- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 10 septembrie 2002
- Stat pârât
- GBR
- Concluzia
- Partly inadmissible
Nelson împotriva Regatului Unit
Traducere în română Auto
CUARTA DECIZIE PARȚIONALĂ PRIVIND ADMINISIBILITATEA nr. 58372/00, 50 de cereri împotriva Regatului Unit Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care a stat la 10 septembrie 2002 în calitate de Cameră compusă de Președintele Pellonpää Sir Nicolas Bratza Pastor Ridruejo Fischbach Maruste Pavlovschi Garlicki și dl M. O’Boyle Grefierul Secțiunii având în vedere cererile de mai sus, După deliberare, hotărăsc după cum urmează: FACTE Circumstanțele cazului A se vedea tabelul atașat. Legea și practica internă relevantă În temeiul dreptului Regatului Unit, anumite prestații de securitate socială, inclusiv plata văduvă, alocarea mamei văduvă și a pensiunii văduvice, sunt plătite din Fondul Național de Asigurări.
Prin secțiunea 1 din Legea privind securitatea socială și beneficiile din 1992 („Legea din 1992”), fondurile necesare pentru a plăti astfel de beneficii trebuie furnizate prin intermediul contribuțiilor plătibile secretarului de stat pentru securitate socială de către câștigători, angajatori și alții, împreună cu anumite adăugari făcute la Fond de Parlament. Bărbații și femeile care câștigă sunt obligați să plătească aceleași contribuții de securitate socială în funcție de statutul lor de salariați sau de salariați independenți.
Plata adunătorilor în temeiul art. 36 din Legea 1992, o femeie văduvă are dreptul la plata unei văduve (la timpul material, o plată forfetară de 1000 GBP) dacă: (i) ea este sub vârsta de pensie la momentul în care soțul ei a murit sau el nu a avut dreptul la o pensie de pensie de categorie A; și (ii) soțul ei a îndeplinit anumite condiții specifice de contribuție de securitate socială prevăzute într-un program al legii din 1992. Plățile văduvei au înlocuit o plată anterioară echivalentă, numită „Alocare a văduvei”, plătită văduvelor eligibile în temeiul legii de securitate socială din 1975. În temeiul articolului 37 din Legea din 1992, în măsura în care este relevantă, o femeie văduvă (și care nu s-a recăsătorit) are dreptul la alocarea mamei în anumite condiții, următoarele fiind condițiile relevante pentru situația prezentului caz: (i) soțul său a îndeplinit condițiile de contribuție prevăzute într-o schemă a Actului; și (ii) ea are dreptul să beneficieze de un copil în legătură cu un fiu sau fiica ei însuși și cu soțul său îndepărtat.
Alocația mamei văduvăzi se ridică în prezent la aproximativ 72,50 GBP pe săptămână, cu un supliment de 9,70 GBP pe săptămână în ceea ce privește copilul mai mare eligibil, și un supliment de 11,35 GBP pe săptămână în ceea ce privește alți copii. Pensiunea văduvă În temeiul articolului 38 din Legea din 1992, o femeie care a fost văduvă (și care nu este recăsătorită) are dreptul la pensie de văduvă în cazul în care soțul său îndeplinește condițiile de contribuție prevăzute într-un program al Legii și: (i) la data morții soțului ei, a avut peste 45 de ani, dar sub 65 de ani; sau (ii) ea a încetat să aibă dreptul la o alocație a mamei văduvă la momentul în care a avut peste 45 de ani, dar sub 65 de ani.
4. termenul pentru cererile de beneficii Pentru perioada până la 7 aprilie 1997, termenele pentru a solicita beneficiile văduvelor au fost stabilite în Regulamentul privind securitatea socială (Claims and Payments) 1987 („Regulamentele din 1987”), al căror reglementare 19 prevedea: „(6) Timpul stabilit pentru solicitarea beneficiilor care nu sunt specificate în coloana (1) a anexei 4 este – ... (b) 12 luni în cazul beneficiilor ... a văduvăi ... (7) Perioadele de șase și douăsprezece luni prevăzute de alineatul (6) se calculează de la oricare zi în care, în afară de a satisface condițiile depunerii unei cereri, reclamantul are dreptul la beneficiul în cauză.” Începând cu 7 aprilie 1997, Regulamentul 19 a fost modificat astfel încât să se citească: „(2) Timpul stabilit pentru a solicita prestațiile menționate la alineatul (3) este de trei luni începând cu ziua în care, în afară de a satisface condiția de a face o cerere, reclamantul are dreptul la prestația în cauză.
