SECȚIUNEA 2 CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL FACKELMANN ČR, SPOL. S R. O., c. REPUBLICA CEHĂ (solicitarea nr. 65192/01) HOTĂRÂREA STRASBURG 26 octombrie 2004 DEFINITIVF 26/01/2005 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Fackelmann ČR, spol. s r.o., c. Republica Cehă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din domnii A.B. Baka președinte Bonello Loucaide Jungwiert Thomassen Ugrekhelidze Mularoni, judecători și dl Dolle, graffière de secțiune, după ce a deliberat în camera Consiliului la 5 octombrie 2004, Renunță hotărârea pe care a adoptat-o aceasta, adoptată la această dată de procedură La originea cauzei (n 65192/01) îndreptat împotriva Republicii Cehe și a cărei societate cu răspundere limitată de drept ceh, Fackelmann ČR, spol. s r.o., ( O. Choděra, avocat în baroul ceh. Guvernul ceh ( Recurenta este o societate cu răspundere limitată de drept ceh, cu sediul social la Praga. La 8 august 1997, recurenta sesizează Tribunalul Regional (krajský soud) din Plze La 4 septembrie 1997, judecătorul unic însărcinat cu cauza a emis o ordonanță de plată, solicitându-i lui P. să plătească suma datorată. Refuzând să facă acest lucru, P. s-a opus acestei ordonanțe la 29 septembrie 1997. La 14 iunie 1999, avocatul reclamantei a solicitat instanței să continue procedura ținând o audiere. 1999, s-a informat că nu este posibil să se prevadă data următoarei examinări a cazului. La 8 octombrie 1999, societatea pârâtă a fost invitată să-și prezinte observațiile scrise. La 19 iunie 2000, avocatul recurentei a făcut o nouă încercare de relansare a procedurii. 10. La 13 septembrie 2000, o primă ședință a avut loc în absența avocatului recurentei. ; reprezentantul societății pârâte și-a cerut scuze pentru că nu putea prezenta observațiile solicitate. Ședința a fost amânată, iar reclamanta a fost invitată să completeze afirmațiile sale și să prezinte dovezi; aceasta s-a conformat la 30 octombrie 2000. În urma celei de-a doua ședințe din 20 decembrie 2000, Tribunalul și-a dat hotărârea prin care i-a ordonat P. să plătească recurentei suma datorată, plus dobânda. Nici una dintre părțile care nu au făcut apel, hotărârea a devenit definitivă la 27 ianuarie 2001. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNE PERTINENTE 12 sunt descrise în hotărâre dreptul și practica internă relevantă. Hartman c. Republica Cehă (53341/99, §§ 43-51, CEDO 2003 VIII). ÎN DREPT PRIVIND EXCEPȚIA PRELIMINARĂ A GUVERNULUI 13. Guvernul ridică o excepție de la epuizarea căilor de atac interne, susținând că recurenta nu a recurs la niciuna dintre acțiunile de remediere a duratei procedurii. 14. Curtea reamintește că a respins deja o excepție similară în cauza Hartman c. Republica Cehă (hotărârea menționată anterior, § 55-69). Curtea nu percepe niciun motiv de derogare de la concluzia sa anterioară și, prin urmare, respinge excepția. II. PRIVIND VIOLAȚIA ALAĂ A ARTICOLULUI 6 § 1 DIN CONVENȚIE 15. Recurenta a declarat că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil. Astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din Convenție, orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 16. Guvernul se opune acestei teze. 17. Perioada care urmează să fie luată în considerare a început la 8 august 1997 și s-a încheiat la 20 decembrie 2000. Prin urmare, a durat mai mult de trei ani și patru luni pentru o instanță judiciară. Cu privire la admisibilitate 18. Curtea constată că cererea nu este în mod vădit greșit întemeiată în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție. În plus, aceasta arată că nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate. Contrar afirmației potrivit căreia instanțele cehe ar amâna fără motiv examinarea acțiunilor civile și comerciale, guvernul consideră că termenul rezonabil a fost respectat în cazul de față. În cazul în care recunoaște că procedura nu a fost complexă, consideră că recurenta admite că ar fi putut contribui la durata sa, dat fiind că reprezentantul său nu a participat la prima ședință și, în plus, acțiunea persoanei în cauză nu a fost bine redactată și susținută, de aceea era necesar să fie invitată să prezinte dovezile. În cele din urmă, situația s-a complicat ca urmare a punerii în faliment a pârâtului, iar comportamentul Tribunalului Regional a recunoscut că, în cazul în care acesta a încercat să accelereze procedura la începutul acesteia prin adoptarea unui ordin de plată, conduita sa ulterioară a procedurii suferea de perioade de inactivitate. 