CASE OF AMROLLAHI v. DENMARK

Reclamantul este un cetățean iranian, născut în 1966 și locuiește în Viborg, Danemarca. 10. În 1986, reclamantul a început formarea militară în Iran. Nu este clar dacă a participat direct la războiul dintre Iran și Irak. La 25 aprilie 1987, el a părăsit și a fugit în Turcia, unde a sosit la 5 mai 1987. Se pare că reclamantul a stat un timp în Turcia și apoi în Grecia. 11. El a sosit în Danemarca la 20 august 1989 și a solicitat azil. În conformitate cu practica autorităților daneze de imigrare în acel moment, toți reclamanții de azil din Iran care, din cauza dezerării armatei, au părăsit țara lor de origine înainte de armistițiul dintre Iran și Irak în vara anului 1988 au primit un permis de ședere. În consecință, la 12 octombrie 1990, reclamantul a fost acordat un permis de reședință și de muncă. La 25 august 1994, permisul de reședință a devenit permanent. 12. În 1992, reclamantul a întâlnit o femeie daneză, A, cu care a locuit. O fiică s-a născut din relație la 16 octombrie 1996. Reclamantul și A s-au căsătorit la 23 septembrie 1997 și a avut un alt copil, un fiu, născut la 20 aprilie 2001. A are, de asemenea, o fiică născut în 1989 dintr-o relație anterioară, care trăiește cu A și reclamantul, și cu care reclamantul are o relație foarte strânsă. Toți cei trei copii au fost crescuti în conformitate cu tradițiile daneze. 13. Se pare că familia reclamantului a rupt toate relațiile cu el în 1987 datorită deserției sale din armată. 14. În Danemarca, reclamantul își făcea viața ca proprietar al unei pizzerii până la sfârșitul anului 1996. Din mai 2000 primise beneficii de bunăstare și, în același timp, a fost alocat de municipalitate formarea de locuri de muncă cu posibilitatea de a continua ocuparea forței de muncă. Un loc de muncă într-o casă de pensionare. 15. La 17 decembrie 1996, reclamantul a fost arestat și reținut în reținere, acuzat de traficul de droguri presupus comis în 1996. Prin hotărârea din 1 octombrie 1997 Curtea Orașului Hobro (Retten i Hobro) l-a considerat vinovat, printre altele, de trafic de droguri în ceea ce privește cel puțin 450 de grame de heroină în contravenție cu art. 191 din Codul Penal. El a fost condamnat la trei ani de închisoare și, în conformitate cu articolele 22 și 26 din Legea privind extratereștrii, a fost expulsat din Danemarca cu o interdicție de viață în ceea ce privește returnarea sa. Reclamantul a apelat împotriva hotărârii, dar a retras recursul în noiembrie 1997, după care hotărârea Tribunalului a achiziționat forța juridică. 16. La 14 iulie 1998, în conformitate cu art. 50 din Legea privind extraterestrii, reclamantul a inaugurat o procedură în Tribunalul Orașului Hobro, susținând că s-au produs modificări importante în circumstanța sa din cauza căreia a solicitat instanței să revizuiască ordonanța de expulzare. El s-a referit la situația sa de familie și a afirmat, în ceea ce privește informațiile obținute de la Amnesty International, că nu ar putea fi exclus că ar risca pedeapsa severă în Iran pentru că a părăsit armata și poate, de asemenea, să primească o condamnare pe viață pentru crimele de narcotice comise în Danemarca. La 11 septembrie 1998, Tribunalul municipal a respins cererea reclamantului, deoarece nu a constatat că situația reclamantului s-a schimbat în măsura în care există motive de revocare a ordinului de expulzare. Această decizie a fost susținută de Curtea Înaltă a Danemarcei de Vest (Vestre Landsret) la 9 octombrie 1998. 17. La 17 decembrie 1998, reclamantul a îndeplinit două treimi din condamnarea sa și trebuia să fie eliberat în eliberare condiționată. Întrucât el nu a acceptat deportarea și a refuzat să părăsească țara din mod voluntar, el a fost reținut de la acea dată în conformitate cu Legea extraterestră, în vederea repatriării. De asemenea, în conformitate cu Legea privind extratereștrii, reclamantul s-a folosit de posibilitatea de a aduce în fața autorităților de imigrare (Udlændingestirelsen) întrebarea dacă ar putea fi returnat în Iran, deoarece, în temeiul Legei privind extratereștrii, un extraterestru nu trebuie să fie returnat într-o țară în care va risca persecuția din motivele prevăzute la art. 1 A din Convenția din 28 iulie 1951 privind statutul refugiaților. Autoritățile de imigrare au constatat, la 13 ianuarie 1999, că reclamantul nu ar risca persecuția în Iran de un fel care ar putea constitui o bază pentru restul său în Danemarca. Reclamantul a apelat împotriva acestei decizii la Consiliul de Refugiat (Flygtningenævnet), care, la 16 aprilie 1999, a solicitat Ministerului Afacerilor Externe să furnizeze mai multe informații cu privire la situația din Iran. După ce a obținut informații de la mai multe autorități diferite, la 4 ianuarie 2000, Consiliul pentru Refugiat a confirmat decizia autorităților de imigrare. 