CtEDO 12.02.2002 Auto

AFFAIRE IT.R. c. ITALIE

RESPONDENT
ITA
HOTĂRÂRE
12.02.2002
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation de l'art. 6-1;Dommage matériel - demande rejetée;Préjudice moral - réparation pécuniaire;Remboursement partiel frais et dépens - procédure de la Convention
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2002
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
AFFAIRE IT.R. c. ITALIE (CtEDO, 2002)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A PATRA CAUZA IT.R. c. ITALIA (Recuperarea nr. 56088/00) HOTĂRÂREA STRASBURG 12 Februarie 2002 DEFINITIVF 12/05/2002 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cazul It.R. c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (pe secțiune), care se află într-o cameră compusă din Sir Nicolas Bratza președintele dnii Pellonpć Pastor Ridruejo Ferrari Bravo, Fischbach Casadevall, Pavlovschi judecători și al dlui O La data de 4 ianuarie 1995, în temeiul articolului 25 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Comisia Europeană pentru Drepturile Omului a sesizat Comisia Europeană pentru Drepturile Omului, în temeiul articolului 25 din Convenția pentru Drepturile Omului și Libertăților Fundamentale ( S. Santini, avocată în Civitanova Marche (Macerata). Guvernul italian ( Prin decizia din 8 noiembrie 1985, Tribunalul din Ancona a solicitat societății în nume colectiv C., al cărei reclamant era unul dintre garanti, să plătească băncii A. o anumită sumă. La 19 decembrie 1985, reclamantul s-a opus. Situația cauzei a început la 8 aprilie 1986, data la care reclamantul a solicitat reunirea prezentei proceduri cu alte două proceduri, a căror primă a fost pendinte între aceleași părți în fața aceleiași instanțe și a doua a avut un obiect conex. printr-o ordonanță din 16 aprilie 1986, judecătorul a amânat cazul la 24 iunie 1986 în vederea deciziei de joncțiune. În ziua următoare, ședința a fost amânată din oficiu la 5 februarie 1987, data la care judecătorul a ordonat reunirea procedurilor și reclamantul a solicitat suspendarea executării ordinului de somație prin ordonanță din 13 martie. În 1987, judecătorul a ordonat Băncii A. să depună la grefa anumite documente și a amânat cazul la 30 aprilie 1987. La acea dată, judecătorul a declarat întreruperea procedurii deoarece, între timp, Tribunalul din Fermo declarase falimentul societății C. La 27 octombrie 1987, recurentul a reluat procedura. La 7 ianuarie 1988 a început punerea în funcțiune a cauzei. Cele șapte audieri stabilite între mai 1988 și 22 octombrie 1992, șase au vizat mijloace de probă, cum ar fi audierea martorilor și prezentarea documentelor, iar ultima a fost amânată - între 5 decembrie 1991 și 26. La 9 martie 1993, judecătorul a ordonat punerea în discuție a băncii D. La 9 noiembrie 1993, această bancă s-a constituit în procedură și a solicitat punerea în discuție a dlui B. La 12 aprilie 1994, judecătorul s-a reținut să decidă. printr-o ordonanță din 31 mai 1994, judecătorul a ordonat punerea în discuție a dlui B. B. La 28 februarie 1995, judecătorul l-a declarat defect și a amânat cazul la 9 mai 1995. La acea dată, ședința a fost amânată pentru că avocații greveau. Noiembrie 1996, părțile au solicitat audierea martorilor și judecătorul și-a rezervat să decidă. printr-o ordonanță din 8 ianuarie 1997, judecătorul a reînnoit la banca A ordinul de a depune la grefă anumite documente. Cele cinci audieri care au avut loc între 25 martie 1997 și 14 mai 1998 au vizat depunerea documentelor și examinarea acestora. La 20 octombrie 1998, ședința a fost amânată din oficiu la 30 martie 1999. Cu toate acestea, această ședință nu a avut loc deoarece, între timp, cauza fusese atribuită colegiului de magistrați însărcinat cu soluționarea celor mai vechi cazuri (seziune stralcio) La 18 mai 1999, reclamantul a prezentat o cerere pentru ca ședința să fie stabilită de urgență. Următoarea ședință a avut loc la 12 iulie 1999, data la care judecătorul a amânat cazul la 22 noiembrie 1999 pentru a permite părților să își prezinte concluziile. În ziua următoare, ședința a fost amânată din oficiu la 14 decembrie 1999. 2000, judecătorul de punere în funcțiune a ordonat audierea părților și a fixat ședința la 25 septembrie 2000. În ziua următoare, părțile au depus documente, iar la 11 decembrie 2000 părțile au prezentat concluziile lor. Prin ordonanța din 26 martie 2001, judecătorul a dispus încetarea cauzei din lipsă de legalizare a lichidatorului falimentului. În iunie 2001, recurentul a reluat procedura. Judecătorul a fixat o audiere la 10 decembrie 2001 în temeiul dreptului privind VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIE. Reclamantul a susținut că durata procedurii a încălcat principiul Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) . . Perioada care trebuie luată în considerare a început la 19 decembrie 1985 și procedura era încă în curs de desfășurare la 10 decembrie 2001. 10. Curtea amintește că a constatat în numeroase hotărâri (a se vedea, de exemplu, Bottazzi c. Italia [GC], nr. 34884/97, § 22, CEDH 1999-V) existența în Italia a unei practici contrare Convenției care rezultă dintr-o acumulare de încălcări ale cerinței termenului rezonabil În măsura în care Curtea constată o astfel de nerespectare, această acumulare constituie o împrejurare agravantă a încălcării articolului 6 alineatul (1). 12. După examinarea faptelor cauzei în lumina argumentelor părților și având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că durata procedurii în litigiu nu răspunde cerinței de termen rezonabil În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. În general, reclamantul solicită 500 000 000 de lire italiene (ITL) pentru prejudiciul material și moral pe care l-ar fi suferit. 15. Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material invocat și respinge această cerere. În schimb, aceasta consideră că este necesar să se acorde reclamantului 24 000 EUR (EUR) pentru prejudiciul moral. Reclamantul solicită, de asemenea, 24 605 000 ITL pentru cheltuielile și cheltuielile efectuate în fața Curții. 17. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea, necesitatea lor și caracterul rezonabil al ratei lor (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Bottazzi În speță și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma de 2 500 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată ale procedurii în fața Curții și acordă reclamantului. Interese moratorii 18. Potrivit informațiilor de care dispune Curtea, rata legală a dobânzii aplicabilă în Italia la data d adoptarea prezentei hotărâri a fost de 3 % l an. PE CES, CURȚA, ÎN LÂNĂ, A declarat că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție A declarat că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alin. (2) din Convenție, 24 000 EUR (24 000 EUR) pentru daune morale și 2 500 EUR (două mii cinci sute de euro) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată că aceste sume vor fi majorate cu un interes simplu cu 3 % l an de la expirarea acestui termen și până la plată Respinge cererile de satisfacție echitabilă pentru surplus. Prezentat în limba franceză și comunicat în scris la 12 februarie 2002, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și cu art. 3 din Regulamentul Michael O

