ORION BRECLAV S.R.O. contre la REPUBLIQUE TCHEQUE

SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA interogării nr. 43783/98 prezentată de ORION BřECLAV S.R.O. împotriva Republicii Cehe Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 9 iulie 2002 într-o cameră compusă din domnii J.-P. Costa președinte A.B. Baka Gakur Jörundsson Jungwiert Butkevych Thomassen Ugrekhelidze judecători S. Dolle graffière de secțiune Având în vedere cererea formulată anterior în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 19 iunie 1998, având în vedere art. 5 alin. (2) din Protocolul nr. 11 la Convenție, care a transferat Curții competența de a examina cererea, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAȚĂ Societatea reclamantă, Orion Břeclav s.r.o., este o societate cu răspundere limitată de drept ceh, având sediul social la Břeclav. Ea este reprezentată în fața Curții de către domnul Vašíček, avocat în Baroul de la Brno. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de societatea reclamantă ( Din 1994 în 1998, recurenta exploata numeroase mașini de jocuri de noroc cu loturi (výherní hrací přístroje) pe teritoriul Republicii Cehe în decembrie 1997, aceasta a primit autorizații de exploatare a acestor mașini în cursul anului 1998, printre altele în 19 municipalități din Moravia. În ianuarie 1998, Legea nr. 305/1997 adoptată la 13 noiembrie 1997, a intrat în vigoare, aducând un amendament la Legea nr. 565/1990 privind taxele locale. Astfel, o nouă taxă locală, și anume drepturile de exploatare ale mașinilor de jocuri de noroc cu lot (poplatek za provozovaný výherní hrací přístroj), a fost introdusă recent, a cărei sumă a fost stabilită între CZK 5,000 și CZK 20,000 pentru perioada de trei luni. Legea nr. 305/1997 a modificat, de asemenea, Legea nr. Pe baza acestui amendament, cele nouăsprezece municipalități menționate anterior au adoptat arestări (vyhlášky) în care au impus recurentei obligația de a plăti drepturile de exploatare pentru mașinile de lot, în funcție de municipalitatea CZK 6,000-20,000 pentru perioada de trei luni. Între 4 și 25 februarie 1998, recurenta a introdus acțiuni constituționale (ústavní stížnosti) îndreptate împotriva acestor 19 municipalități, solicitând Curții Constituționale (Ústavní soud) d. să își anuleze decretele municipale, precum și dispozițiile legale prin care i s-a ordonat să plătească taxele contestate și să reducă încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1. La 10 martie 1998, Curtea Constituțională a respins toate cererile recurentei, considerând că acestea fuseseră introduse de o persoană în mod vădit neatribuită. Printre altele, Curtea Constituțională a fost îndreptată împotriva actelor normative generale, și anume decretele municipale, acțiunile nu erau acțiuni constituționale. În sensul articolului 72 alineatul (1) din Legea privind Curtea Constituțională, care impune ca astfel de acțiuni să fie îndreptate împotriva actelor individuale de aplicare a legii, aceasta a menționat că reclamanta, ca persoană juridică, care nu a introdus simultan acțiunea constituțională, nu era abilitată să solicite anularea unui act legislativ. La jumătatea anului 1998, recurenta și-a încetat activitatea comercială, cu o datorie a CZK 6,000,000. Dreptul intern relevant Carta drepturilor și libertăților fundamentale (Legea constituțională nr. 2/1993) Conform articolului 11, fiecare are dreptul la proprietate. Dreptul de proprietate are același conținut legal și este protejat în mod identic pentru toți. Impozitele și impozitele nu pot fi impuse decât în temeiul legii. Legea nr. 182/1993 privind Curtea Constituțională În temeiul articolului 72-1, o cale de atac constituțională poate fi introdusă de o persoană fizică sau juridică care afirmă că o decizie în vigoare a unui lucru considerat a fi rezultat dintr-o procedură la care persoana a participat sau o măsură sau o altă intervenție a unei autorități publice și-a încălcat dreptul sau libertatea garantate printr-o lege constituțională sau printr-un tratat internațional în conformitate cu art. 10 din Constituție. Legea nr. 565/1990 privind taxele locale (versiunea în vigoare în momentul depunerii cererii, modificată prin Legea nr. 305/1997, intrată în vigoare la 1 ianuarie 1998) La art. 10 litera (a), nou introdus prin Legea nr. 305/1997 prevede că fiecare mașină de jocuri de noroc autorizată este pasibilă de drepturi de exploatare. Aceste drepturi sunt de plătit de către operator. Valoarea lor pentru fiecare mașină variază de la CZK 5,000 la 20,000 pentru perioada de trei luni. Tarif de taxe administrative anexat la Legea nr. 368/1992 - versiunea în vigoare până la 31 decembrie 1997 La art. 23 litera (c) prevede taxa pentru autorizația de exploatare a mașinilor de jocuri de noroc cu loturi, a căror sumă anuală pentru fiecare mașină este de 25000 CZK. - versiunea care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1998 la art. 20 litera (c) prevede taxa pentru autorizația de exploatare a mașinilor de jocuri cu lot, a cărei valoare anuală pentru fiecare mașină este de 30,000 CZK. GRIFS. (1) Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, recurenta se plânge de dreptul său la respectarea bunurilor, provocată de legislația care determină creșterea taxelor care afectează domeniul de activitate al reclamantei. (2) Invocând art. 14 din Convenție, reclamanta denunță discriminarea în rândul operatorilor de mașini pentru loturi, care rezultă din faptul că valoarea definitivă a taxelor în litigiu depinde de fiecare municipalitate care îl stabilește, în cadrul prevăzut de lege, de un decret. (1) Societatea reclamantă se plânge în primul rând de dreptul său la respectarea bunurilor, garantat prin art. 1 din Protocolul nr. 1, care deține orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. a crescut cu 300% valoarea taxelor plătite de operatorii de mașini de jocuri de noroc cu loturi și a fost astfel văzută impunerea unei sarcini disproporționate, ceea ce duce la încetarea activității sale comerciale și incompatibil cu echilibrul corect consacrat de dispoziția respectivă. