul acordat a fost decizia internă finală în sensul articolului 35 § 1 din convenție. În fiecare caz, această decizie a fost clar mai mult de șase luni înainte de data în care cererea a fost depusă Curții.

În consecință, cererile, în ceea ce privește aceste cereri inițiale, au fost depuse prea târziu și trebuie respinse, în conformitate cu art. 35 § 4 din Convenție (a se vedea Gardner și altele 3 v. Regatul Unit (dec.), nr. 12937/02, 30 aprilie 2002). Niciunul dintre reclamanții (a se salva reclamantul în cerere nr. 30405/02) se poate spune că au fost afectate direct de discriminarea la care se plâng în perioada dintre moartea soțiilor lor, la datele stabilite la coloana 4 a tabelului atașat, și datele la care au depus cererile relevante pentru beneficiile văduvelor, astfel cum se prevede la coloana 6 a tabelului.

În consecință, pentru perioada dintre decesul soției lor și data la care au depus cererile relevante pentru beneficiile văduvelor, reclamanții nu pot pretinde că au fost victime de o încălcare a drepturilor acestora în temeiul Convenției și al Primului Protocol și că cererile, în măsura în care acestea se referă la neautorizarea beneficiilor văduvelor în această perioadă, sunt incompatibile ratione personae cu dispozițiile Convenției și trebuie declarat inadmisibil în conformitate cu art. 35 § § 3 și 4 din Convenție. Reclamantul în cererea nr. 42711/02 se plânge de discriminare în ceea ce privește decizia de refuzare a lichidului fiscal, dar cererea sa a fost introdusă mai mult de șase luni după refuz și acest aspect al cererii sale trebuie declarat inadmisibil în conformitate cu art. 35 § § 1 și 4. Reclamantul în cerere nr. 1454/02 se plânge de discriminare în numele soției sale îndepărtate în ceea ce privește decizia de a refuza beneficiile văduvelor.

Cu toate acestea, Curtea nu acceptă faptul că, în ceea ce privește orice discriminare care ar fi putut fi suferită de soția îndepărtată a acestei reclamante, reclamantul în cauză poate pretinde că este o victimă a presupusei încălcări. Rezultă că acest aspect al cererii în cauză este, de asemenea, incompatibil ratione personae cu dispozițiile Convenției și trebuie declarat inadmisibil în conformitate cu art. 35 § § § 3 și 4 din Convenție. Reclamantul în cererea nr. 30405/02 invocă, de asemenea, art. 13 din Convenție.

Curtea reamintește că art. 13 nu merge atât de departe ca să garanteze o soluție care să permită contestarea legislației primare a unui stat contractant în fața unei autorități naționale, din motive contrare convenției (a se vedea, de exemplu, Willis v. Regatul Unit , nr. 36042/97, § 62, CEDO 2002-IV … Curtea consideră că nu poate determina, pe baza dosarului, admisibilitatea restului cererii, și anume plângerile de discriminare pentru perioada după ce reclamantul a formulat o cerere relevantă (cum se prevede în coloana șase a tabelului), și că, prin urmare, este necesar, în conformitate cu art. 54 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul de procedură, să anunte guvernului contestat.

Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate, în ceea ce privește cererea nr. 30405/02, în cazul în care reclamantul se plânge de discriminare în ceea ce privește beneficiile văduvelor și a formulat o cerere de beneficii în termenul aplicabil, de a suspenda examinarea în întregime a plângerilor sale, cu excepția plângerii în temeiul articolului 13; decide , în ceea ce privește cererile rămase, să suspende examinarea plângerilor reclamanților în legătură cu cererile lor de beneficii de văduvă în ceea ce privește discriminarea suferită de acestea în cursul perioadei de după data la care au depus cererile relevante pentru beneficiile văduvelor, stabilite în coloana 6 a tabelului; declara inadmisibila restul cererii.

