BELTRAMO contre l'ITALIE

SECȚIUNEA A DOUA DECIZIA PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 62151/00 prezentate de Renzo BELTRAMO împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 25 iunie 2002 într-o cameră compusă din domnii J.-P. Costa președinte Loucaide Bîrsan Jungwiert Butkevych Mularoni judecători Raimondi judecător ad-hoc domnul T.L. Early grefier adjunct al secțiunii Având în vedere cererea de mai sus adresată Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 8 noiembrie 1995, după ce a intenționat, face următoarea decizie DE FAȚĂ Faptele cauzei, așa cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: La o dată nespecificată, reclamantul a depus o acțiune împotriva societății L. în fața Tribunalului din Vercelli pentru a obține un ordin de plată 78 400 000 de lire italiene în executarea unui contract. Prin intermediul unei hotărâri, președintele Tribunalului a acceptat această cerere. La 9 octombrie 1984, societatea L. s-a opus aceleiași instanțe. La 12 iunie 1985, părțile au depus la grefa documentelor. La 25 februarie 1986, audierea reclamantului a avut loc. La 25 iunie 1986, judecătorul a pronunțat în mod deliberat cauza. printr-o hotărâre din 19 decembrie 1986, al cărei text a fost depus la grefă la 22 iunie 1987, judecătorul a respins opoziția. La 15 octombrie 1987, societatea L. Interjeta apelat la instanța de apel din Torino. Arestarea cauzei a început la 14 ianuarie 1988. La 3 martie 1988, instanța a fixat la amînare prezentarea concluziilor la 21 aprilie 1988. La data de 2 iunie 1988, a avut loc o rechiziție. printr-o hotărâre din 19 octombrie 1990, al cărei text a fost depus la grefă la data de 12 aprilie 1988. La 13 decembrie 1991, societatea L. s-a ocupat de casare. Prin Hotărârea din 10 noiembrie 1995, al cărei text a fost depus la grefa din 13 februarie 1996, Curtea de Casație a respins recursul. Conform informațiilor furnizate de reclamant la 22 ianuarie 2002, este încă în curs de desfășurare o procedură de execuție a bunurilor societății L. ÎN DREPT, reclamantul se plânge de durata unei proceduri civile. El se referă la art. 6 alineatul (1) din Convenție, care, în părțile sale relevante, este astfel formulat Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Guvernul consideră că reclamantul nu a epuizat, în conformitate cu art. 35 alineatul (1) din Convenție, căile de atac interne având în vedere intrarea în vigoare a Legii nr. 89 din 24 martie 2001, - persoanele care au suferit o pagubă patrimonială sau nu patrimonială pot sesiza instanța de apel competentă pentru a face să se constate încălcarea Convenției Europene a Drepturilor Omului în ceea ce privește respectarea termenului rezonabil de la art. 6 alin. (1) și pentru a solicita acordarea unei sume cu titlu de satisfacție echitabilă. Curtea amintește că a constatat deja în numeroase decizii privind admisibilitatea (a se vedea, printre altele, Brusco c. Italia (dec.), nr. 69789/01, CEDH 2001-IX și Giacometti c. Italia (dec.), 34969/97, CEDO 2001-XII) că remediul introdus prin Legea Pinto este o acțiune pe care reclamantul trebuie să o încerce înainte ca Curtea să se pronunțe cu privire la admisibilitatea cererii, indiferent de data depunerii cererii în fața Curții. Nu denotă nicio împrejurare care determină luarea unei decizii în mod diferit în cazul de față, Curtea consideră că cererea trebuie respinsă pentru neobosirea căilor de atac interne, în conformitate cu art. 35 alineatele (1) și (4) din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. T.L. Early J.-P. Costa Grefier Adjunct Președintele

DEUXIÈME SECTION

DÉCISION

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n° 62151/00

présentée par Renzo BELTRAMO

contre l’Italie

La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 25 juin 2002 en une chambre composée de

MM.

J.-P.

Costa

,

président

,

L.

Loucaides

,

C.

Bîrsan

,

K.

Jungwiert

,

V.

Butkevych

,

M

me

A.

Mularoni

,

juges

,

M.

G.

Raimondi

,

juge ad hoc

,

et

de

M. T.L.

Early

,

greffier adjoint de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 8 novembre 1995,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.

A une date non précisée, le requérant déposa un recours à l’encontre de la société L. devant le tribunal de Vercelli afin d’obtenir une injonction de payer 78 400 000 lires italiennes en exécution d’un contrat. Par une décision, le président du tribunal fit droit à cette demande. Le 9 octobre 1984, la société L. fit opposition devant le même tribunal.

La mise en état de l’affaire commença le 14 novembre 1984. Le 12 juin 1985, les parties déposèrent au greffe des documents. Le 25 février 1986, l’audition du requérant eut lieu. Le 25 juin 1986, le juge mit en délibéré l’affaire.

Par un jugement du 19 décembre 1986, dont le texte fut déposé au greffe le 22 juin 1987, le juge rejeta l’opposition.

Le 15 octobre 1987, la société L. interjeta appel devant la cour d’appel de Turin. La mise en état de l’affaire commença le 14 janvier 1988. Le 3 mars 1988, la cour fixa l’audience de présentation des conclusions au 21 avril 1988. L’audience de plaidoiries eut lieu le 2 juin 1988.

Par un arrêt du 19 octobre 1990, dont le texte fut déposé au greffe le 12

novembre 1990, la cour d’appel rejeta l’appel.

Le 13 décembre 1991, la société L. se pourvut en cassation. Par un arrêt du 10 novembre 1995, dont le texte fut déposé au greffe le 13 février 1996, la Cour de cassation rejeta le pourvoi.

Selon les informations fournies par le requérant le 22 janvier 2002, une procédure d’exécution immobilière sur les biens de la société L. est encore pendante.

EN DROIT

Le requérant se plaint de la durée d’une procédure civile. Il invoque l’article 6 § 1 de la Convention qui, en ses parties pertinentes, est ainsi libellé

:

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)

»

Le Gouvernement estime que le requérant n’a pas épuisé, conformément à l’article 35 § 1 de la Convention, les voies de recours internes étant donné l’entrée en vigueur de la loi n° 89 du 24 mars 2001, dite «

loi Pinto

».

Le requérant se contente de refuser de saisir la cour d’appel.

La Cour note que selon la loi n° 89 du 24 mars 2001 (dite «

loi Pinto

») les personnes ayant subi un dommage patrimonial ou non patrimonial peuvent saisir la cour d’appel compétente afin de faire constater la violation de la Convention européenne des Droits de l’Homme quant au respect du délai raisonnable de l’article 6 § 1, et demander l’octroi d’une somme à titre de satisfaction équitable.

La Cour rappelle avoir déjà constaté dans maintes décisions sur la recevabilité (voir, parmi d’autres,

Brusco c. Italie

(déc.), n° 69789/01, CEDH 2001-IX, et

Giacometti c. Italie

(déc.), n°

34969/97, CEDH 2001-XII) que le remède introduit par la loi Pinto est un recours que le requérant doit tenter avant que la Cour ne se prononce sur la recevabilité de la requête et ce, quelle que soit la date d’introduction de la requête devant la Cour.

Ne décelant aucune circonstance qui amène à décider différemment dans le cas d’espèce, la Cour considère que la requête doit être rejetée pour non-épuisement des voies de recours internes, en application de l’article 35 §§ 1 et 4 de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Déclare

la requête irrecevable.

T.L. Early

J.-P. Costa

Greffier adjoint

Président