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu este în măsură să se pronunțe cu privire la admisibilitatea acestui litigiu și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu art. 54 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul său de procedură. (2) Recurenta se plânge, de asemenea, de discriminarea efectuată de legislația în cauză în rândul operatorilor de mașini de jocuri de noroc cu loturi care desfășoară activități în diferite municipalități. În acest sens, se invocă art. 14 din Convenția care se citește astfel. Drepturile și libertățile recunoscute în prezenta convenție trebuie să fie protejate, fără a se face nicio distincție, în special pe criterii de sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau de orice altă natură, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație. Susținând că Legea nr. 565/1990 privind taxele locale, modificată prin Legea nr. 305/1997, lasă municipalităților o marjă mare de apreciere, permițându-le să stabilească valoarea taxei între CZK 5,000 și 20,000 pentru trei luni, reclamanta ‐ o distanță considerabilă între sumele taxelor stabilite de diferite municipalități. Potrivit acesteia, acest lucru duce la discriminarea operatorilor de mașini de lot care își desfășoară activitatea în municipalitățile care au ales ca valoare a taxelor plafonul superior prevăzut de lege. Având în vedere caracterul neautonom al articolului 14 din Convenție, Curtea consideră că acest aspect trebuie examinat în legătură cu art. 1 din Protocolul nr. 1, invocat de recurentă pentru a se plânge de dreptul său la respectarea bunurilor cauzate de valoarea taxelor stabilite la un nivel ridicat de municipalitățile în care își desfășura activitatea. Curtea a afirmat în repetate rânduri că art. 14 din Convenție intră în joc din moment ce domeniul asupra căruia are loc dezavantajul (...) se numără printre modalitățile de exercitare a unui drept garantat, sau că măsurile criticate se referă la exercitarea unui drept garantat (a se vedea Hotărârea Frette c. Franța , nr. 36515/97, 26 februarie 2002, § 31. Pentru ca art. 14 să se aplice, este suficient ca faptele din litigiu să intre sub incidența cel puțin a dispozițiilor Convenției (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Thlimmenos c. Grecia [GC] din 6 aprilie 2000, nr. 34369/97, CEDH 2000-IV). Cu toate acestea, Curtea amintește că la art. 14 din Convenia n Potrivit jurisprudenței Curții, o distincție este discriminatorie în sensul articolului 14 în cazul în care aceasta nu are o justificare obiectivă și rezonabilă, și anume dacă nu urmărește un scop legitim sau nu are un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul vizat (a se vedea în special Hotărârile Karlheinz Schmidt c. Germania din 18 iulie 1994, seria A nr. 291-B, pp. 32 mai 33, § 24, și Frette c. Franța menționată anterior, § 34. În plus, statele contractante au o anumită marjă de apreciere pentru a stabili dacă și în ce măsură diferențele dintre situațiile în alte privințe similare justifică distincțiile de tratament juridic ; întinderea sa variază în funcție de circumstanțe, domenii și context (a se vedea, printre multe altele, Hotărârea Rasmussen din 28 noiembrie 1984, seria A 87, p. 15, § 40). În cazul de față, Curtea constată că, în Legea nr. 565/1990, modificată prin Legea nr. 305/1997, legiuitorul a lăsat fixarea cuantumului drepturile de exploatare a mașinilor de jocuri de noroc cu loturi la puterea discreționară a fiecărui municipalitate în cauză, în cadrul scării prevăzute de lege și variind de la CZK 5,000 la 20,000 pentru perioada de trei luni. Curtea consideră că acest proces intră în sfera de competență a statului pentru a ține seama de diferitele situații economice din fiecare municipalitate. În plus, o astfel de legislație n a dus la o diferență de tratament între operatorii care își desfășoară activitatea în aceeași municipalitate, valoarea taxelor fiind stabilită printr-un decret municipal și, prin urmare, identică pentru toate subiectele în cauză. Astfel, recurenta nu face obiectul nici unei discriminări în raport cu operatorii de mașini de lot care desfășoară în aceleași localități ca aceasta. Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, Curtea nu arată nicio încălcare a drepturilor și libertăților garantate de convenție sau de protocoalele sale. În consecință, art. 14 din Convenția combinată cu art. 1 din Protocolul nr. 1 trebuie respins pentru absența evidentă a temeiului, în conformitate cu art. 35 alin. (3) și (4) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână examinarea de către societatea reclamantă a dreptului la respectarea bunurilor Declare Cererea inadmisibilă pentru surplus. Dolle J.-P. Costa Modulul Președinte