(3) Beneficiile la care se aplică alineatul (2) sunt –(...) (g) beneficiile văduvei;(...)” Termenele stabilite în versiunea modificată a Regulamentului 19 se aplică tuturor cererilor de beneficii ale văduvelor făcute la 7 aprilie 1997, indiferent de data pierderii.
5. Secțiunea 262 alineatul (1) din Legea din 1988 privind impozitele asupra veniturilor și societății prevede: „În cazul în care un bărbat căsătorit al cărui soție locuiește cu el moare, văduva sa are dreptul (a) pentru anul de evaluare în care se produce decesul, la o reducere a impozitului pe venit calculată prin trimitere la o sumă egală cu suma prevăzută la secțiunea 257A alineatul (1) pentru anul respectiv, și (b) (cu excepția cazului în care ea se căsătorește din nou înainte de începerea acestuia) pentru următorul an de evaluare, la o reducere a impozitului pe venit calculată prin referință la o sumă egală cu suma specificată la art. 257A alineatul (1) pentru anul respectiv.” 6. Legea privind reforma de bunăstare și pensii 1999 Legea de reformă socială și pensii din 1999 („Legea din 1999”) introduce două noi prestații de securitate socială, acordarea părintelor văduvi și Indemnitatea de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa.
Indemnitatea de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa. Ambele vor fi plătite bărbaților și femeilor care îndeplinesc condițiile de eligibilitate relevante. De asemenea, Legea de 1999 introduce o nouă plată de securitate socială, numită plată de lipsa de lipsa de lipsa, atât pentru bărbați, cât și pentru femei în locul platei de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa de lipsa. Părțile relevante ale Actului au intrat în vigoare la 9 aprilie 2001 și permit oricărui bărbat al cărui soție moare înainte, la data respectivă sau după aceea, sau oricărei femei ale căror soț moare la data respectivă sau după aceea, să solicite acordarea de alocare a Părinților Viduvi.
De asemenea, permite oricărui bărbat al cărui soție moare la sau după data respectivă să solicite plată pentru livrare sau livrare în același mod ca o femeie al cărei soț moare la sau după acea dată. Legea din 1999 păstrează drepturile femeilor în temeiul Legii din 1992 ale căror soți au murit înainte de 9 aprilie 2001. Astfel, acestea vor continua să aibă dreptul la plată a văduvei, la alocarea mamei văduve și la pensia de văduvă în cazul în care sunt îndeplinite condițiile relevante de calificare. 7. Echivalentul precis al tuturor dispozițiilor de mai sus ale legislației primare și secundare figurează în legislația din Irlanda de Nord.
COMPLAINTE Reclamanții se plâng că legislația britanică de securitate socială este discriminatorie pentru motive de sex, în încălcarea articolului 14 din Convenția luată în conjuncție atât cu art. 8 din Convenția, cât și cu art. 1 din Protocolul nr. Reclamanții în cerere nr. 63477/00, 63480/00, 63647/00, 65507/01 și 75126/01 prezintă aceeași plângere, de asemenea, în ceea ce privește legislația fiscală britanică. Reclamantul în cerere nr. 61878/00 plânge, de asemenea, în temeiul articolului 6 din Convenție că a fost respins dreptul de recurs împotriva refuzului beneficiilor văduvelor. Unele dintre reclamanți invocă, de asemenea, art. 13 din Convenție.
