Sailer împotriva Austriei

Reclamantul s-a născut în 1970 și trăiește în St. Peter am Hart. 10. La 9 iulie 1995, reclamantul a fost implicat într-un accident de trafic rutier în care pasagerul său a fost ușor rănit. 11. La 25 septembrie 1995, Autoritatea Administrativă de District Braunau (Bezirkshauptmannschaft) a ordonat reclamantului să plătească o amendă de 10 000 de chiluri austriece (ATS), cu nouă zile de închisoare în lipsă, pentru conducerea sub influența băuturilor, în contravenție cu art. 5 alineatul (1) și art. 99 alineatul (1) litera (a) din Legea privind traficul rutier din 1960 (Straßenverkehrsordnung). Între timp, la 8 august 1995, a fost pusă o informație penală împotriva lui.

13. La 7 ianuarie 1997, Curtea de District Grieskirchen (Bezirksgericht) a condamnat reclamantul în temeiul articolului 88 §§ 1 și al articolului 3 din Codul Penal (Strafgesetzbuch) de a provoca prejudiciu prin neglijență, cu elementul suplimentar al articolului 81 § 2, și l-a condamnat să plătească o amendă de 8 000 ATS cu 20 de zile de închisoare în lipsa sa. 14. La 18 iunie 1997, Curtea regională Wels (Landesgericht) a respins recursul reclamantului. Curtea regională a remarcat că, între timp, Curtea Europeană a constatat că rezervarea austriaca în ceea ce privește art. 4 din Protocolul nr. 7 nu a fost validă (a se vedea Hotărârea Gradinger v. Austria din 23 octombrie 1995, Serie A nr. 328-C, p. 64-65, §§§ 49-51).

Cu toate acestea, hotărârea nu era direct aplicabilă și, prin urmare, trebuia să se presupună că pedeapsa dublă este încă legală în temeiul dreptului intern, în cazul în care instanțele hotărăsc după autoritățile administrative. În plus, a remarcat că, în urma unei hotărâri a Curții Constituționale care modifică dispozițiile privind subsidiaritatea din art. 99 alineatul (6) litera (c) din Legea privind traficul rutier, infracțiunile administrative de conducere beat au fost filiale la o infracțiune în temeiul Codului penal comisă cu elementul suplimentar al articolului 81 alineatul § 2. Această schimbare de drept nu se aplică totuși cazul în cauză. 15. Secțiunea 5 alineatul (1) din Legea privind traficul rutier din 1960 prevede că este o infracțiune pentru o persoană să conducă un vehicul în cazul în care proporția de alcool în sânge sau respirație este egală sau mai mare de 0,8 grame pe litru sau, respectiv, 0,4 miligrame pe litru.

16. Secțiunea 99 din Legea din 1960, în măsura în care este relevantă, prevăzută în momentul material, că: „(1) Este o infracțiune administrativă (Verwaltungsubertretung), pedepsită cu o amendă de cel puțin 8 000 ATS și nu mai mare de 50 000 ATS sau, în lipsa plății cu o pana la șase săptămâni de închisoare, pentru orice persoană: (a) să conducă un vehicul atunci când este sub influența băuturilor ... (6) O infracțiune administrativă nu este comisă în cazul în care: ... (c) fapte care constituie o infracțiune în subsecțiunile (2), (2a), (2b), (3) sau (4) constituie, de asemenea, o infracțiune care intră sub jurisdicția jurisdicției [ordinarie] … ” 17. În hotărârea sa din 5 decembrie 1996, Curtea Constituțională a trebuit să examineze constituționalitatea articolului 99 alineatul (6) litera (c) din Legea privind traficul rutier, prin care infracția administrativă de conducere sub influența băuturilor nu a fost subsidiară unei infracțiuni care intră sub jurisdicția instanțelor.

Curtea Constituțională a remarcat că nu este contrar articolului 4 din Protocolul nr. 7 dacă un singur act constituie mai mult de o infracțiune, ceea ce reprezintă o caracteristică comună în dreptul penal al multor țări europene. Cu toate acestea, s-a acceptat, de asemenea, în doctrina dreptului penal faptul că uneori un singur act pare să constituie mai mult de o infracțiune, în timp ce interpretarea a arătat că o infracțiune a acoperit în întregime greșitul conținut în celălalt, astfel încât să nu fie necesară o nouă pedeapsă. 7 a interzis procesul și pedeapsa cuiva pentru infracțiuni diferite dacă interpretarea a arătat că una exclude aplicarea celuilalt.

În cazul în care, ca în cazul în cauză, legea prevede în mod explicit că o infracțiune nu este subsidiară cu alta, aceasta trebuie să fie condusă de art. 4 din Protocolul nr. Hotărârea Curții privind gradul de judecată din 23 octombrie 1995 a arătat că există încălcarea prezentului articol în cazul în care un aspect esențial al unei infracțiuni, care era deja judecat de instanțe, a fost judecat din nou de către autoritățile administrative. Secțiunea 99 subsecțiunea (1) litera (a) și (6) litera (c) din Legea privind traficul rutier, luată împreună, a însemnat că infracțiunile administrative de conducere beat ar putea fi urmărite chiar și în cazul în care o infracțiune care intră în competența instanțelor penale normale a fost, de asemenea, aparentă.

În conformitate cu jurisprudența constantă a instanțelor penale în temeiul articolului 81 alineatul (2) din Codul penal (citat mai jos), conducerea beată a fost, de asemenea, un aspect esențial al anumitor infracțiuni judecate de aceste instanțe. În măsura în care art. 99 alineatul (6) litera (c) din Legea privind traficul rutier a limitat subsidiaritatea infracțiunilor administrative la cele enumerate în secțiunea (2)-(4) din secțiunea 99, excluzând astfel subsidiaritatea pentru infracțiunile de conducere beat conținute în secțiunea 99 alineatul (1) litera (a), a încălcat art. 4 din Protocolul nr. 18. Între timp, art. 99 alineatul (6) litera (c) din Legea privind traficul rutier a fost modificat.

În prezent, aceasta prevede că o infracțiune administrativă nu este comisă atunci când faptele constituie o infracțiune în temeiul Legii privind traficul rutier constituie, de asemenea, o infracțiune care intră sub jurisdicția instanțelor obișnuite. 19. Prin art. 88 § 1 din Codul penal, este o infracțiune, pedepsită cu până la trei luni de închisoare sau cu o amendă de până la o sută și optzeci de zile, pentru a provoca prejudiciu prin neglijență. În temeiul articolului 88 § 3, în cazul în care se aplică circumstanțele speciale prevăzute la art. 81 § 2, sentința maximă posibilă se ridică de la trei luni la șase luni de închisoare sau la o amendă de până la trei sute și șase zile.

20. art. 81 § 2 se aplică în cazul în care o persoană comite infracțiunii „după a se permite, chiar dacă este neglijent, să devină intoxicată ... prin consumul de alcool, dar nu într-o măsură care își exclude responsabilitatea, în ciuda faptului că el a prevăzut sau ar fi putut preveni că ar trebui să se ocupe în curând de o activitate care să poată ... un pericol pentru viața ... alții dacă ar fi efectuat în acest stat”. În temeiul unei presunții irefutabile aplicate de instanțele penale, un șofer cu un nivel de alcool în sânge de 0,8 grame pe litru sau mai mare se consideră „intoxicat” în sensul articolului 81 § 2.

9. The applicant was born in 1970 and lives in St. Peter am Hart. 10. On 9 July 1995 the applicant was involved in a road traffic accident in which his passenger was slightly injured. 11. On 25 September 1995 the Braunau District Administrative Authority (Bezirkshauptmannschaft) ordered the applicant to pay a fine of 10,000 Austrian schillings (ATS), with nine days’ imprisonment in default, for driving under the influence of drink, contrary to sections 5 (1) and 99 (1) (a) of the Road Traffic Act 1960 (Straßenverkehrsordnung). The applicant did not appeal. 12. Meanwhile, on 8 August 1995, a criminal information was laid against him. 13. On 7 January 1997 the Grieskirchen District Court (Bezirksgericht) convicted the applicant under Article 88 §§ 1 and 3 of the Criminal Code (Strafgesetzbuch) of causing injury by negligence, with the additional element of Article 81 § 2, and sentenced him to pay a fine of ATS 8,000 with twenty days’ imprisonment in default.