21. Curtea amintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și provocarea litigiului pentru persoana în cauză (a se vedea, printre altele, Frydlender c. Franța [GC], n 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII Hartman c. Republica Cehă, citată anterior, § 73). 22. În opinia Curții, litigiul din speță nu prezenta nicio dificultate specială. Cu toate acestea, procedura acuză întârzieri inexplicabile care au avut loc între anularea ordonanței de plată în septembrie 1997 și desfășurarea primei ședințe în septembrie 2000. Prin urmare, tribunalul regional a rămas complet inactiv timp de trei ani și, în niciun caz, nu se poate spune că motivul a fost redactarea greșită a acțiunii sau absența recurentei la prima ședință și apoi, societatea pârâtă a fost pusă în faliment între timp, ceea ce face dificilă recuperarea de către reclamant a sumei acordate 23. Aceste elemente sunt suficiente pentru a concluziona că cauza recurentei nu a fost audiată într-un termen rezonabil; prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție. III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 24. În cazul în care Curtea declară că a existat o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. (EUR) pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit; această sumă ar trebui să corespundă mediei venitului anual brut în Republica Cehă (în momentul redactării cererii, adică în 2002); reclamanta afirmă în plus că societatea pârâtă nu mai desfășoară nicio activitate și că suma alocată nu mai poate fi acoperită. 26. Guvernul contestă metoda utilizată de reclamantă pentru a evalua valoarea prejudiciului moral, metoda care utilizează elemente de tip material și care, în opinia sa, duce la o sumă excesivă. De asemenea, acesta constată că recurenta este o persoană juridică a cărei sensibilitate la un eventual prejudiciu imaterial este semnificativ redusă și consideră că o constatare de către Curte a încălcării convenției ar fi suficientă. 27. Curtea amintește că nu se poate exclude faptul că prelungirea procedurii dincolo de termenul rezonabil poate cauza unei societăți comerciale o altă pagubă decât cea materială care necesită despăgubiri pecuniare. Într-adevăr, eficacitatea taxei garantate prin art. 6 din convenție impune acordarea unei despăgubiri pecuniare și pentru daune morale, inclusiv unei societăți comerciale (a se vedea Comingersoll c. Portugalia, S.A. [GC], n 35382/97, § 35 și 36, CEDH 2000 Wohlmeyer Bau GmbH c. Austria, n 20077/02, § 61, 8 iulie 2004 28. În cazul de față, recurenta s-a văzut în special lipsită de posibilitatea de a beneficia rapid de recuperarea creanței sale. Având în vedere afirmația sa că societatea pârâtă nu mai desfășoară nicio activitate, aceaceasta este, prin urmare, lăsată într-o situație de incertitudine care, potrivit Curții, justifică acordarea unei indemnizații. 29. Prin urmare, hotărând în mod echitabil, astfel cum se prevede la art. 41, Curtea acordă recurentei 2 200 EUR pentru prejudiciul suferit. Cheltuieli și cheltuieli de judecată 30. reclamanta nu solicită rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor de judecată. Curtea consideră că nu este necesar să se pronunțe asupra acestui punct. Interese moratoriu 31. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PRIN CES MOTIVE, CURTEA, LA UNANIMITATE, Declară cererea admisibilă A se vedea că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție A se vedea că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la din ziua în care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 2 200 EUR (două mii două sute de euro) pentru daune morale, plus orice sumă care poate fi datorată ca impozit; această sumă trebuie convertită în moneda națională a statului pârât la rata aplicabilă la data regulamentului că, de la expirarea termenului respectiv și până la plată, această sumă va crește cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptat în limba franceză și apoi comunicat în scris la 26 octombrie 2004 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul (CE) nr.
c. RÉPUBLIQUE TCHÈQUE
(Requête n
o
65192/01)
ARRÊT
26 octobre 2004
26/01/2005
Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article
44 §
2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l'affaire Fackelmann ČR, spol. s r.o., c. République tchèque,
La Cour européenne des Droits de l'Homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de
:
MM.
A.B.
Baka
,
président
,
G.
Bonello
,
L.
Loucaides
,
K.
Jungwiert
,
M
me
W.
Thomassen
,
M.
M.
Ugrekhelidze
,
M
me
A.
Mularoni,
juges
,
et de M
me
S.