Reclamanții se plâng că lipsa de dispoziții privind prestațiile pentru văduvi în temeiul legislației britanice de securitate socială le discrimină din motive de sex, în încălcarea articolului 14 din Convenția luată în conjuncție atât cu art. 8 din Convenție, cât și cu art. 1 din Protocolul nr. 63477/00, 63480/00, 63647/00, 65507/01 și 75126/01 prezintă aceeași plângere, de asemenea, în ceea ce privește lipsa de prevedere a alocației fiscale pentru bărbați în temeiul legislației fiscale britanice. Toate reclamanții se plâng de o încălcare continuă a decesului soțiilor lor la datele stabilite la coloana 5 din tabelul atașat.
art. 14 prevede: „Drumarea drepturilor și libertăților prevăzute în prezenta convenție este asigurată fără discriminare pe niciun motiv, cum ar fi sexul, rasa, culoarea, limba, religia, opinia politică sau de altă natură, origine națională sau socială, asocierea cu o minoritate națională, proprietatea, nașterea sau alt statut.” art. 8 prevede (dacă este cazul): „1. Fiecare are dreptul de a respecta viața sa privată și de familie … Nu va exista nici o interferență de către o autoritate publică în exercitarea acestui drept, cu excepția celor care sunt în conformitate cu legea și sunt necesare într-o societate democratică în interesele ... bunăstarea economică a țării … ” art. 1 din Protocolul nr. 1 prevede: „1.
Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de posesele sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea bunurilor în conformitate cu dobânda generală sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau penalități.” Reclamanții susțin că, dacă ar fi fost femei și dacă soțiile lor ar fi fost bărbați, ar fi fost conștienți de dreptul lor la beneficiile văduvei în cazul morții lor.
Ei susțin că acest drept ar fi inclus Plata Veduvei. Curtea reamintește că, în conformitate cu art. 34 din Convenție, aceasta poate primi cereri de către persoane fizice și de alte persoane „clamând a fi victimă de o încălcare de către una dintre Înaltele părți contractante a drepturilor prevăzute în Convenție sau protocoalele sale”. Pentru a pretinde că este o victimă a unei încălcări, o persoană trebuie să fie direct afectată de măsura impușită (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Buckley v. Regatul Unit din 25 septembrie 1996, Raporturile Hotărârilor și Deciziilor 1996-IV, p. 128, §§§ 56-59 și Valmont v. Regatul Unit , cerere nr. 36385/97 , hotărârea nr. 23 Martie 1999, nepublicate).
În aceste cazuri, în perioada dintre soțiile lor” decesele, la datele prevăzute la coloana 5 a tabelului atașat și la datele la care au depus cererile pentru beneficiile văduvelor, astfel cum se prevede la coloana 6 a tabelului atașat, nu se poate spune că reclamanții au fost direct afectați de discriminarea la care se plâng, deoarece o femeie în aceeași poziție care nu a formulat nicio reclamație nu ar avea dreptul la beneficiile văduvelor în temeiul legislației interne. În special, ea nu ar fi avut dreptul la plata unei văduve, care trebuie să fie solicitată, începând cu 7 aprilie 1997, în termen de trei luni de la moarte.
În consecință, pentru perioada dintre decesul soției lor și data în care au depus cererile pentru beneficiile văduvelor, reclamanții nu pot pretinde că au fost victime de o încălcare a drepturilor acestora în temeiul Convenției și al Primului Protocol, și că cererile, în măsura în care acestea se referă la neînțelegerea beneficiilor văduvelor în această perioadă, sunt incompatibile ratione personae în conformitate cu dispozițiile Convenției și trebuie declarate inadmisibile în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. 63477/00, 63480/00, 63647/00, 64986/01, 64996/01, 65478/01, 65507/01, 65906/01, 67913/01, 68175/01, 68264/01, 688449/01, 69076/01, 69491/01, 709491/01, 70741/01, 71176/01, 71428/01, 71570/01, 71758/01, 72656/01, 73646/01, 73653/01, 74961/01, 77129/01, 777424/01 și 682/02 se plânge, de asemenea, de discriminarea suferită de soțiile lor în ceea ce privește hotărârile de a refuza beneficiile văduvelor și/sau alocarea impozitului de lichid.