14. On 18 June 1997 the Wels Regional Court (Landesgericht) dismissed the applicant’s appeal. The Regional Court noted that the European Court of Human Rights had meanwhile found that the Austrian reservation in respect of Article 4 of Protocol No. 7 was invalid (see the Gradinger v. Austria judgment of 23 October 1995, Series A no. 328-C, pp. 64-65, §§ 49-51). However, the judgment was not directly applicable and, therefore, it had to be assumed that double punishment was still lawful under domestic law, if the courts decided after the administrative authorities. In addition it noted that, following a judgment of the Constitutional Court changing the subsidiarity provisions in section 99 (6) (c) of the Road Traffic Act, the administrative offence of drunken driving was subsidiary to an offence under the Criminal Code committed with the additional element of Article 81 § 2. This change of law was however not applicable to the case in issue.

15. Section 5 (1) of the Road Traffic Act 1960 provides that it is an offence for a person to drive a vehicle if the proportion of alcohol in his blood or breath is equal to or higher than 0.8 grams per litre or 0.4 milligrams per litre respectively.

16. Section 99 of the 1960 Act, so far as relevant, provided at the material time, that: “(1) It shall be an administrative offence (Verwaltungsubertretung), punishable with a fine of not less than ATS 8,000 and not more than ATS 50,000 or, in default of payment with one to six weeks’ imprisonment, for any person: (a) to drive a vehicle when under the influence of drink ... (6) An administrative offence is not committed where: ... (c) facts constituting an offence under sub-sections (2), (2a), (2b), (3) or (4) also constitute an offence falling within the jurisdiction of the [ordinary] courts … ” 17. In its judgment of 5 December 1996 the Constitutional Court had to examine the constitutionality of section 99 subsection (6)(c) of the Road Traffic Act, by virtue of which the administrative offence of driving under the influence of drink was not subsidiary to an offence falling within the jurisdiction of the courts.

The Constitutional Court noted that that it was not contrary to Article 4 of Protocol No. 7 if a single act constituted more than one offence. This was a feature common to the criminal law of many European countries. However, it was also accepted in criminal law doctrine that sometimes a single act only appeared to constitute more than one offence, whereas interpretation showed that one offence entirely covered the wrong contained in the other so that there was no need for further punishment. Thus, Article 4 of Protocol No. 7 prohibited the trial and punishment of someone for different offences if interpretation showed that one excluded the application of the other.

Where, as in the present case, the law explicitly provided that one offence was not subsidiary to another, it had to be guided by Article 4 of Protocol No. 7. The Court’s Gradinger judgment of 23 October 1995 had shown that there was a breach of this Article if an essential aspect of an offence, which had already been tried by the courts, was tried again by the administrative authorities. Section 99 subsections (1)(a) and (6)(c) of the Road Traffic Act, taken together, meant that the criminal administrative offence of drunken driving could be prosecuted even when an offence falling within the competence of the normal criminal courts was also apparent. According to the criminal courts’ constant case-law under Article 81 § 2 of the Criminal Code (cited below), drunken driving was also an essential aspect of certain offences tried by these courts.

Insofar as section 99 (6)(c) of the Road Traffic Act limited the subsidiarity of administrative offences to those enumerated in subsections (2) to (4) of section 99, thus excluding subsidiarity for the offence of drunken driving contained in section 99 (1)(a), it violated Article 4 of Protocol No. 7. 18. Meanwhile, section 99 (6)(c) of the Road Traffic Act has been amended. It now provides that an administrative offence is not committed where facts constituting an offence under the Road Traffic Act also constitute an offence falling within the jurisdiction of the ordinary courts. 19. By Article 88 § 1 of the Criminal Code, it is an offence, punishable by up to three months’ imprisonment or a fine of up to one-hundred and eighty day-rates, to cause injury by negligence.

By virtue of Article 88 § 3, where the special circumstances of Article 81 § 2 apply, the maximum possible sentence is increased from three months’ to six months’ imprisonment or a fine of up to three-hundred and sixty day-rates. 20. Article 81 § 2 applies where a person commits the offence “after allowing himself, even if only negligently, to become intoxicated ... through the consumption of alcohol, but not to an extent which excludes his responsibility, notwithstanding that he has foreseen or could have foreseen that he would shortly have to engage in an activity likely to pose ... a danger to the lives ... of others if performed in that state”. By virtue of an irrebuttable presumption applied by the criminal courts, a driver with a blood alcohol level of 0.8 grams per litre or higher is deemed to be “intoxicated” for the purposes of Article 81 § 2.