MOREL contre la FRANCE

SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE PARTENERĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 54559/00 prezentate de Jean MOREL împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 11 iunie 2002 într-o cameră compusă din domnii A.B. Baka președinte J.-P. Costa Gaukur Jörundsson Loucaide Jungwiert Thomassen Ugrekhelidze judecători Dolle graffière de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 25 noiembrie 1999, După ce a deliberat, face următoarea decizie DE FAPT Reclamantul, Jean Morel, este un resortisant francez și își are reședința în Montmelas. Circumstanțele de la mai jos Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează.

În cursul anului 1992, reclamantul a făcut obiectul unei proceduri de verificare referitoare la anii 1988-1990. La 6 decembrie 1991, administrația fiscală notifia a emis un aviz de redresare a rechemărilor taxei pe valoarea adăugată (adică T.V.A.) în conformitate cu procedura de impozitare din oficiu. La 27 aprilie 1992, reclamantului i s-au notificat două avize de recuperare a T.V.A. și a sancțiunilor aferente (10 %), adică 12 415 de franci (inclusiv FRF mai) și 1 954 FRF pentru penalizări. La 12 mai 1992, reclamantul a formulat o plângere la administrația fiscală. La 26 mai 1992, aceasta din urmă a solicitat o garanție de 70 325 FRF ca garanție a impozitelor contestate. La 30 iulie 1992, directorul departamentului fiscal a respins plângerea reclamantului.

La 17 septembrie 1992, reclamantul a sesizat Tribunalul Administrativ din 1993, Consiliul său a adresat președintelui Tribunalului Administrativ din Lyon un memoriu amplificativ prin care a subliniat că termenele legale acordate administrației fiscale erau scadente. La 25 aprilie 1997, Consiliul reclamantului a adresat un al doilea memoriu amplificativ prin care se menționa că, de la introducerea în instanță a administrației fiscale, administrația fiscală nu a produs nicio observație în apărare și că ar trebui să se considere că instanța trebuia să fie judecată în mod legal. La 15 octombrie 1997, directorul departamentului fiscal a depus o memorare în apărare. La 17 iunie 1999, a avut loc . Prin hotărârea din 8 iulie 1999, Tribunalul Administrativ din Lyon, care a acceptat cererea reclamantului, a pronunțat descărcarea de gestiune pentru drepturile T.V.A.

și penalitățile aferente. GRIFS 1. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul se plânge că nu a fost judecat într-un termen rezonabil. (2) Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul se plânge de la data procedurii din cauza stabilirii, înainte de judecată, a valorii garanției și a menținerii acesteia pe întreaga durată a procedurii. Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide... dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei este justificată. Curtea constată că procedura a început la 12 mai 1992, data plângerii formulate de reclamant și a încetat la 8 iulie 1999, data hotărârii Tribunalului Administrativ din Lyon, adică aproape șapte ani și două luni pentru o instanță.

În stadiul actual al dosarului, Curtea nu este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui aspect și consideră necesar ca această parte a cererii să fie adusă la cunoștința guvernului pârât pentru observații scrise, în conformitate cu art. 54 alineatul (3) din Regulamentul său de procedură. (2) Reclamantul se plânge că procedura a fost stabilită înainte de judecarea valorii cauțiunii și de menținerea acesteia pe toată durata procedurii. Curtea a examinat cauza reclamantului așa cum este prezentat. Având în vedere ansamblul elementelor aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, aceasta a ridicat nicio aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de convenție sau de protocoalele sale.

Prin urmare, rezultă că această cauză trebuie respinsă ca fiind în mod vădit nefondată, în temeiul articolului 35 alineatele (3) și (4) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână examinarea

DEUXIÈME SECTION

DÉCISION PARTIELLE

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n° 54559/00 présentée par Jean MOREL contre la France La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 11 juin 2002 en une chambre composée de MM. A.B. Baka , président , J.-P. Costa , Gaukur Jörundsson , L. Loucaides , K. Jungwiert , M me W. Thomassen , M. M. Ugrekhelidze , juges , et de M me S. Dollé , greffière de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 25 novembre 1999, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant, Jean Morel, est un ressortissant français, et résidant à Montmelas. A. Les circonstances de l’espèce Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.