Cu toate acestea, Curtea nu acceptă faptul că, în ceea ce privește orice discriminare care ar fi putut fi suferită de soțiile îndepărtate ale reclamanților, reclamanții în cauză pot pretinde că este o victimă a presupusei încălcări și că acest aspect al cererilor în cauză este, de asemenea, incompatibil ratione personae în conformitate cu dispozițiile Convenției și trebuie să fie declarate inadmisibile în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. 3. Reclamanții în cererile nr. 61878/00, 63477/00, 63480/00, 63647/00, 64986/01, 64996/01, 65478/01, 65507/01, 65906/01, 67913/01, 68449/01, 69076/01, 69491/01, 709491/01, 70741/01, 71176/01, 71428/01, 71570/01, 72656/01, 73653/01, 74961/01, 75126/01 și 682/02 invocă, de asemenea, art. 13 din Convenție.
„Toată persoana a căror drepturi și libertăți, astfel cum sunt prevăzute în [] Convenție, sunt încălcate, are un remediu eficace în fața unei autorități naționale, în ciuda faptului că încălcarea a fost comisă de persoane care acționează în calitate oficială.” Curtea reamintește că art. 13 nu merge atât de departe în ceea ce privește garantarea unui remediu care să permită contestarea legislației primare a unui stat contractant în fața unei autorități naționale, deoarece aceaceasta este contrară convenției (a se vedea, de exemplu, Willis v. Regatul Unit) , nr. 36042/97, 21.05.2002, nedeclarat, § 62 … 4. Reclamantul în cererea nr. 61878/00 se plânge, de asemenea, că faptul că a fost respins un drept de recurs împotriva refuzului beneficiilor văduvelor constituie o încălcare a art. 6 din Convenție.
art. 6 prevede (dacă este cazul): „1. În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la o audiere echitabilă ... de către un tribunal independent și imparțial instituit prin lege… ” Curtea reamintește că art. 6 § 1 se aplică numai la litigiile („contestare”) cu privire la drepturile și obligațiile care pot fi spuse, cel puțin pe motive argumentale, să fie recunoscute în temeiul dreptului intern.
Acesta nu garantează în sine un conținut specific pentru „dreptele și obligațiile” în dreptul de fond al statelor contractante și nu necesită nici o instanță națională cu competența de a invalida sau de a anula dreptul național (a se vedea, de exemplu, cererea nr. 24875/94 Logan c. Regatul Unit, 86-A DR 74). Curtea observă că reclamantul în cererea nr. 61878/00 nu a avut o cerere argumentală la beneficiile văduvelor în temeiul dreptului intern, deoarece, în conformitate cu dispozițiile clare ale Actului din 1992, aceste beneficii au fost plătite numai văduvelor. Rezultă că acest aspect al aplicării nr. 61878/00 este, de asemenea, evident nefondat în sensul articolului 35 § 3 și trebuie respins în conformitate cu art. 35 § 4 din Convenție.
(4) Curtea consideră că, pe baza dosarului, nu poate determina admisibilitatea restului cererii și că, prin urmare, este necesar, în conformitate cu art. 54 § 3 litera (b) din Regulamentul de procedură, să anunțe guvernul contestat. Din aceste motive, Curtea decide suspendarea în unanimitate examinarea plângerilor reclamanților, în legătură cu cererile lor pentru beneficiile văduvelor, referitoare la discriminarea suferită de acestea în cursul perioadei de după data la care au depus reclamațiile pentru beneficiile văduvelor; examinarea plângerilor reclamanților, în cererea nr. 63477/00, 63480/00, 63647/00, 65507/01 și 75126/01, a discriminării suferite de acestea în legătură cu cererile lor de acordare de impozitare pentru lichidare; declara inadmisibila restul cererii.