DEUXIÈME SECTION

DÉCISION PARTIELLE

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n° 43783/98

présentée par ORION BŘECLAV S.R.O.

contre la République tchèque

La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le

9 juillet 2002 en une chambre composée de

MM.

J.-P.

Costa

,

président

,

A.B.

Baka

,

Gaukur

Jörundsson

,

K.

Jungwiert

,

V.

Butkevych

,

M

me

W.

Thomassen

,

M.

M.

Ugrekhelidze

,

juges

,

et

de

M

me

S. Dollé

,

greffière de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 19 juin 1998,

Vu l’article 5 § 2 du Protocole n° 11 à la Convention, qui a transféré à la Cour la compétence pour examiner la requête,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

La société requérante, Orion Břeclav s.r.o., est une société à responsabilité limitée de droit tchèque, ayant son siège social à Břeclav. Elle est représentée devant la Cour par M

e

M. Vašíček, avocat au barreau de Brno.

A.

Les circonstances de l’espèce

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par la société requérante («

la requérante

»), peuvent se résumer comme suit.

De 1994 en 1998, la requérante exploitait sur le territoire de la République tchèque de nombreuses (356 en 1998) machines de jeux à lots

(výherní hrací přístroje)

.

En décembre 1997, elle se vit délivrer les autorisations d’exploiter ces machines, pendant l’année 1998, dans, entre autres, dix-neuf municipalités en Moravie.

Le 1

er

janvier 1998, la loi n° 305/1997, adoptée le 13 novembre 1997, entra en vigueur, apportant un amendement à la loi n° 565/1990 sur les redevances locales. Ainsi, une nouvelle redevance locale, à savoir les droits d’exploitation des machines de jeux à lots

(poplatek za provozovaný výherní hrací přístroj),

fut nouvellement introduite, dont le montant fut fixé entre CZK 5,000 et CZK 20,000 pour la période de trois mois. La loi n° 305/1997 amenda par ailleurs la loi n° 368/1992 sur les redevances administratives, augmentant de CZK 25,000 à CZK 30,000 le montant de la redevance pour

l’autorisation d’exploiter des machines de jeux à lots

(poplatek za povolení k provozování výherního hracího přístroje)

pendant un an.