Dollé,
greffière de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 5 octobre 2004,
Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n
o
65192/01) dirigée contre la République tchèque et dont une société à responsabilité limitée de droit tchèque, Fackelmann ČR, spol. s r.o., («
la requérante
»), a saisi la Cour le 20 décembre 2000 en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l'Homme et des Libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
La requérante est représentée par M
e
le Gouvernement
») est représenté par son agent, M. V. Schorm.
3.
Le 4 décembre 2001, la Cour a décidé de communiquer la requête au Gouvernement. Se prévalant de l'article 29 § 3 de la Convention, elle a décidé qu'elle se prononcerait en même temps sur la recevabilité et le fond.
I.
LES CIRCONSTANCES DE L'ESPÈCE
4.
La requérante est une société à responsabilité limitée de droit tchèque, ayant son siège social à Prague.
5.
Le 8 août 1997, la requérante saisit le tribunal régional
(krajský soud)
de Plzeň d'une action tendant à ce que la société P. lui paie la somme de 317
956 couronnes tchèques (CZK)
[1]
.
6.
Le 4 septembre 1997, le juge unique chargé de l'affaire rendit une ordonnance de paiement, enjoignant à P. de s'acquitter de la somme due. Refusant de le faire, P. s'opposa à cette ordonnance le 29 septembre 1997.
7.
Le 14 juin 1999, l'avocat de la requérante demanda au tribunal de poursuivre la procédure en tenant une audience. Par une lettre du 21
juin
1999, il fut informé qu'il n'était pas possible de prévoir la date du prochain examen de l'affaire.
8.
Le 8 octobre 1999, la société défenderesse fut invitée à soumettre ses observations écrites.
9.
Le 19 juin 2000, l'avocat de la requérante fit une nouvelle tentative de relancer la procédure.
10.
Le 13 septembre 2000, une première audience eut lieu en l'absence de l'avocat de la requérante
; le représentant de la société défenderesse s'excusa de ne pas être en mesure de soumettre les observations demandées. L'audience fut ajournée
sine die
et la requérante fut invitée à compléter ses allégations et à soumettre des preuves; elle s'y conforma le 30 octobre 2000.
11.
A la suite de la deuxième audience tenue le 20 décembre 2000, le tribunal rendit son jugement par lequel il ordonna à P. de payer à la requérante la somme due, majorée des intérêts.
Aucune des parties n'ayant interjeté appel, le jugement devint définitif le 27 janvier 2001.
II.
12.
Le droit et la pratique internes pertinents sont décrits dans l'arrêt
Hartman c. République tchèque (
n
o
‑
I.
SUR L'EXCEPTION PRÉLIMINAIRE DU GOUVERNEMENT
13.
Le Gouvernement soulève une exception de non-épuisement des voies de recours internes, faisant valoir que la requérante n'a utilisé aucun des recours destinés à remédier à la durée de la procédure.
14.
La Cour rappelle qu'elle a déjà rejeté une exception semblable dans l'affaire
Hartman c. République tchèque
(arrêt précité, §§ 55-69). Elle n'aperçoit aucun motif de déroger à sa précédente conclusion et rejette donc l'exception.
II.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L'ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION
15.
La requérante allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du «
délai raisonnable
» tel que prévu par l'article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)
»
16.
Le Gouvernement s'oppose à cette thèse.
17.
La période à considérer a débuté le 8 août 1997 et s'est terminée le 20 décembre 2000. Elle a donc duré plus de trois ans et quatre mois pour une instance judiciaire.
A.
Sur la recevabilité
18.
La Cour constate que la requête n'est pas manifestement mal fondée au sens de l'article 35 § 3 de la Convention. Elle relève en outre qu'elle ne se heurte à aucun autre motif d'irrecevabilité.
B.
Sur le fond
19.
S'opposant à l'affirmation selon laquelle les tribunaux tchèques reporteraient sans motif l'examen des actions civiles et commerciales, le Gouvernement estime que le délai raisonnable a été respecté dans le cas d'espèce. S'il concède que la procédure n'a pas été complexe, il considère que la requérante admet avoir pu contribuer à sa durée, étant donné que son représentant n'a pas participé à la première audience. De surcroît, l'action de l'intéressé n'a pas été bien rédigée et étayée, c'est pourquoi il était nécessaire de l'inviter à soumettre les preuves. Enfin, la situation s'est compliquée du fait de la mise en faillite du défendeur.
