AMBROSE AND OTHERS v. THE UNITED KINGDOM
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Partly inadmissible
AMBROSE AND OTHERS v. THE UNITED KINGDOM (CtEDO, 2002)
CUARTA DECIZIE PARȚIONALĂ PRIVIND ADMINISIBILITATEA DE 27948/02, 90 de cereri împotriva Regatului Unit (a se vedea tabelul atașat) Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care a stat la 12 noiembrie 2002 în calitate de Camera compusă de Președintele Pellonpää Sir Nicolas Bratza Pastor Ridruejo dna Strážnická Maruste Pavlovschi Garlicki, judecători și grefierul Secțiunii O’Boyle Având în vedere cererile de mai sus Deliberat, hotărăsc după cum urmează: FACTE Circumstanțele cazului A se vedea tabelul atașat. Legea și practicile interne relevante În temeiul dreptului Regatului Unit, anumite prestații de securitate socială, inclusiv plata văduvicei, alocarea mamei văduvice și pensia văduvă, sunt plătite din Fondul Național de Asigurări. Prin secțiunea 1 din Legea privind securitatea socială și beneficiile din 1992 („Legea din 1992”), fondurile necesare pentru a plăti astfel de beneficii trebuie furnizate prin intermediul contribuțiilor plătibile secretarului de stat pentru securitate socială de către câștigători, angajatori și alții, împreună cu anumite adăugari făcute la Fond de Parlament. Bărbații și femeile care câștigă sunt obligați să plătească aceleași contribuții de securitate socială în funcție de statutul lor de salariați sau de salariați independenți. Plata adunătorilor în temeiul art. 36 din Legea 1992, o femeie văduvă are dreptul la plata unei văduve (la timpul material, o plată forfetară de 1000 GBP) dacă: (i) ea este sub vârsta de pensie la momentul în care soțul ei a murit sau el nu a avut dreptul la o pensie de pensie de categorie A; și (ii) soțul ei a îndeplinit anumite condiții specifice de contribuție de securitate socială prevăzute într-un program al legii din 1992. Plățile văduvei au înlocuit o plată anterioară echivalentă, numită „Alocare a văduvei”, plătită văduvelor eligibile în temeiul legii de securitate socială din 1975. În temeiul articolului 37 din Legea din 1992, în măsura în care este relevantă, o femeie văduvă (și care nu s-a recăsătorit) are dreptul la alocarea mamei în anumite condiții, următoarele fiind condițiile relevante pentru situația prezentului caz: (i) soțul său a îndeplinit condițiile de contribuție prevăzute într-o schemă a Actului; și (ii) ea are dreptul să beneficieze de un copil în legătură cu un fiu sau fiica ei însuși și cu soțul său îndepărtat. Alocația mamei văduvăzi se ridică în prezent la aproximativ 72,50 GBP pe săptămână, cu un supliment de 9,70 GBP pe săptămână în ceea ce privește copilul mai mare eligibil, și un supliment de 11,35 GBP pe săptămână în ceea ce privește alți copii. Pensiunea văduvă În temeiul articolului 38 din Legea din 1992, o femeie care a fost văduvă (și care nu este recăsătorită) are dreptul la pensie de văduvă în cazul în care soțul său îndeplinește condițiile de contribuție prevăzute într-un program al Legii și: (i) la data morții soțului ei, a avut peste 45 de ani, dar sub 65 de ani; sau (ii) ea a încetat să aibă dreptul la o alocație a mamei văduvă la momentul în care avea peste 45 de ani, dar sub 65 de ani. Termenul pentru cererile de beneficii Pentru perioada până la 7 aprilie 1997, termenele pentru a solicita beneficiile văduvelor au fost stabilite în Regulamentul privind securitatea socială (Claims and Payments) 1987 („Regulamentul din 1987”), al căror reglementare 19 prevedea: „(6) Timpul stabilit pentru solicitarea beneficiilor care nu sunt specificate în coloana (1) a anexei 4 este – ... (b) 12 luni în cazul beneficiilor ... a văduvăi ... (7) Perioadele de șase și douăsprezece luni prevăzute de alineatul (6) se calculează de la oricare zi în care, în afară de a satisface condițiile depunerii unei cereri, reclamantul are dreptul la beneficiul în cauză.” Începând cu 7 aprilie 1997, Regulamentul 19 a fost modificat astfel încât să se citească: „(2) Timpul stabilit pentru a solicita prestațiile menționate la alineatul (3) este de trei luni începând cu ziua în care, în afară de a satisface condiția de a face o cerere, reclamantul are dreptul la prestația în cauză. (3) Beneficiile la care se aplică alineatul (2) sunt –(...) (g) beneficiile văduvei;(...)” Termenele stabilite în versiunea modificată a Regulamentului 19 se aplică tuturor cererilor de beneficii ale văduvelor făcute la 7 aprilie 1997, indiferent