POILLY contre la FRANCE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Partiellement irrecevable
POILLY contre la FRANCE (CtEDO, 2002)
A DOUA DECIZIE PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 68155/01 prezentate de Jean-Claude POILLY împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 15 octombrie 2002 într-o cameră compusă din domnii A.B. Baka președintele J.-P. Costa Gaukur Jörundsson Jungwiert Butkevych Thomassen Ugrekhelidze judecători Dolle graffière de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 13 februarie 2001, După ce a deliberat, face următoarea decizie DE FAPT Reclamantul, dl Jean-Claude Poilly, este un resortisant francez, născut în 1944 și rezident la Marsat. Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: În mai 1989, reclamantul a efectuat o examinare contradictorie a situației sale fiscale pentru anii 1986, 1987 și 1988. O primă notificare de redresare, referitoare la anul 1986, i-a fost notificată la 19 decembrie 1989; o secundă, în ceea ce privește anii 1987 și 1988, i-a fost notificată la 22 mai 1990. 324 de franci), cu penalități de 232 450 de franci (dintre care 98 755 de franci pentru rea-credință și 90 440 de franci pentru fraudă). Reclamantul a considerat că cea de-a doua notificare nu i-a fost făcută în formele cerute, copiile nu originalele care i-au fost adresate. În 1992, Hotărârea Generală Impozitare, care i-a transmis, la cererea sa, copii ale originalelor păstrate la sediul său, a constatat anumite diferențe între acestea și documentele care i-au fost trimise inițial; el a anunțat Hotărârea Generală Impozitare printr-o scrisoare din 16 august 1992; ea nu ar fi răspuns. La 25 martie 1992, reclamantul sesizează Hotărârea Generală Impozitare o plângere, care a fost respinsă printr-o decizie din 6 octombrie 1992. La 9 decembrie 1992, reclamantul sesizează Tribunalul Administrativ din Clermont-Ferrand cu privire la o cerere de descărcare de gestiune a cotizațiilor suplimentare la impozitul pe venitul în litigiu și a penalităților. El susținea în esență că, în ceea ce privește redresarea referitoare la anul 1986, articolul L. 48 din Cartea de proceduri fiscale fusese încălcat, în măsura în care nu a fost răspuns la scrisoarea sa din 12 ianuarie 1990 conținând o scrisoare prin care solicita verificatorului să îi indice consecințele acceptării redresării. ; a adăugat că, în ceea ce privește redresările din anii 1987 și 1988, notificarea din 22 mai 1990 nu a fost regulată, întrucât nu i s-a transmis niciun original și că copiile primite nu au implicat semnătura inspectorului verificator; în plus, acesta solicita o expertiză în scopul de a explica diferențele menționate anterior. Prin hotărârea din 19 octombrie 1995, tribunalul administrativ l-a eliberat pe reclamant de penalizările atribuite în cursul anului 1987 și a respins în plus concluziile cererii. Hotărârea este astfel redactată (...) privită în primul rând, decât în termenii dispozițiilor articolului L. 48 din Cartea procedurilor fiscale în redactarea sa aplicabilă la data litigiului în cazul în care sunt avute în vedere remedieri în termen de un an de la examinarea contradictorie a întregii situații fiscale personale în ceea ce privește impozitul pe venit sau o verificare a contabilității, administrația trebuie să informeze contribuabilii care solicită acest lucru cu privire la consecințele acceptării lor potențiale asupra tuturor drepturilor și impozitelor pe care le sunt sau ar putea deveni debitori. În acest caz, se face o nouă notificare contribuabililor care au la dispoziție o perioadă de 30 de zile pentru a răspunde la aceasta. ; că, în cazul în care acesta din urmă a prezentat observații în răspuns prin scrisoarea din 19 decembrie 1990 care contestă redresarea preconizată, nu reiese din citirea acestui document că dl Poilly a solicitat să fie informat cu privire la consecințele eventualei sale acceptări a redresărilor astfel notificate ;că reclamantul nu ar fi putut să anexeze un al doilea document la răspunsul său din 12 ianuarie 1990, prin care ar fi solicitat în mod expres să beneficieze de dispozițiile articolului L. 48 (...) menționat anterior; ; care presupune, după cum susține domnul Poilly, că ar fi adresat o nouă cerere în acest sens în fața comisiei de impozitare prin scrisoarea din 13 iunie 1991, această cerere trebuie privită ca fiind efectuată după termenul de 30 de zile menționat la articolul L. 48 Considerând, în al doilea rând, că, contrar celor susținute de dl Poilly, notificarea redresărilor din 22 mai 1990 privind anii 1987 și 1988 a fost semnată de verificator și vizată de superiorul său superior din cauza aplicării sancțiunilor fiscale exclusive de bună-credință Pe de altă parte, în cazul în care recurentul susține că nu a primit în original notificarea în cauză, acesta nu a făcut acest lucru; că, prin urmare, motivul trebuie să fie respins și reținând mijloacele dezvoltate în primă