Sur la base de cet amendement, les dix-neuf municipalités susmentionnées adoptèrent des arrêtés

(vyhlášky)

dans lesquels elles imposèrent à la requérante l’obligation de payer les droits d’exploitation pour les machines à lots, allant selon la municipalité respective de CZK 6,000 à 20,000 pour la période de trois mois.

Entre le 4 et le 25 février 1998, la requérante introduisit des recours constitutionnels

(ústavní stížnosti)

dirigés contre ces dix-neuf municipalités, demandant à la Cour constitutionnelle

(Ústavní soud)

d’annuler leurs arrêtés municipaux ainsi que les dispositions légales par lesquels elle fut ordonnée de payer les redevances contestées, et alléguant la violation de l’article 1 du Protocole n° 1.

Le 10 mars 1998, la Cour constitutionnelle rejeta toutes les demandes de la requérante, considérant qu’elles avaient été introduites par une personne manifestement non habilitée. Elle releva entre autres qu’ayant été dirigés contre les actes normatifs généraux, à savoir les arrêtés municipaux, ces recours n’étaient pas les «

recours constitutionnels

» au sens de l’article 72-1 de la loi sur la Cour constitutionnelle qui exige que de tels recours soient dirigés contre les actes individuels d’application de droit. Elle nota que la requérante en tant que personne morale, n’ayant

pas simultanément introduit le recours constitutionnel, n’était pas habilitée à demander l’annulation d’un acte législatif.

A la moitié de 1998, la requérante cessa son activité d’entreprise, avec une dette de CZK 6,000,000.

B.

Le droit interne pertinent

Charte des droits et libertés fondamentaux (loi constitutionnelle n°

2/1993)

Selon l’article 11, chacun a droit à la propriété. Le droit de propriété a la même teneur légale et est protégé identiquement pour tous. Les impôts et les taxes ne peuvent être institués qu’en vertu de la loi.

Loi n° 182/1993 sur la Cour constitutionnelle

En vertu de l’article 72-1, un recours constitutionnel peut être introduit par une personne physique ou morale qui affirme qu’une décision passée en force de chose jugée issue d’une procédure à laquelle la personne a participé, ou une mesure ou autre intervention d’une autorité de pouvoir public, a violé son droit ou sa liberté garantis par une loi constitutionnelle ou par un traité international selon l’article 10 de la Constitution.

Loi n° 565/1990 sur les redevances locales (version en vigueur au moment de l’introduction de la requête, amendée par la loi n°

305/1997, entrée en vigueur le 1

er

janvier 1998)

L’article 10 a), nouvellement introduit par la loi n° 305/1997, dispose que chaque machine de jeux à lots autorisée est passible des droits d’exploitation. Ces droits sont à payer par l’exploitant. Leur montant pour chaque machine va de CZK 5,000 à 20,000 pour la période de trois mois.

Tarif des redevances administratives annexé à la loi n° 368/1992

- version en vigueur jusqu’au 31 décembre 1997

L’article 23 c) prévoit la redevance pour l’autorisation d’exploiter des machines de jeux à lots dont le montant annuel pour chaque machine s’élève à CZK 25,000.

- version entrée en vigueur le 1er janvier 1998

L’article 20 c) prévoit la redevance pour l’autorisation d’exploiter des machines de jeux à lots dont le montant annuel pour chaque machine s’élève à CZK 30,000.

GRIEFS

EN DROIT

:

«

Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d’utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international.

Les dispositions précédentes ne portent pas atteinte au droit que possèdent les Etats de mettre en vigueur les lois qu’ils jugent nécessaires pour réglementer l’usage des biens conformément à l’intérêt général ou pour assurer le paiement des impôts ou d’autres contributions ou des amendes.

»

Elle allègue que la législation en vigueur depuis le 1

er

janvier 1998 a

augmenté de 300 % le montant des redevances payées par les exploitants des machines de jeux à lots, et qu’elle s’est vue ainsi imposer une charge disproportionnée, menant à la cessation de son activité d’entreprise et incompatible avec le juste équilibre consacré par ladite disposition.

En l’état actuel du dossier, la Cour ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur conformément à l’article 54 § 3 b) de son règlement.

:

«

La jouissance des droits et libertés reconnus dans la présente Convention doit être assurée, sans distinction aucune, fondée notamment sur le sexe, la race, la couleur, la langue, la religion, les opinions politiques ou toutes autres opinions, l’origine nationale ou sociale, l’appartenance à une minorité nationale, la fortune, la naissance ou toute autre situation.