FOURTH SECTION
PARTIAL DECISION
AS TO THE ADMISSIBILITY OF
No. 58372/00, 50 Applications against the United Kingdom The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 10 September 2002 as a Chamber composed of Mr M. Pellonpää , President , Sir Nicolas Bratza , Mr A. Pastor Ridruejo , Mr M. Fischbach , Mr R. Maruste , Mr S. Pavlovschi , Mr L. Garlicki , judges , and Mr M. O’Boyle , Section Registrar , Having regard to the above applications, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS A. The circumstances of the case See attached table. B. Relevant domestic law and practice Under United Kingdom law, certain social security benefits, including Widow’s Payment, Widowed Mother’s Allowance, and Widow’s Pension, are paid for out of the National Insurance Fund.
By Section 1 of the Social Security and Benefits Act 1992 (“the 1992 Act”), the funds required for paying such benefits are to be provided by means of contributions payable to the Secretary of State for Social Security by earners, employers and others, together with certain additions made to the Fund by Parliament. Male and female earners are obliged to pay the same social security contributions in accordance with their status as employed earners or self-employed earners.
Widow’s Payment Under Section 36 of the 1992 Act, a woman who has been widowed is entitled to a widow’s payment (at the material time, a lump sum payment of GBP 1,000) if: (i) she is under pensionable age at the time when her husband died, or he was not then entitled to a Category A retirement pension; and (ii) her husband satisfied certain specified social security contribution conditions set out in a Schedule to the 1992 Act. The Widow’s Payment replaced an equivalent earlier payment, called a Widow’s Allowance, paid to qualifying widows under the Social Security Act 1975.
Widowed Mother’s Allowance Under Section 37 of the 1992 Act, in so far as relevant, a woman who has been widowed (and who has not remarried) is entitled to a mother’s allowance on certain conditions, the following being the relevant conditions to the circumstance of the present cases: (i) her husband satisfied the contribution conditions set out in a Schedule to the Act; and (ii) she is entitled to receive child benefit in relation to a son or daughter of herself and her late husband. The Widowed Mother’s Allowance currently amounts to approximately GBP 72.50 per week, with an extra GBP 9.70 per week in respect of the eldest eligible child, and a further GBP 11.35 per week in respect of other children.
Widow’s Pension Under Section 38 of the 1992 Act, a woman who has been widowed (and who is not remarried) is entitled to a Widow’s Pension if her husband satisfied the contribution conditions set out in a Schedule to the Act and: (i) at the date of her husband’s death she was over the age of 45 but under the age of 65; or (ii) she ceased to be entitled to a widowed mother’s allowance at the time when she was over the age of 45 but under the age of 65.
Time-limit for applications for benefits For the period up to 7 April 1997, the time-limits for claiming widows’ benefits were set out in the Social Security (Claims and Payments) Regulations 1987 (“the 1987 Regulations”), regulation 19 of which provided: “(6) The prescribed time for claiming benefits not specified in column (1) of Schedule 4 shall be – ... (b) twelve months in the case of ... widow’s benefit … (7) The periods of six and twelve months prescribed by paragraph (6) are calculated from any day on which, apart from satisfying the condition of making a claim, the claimant is entitled to the benefit concerned.” As of 7 April 1997, regulation 19 was amended so as to read: “(2) The prescribed time for claiming the benefits specified in paragraph (3) is three months beginning on the day on which, apart from satisfying the condition of making a claim, the claimant is entitled to the benefit concerned. (3) The benefits to which paragraph (2) applies are-(...) (g) widow’s benefit;(...)” The time-limits set out in the amended version of regulation 19 applied to all widows’ benefits claims made as of 7 April 1997, regardless of the date of bereavement.
Bereavement Tax Allowance Section 262(1) of the Income and Corporation Taxes Act 1988 provides: “Where a married man whose wife is living with him dies, his widow shall be entitled – (a) for the year of assessment in which the death occurs, to an income tax reduction calculated by reference to an amount equal to the amount specified in section 257A(1) for that year, and (b) (unless she marries again before the beginning of it) for the next following year of assessment, to an income tax reduction calculated by reference to an amount equal to the amount specified in section 257A(1) for that year.”