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2002-02-12
0,98
AFFAIRE AN.M. c. ITALIE
QUATRIÈME SECTION AFFAIRE AN.M. c. ITALIE (Requête n° 52979/99) ARRÊT STRASBOURG 12 février 2002 DÉFINITIF 12/05/2002 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouche
CtEDO 2002-02-12
0,98
AFFAIRE L.B. c. ITALIE
QUATRIÈME SECTION AFFAIRE L.B. c. ITALIE (Requête n° 56087/00) ARRÊT STRASBOURG 12 février 2002 DÉFINITIF 04/09/2002 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches
CtEDO 2002-02-12
0,98
AFFAIRE SCINTO c. ITALIE
QUATRIÈME SECTION AFFAIRE SCINTO c. ITALIE (Requête n° 52918/99) ARRÊT STRASBOURG 12 février 2002 DÉFINITIF 12/05/2002 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouch
CtEDO 2002-02-12
0,97
AFFAIRE VENTRONE c. ITALIE
QUATRIÈME SECTION AFFAIRE VENTRONE c. ITALIE (Requête n° 52960/99) ARRÊT STRASBOURG 12 février 2002 DÉFINITIF 12/05/2002 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retou
CtEDO 2002-02-12
0,97
AFFAIRE E.M. c. ITALIE
QUATRIÈME SECTION AFFAIRE E.M. c. ITALIE (Requête n° 44519/98) ARRÊT STRASBOURG 12 février 2002 DÉFINITIF 12/05/2002 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches
Sursă