CtEDO 07.05.2002 Auto

GÖRGES v. GERMANY

RESPONDENT
DEU
HOTĂRÂRE
07.05.2002
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2002
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
GÖRGES v. GERMANY (CtEDO, 2002)
HUDOC · oficial

Reclamantul, Uwe Görges, este un național german, născut în 1946 și locuiește în Hamburg, Germania. El este reprezentat în fața Curții de către Hans Kober, un avocat practicant în Hamburg. Faptele cazului, astfel cum a fost prezentat de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. În primăvara anului 1986, au fost inițiate anchete penale împotriva reclamantului cu privire la suspiciunile de participarea sa la planificarea mai multor tranzacții de vânzări ilegale de arme către Republica Irană. La 30 septembrie 1991, Curtea de District din Hamburg a condamnat reclamantul de mai multe conturi de infracțiuni în temeiul Legii de control al armatei internaționale (Kriegswaffenkontrollgesetz). Acesta a constatat că el a fost consiliat și a participat la planificarea vânzărilor ilegale de arme către Republica Iran. Reclamantul a fost condamnat la șapte luni de închisoare în curs de probă. La 20 iulie 1994, Curtea Regională de Hamburg, pe calea reclamantului, a modificat hotărârea Curții de District cu privire la faptul că a fost considerat vinovat pentru o singură infracțiune în temeiul Legii de control al armatei internaționale. Acesta a impus o amendă de 90 de rate zilnice de 60 DEM (aproximativ 30 de euro). La 2 septembrie 1996, după apelul reclamantului asupra punctelor de drept, Curtea de Apel Hanseatic a abrogat această decizie și a remis cazul într-o cameră diferită a Curții Regionale de la Hamburg, constatând că întârzierile procedurale cauzate de organele judiciare nu au fost luate în considerare de către instanța inferioară. La 11 aprilie 1997, Curtea Regională de la Hamburg și-a confirmat decizia din 20 iulie 1994 și a menționat scurt întârzierile procedurii, dar a constatat că, ținând seama de gravitatea infracțiunii, 90 de rate zilnice au fost cele mai mici condamnare posibilă. La 15 octombrie 1997, Curtea de Apel Hanseatic, în urma celui de-al doilea recurs al reclamantului cu privire la punctele de drept, a anulat de asemenea decizia din aprilie 1997 și a trimis cazul înapoi la o altă cameră a Curții Regionale de la Hamburg. Acesta a constatat că organele judiciare au prelungit inutil procedurile de mai mult de patru ani și că aceasta constituie o încălcare a Legii de bază germane (Grundgesetz) și a articolului 6 din Convenție. Cu toate acestea, a constatat că, spre deosebire de observațiile reclamantului, acest lucru nu constituie un obstacol procedural care ar justifica întreruperea procedurilor. În cele din urmă, Curtea de Apel a remarcat că, în hotărârile sale, Curtea Regională nu a demonstrat dacă și în ce măsură lungimea excesivă a procedurii a avut un efect asupra sentinței. La 13 ianuarie 1998, Curtea Regională de Hamburg a modificat hotărârile din 20 iulie 1994 și 2 septembrie 1996 în timp ce a modificat sentința în vederea reducerii amenzii la 80 de rate zilnice de 60 DEM. Acesta a constatat că următoarele întârzieri au fost inutile și au fost atribuite organelor judiciare: deși Biroul Procurorului public din Hamburg a fost în posesia majorității informațiilor relevante până în decembrie 1988, acuzația nu a fost depusă înainte de iulie 1990, ceea ce a constituit o întârziere de aproximativ un an și cinci luni. Hotărârea Curții de District din 30 septembrie 1991, după ce a fost finalizată pentru serviciu la 9 decembrie 1991, nu a fost acordată reclamantului înainte de 11 martie 1992, adică trei luni mai târziu. Acțiunea nu a fost continuată între aprilie 1992 și aprilie 1993, atunci când cazul a fost transferat la o altă cameră a Curții Regionale. În cadrul procedurii de recurs de la Curtea de Apel Hanseatic, Biroul Procurorului a luat aproximativ un an și opt luni (octombrie 1994 - iunie 1996) pentru a-și prezenta memorial Curții de Apel. Aceste întârzieri au constituit în total patru ani. Curtea regională a constatat că întârzierile și durata excesivă a procedurii au încălcat Legea de bază a Germaniei și art. 6 din Convenție. Având în vedere toate circumstanțele, Curtea regională a concluzionat că întârzierile procedurale nu impun întreruperea procedurii. Având în vedere toate factorile personale de atenuare și agravare, Curtea Regională a constatat că, fără a ține seama de întârzierile procedurale, aceasta ar fi impus o amendă de 120 de rate zilnice de 60 DEM. Acesta a redus amendă la 90 de rate zilnice, având în vedere întârzierile menționate mai sus în trecut, și, într-o a doua etapă, a redus în continuare amendă la 80 de rate zilnice, având în vedere în continuare întârzierile cauzate de procedura de apel. La 26 aprilie 1999, Curtea de Apel Hanseatic a respins apelul reclamantului. La 28 iunie 1999, Curtea Constituțională Federală a refuzat să distreze plângerea constituțională a reclamantului. Curtea Constituțională Federală a constatat, în special, că Curtea Regională de Hamburg a dat un cont detaliat cu privire la întârzierile atribuibile judecătorului și a luat în considerare aceste întârzieri atunci când a redus amenzile cu 40 de rate zilnice. Amendă redusă nu a atins limitele statutare de includere într-un certificat de bună conduită (Führungszeugnis) și va fi eliminată din dosarul penal al reclamantului după perioada legală minimă. Prin urmare, Curtea regională a redus suficient sentința din cauza întârzierilor procedurale.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă