P.K. v. FINLAND

Reclamantul este un național finlandez, născut în 1942 și locuiește în Imatra. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl Markku Fredman, avocat practicant în Helsinki. Guvernul contestat a fost reprezentat de dl Holger Rotkirch, agent, și dl Arto Kosonen, co-agent, ambele din Ministerul Afacerilor Externe. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul a fost acuzat în fața Curții de District Imatra (käjäoikeus, tingsrätt) cu trei conturi de fraudă agravată și necorespunzătoarea debitorului. În același caz, alți șase acuzați au fost acuzați de diferite tipuri de infracțiuni economice. La 11 august 1994, a început procesul de judecată în Curtea de District de Imatra. Curtea a fost compusă dintr-un judecător profesionist și trei laici. Curtea a auzit acuzații și patru martori. Cazul a fost suspendat până la 23 septembrie 1994. La 23 septembrie 1994, cinci martori au dat dovezi și au fost încă o dată auziți acuzați. Cazul a fost suspendat până la 9 noiembrie 1994. La 9 noiembrie 1994 doi martori au dat probe și acuzații au fost încă o dată auziți. Cazul a fost suspendat până la 18 ianuarie 1995. Între timp, judecătorul președinte a fost schimbat și un nou judecător a prezidat ședința la 18 ianuarie 1995. Un martor a dat dovezi. Cazul a fost suspendat până la 13 martie 1995, când un martor a dat dovezi și declarațiile finale au fost prezentate. La 29 mai 1995, Curtea de District a constatat că reclamantul a fost vinovat pentru un număr de fraudă agravată și necorespunzătoare a debitorului. El a fost condamnat la un termen suspendat de un an și șase luni și a ordonat să plătească 3 686 000 FIM în daune în comun și mai multe cu alte trei acuzate. Reclamantul a fost achitat pentru două acuzații. În ceea ce privește condamnarea sa pentru nedreptatea debitorului, Curtea s-a bazat pe dovezi documentare și mărturia unuia dintre martorii auziți înaintea judecătorului președinte a fost schimbată. Mărturia acestui martor se referă la anumite tranzacții bancare cu care martorul a fost acuzat în calitate de angajat al băncii. Reclamantul a apelat la Curtea de Apel Kouvola (Hovioikeus, hovrätt), solicitând o audiere orală. La 20 iunie 1996, Curtea de Apel a respins cererea de audiere orală și a susținut condamnarea în ceea ce privește necorespunderea debitorului, dar a achitat reclamantul fraudei agravate. Curtea de Apel a ordonat că unul dintre acuzați nu ar trebui să plătească daune. Acesta a susținut hotărârea Curții de District în ceea ce privește reclamantul și alte două acuzate, dar a limitat daunele care trebuie plătite de aceste două FIM 500.000 fiecare. În plus, Curtea de Apel a condamnat reclamantul și un alt acuzat să plătească, cu răspundere comună, FIM 304.200 pe baza cererii de faliment, care pretinde că Curtea de District a respins. Reclamantul a solicitat permisiunea de a face apel la Curtea Supremă (korkein oikeus, högsta domstolen) care, la 12 februarie 1997, a acordat o astfel de concediu în ceea ce privește ordonanța Curții de Apel pentru daune care trebuie plătite de cei doi co-apăratori. La 19 iunie 1997, Curtea Supremă și-a pronunțat hotărârea și a respins ordinul Curții de Apel în ceea ce privește limitarea daunelor care trebuie plătite de către codefendenți la proprietatea falimentului. Curtea Supremă a concluzionat că această chestiune nu a fost abordată în fața Curții de Apel și, prin urmare, Curtea de Apel nu ar fi trebuit să o hotărească. Prin urmare, ordinul Curții de District privind daunele a fost susținut. În conformitate cu capitolul 26, secțiunea 7, din Codul de Procedură Judiciară (oikeudenkäymiskaari, rättegångsbalken), Curtea de Apel poate avea, dacă este necesar, o audiere orală în cazul în care ar putea fi ascultate părțile, martorii și experții, precum și alte dovezi. Audierea orală ar putea fi limitată la o anumită chestiune: conform legislației interne în vigoare în momentul respectiv, nu a fost interzisă modificarea judecătorului președinte în timpul procedurii. Noua lege de procedură penală (laki oikeudenkäynnista ricososoissa, lag om rättegång i bråttmål) a intrat în vigoare la 1 octombrie 1997. În conformitate cu capitolul 6, secțiunea 11 din respectiva lege, audierea principală va fi reluată în cazul în care instanța de district trebuie să ia un nou membru din cauza lipsei de quorum. În conformitate cu Codul de Procedură Judiciară, președintele și trei judecători laici constituie quorumul într-o instanță de districtă. Judecătorii laici au un vot personal. Judecătorul președinte explică judecătorilor laici chestiunile care au apărut în acest caz și dispozițiile aplicabile chestiunilor. În cazul unui vot, avizul majorității trebuie să prevaleze. În cazul unei legături, avizul este mai lențist pentru inculpat.