Quant au comportement du tribunal régional, le Gouvernement admet que, si celui-ci a tenté d'accélérer la procédure à son début par l'adoption d'une ordonnance de paiement, sa conduite ultérieure de la procédure souffrait de périodes d'inactivité.
20.
La partie requérante ne s'exprime pas sur le fond de l'affaire.
21.
La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d'une procédure s'apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par sa jurisprudence, en particulier la complexité de l'affaire, le comportement du requérant et celui des autorités compétentes ainsi que l'enjeu du litige pour l'intéressé (voir, parmi beaucoup d'autres,
Frydlender c. France
[GC], n
o
;
Hartman c.
République tchèque
, précité, §
73).
22.
Le litige de l'espèce ne présentait selon la Cour aucune difficulté particulière. Pourtant, la procédure accuse des retards inexpliqués survenus entre l'annulation de l'ordonnance de paiement en septembre 1997 et la tenue de la première audience en septembre 2000. Le tribunal régional est donc resté totalement inactif pendant trois ans, et l'on ne saurait en aucun cas dire que la raison en était la mauvaise rédaction de l'action ou l'absence de la requérante à la première audience. Puis, la société défenderesse a été entre-temps mise en faillite, ce qui rend difficile le recouvrement par la requérante de la somme adjugée.
23.
Ces éléments suffisent à la Cour pour conclure que la cause de la requérante n'a pas été entendue dans un délai raisonnable.
Partant, il y a eu violation de l'article 6 § 1 de la Convention.
III.
SUR L'APPLICATION DE L'ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
24.
Aux termes de l
'
article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu'il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d'effacer qu'imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s'il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage
25.
La requérante réclame 200
000 CZK, à savoir environ 6
277
euros
(EUR) au titre du préjudice moral qu'elle aurait subi. Cette somme est censée correspondre à la moyenne du revenu annuel brut en République tchèque (au moment de la rédaction de la demande, c'est-à-dire en 2002). La requérante affirme en plus que la société défenderesse n'exerce plus aucune activité et que la somme adjugée ne peut donc être recouverte.
26.
Le Gouvernement conteste la méthode utilisée par la requérante afin d'évaluer le montant du préjudice moral, méthode qui fait appel à des éléments de type matériel et aboutit selon lui à une somme excessive. Il note également que la requérante est une personne morale dont la sensibilité à un éventuel préjudice immatériel est considérablement réduite, et estime qu'une constatation par la Cour de la violation de la Convention serait suffisante.
27.
La Cour rappelle que l'on ne saurait exclure que le prolongement de la procédure au-delà du délai raisonnable puisse causer, à une société commerciale, un dommage autre que matériel appelant une réparation pécuniaire. En effet, l'efficacité du droit garanti par l'article 6 de la Convention exige qu'une réparation pécuniaire puisse être octroyée aussi pour dommage moral, y compris à une société commerciale (voir
Comingersoll c.
Portugal, S.A.
[GC], n
o
35382/97, §§ 35 et 36, CEDH 2000
‑
IV
;
Wohlmeyer Bau GmbH c.
Autriche
, n
o
20077/02, §
61, 8
juillet
2004).
28.
En l'espèce, la requérante s'est vue notamment privée de la possibilité de bénéficier rapidement du recouvrement de sa créance. Etant donné son affirmation que la société défenderesse n'exerce plus aucune activité, elle est donc laissée dans une situation d'incertitude qui justifie, selon la Cour, l'octroi d'une indemnité.
29.
Dès lors, statuant en équité, comme le veut l'article 41, la Cour alloue à la requérante 2
200
EUR pour le dommage subi.
B.
Frais et dépens
30.
La requérante ne demande pas le remboursement des frais et dépens. La Cour estime qu'il n'est donc pas nécessaire de statuer sur ce point.
C.
Intérêts moratoires
31.
La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d'intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ,
1.
Déclare
la requête recevable
;
2.
Dit
qu'il y a eu violation de l'article 6 § 1 de la Convention
;
3.
Dit
a)
que l
'
Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à
compter du jour où l'arrêt sera devenu définitif conformément à
l'article
44
§
2 de la Convention, 2 200 EUR (deux mille deux cents euros) pour dommage moral, plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt
; cette somme est à convertir en monnaie nationale de l'Etat défendeur au taux applicable à la date du règlement
;
b)
qu'à compter de l'expiration dudit délai et jusqu'au versement, ce montant sera à majorer d'un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
4.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 26 octobre 2004 en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
S.
Dollé
A.B.
Baka
Greffière
Président
[1]
Environ 9