instanță, reclamantul a luat în considerare apelul la această hotărâre. Curtea administrativă din Lyon a respins cererea printr-o hotărâre din 10 decembrie 1997, astfel redactată [...] (considerentul (...)) nu rezultă din litera (h) că scrisoarea din 12 ianuarie 1990, care a fost trimisă serviciului de către domnul Poilly ca răspuns la notificarea de redresare din 19 decembrie 1989 privind anul 1986, ar fi prezentat, de asemenea, o cerere în temeiul [articolului L. 48 din cartea de proceduri fiscale] În plus, copia, prezentată la dosar, a unei scrisori din 13 iunie 1991, care ar fi fost adresată Comisiei departamentului pentru impozite din Clermont-Ferrand, nu confirmă acuzațiile contribuabililor, așa că, de altfel, nu are nicio dată sigură. Având în vedere, de asemenea, faptul că nu rezultă din faptul că notificarea din 22 mai 1990 a redresărilor referitoare la anii 1987 și 1988 nu a inclus un exemplar original semnat de verificator . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 88 din Codul Curților Administrative și al Curților Administrative de Apel. În cazul unei cereri considerate abuzive, autorul este amendat cu o amendă care nu poate depăși 20 000 de franci; în acest caz, cererea dlui Pouilly are un caracter abuziv; întrucât dl Poilly trebuie condamnat să plătească o amendă de 10 000 de franci (...) Consiliul a respins recursul formulat de reclamant printr-o hotărâre din 18 octombrie 2000 motivată, considerând că domnul Poilly susținea în fața judecătorilor din fond faptul că originalul notificării de redresare din 22 mai 1990 nu-i fusese adresat niciodată. ;că prin faptul că nu rezultă din actul de notificare că notificarea în cauză nu a inclus un exemplar original semnat de verificator, curtea administrativă d app din Lyon și-a motivat în mod suficient hotărârea întrucât dispozițiile art. R. 88 din Codul tribunalelor administrative și al Curților administrative de recurs care instituie o amendă pentru sancționarea autorilor cererilor abuzive nu limitează dreptul oricărei persoane de a-și supune cauza unei instanțe ; că, în consecință, acest articol nu încalcă nici dispozițiile art. 6 alin. (1) și (13) din Convenție (...), nici dispozițiile art. 1 din Protocolul adițional la convenția menționată anterior; (...) întrucât competența conferită instanței administrative de a-și asuma, dacă este cazul, decizia sa de a-și lua o amendă pentru recurs abuziv nu este supusă obligației de motivare specială ;că,în consecință, motivul întemeiat pe lipsa motivării condamnării de către instanța administrativă a unei amenzi pentru recurs abuziv trebuie să fie respins (...) GRIFS Invocând art. 6 alineatele (1) și (3) litera (d) din Convenție, recurentul se plânge că instanțele interne nu i-au acordat o posibilitate rezonabilă și echitabilă de a-și prezenta cauza; În acest sens, el denunță faptul că instanțele menționate nu au accesat cererea sa de competență a documentelor produse de Hotărârea Generală Impozitare în fața instanței administrative, pentru a le compara cu cele care i-au fost trimise. nu a avut nici o altă modalitate de a face să se constate că mai târziu administrația a modificat piesa originală principală și a trimis înainte de rectificarea fotocopiilor acestei piese Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul susține că, pe baza deciziilor lor cu privire la considerația generală și stereotipă În cazul în care, în temeiul articolului 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul nu își îndeplinește obligația de motivare, reclamantul denunță durata procedurii. Invocând art. 13 din Convenție, reclamantul denunță o încălcare a dreptului său la o cale de atac eficientă, care rezultă din condamnarea sa de către instanța administrativă din Lyon la o amendă de 10 000 de franci pentru recurs abuziv. În acest sens, el denunță faptul că instanțele menționate nu au accesat cererea sa de competență a documentelor produse de Hotărârea Generală Impozitare în fața instanței administrative, pentru a le compara cu cele care i-au fost trimise. nu a avut nici o altă modalitate de a face să se constate că administrația a modificat piesa originală principală și a trimis înainte de rectificarea fotocopiilor acestei piese. (1) Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...) care va decide (...) dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei. Orice acuzat are dreptul, printre altele, să... interogheze sau să obțină interogarea martorilor acuzați și să obțină chitanța și interogarea martorilor cu descărcare de gestiune în aceleași condiții ca și martorii acuzați Curtea constată că, în orice caz, reclamantul nu a prezentat un astfel de motiv Consiliului da . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Pe baza articolului 6 alineatul (1) din Convenția menționată anterior, reclamantul susține că, pe baza deciziilor lor pe baza considerației generale și stereotipate Curtea amintește că, în conformitate cu jurisprudența sa constantă care reflectă un principiu legat de buna administrare a justiției, hotărârile judecătorești trebuie să indice în mod suficient motivele pe care se bazează acestea.L. întinderea acestei obligații poate varia în funcție de natura deciziei și trebuie să analizeze în lumina circumstanțelor fiecărei specii. În cazul în care art. 6 alineatul (1) obligă instanțele să își motiveze deciziile, această obligație nu se poate totuși înțelege ca solicitând un răspuns detaliat la fiecare argument (a se vedea în special Hotărârea Garcia Ruiz c. Spania din 21 ianuarie 1999, [GC], nr 30544/96, § 26, CEDH 1999-I). Acestea fiind amintite, Curtea constată că, spre deosebire de ceea ce susține reclamantul, instanțele interne nu s-au limitat la a face trimitere la rezultatul anchetei și și-au motivat deciziile în funcție de circumstanțele specifice ale cauzei. Prin urmare, această parte a cererii este în mod evident greșit întemeiată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. În continuare pe baza articolului 6 alineatul (1) din convenție, reclamantul denunță durata procedurii. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu este în măsură să se pronunțe cu privire la admisibilitatea acestui litigiu și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât pentru observații scrise în conformitate cu art. 54 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul său de procedură. În cele din urmă, reclamantul denunță o încălcare a dreptului său la o cale de atac eficientă, care rezultă din condamnarea sa de către instanța administrativă din Lyon la o amendă de 10 000 de franci pentru recurs abuziv. Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate, are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale Curtea consideră că prezentul litigiu tinde într-adevăr să denunțe o încălcare a dreptului de acces la justiție, care este garantată prin art. 6 alineatul (1) din Convenție. Cu toate acestea, Curtea reamintește că art. 6 nu mai este aplicabil statelor contractante să dedice reglementările care reglementează accesul justițiabililor la o instanță, cu condiția ca aceste reglementări să aibă ca scop asigurarea unei bune administrări a justiției; aceasta este, fără îndoială, obiectul reglementărilor referitoare la sesizarea unei instanțe de recurs. Reglementarea contestată în acest sens este cea care, în materie de căi de atac considerate abuzive, autorizează instanța administrativă să condamne partea care cade într-o amendă care nu poate depăși 20 000 de franci. Acesta este un sistem similar cu cel în vigoare în alte state contractante, al cărui scop este de a se proteja împotriva pledatorilor nesăbuite, asigurând astfel o bună administrare a justiției evitând astfel înjunghierea rolului instanțelor, sursă de acțiuni. Cu toate acestea, o altă întrebare ar putea fi pusă dacă suma solicitată de la .. ............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... Este adevărat că instanța administrativă din Lyon nu explică în mod specific caracterul abuziv al acțiunii. Cu toate acestea, Curtea constată că aceasta este după o examinare aprofundată pe care a respins-o și a considerat-o abuzivă, utilizând considerente care justifică nu numai respingerea în acțiunea principală, ci și caracterul abuziv al acțiunii. Prin urmare, nu se poate concluziona că, prin aplicarea prezentei cauze a articolului R. 88 din Codul tribunalelor administrative și al Curților Administrative de Apel, instanța administrativă din Lyon ar fi luat o decizie arbitrară sau că aceasta ar fi împiedicat, de asemenea, accesul la instanțe. În ceea ce privește, ca atare, procedura privind impunerea ................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................ Cu toate acestea, având în vedere natura specială a acestei amenzi și legătura strânsă a acesteia cu întregul litigiu care face obiectul cenzurării instanței administrative de recurs, Curtea consideră că nu se poate considera că procedura aplicată în speță ca fiind inechitabilă, în sensul articolului 6 din convenție. Referindu-se în cele din urmă la poziția constantă a Comisiei Europene pentru Drepturile Omului în această privință (a se vedea, de exemplu, următoarele decizii Grasser c. Franța, nr. 32497/96 și 39060/97, 1 iulie 1998, Poirez c. Franța, nr. 17586/90, 7 iulie 1992, Société des marchandise c. Franța, n 12275/86, 2 iulie 1991, Rio c. Franța, n 13487/8, 2 iulie 1991, R.P. Franța, 10412/83, 14 iulie 1987), Curtea concluzionează că această parte a cererii și respingerea acesteia, în temeiul articolului 35 alineatele (3) și (4) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână în mod unanim, în cazul în care reclamantul a formulat o cerere în temeiul articolului 6 alineatul (1) din Convenție și cu privire la dreptul său de a-și vedea cauza auzită într-un termen rezonabil de decădere Cererea inadmisibilă pentru surplus. Dolle A.B. Baka Modulul Președinte