de data pierderii. Secțiunea 262 alineatul (1) din Legea din 1988 privind impozitele asupra veniturilor și societăților: „În cazul în care un bărbat căsătorit al cărui soție locuiește cu el moare, văduva sa are dreptul (a) pentru anul de evaluare în care se produce decesul, la o reducere a impozitului pe venit calculată prin trimitere la o sumă egală cu suma prevăzută la secțiunea 257A alineatul (1) pentru anul respectiv, și (b) (cu excepția cazului în care ea se căsătorește din nou înainte de începerea acestuia) pentru următorul an de evaluare, la o reducere a impozitului pe venit calculată prin referință la o sumă egală cu suma specificată la art. 257A alineatul (1) pentru anul respectiv.” Legea 1999 privind reforma de bunăstare și pensii din 1999 („Legea 1999”) introduce două noi prestații de securitate socială, Alocarea părinților văduvi și Indemnitatea de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa. Indemnitatea de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa. Ambele vor fi plătite bărbaților și femeilor care îndeplinesc condițiile de eligibilitate relevante. De asemenea, Legea de 1999 introduce o nouă plată de securitate socială, numită plată de lipsa de lipsa de lipsa, atât pentru bărbați, cât și pentru femei în locul platei de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa. Părțile relevante ale Actului au intrat în vigoare la 9 aprilie 2001 și permit oricărui bărbat al cărui soție moare înainte, la data respectivă sau după aceea, sau oricărei femei ale căror soț moare la data respectivă sau după aceea, să solicite acordarea de alocare a Părinților Viduvi. De asemenea, permite oricărui bărbat al cărui soție moare la sau după data respectivă să solicite plată pentru livrare sau livrare în același mod ca o femeie al cărei soț moare la sau după acea dată. Legea din 1999 păstrează drepturile femeilor în temeiul Legii din 1992 ale căror soți au murit înainte de 9 aprilie 2001. Astfel, acestea vor continua să aibă dreptul la plată a văduvei, la alocarea mamei văduve și la pensia de văduvă în cazul în care sunt îndeplinite condițiile relevante de calificare. COMPLAINTE Reclamanții se plâng că legislația britanică privind securitatea socială este discriminatorie pentru motive de sex, în încălcarea articolului 14 din Convenția luată în conjuncție atât cu art. 8 din Convenție, cât și cu art. 1 din Protocolul nr. 1. Unele dintre solicitanți (a se vedea tabelul) depun aceleași plângeri și în ceea ce privește legislația fiscală britanică. Reclamanții se plâng că lipsa de dispoziții privind prestațiile pentru văduvi în temeiul legislației britanice de securitate socială le discrimină din motive de sex, în încălcarea articolului 14 din Convenția luată coroborat atât cu art. 8 din Convenția, cât și cu art. 1 din Protocolul nr. Reclamanții indicați în tabel prezintă aceeași plângere, de asemenea, în ceea ce privește lipsa prevederii unei autorizații fiscale pentru bărbați în temeiul legislației fiscale britanice.Toate reclamanții se plâng de o încălcare continuă a deceselor soțiilor lor la datele stabilite la coloana 5 din tabelul atașat. art. 14 prevede: „Drumarea drepturilor și libertăților prevăzute în prezenta convenție este asigurată fără discriminare pe niciun motiv, cum ar fi sexul, rasa, culoarea, limba, religia, opinia politică sau de altă natură, origine națională sau socială, asocierea cu o minoritate națională, proprietatea, nașterea sau alt statut.” art. 8 prevede (dacă este cazul): „1. Fiecare are dreptul de a respecta viața sa privată și de familie .... Nu va exista nici o interferență de către o autoritate publică în exercitarea acestui drept, cu excepția celor care sunt în conformitate cu legea și sunt necesare într-o societate democratică în interesele ... bunăstarea economică a țării ....” art. 1 din Protocolul nr. 1 prevede: „1. Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de posesele sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea bunurilor în conformitate cu dobânda generală sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau penalități.” Reclamanții susțin că, dacă ar fi fost femei și dacă soțiile lor ar fi fost bărbați, ar fi fost conștienți de dreptul lor la beneficiile văduvei în cazul morții lor. Ei susțin că acest drept ar fi inclus Plata Veduvei. Curtea reamintește că, în conformitate cu art. 34 din Convenție, aceasta poate primi cereri de către persoane fizice și de alte persoane „clamând că este victimă de o încălcare de către una dintre Înaltele părți contractante a drepturilor prevăzute în Convenție sau a protocoalelor sale”. Pentru a pretinde că este victimă de o încălcare, o persoană trebuie să fie afectată direct de măsura impugnată (a se vedea, de exemplu, Buckley v. Regatul Unit , hotărârea din 25 septembrie 1996, Raporturile Hotărârilor și Deciziilor 1996-IV , p. 128 , §§ 56-59 și Cornwell c. Regatul Unit , (dec.), cerere nr. 36578/97, 11 mai 1999, nedeclarată . În aceste cazuri, până când fiecare reclamant nu a solicitat în biroul său local de prestații pentru beneficiile văduvei sau echivalentul lor, nu a putut pretinde că este o victimă a discriminării, deoarece o femeie în aceeași poziție care nu a făcut nicio reclamație nu ar avea dreptul la beneficiile văduvelor în temeiul dreptului intern. Curtea remarcă că din 7 aprilie 1997, un termen de trei luni, începând de la data dreptului, a solicitat cererile pentru beneficiile văduvei de către femei. O văduvă care nu a solicitat plata unei văduve (în prezent, în temeiul Legii 1999, o plată de lichidare) în termen de trei luni de la moartea soțului ei, pierde toate drepturile la acest beneficiu. Alocarea mamei văduvă și pensia văduvă (și echivalenții acestora în temeiul Legii 1999) sunt beneficii continui care pot fi reclamate în orice moment, presupunând drepturi, dar o reclamație făcută în afara termenului de trei luni nu poate fi retrasă. Înainte de 7 aprilie 1997, termenul a fost de 12 luni. Reclamanții în cererile nos. 27948/02, 27978/02, 27984/02, 27998/02, 28017/02, 28017/02, 28042/02, 28057/02, 28057/02, 28065/02, 28079/02, 28079/02, 28082/02, astfel cum se poate observa din tabel, au solicitat beneficiile văduvei în termen de trei luni de la moartea soțiilor lor. Prin urmare, aceste solicitanți pot pretinde că sunt victime de discriminare de la data pierderii de vieți, deoarece o femeie într-o poziție comparabilă ar fi putut solicita plata unei văduve și ar fi primit reclamația ei pentru celelalte beneficii recuperate. Restul reclamanților care se plâng de nepagarea beneficiilor sau a echivalentului văduvei, dar care nu au solicitat aceste beneficii în termenele aplicabile, nu se poate spune că au fost afectate direct de discriminarea la care se plâng în timpul perioadei între decesul soțiilor lor, la datele stabilite la coloana 5 a tabelului atașat și datele la care au depus cererile pentru beneficiile văduvelor, astfel cum se stabilește la coloana 6 a tabelului. În consecință, pentru perioada dintre decesul soției lor și data în care au depus cererile pentru beneficiile văduvelor, reclamanții nu pot pretinde că au fost victime de o încălcare a drepturilor acestora în temeiul Convenției și al Primului Protocol, și că cererile, în măsura în care acestea se referă la neînțelegerea beneficiilor văduvelor în această perioadă, sunt incompatibile ratione personae în conformitate cu dispozițiile Convenției și trebuie să fie declarate inadmisibile în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. (2) Curtea consideră că, pe baza dosarului, nu poate determina admisibilitatea restului cererii și că, prin urmare, este necesar, în conformitate cu art. 54 § 3 litera (b) din Regulamentul de procedură, să anunțe guvernul contestat. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide, în ceea ce privește cererile respective, în cazul în care reclamantul se plânge de discriminare în ceea ce privește alocația fiscală a văduvei, pentru a suspenda examinarea plângerilor reclamanților în legătură cu alocația fiscală; în ceea ce privește cererile respective, în cazul în care reclamantul se plânge de discriminare în ceea ce privește beneficiile văduvei și a formulat o cerere de beneficii în termenul aplicabil, pentru a suspenda examinarea plângerilor reclamanților în întregime; , în ceea ce privește cererile în care reclamantul se plânge de discriminare în ceea ce privește beneficiile văduvei, dar nu a depus o cerere de beneficii în termenul aplicabil, pentru a suspenda examinarea plângerilor reclamanților în legătură cu cererile lor pentru beneficiile văduvelor în ceea ce privește discriminarea suferită de acestea în cursul perioadei de după data la care au depus cererile pentru beneficiile văduvelor; declarații inadmisibil, în cazul în care reclamantul se plânge de discriminare în ceea ce privește beneficiile văduvei, dar nu a formulat o cerere de beneficii în termenul aplicabil.