18. ulterior, se bazează pe art. 50 din Legea privind extraterestrii pentru a doua oară și susținând că s-au produs modificări importante în circumstanțele sale, reclamantul a solicitat Tribunalului Orașului Hobro să reconsidere hotărârea de expulzare. Curtea dispunea de acelasi material ca si consiliul pentru refugiati si de o serie de declaratii de la medici cu privire la starea de sanatate a reclamantului. In plus, A a fost auzit declarand, printre altele, ca fiica ei dintr-o relatie anterioara, refuza sa se mute in Iran. Prin hotărârea din 14 februarie 2000, Tribunalul a revocat decizia de a expulsa reclamantul. La 3 martie 2000, Curtea Înaltă a Danemarcei de Vest a anulat decizia de mai sus și a respins cererea reclamantului de reexaminare a ordinului de expulsie, deoarece, în temeiul articolului 50 din Legea privind extratereștrii, un extraterestru expulsat are dreptul la o singură revizuire judiciară a chestiunii de expulzie. Cererea reclamantului de concediu de recurs împotriva acestei decizii a fost acordată de Comitetul de apel (Procesbevillingsnævnet) la 5 mai 2000. Reclamantul a fost eliberat din detenție la 11 mai 2000. La 7 septembrie 2000, Curtea Supremă a susținut hotărârea Curții Înalte din 3 martie 2000, deoarece a convenit că o cerere de revizuire a unei hotărâri de expulzare în temeiul articolului 50 din Legea privind extraterestrii nu poate fi examinată decât o dată de către instanțe. 19. Legea extraterestră prevedea anterior în ceea ce privește: „Un extraterestru care a locuit legal în Danemarca de mai mult de șapte ani, și un extraterestru eliberat cu un permis de ședere în conformitate cu secțiunea 7 sau 8 poate fi expulsat numai dacă: ... (iv) extraterestru este condamnat la închisoare sau la alte pedeapse de custodie în temeiul Legii Euforianilor sau a articolelor 191 sau 191a din Codul Penal.” Secțiunea 26: 1. „În decizia de a exclude sau nu extraterestru, trebuie să se țină seama nu numai de legăturile extratereștului cu comunitatea daneză, inclusiv de durata șederii sale în Danemarca, ci și de întrebarea de a presupune că expulzarea trebuie să fie deosebit de grea pentru el, în special din cauza: (i) vârsta, sănătatea și alte circumstanțe ale extratereștului; (ii) legăturile personale sau familiale ale extratereștului cu resortisanții danezi sau străini care trăiesc în Danemarca; (iii) alte legături ale extrateranului cu Danemarca, inclusiv dacă extratereșul a venit în Danemarca în anii săi sau în ani de licitație și, prin urmare, a petrecut unele sau toate anii sale formative în Danemarca; (iv) legării extratelui sau orice altă țară în care ar putea fi preconizat să ia reședința; și (vi) expunerea la ofenstare, sau alt prejudiciu, etc. în țara actuală care a provocat un străin care deține un permis de ședere în conformitate cu art. 9 alineatul (1) litera (ii) să nu mai locuiască la o reședință comună cu persoana care rezidă permanent în Danemarca, sau poziția extraterestrului în special slabă. Un extraterestru poate fi expulzat în temeiul articolului 22 litera (iv) cu excepția cazului în care factorii menționați în subsecțiunea 1 de mai sus constituie un argument decisiv împotriva acestui lucru.” Secțiunea 50 alineatul (1) prevede: „Dacă expulzarea în temeiul articolului 49 alineatul (1) nu a fost pusă în aplicare, un extraterestru susținând că s-a produs o modificare semnificativă a circumstanțelor sale, cf. Secțiunea 26 poate cere procurorului să aducă în judecată problema de revocare a ordinului de expulsie. O astfel de cerere poate fi depusă cel puțin șase luni și cel târziu două luni înainte de data în care se poate aștepta executarea expulzării. În cazul în care o cerere este depusă la o dată ulterioară, instanța poate decide să examineze cazul dacă consideră că este scuzabilă faptul că termenul a fost depășit.”