- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 18 ianuarie 2005
- Stat pârât
- CZE
- Concluzia
- Scoasă de pe rol
Soller împotriva Cehiei
Traducere în română Auto
SECȚIUNEA A DOUA CAUZA ŠOLLER c. REPUBLICA CEHĂ (solicitarea nr. 48577/99) HOTĂRÂREA (regulament amiabil) STRASBURG 18 ianuarie 2005 Această hotărâre este definitivă. Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Šoller c. Republica Cehă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din domnii J.-P. Costa președinte A.B.
Baka Türmen Jungwiert Ugrekhelidze mes Mularoni Fura-Sandström, judecători și a dlui Dolle, graffière de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 14 decembrie 2004, Renunță la hotărârea adoptată la această dată procedural La originea cauzei se află o cerere (n 48577/99) îndreptată împotriva Republicii Cehe și din care un resortisant al acestui stat, dl Miroslav Šoller ( La 2 decembrie 1998, în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( Pe teritoriul articolului 6 alineatul (1) din convenție, reclamantul se plângea, printre altele, de lipsa unei hotărâri publice a hotărârilor pronunțate de Curtea Supremă și de Curtea Supremă, precum și de durata procedurii urmate în speță.
Prin decizia din 25 mai 2004, camera a declarat admisibile obiecțiunile menționate anterior. La 12 noiembrie 2004, guvernul a înaintat Curții o declarație comună a părților, stabilind termenii soluționării amiabile a cazului. În decembrie 1990, persoana interesată i-a înaintat angajatorului o cerere de acordare a unei pensii de invaliditate din cauza bolii sale profesionale. La 24 iunie 1991, cererea sa a fost transmisă autorității de district din Karviná, competentă în domeniul securității sociale. de la Praga a dat trei decizii în cazul reclamantului; în primul rând, ea a respins cererea sa de pensie de invaliditate, considerând că comisia de medici nu a constatat la el o invaliditate totală datorată bolii profesionale; în al doilea rând, ea a decis să îi acorde, De la 4 februarie 1991, o pensie de invaliditate parțială din cauza bolii sale profesionale.
În cele din urmă, reclamantului i s-a recunoscut pensia pentru limită de vârstă începând cu 1 iunie 1992. La 5 august 1992, reclamantul a intentat o acțiune administrativă la tribunalul regional (krajský soud) Ostrava, care intenționa astfel reexaminarea judiciară a deciziei din 9 iulie 1992 prin care a fost respinsă cererea sa de pensie de invaliditate completă. În urma unei audieri publice desfășurate la 23 martie 1994, tribunalul regional și-a dat sentința prin care a confirmat decizia atacată.
10. La 23 mai 1994, reclamantul a făcut apel la Curtea Supremă (vrchní soud) din Praga 11. Prin hotărârea sa din 15 iulie 1994 pronunțată fără audiere și, potrivit afirmațiilor reclamantului, fără pronunțarea unei hotărâri publice, Curtea Supremă a confirmat hotărârea din 23 martie 1994 în partea privind pensia de invaliditate completă, anulând-o în același timp în partea privind acordarea de pensie de invaliditate parțială reclamantului, care a fost trimisă Tribunalului Regional 12. La 14 octombrie 1994, reclamantul reprezentat de un avocat s-a ocupat de casare, a contestat refuzul de a i se acorda o pensie de invaliditate completă și s-a plâns că Curtea Supremă a decis fără a ține o audiere.
13. Guvernul ia notă de faptul că Tribunalul Regional nu a supus imediat recursul în casarea persoanei în cauză la Curtea de Casație, deoarece a continuat procedura privind pensia de invaliditate parțială. La 28 decembrie 1995, el a pronunțat o hotărâre în această cauză, care a fost anulată de Înalta Curte din Olomouc la 9 aprilie 1996. Curtea Regională i-a ordonat, de asemenea, să prezinte cazul mai întâi Curții de Casație. La 3 octombrie 1996, Tribunalul Regional a trimis Curții Supreme (Nejvyší soud) recursul în casarea reclamantului. 14. La 22 noiembrie 1996, Curtea Supremă a respins recursul respectiv fără audiere și fără pronunțarea publică a hotărârii. La 14 februarie 1997, reclamantul, reprezentat de un avocat, introducea o acțiune constituțională în care denunța, printre altele, absența publicității în procedurile desfășurate în fața Înaltei Curii Supreme și se plângea de inactivitatea Tribunalului Regional.