Au courant de l’année 1992, le requérant fit l’objet d’une procédure de vérification portant sur les années 1988 à 1990. Le 6 décembre 1991, l’administration fiscale notifia l’avis de redressements des rappels de la taxe sur la valeur ajoutée (« T.V.A. ») selon la procédure de taxation d’office. Le 27 avril 1992, le requérant se vit notifier deux avis de mise en recouvrement de la T.V.A. et des pénalités y afférentes (10 %), soit 12 415 francs (« FRF ») et 1 954 FRF au titre des pénalités. Le 12 mai 1992, le requérant formula une réclamation auprès de l’administration fiscale. Le 26 mai 1992, cette dernière exigea une caution de 70 325 FRF en garantie des impôts contestés. Le 30 juillet 1992, le directeur des services fiscaux rejeta la réclamation du requérant.

Le 17 septembre 1992, le requérant saisi le tribunal administratif de Lyon d’une requête tendant à obtenir la décharge des rappels de T.V.A. et des pénalités y afférentes. Le requérant n’ayant pas reçu d’observations en défense, le 8 décembre 1993, son conseil adressa au Président du tribunal administratif de Lyon un mémoire ampliatif par lequel il souligna que les délais légaux impartis à l’administration fiscale étaient échus. Le 25 avril 1997, le conseil du requérant adressa un second mémoire ampliatif rappelant que depuis l’introduction de l’instance l’administration fiscale n’avait produit aucune observation en défense et qu’il y avait lieu de considérer que l’instance devait être jugée en l’état.

Le 15 octobre 1997, le directeur des services fiscaux déposa un mémoire en défense. Le 17 juin 1999, l’audience eut lieu. Par un jugement du 8 juillet 1999, le tribunal administratif de Lyon, faisant droit à la demande du requérant, prononça la décharge des droits de T.V.A et des pénalités y afférentes. GRIEFS 1. Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint de ne pas avoir été jugé dans un délai raisonnable. Il se plaint d’un fonctionnement défectueux du service de la justice. 2. Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint de l’iniquité de la procédure en raison de la fixation, avant le jugement, du montant de la caution et du maintien de celle-ci pendant toute la durée de la procédure.

EN DROIT 1. Le requérant se plaint de la durée de la procédure. Il invoque l’article 6 § 1 de la Convention dont les dispositions pertinentes sont ainsi libellées : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle. » La Cour constate que la procédure a débuté le 12 mai 1992, date de la réclamation formulée par le requérant, et a pris fin le 8 juillet 1999, date du jugement du tribunal administratif de Lyon, soit presque sept ans et deux mois pour une instance. En l’état actuel du dossier la Cour ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de porter cette partie de la requête à la connaissance du gouvernement défendeur pour observations écrites, en application de l’article 54 § 3 de son règlement.

2. Le requérant se plaint de l’iniquité de la procédure en raison de la fixation avant le jugement du montant de la caution et du maintien de celle-ci pendant toute la durée de la procédure. Il invoque l’article 6 § 1 de la Convention précité. La Cour a examiné le grief du requérant tel qu’il est présenté. Compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, et dans la mesure où elle est compétente pour connaître des allégations formulées, elle n’a relevé aucune apparence de violation des droits et libertés garantis par la Convention ou ses Protocoles. Il s’ensuit que ce grief doit être rejeté comme manifestement mal fondé, en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Ajourne l’examen du grief du requérant tiré de la durée de la procédure ; Déclare la requête irrecevable pour le surplus.

S. D ollé A.B. Baka Greffière Président