The Welfare Reform and Pensions Act 1999 The Welfare Reform and Pensions Act 1999 (“the 1999 Act”) introduces two new social security benefits, Widowed Parent’s Allowance and Bereavement Allowance. The Widowed Parent’s Allowance replaces the Widowed Mother’s Allowance. The Bereavement Allowance replaces the Widow’s Pension. Both will be payable to men and women who meet the relevant qualifying conditions. The 1999 Act also introduces a new social security payment, called a Bereavement Payment, payable both to men and women in place of the Widow’s Payment. The relevant parts of the Act entered into force on 9 April 2001 and allow any man whose wife dies before, on or after that date, or any woman whose husband dies on or after that date, to apply for Widowed Parent’s Allowance. It also allows any man whose wife dies on or after that date to apply for Bereavement Payment or Bereavement Allowance in exactly the same way as a woman whose husband dies on or after that date. The 1999 Act preserves the entitlements of women under the 1992 Act whose husbands died before 9 April 2001. They will thus continue to be entitled to the Widow’s Payment, Widowed Mother’s Allowance and Widow’s Pension where the relevant qualifying conditions are met.
Northern Ireland Precise equivalents of all of the above provisions of primary and secondary legislation appear in Northern Ireland legislation. COMPLAINTS The applicants complain that British social security legislation is discriminatory on grounds of sex, in breach of Article 14 of the Convention taken in conjunction with both Article 8 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1. The applicants in application nos. 63477/00, 63480/00, 63647/00, 65507/01 and 75126/01 make the same complaint also in respect of British tax legislation. The applicant in application no. 61878/00 complains also under Article 6 of the Convention that he was denied a right of appeal against the refusal of widows’ benefits. Certain of the applicants also invoke Article 13 of the Convention. THE LAW 1. The applicants complain that the lack of provision for widowers’ benefits under British social security legislation discriminates against them on grounds of sex, in breach of Article 14 of the Convention taken in conjunction with both Article 8 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1. The applicants in application nos. 63477/00, 63480/00, 63647/00, 65507/01 and 75126/01 make the same complaint also in respect of lack of provision for Bereavement Tax Allowance for men under British tax legislation. All applicants complain of a continuing violation from their wives’ deaths on the dates set out at column 5 of the table attached. Article 14 provides: “The enjoyment of the rights and freedoms set forth in this Convention shall be secured without discrimination on any ground such as sex, race, colour, language, religion, political or other opinion, national or social origin, association with a national minority, property, birth or other status.” Article 8 provides (as relevant): “1. Everyone has the right to respect for his private and family life … 2. There shall be no interference by a public authority with the exercise of this right except such as is in accordance with the law and is necessary in a democratic society in the interests of ... the economic well-being of the country … ” Article 1 of Protocol No. 1 provides: “1. Every natural or legal person is entitled to the peaceful enjoyment of his possessions. No one shall be deprived of his possessions except in the public interest and subject to the conditions provided for by law and by the general principles of international law. 2. The preceding provisions shall not, however, in any way impair the right of a State to enforce such laws as it deems necessary to control the use of property in accordance with the general interest or to secure the payment of taxes or other contributions or penalties.” The applicants claim that, had they been women and had their wives been men, they would have been aware of their entitlement to widow’s benefits in the event of their death. They claim that this entitlement would have included Widow’s Payment. The Court recalls that under Article 34 of the Convention it may receive applications from individuals and others “claiming to be the victim of a violation by one of the High Contracting Parties of the rights set forth in the Convention or the protocols thereto”. In order to claim to be a victim of a violation, a person must be directly affected by the impugned measure (see, for example, the Buckley v. the United Kingdom judgment of 25 September 1996, Reports of Judgments and Decisions 1996-IV, p. 128, §§ 56-59 and the Valmont v. the United Kingdom , application no. 36385/97, decision of 23 March 1999, unpublished). In the present cases, during the period between their wives’ deaths, on the dates set out at column 5 of the table attached, and the dates on which they lodged their claims for widows’ benefits, as set out at column 6 of the table attached, the applicants cannot be said to have been directly