16. La 12 mai 1998, după ce a desfășurat două ședințe, Curtea Constituțională (Ústavní soud) a respins recursul constituțional al reclamantului, deoarece nu a constatat nici o încălcare a dispozițiilor invocate; decizia a fost notificată reclamantului la 10 iunie 1998. 17. Ulterior, instanța regională a continuat procedura privind pensia de invaliditate parțială a reclamantului. Potrivit guvernului, aceasta s-a încheiat la 21 decembrie 1999. Curtea a primit o declarație comună, semnată de cele două părți la Praga la 11 noiembrie 2004, al cărei text este următorul The Government of the Czech Republic represented before the European Court of Human Rights by their Agent Mr.
Vít Alexander Schorm ( 1. they have reached a friendly settlement of case No. 48577/99 The Government will pay to the Applicant a total amount of 170.000 Czech crowns (in words 3. above-mentioned sum is to cover any damage that might have been cauzăd to the Applicant by the Czech Republic through its authorities, inclusivding legal expenses, in the case of the Application, 4. if the above-mentioned amount is not paid within the designated time of three months from the data of the notification of the Court's judgment, then from the expiry date, a simple interesest on the amount shall be paid at annual rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank plus trree percentage puncts, 5. the Applicant waves any further claims against the Czech Republic based on thefacts of the procesedings before the Court on the bazis of the application, and priviri this friendly settlement as the final settlement of the application, 6. neither the Government nor the Applicant will request that the case be reperred to the Court's Grand Chamber under art. 43 alineatul (1) of the Convention after the delivery of the Court's judgement under Article 39 of the Convention 19. Curtea ia act de regulamentul amiabil la care au ajuns părțile (art. 39 din convenție).
Curtea consideră că acesta se inspiră din respectarea drepturilor omului, astfel cum sunt recunoscute de convenție și de protocoalele sale, și nu percepe niciun motiv de ordine publică care să justifice continuarea examinării cererii [art. 37 alineatul (1) în fine din convenție și art. 62 alineatul (3) din Regulamentul de procedură]. 20. Prin urmare, cauza rolului trebuie eliminată. PRIN CES MOTIVE, CURTEA, LA UNANIMITATE, decide să șteargă cauza rolului Ia act de angajamentul părților de a nu solicita trimiterea cauzei la Marea Cameră. În limba franceză, apoi comunicat în scris la 18 ianuarie 2005, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și (3) din Regulamentul de procedură. Dolle J.-P. Costa Module Președinte
DEUXIÈME SECTION
AFFAIRE ŠOLLER c. RÉPUBLIQUE TCHÈQUE (Requête n o 48577/99) ARRÊT (Règlement amiable) STRASBOURG 18 janvier 2005 Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme. En l'affaire Šoller c. République tchèque, La Cour européenne des Droits de l'Homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de : MM. J.-P. Costa , président , A.B. Baka , R. Türmen , K. Jungwiert , M. Ugrekhelidze , M mes A. Mularoni , E. Fura-Sandström, juges , et de M me S. Dollé, greffière de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 14 décembre 2004, Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE
A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n o 48577/99) dirigée contre la République tchèque et dont un ressortissant de cet Etat, M. Miroslav Šoller (« le requérant »), a saisi la Cour le 2 décembre 1998 en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l'Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »).
Le requérant est représenté par M e Z. Karfík, avocat au barreau tchèque. Le gouvernement tchèque (« le Gouvernement ») est représenté par son agent, M. V. A. Schorm.
Sur le terrain de l'article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaignait, notamment, de l'absence de prononcé public des arrêts rendus par la haute cour et la Cour suprême, ainsi que de la durée de la procédure suivie en l'espèce.
Par une décision du 25 mai 2004, la chambre a déclaré recevables les griefs susmentionnés.
Le 1 er juin 2004, la greffière a proposé aux parties la conclusion d'un règlement amiable au sens de l'article 38 § 1 b) de la Convention. Le 12 novembre 2004, le Gouvernement a fait parvenir à la Cour une déclaration commune des parties, fixant les termes du règlement amiable de l'affaire. EN FAIT
En décembre 1990, l'intéressé soumit à son employeur une demande tendant à l'octroi d'une pension d'invalidité en raison de sa maladie professionnelle. Le 24 juin 1991, sa demande fut transmise à l'autorité de district de Karviná compétente pour les affaires de sécurité sociale.
Le 9 juillet 1992, l'administration tchèque de la sécurité sociale de Prague rendit trois décisions en l'affaire du requérant. En premier lieu, elle rejeta sa demande de pension d'invalidité, relevant que la commission de médecins n'avait pas constaté chez lui une invalidité complète due à la maladie professionnelle. En deuxième lieu, elle décida de lui octroyer, à compter du 4 février 1991, une pension d'invalidité partielle en raison de sa maladie professionnelle. Enfin, le requérant se vit reconnaître la pension de vieillesse à compter du 1 er juin 1992.
Le 5 août 1992, le requérant intenta une action administrative auprès du tribunal régional (krajský soud) d'Ostrava, tendant ainsi au réexamen judiciaire de la décision du 9 juillet 1992 par laquelle sa demande de pension d'invalidité complète avait été rejetée.