»

Faisant valoir que la loi n° 565/1990 sur les redevances locales, amendée par la loi n° 305/1997, laissait aux municipalités une grande marge appréciation, leur permettant de fixer le montant de la redevance entre CZK 5,000 et 20,000 pour trois mois, la requérante dénonce l’écart considérable entre les montants des redevances fixés par de différentes municipalités. Selon elle, ceci entraîne une discrimination des exploitants des machines à lots exerçant leur activité dans les municipalités ayant choisi comme montant des redevances le plafond supérieur prévu par la loi.

Eu égard au caractère non autonome de l’article 14 de la Convention, la Cour considère que ce grief doit être examiné en liaison avec l’article 1 du Protocole n° 1, invoqué par la requérante pour se plaindre de l’atteinte à son droit au respect des biens causée par le montant des redevances fixé à un niveau élevé par les municipalités où elle exerçait son activité.

La Cour a affirmé à maintes reprises que l’article 14 de la Convention entre en jeu dès lors que

« la matière sur laquelle porte le désavantage (...) compte parmi les modalités d’exercice d’un droit garanti, ou que les mesures critiquées « se rattachent à l’exercice d’un droit garanti » (voir l’arrêt

Frette c. France

, n° 36515/97, 26 février 2002, § 31). Pour que l’article 14 trouve à s’appliquer, il suffit que les faits du litige tombent sous l’empire de l’une au moins des dispositions de la Convention (voir, par exemple, l’arrêt

Thlimmenos c. Grèce

[GC] du 6 avril 2000, n° 34369/97, CEDH 2000-IV).

La Cour rappelle cependant que l’article 14 de la Convention n’interdit pas toute distinction de traitement dans l’exercice des droits et libertés reconnus, les autorités nationales compétentes se trouvant souvent en face de situations ou de problèmes dont la diversité appelle des solutions juridiques différentes. Selon la jurisprudence de la Cour, une distinction est discriminatoire au sens de l’article 14 si elle manque de justification objective et raisonnable, c’est-à-dire si elle ne poursuit pas un but légitime ou s’il n’y a pas de rapport raisonnable de proportionnalité entre les moyens employés et le but visé

(voir notamment les arrêts Karlheinz Schmidt c.

Allemagne du 18 juillet 1994, série A n° 291-B, pp. 32–33, § 24, et

Frette c. France

précité, § 34). En outre, les Etats contractants jouissent d’une certaine marge d’appréciation pour déterminer si et dans quelle mesure des différences entre des situations à d’autres égard analogues justifient des distinctions de traitement juridique

; son étendue varie selon les circonstances, les domaines et le contexte (voir, parmi beaucoup d’autres, l’arrêt Rasmussen du 28 novembre 1984, série A n° 87, p. 15, § 40).

Dans le cas d’espèce, la Cour note que dans la loi n° 565/1990 amendée par la loi n° 305/1997, le législateur a laissé la fixation du montant des

droits d’exploitation des machines de jeux à lots au pouvoir discrétionnaire de chaque municipalité concernée, dans le cadre de l’échelle prévue par la loi et allant de CZK 5,000 à 20,000 pour la période de trois mois. La Cour estime que ce procédé rentre dans le cadre de la marge d’appréciation dont jouit l’Etat pour tenir compte des situations économiques différentes dans chaque municipalité. De surcroît, une telle législation n’entraîne pas de différence de traitement entre les exploitants exerçant leur activité dans la même municipalité, le montant des redevances étant fixé par un arrêté municipal et donc identique pour tous les sujets concernés. Ainsi, la requérante ne subit aucune discrimination par rapport aux exploitants des machines à lots exerçant dans les mêmes municipalités qu’elle.

Compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, et dans la mesure où elle est compétente pour connaître des allégations formulées, la Cour ne relève aucune apparence de violation des droits et libertés garantis par la Convention ou ses Protocoles.

Il s’ensuit que le grief tiré de l’article 14 de la Convention combiné avec l’article 1 du Protocole n° 1 doit être rejeté pour défaut manifeste de fondement, en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Ajourne

l’examen du grief de la société requérante tiré de l’atteinte au droit au respect des biens

;

Déclare

la requête irrecevable pour le surplus.

S.

Dollé

J.-P.

Costa

Greffière

Président