affected by the discrimination of which they complain, since a woman in the same position who had made no claim would have had no entitlement to widows’ benefits under domestic law. In particular she would have had no entitlement to a Widow’s Payment, which must, since 7 April 1997, be applied for within three months of the death. It follows that for the period between their wives’ deaths and the dates on which they lodged their claims for widows’ benefits the applicants cannot claim to have been victims of a violation of their rights under the Convention and First Protocol, and that the applications, insofar as they relate to non-entitlement to widows’ benefits during this period, are incompatible ratione personae with the provisions of the Convention and must be declared inadmissible in accordance with Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention. 2. The applicants in applications nos. 63477/00, 63480/00, 63647/00, 64986/01, 64996/01, 65478/01, 65507/01, 65906/01, 67913/01, 68175/01, 68264/01, 68449/01, 69076/01, 69491/01, 70741/01, 71176/01, 71428/01, 71570/01, 71758/01, 72656/01, 73646/01, 73653/01, 74961/01, 77129/01, 77424/01 and 682/02 complain also about discrimination suffered by their late wives in respect of the decisions to refuse widows’ benefits and/or Bereavement Tax Allowance. However, the Court does not accept that, in respect of any discrimination which may have been suffered by those applicants’ late wives, the applicants concerned can claim to be a victim of the alleged violation. It follows that this aspect of the applications concerned is also incompatible ratione personae with the provisions of the Convention and must be declared inadmissible in accordance with Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention. 3. The applicants in applications nos. 61878/00, 63477/00, 63480/00, 63647/00, 64986/01, 64996/01, 65478/01, 65507/01, 65906/01, 67913/01, 68449/01, 69076/01, 69491/01, 70741/01, 71176/01, 71428/01, 71570/01, 72656/01, 73653/01, 74961/01, 75126/01 and 682/02 also invoke Article 13 of the Convention. Article 13 provides: “Everyone whose rights and freedoms as set forth in [the] Convention are violated shall have an effective remedy before a national authority notwithstanding that the violation has been committed by persons acting in an official capacity.” The Court recalls that Article 13 does not go so far as to guarantee a remedy allowing a Contracting State’s primary legislation to be challenged before a national authority on grounds that it is contrary to the Convention (see, for example Willis v. the United Kingdom , no. 36042/97, 21.05.2002, unreported, § 62). It follows that this aspect of the applications concerned is also manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention and must be rejected in accordance with Article 35 § 4 of the Convention. 4. The applicant in application no. 61878/00 complains also that the fact that he was denied a right of appeal against the refusal of widows’ benefits amounts to a violation of Article 6 of the Convention. Article 6 provides (as relevant): “1. In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a fair ... hearing ... by an independent and impartial tribunal established by law… ” The Court recalls that Article 6 § 1 applies only to disputes (“contestations”) over rights and obligations which can be said, at least on arguable grounds, to be recognised under domestic law. It does not in itself guarantee any particular content for “rights and obligations” in the substantive law of Contracting States nor does it require that there be a national court with competence to invalidate or override national law (see, for example, application no. 24875/94 Logan v. the United Kingdom, 86-A DR 74). The Court observes that the applicant in application no. 61878/00 did not have an arguable claim to widows’ benefits under domestic law because, pursuant to the clear provisions of the 1992 Act, such benefits were payable only to widows. It follows that this aspect of application no. 61878/00 is also manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 and must be rejected in accordance with Article 35 § 4 of the Convention. 4. The Court considers that it cannot, on the basis of the file, determine the admissibility of the remainder of each application and that it is therefore necessary, in accordance with Rule 54 § 3(b) of the Rules of Court, to give notice of them to the respondent Government. For these reasons, the Court, unanimously Decides to adjourn the examination of the applicants’ complaints, in connection with their claims for widows’ benefits, relating to discrimination suffered by them during the period after the dates on which they lodged their claims for widows’ benefits; Decides to adjourn the examination of the applicants’ complaints, in application nos. 63477/00, 63480/00, 63647/00, 65507/01 and 75126/01 of discrimination suffered by them in connection with their claims for Bereavement Tax Allowance; Declares inadmissible the remainder of each application. Michael O’Boyle Matti Pellonpää Registrar President