Michael O’Boyle Matti Pellonpää Președintele Registrului Cerere nr. 1454/02 și 23 altele LAWRENCE și alții c. Regatul Unit Cerere nr. 3. Data reclamantului 4. Data lichidării 5. Data cererii de beneficii inițiale (dacă este cazul) 6. Data cererii de beneficii relevante 1454/02 21/11/01 LAWRENCE, Bonitto 07/03/01 N/A 28/06/01 25388/02 24/06/02 PAREKH, Ayub 18/07/00 N/A 17/04/01 25499/02 18/06/02 DONOHUE, Ioan 24/06/84 N/A 18/07/01 27950/02 29/05/01 BALDWIN, Alan 08/01/00 Neespecificat - scurt după moarte 05/01/01 27989/02 18/05/01 DUNWOODIE, William 13/04/95 N/A 18/11/00 28000/02 18/05/01 GREEN, Bob 02/09/89 Neespecificat - scurt după moarte 12/12/00 28027/02 01/03/01 LEWIS, Maldwyn 04/09/97 N/A 18/9/00 28132/02 05/07/02 GRIFFITHS, Malcolm 26/02/98 N/A 18/02/02 30405/02 02/08/02 POVEY, John 27/02/01 N/A 25/05/01 Cerere nr. 2. Data intrării 3. Numele reclamantului 4. Data lichidării 5. Data primei rambursări (dacă este cazul) 6. Data cererii de beneficii relevante 35278/02 12/09/02 HERBERT, Ronald 18/08/99 septembrie 1999 02/03/02 36951/02 02/10/02 RILEY, Joseph 04/11/74 noiembrie 1974 10/02/02 40748/02 07/10/02 GILBERT, William 08/01/91 Neespecificat - scurt după moarte înainte de 02/04/02 42688/02 27/05/02 BEAUCHAMP, David 19/12/96 N/A 08/01 42689/02 27/05/02 CLARKE, James 18/04/99 N/A 19/12/01 42690/02 27/05/02 DIXON, Gordon 06/03/99 N/A 24/01/02 42691/02 27/05/02 FOSTER,

Colin 03/09/00 11/05/00 01/05/01 42693/02 GODFREY, Richard 06/01/01 N/A 04/05/01 42694/02 27/05/02 HARTY, John 15/11/00 N/A 12/01 42696/02 27/05/02 Leadbetter, Robert 04/02/87 N/A 27/02/02 1. Cerere nr. 2. Data intro 3 Denumirea reclamantului 4. Data lichidării 5. Data cererii de beneficii inițiale (dacă este cazul) 6. Data cererii de beneficii relevante 42699/02 27/05/02 O’BRIEN, William 29/09/85 N/A 15/02/02 42702/02 27/05/02 RICKARDS, Ioan 25/04/89 Neespecificate - scurt după moartea 05/12/01 42703/02 27/05/02 RILEY, Brian 18/02/91 N/A 01/12/01 42707/02 27/05/02 TOWNLEY, Ioan 08/02/91 N/A 11/01/02 42711/02 27/05/02 MITCHARD, St. Ioan 12/10/96 Noiembrie 1996 03/01

FOURTH SECTION

PARTIAL DECISION

AS TO THE ADMISSIBILITY OF

Applications nos. 1454/02 and 23 others LAWRENCE and Others against the United Kingdom The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 8 April 2003 as a Chamber composed of Mr M. Pellonpää , President , Sir Nicolas Bratza , Mrs V. Strážnická , Mr R. Maruste , Mr S. Pavlovschi , Mr L. Garlicki , Mr J. Borrego Borrego, judges , and Mr M. O’Boyle , Section Registrar , Having regard to the above applications, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS A. The circumstances of the cases See attached table. B. Relevant domestic law and practice Under United Kingdom law, certain social security benefits, including Widow’s Payment, Widowed Mother’s Allowance, and Widow’s Pension, are paid for out of the National Insurance Fund.

By Section 1 of the Social Security and Benefits Act 1992 (“the 1992 Act”), the funds required for paying such benefits are to be provided by means of contributions payable to the Secretary of State for Social Security by earners, employers and others, together with certain additions made to the Fund by Parliament. Male and female earners are obliged to pay the same social security contributions in accordance with their status as employed earners or self-employed earners.