The applicant is a Finnish national, who was born in 1942 and lives in Imatra. He was represented before the Court by Mr Markku Fredman, a lawyer practising in Helsinki. The respondent Government were represented by Mr Holger Rotkirch, Agent, and Mr Arto Kosonen, Co-Agent, both from the Ministry for Foreign Affairs. The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. The applicant was charged before the Imatra District Court (käräjäoikeus, tingsrätt) with three counts of aggravated fraud and debtor’s dishonesty. In the same case six other defendants were charged with various types of economic offences. On 11 August 1994 the court proceedings in the District Court of Imatra commenced. The court was composed of one professional presiding judge and three lay members. The court heard the defendants and four witnesses. The case was adjourned until 23 September 1994. On 23 September 1994 five witnesses gave evidence and the defendants were again heard. The case was adjourned until 9 November 1994. On 9 November 1994 two witnesses gave evidence and the defendants were again heard. The case was adjourned until 18 January 1995. Meanwhile, the presiding judge was changed and a new judge presided over the hearing on 18 January 1995. One witness gave evidence. The case was adjourned until 13 March 1995, when one witness gave evidence and the final statements were presented. On 29 May 1995, the District Court found the applicant guilty on one count of aggravated fraud and debtor’s dishonesty. He was sentenced to a suspended term of imprisonment of one year and six months and ordered to pay FIM 3,686,000 in damages jointly and severally with three other defendants. The applicant was acquitted in respect of two charges. In so far as the judgment concerned his conviction for debtor’s dishonesty, the court based itself on documentary evidence and the testimony of one of the witnesses heard before the presiding judge was changed. That witness’s testimony concerned certain banking transactions with which the witness had been charged in her capacity as bank employee. The applicant appealed to the Kouvola Court of Appeal (hovioikeus, hovrätt), requesting an oral hearing. On 20 June 1996 the Court of Appeal rejected the request for an oral hearing and upheld the conviction in respect of debtor’s dishonesty, but acquitted the applicant of the aggravated fraud. The Court of Appeal ordered that one of the defendants should not have to pay damages. It upheld the District Court’s decision in respect of the applicant and two other defendants, but limited the damages to be paid by those two to FIM 500,000 each. In addition, the Court of Appeal convicted the applicant and another defendant to pay, with joint liability, FIM 304,200 based on the claim of the bankruptcy estate, which claim the District Court had dismissed. The applicant sought leave to appeal to the Supreme Court (korkein oikeus, högsta domstolen) which, on 12 February 1997, granted such leave concerning the Court of Appeal’s order for damages to be paid by the two co-defendants. On 19 June 1997 the Supreme Court gave its judgment and lifted the Court of Appeal’s order in so far as it concerned the limitation of the damages to be paid by the co-defendants to the bankruptcy estate. The Supreme Court found that this issue had not been addressed before the Court of Appeal and therefore the Court of Appeal should not have decided it. The District Court’s order concerning damages was thus upheld. The relevant domestic law as in force at the relevant time may be summarised as follows: According to Chapter 26, section 7, of the Code of Judicial Procedure (oikeudenkäymiskaari, rättegångsbalken), the Court of Appeal could, when necessary, hold an oral hearing where parties, witnesses and experts could be heard, and other evidence could be taken. The oral hearing could be restricted to a certain issue. According to the domestic legislation in force at the relevant time there was no prohibition against changing the presiding judge during the proceedings. The new Criminal Procedure Act (laki oikeudenkäynnista rikosasoissa, lag om rättegång i bråttmål) came into force on 1 October 1997. According to Chapter 6, section 11 of that Act, the main hearing shall be restarted in case the district court has to take on a new member due to the lack of quorum. According to the Code of Judicial Procedure the chairman and three lay judges constitute the quorum in a district court. The lay judges have a personal vote. The presiding judge shall explain to the lay judges the issues that have arisen in the case and the provisions applicable to the issues. In case of a vote, the opinion of the majority is to prevail. In the event of a tie, the opinion more lenient to the defendant is to prevail.