A l'issue d'une audience publique tenue le 23 mars 1994, le tribunal régional rendit son jugement par lequel il confirma la décision attaquée.
Le 23 mai 1994, le requérant fit appel auprès de la haute cour (vrchní soud) de Prague.
Par son arrêt du 15 juillet 1994 rendu sans audience et, selon les dires du requérant, sans prononcé public, la haute cour confirma le jugement du 23 mars 1994 dans la partie concernant la pension d'invalidité complète, tout en l'annulant dans la partie concernant l'octroi au requérant de la pension d'invalidité partielle, qui fut renvoyée au tribunal régional.
Le 14 octobre 1994, le requérant représenté par un avocat se pourvut en cassation, contestant le refus de se voir octroyer une pension d'invalidité complète et se plaignant que la haute cour avait décidé sans tenir d'audience.
Le Gouvernement note que le tribunal régional ne soumit pas immédiatement le pourvoi en cassation de l'intéressé à la cour de cassation car il poursuivait la procédure portant sur la pension d'invalidité partielle. Le 28 décembre 1995, il rendit un jugement dans cette affaire, qui fut annulé par la haute cour d'Olomouc le 9 avril 1996. Celle-ci lui ordonna également de soumettre le dossier d'abord à la cour de cassation. C'est le 3 octobre 1996 que le tribunal régional fit parvenir à la Cour suprême (Nejvyšší soud) le pourvoi en cassation du requérant.
Le 22 novembre 1996, la Cour suprême rejeta ledit pourvoi sans audience et sans prononcé public de l'arrêt.
Le 14 février 1997, le requérant, représenté par un avocat, introduisit un recours constitutionnel dans lequel il dénonçait notamment l'absence de publicité dans les procédures menées devant la haute cour et la Cour suprême et se plaignait de l'inactivité du tribunal régional.
Le 12 mai 1998, après avoir tenu deux audiences, la Cour constitutionnelle (Ústavní soud) rejeta le recours constitutionnel du requérant, n'ayant pas constaté de violation des dispositions invoquées. La décision fut notifiée au requérant le 10 juin 1998.
Par la suite, le tribunal régional poursuivit la procédure portant sur la pension d'invalidité partielle du requérant. Selon le Gouvernement, celle-ci s'acheva le 21 décembre 1999. EN DROIT
Le 12 novembre 2004, la Cour a reçu une déclaration commune, signée par les deux parties à Prague le 11 novembre 2004, dont le texte est le suivant : « The Government of the Czech Republic , represented before the European Court of Human Rights by their Agent Mr. Vít Alexander Schorm (“the Government”), and Mr. Miroslav Šoller (“the Applicant”), represented by his counsel Mr. Zdeněk Karfík, declare that: 1. they have reached a friendly settlement of case No. 48577/99 – Miroslav Šoller v. the Czech Republic (“the Application”), 2. the Government will pay to the Applicant a total amount of 170.000 Czech crowns (in words “one hundred and seventy thousand Czech crowns”), within three months from the date of the notification of the judgement delivered by the European Court of Human Rights (“the Court”) pursuant to Article 39 of the European Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”), to a bank account that the Applicant will specify to the Ministry of Justice without undue delay upon request, 3. the above-mentioned sum is to cover any damage that might have been caused to the Applicant by the Czech Republic through its authorities, including legal expenses, in the case of the Application, 4. if the above-mentioned amount is not paid within the designated time of three months from the date of the notification of the Court's judgment, then from the expiry date, a simple interest on the amount shall be paid at an annual rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank plus three percentage points, 5. the Applicant waives any further claims against the Czech Republic based on the facts of the proceedings before the Court on the basis of the Application, and regards this friendly settlement as the final settlement of the Application, 6. neither the Government nor the Applicant will request that the case be referred to the Court's Grand Chamber under Article 43 § 1 of the Convention after the delivery of the Court's judgement under Article 39 of the Convention. »
La Cour prend acte du règlement amiable auquel sont parvenues les parties (article 39 de la Convention). Elle estime que celui-ci s'inspire du respect des droits de l'homme tels que les reconnaissent la Convention et ses protocoles, et n'aperçoit par ailleurs aucun motif d'ordre public justifiant de poursuivre l'examen de la requête (article 37 § 1 in fine de la Convention et 62 § 3 du règlement).
Partant, il convient de rayer l'affaire du rôle. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ, 1. Décide de rayer l'affaire du rôle ; 2. Prend acte de l'engagement des parties de ne pas demander le renvoi de l'affaire à la Grande Chambre. Fait en français, puis communiqué par écrit le 18 janvier 2005 en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement. S. Dollé J.-P. Costa Greffière Président