KILIC v. TURKEY

Dna Tsatsa-Nikolovska Doamna H.S. Greve, judecători și dl V. Berger Greve, judecător al Secțiunii Berger Având în vedere cererea depusă la Curtea Europeană a Drepturilor Omului la 28 mai 1999, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, Ayșe Kılıç, este un național turc, născut în 1974 și trăiește în Ankara. Ea este reprezentată în fața Curții de către dl Ahmet Bozkurt Çağlar, avocat practicant în Ankara. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. La 12 iulie 1996, reclamantul a fost luat în custodie de poliție pe suspect că a participat la o serie de demonstrații ilegale. La 23 iulie 1996, reclamantul a fost interogat de ofițeri de poliție.

La 25 iulie 1996, reclamantul a fost interogat de un procuror public la Curtea de Securitate de Stat din Ankara. Reclamantul a refuzat acuzațiile împotriva ei. În aceeași zi, reclamantul a fost adus în fața unui judecător la Curtea de Securitate de Stat din Ankara împreună cu alți deținuți. În timpul interogatului reclamant a refuzat acuzațiile împotriva ei. Judecătorul a ordonat detenția reclamantului în reținere.

La 12 august 1996, Curtea de Securitate a Ankara a depus un proiect de procuror public de inculpare la Curtea de Securitate a Ankara acuzând reclamantul de aderare la o organizație armată, și anume la Adunarea Comunistă Revoluționară Turcă (Türkiye İhtilalci Komünistler Birliği ). Procurorul public a solicitat că reclamantul să fie condamnat și condamnat în conformitate cu art. 168 § 2 din Codul Penal Turc și cu art. 5 din Legea nr. 3713. La 10 martie 1998, Curtea de Securitate de Stat din Ankara a condamnat reclamantul de asistență și a suferit membrii unei organizații armate în temeiul art. 169 din Codul Penal și a condamnat-o la trei ani și nouă luni de închisoare. Pe 28 decembrie 1998, Curtea de Casație a susținut condamnarea reclamantului.

COMPLAINTĂ Reclamantul se plâng în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că procesul ei a fost nedrept din cauza prezenței unui judecător militar pe bancă. Reclamantul se plânge în temeiul articolului 14 din Convenție că a fost supusă discriminării pentru că a fost condamnată și condamnată în temeiul dispozițiilor Legii nr. 3713. Reclamantul susține că dacă nu ar fi fost condamnată în temeiul Legii nr. 3713, ar fi primit o pedeapsă mai puțin severă. Reclamantul se plânge în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că procesul ei a fost nedrept din cauza prezenței unui judecător militar pe bancă. Curtea consideră că, pe baza dosarului, nu poate determina admisibilitatea acestei plângeri și că, prin urmare, este necesar, în conformitate cu art. 48 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul de procedură, să anunțe guvernul contestat.

Reclamantul se plânge în temeiul articolului 14 din Convenție că a fost supusă discriminării pentru că a fost condamnată și condamnată în temeiul dispozițiilor Legii nr. 3713. Reclamantul susține că dacă nu ar fi fost condamnată în temeiul Legii nr. 3713, ar fi primit o pedeapsă mai puțin severă.

Curtea reamintește că art. 14 nu se referă la toate diferențele de tratament, ci numai la diferențele care au drept bază sau motiv o caracteristică personală prin care persoanele sau grupul de persoane sunt distinse unul de altul (a se vedea Hotărârea din 7 decembrie 1976, Seria A nr. 23, p. 29, 56). În cazul instantaneu, Curtea observă că presupusa distincție nu este făcută între diferite grupuri de persoane, ci între diferite tipuri de infracțiuni, în funcție de punctul de vedere legislativ privind gravitatea lor (a se vedea Hotărârea Gerger v. Turcia din 8 iulie 1999, GC, nr. 24919/94, § 69). Curtea nu constată această diferență în ceea ce privește tratamentul arbitrar sau lipsa de obiectivitate.

Prin urmare, Curtea concluzionează că această parte a cererii trebuie respinsă. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să suspende examinarea plângerii reclamantei privind independența și imparțialitatea Curții de Securitate de Stat din Ankara; declara inadmisibilă restul cererii. Vincent Berger Georg R ess Președintele grefierului

THIRD SECTION

PARTIAL DECISION

AS TO THE ADMISSIBILITY OF

Application no. 49164/99 by Ayșe KILIÇ against Turkey The European Court of Human Rights (Third Section), sitting on 5 September 2002 as a Chamber composed of Mr G. Ress , President , Mr L. Caflisch , Mr P. Kūris , Mr R. Türmen , Mr J. Hedigan , Mrs M. Tsatsa-Nikolovska , Mrs H.S. Greve, judges , and Mr V. Berger , Section Registrar , Having regard to the above application lodged with the European Court of Human Rights on 28 May 1999, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicant, Ayșe Kılıç, is a Turkish national, who was born in 1974 and lives in Ankara. She is represented before the Court by Mr Ahmet Bozkurt Çağlar, a lawyer practising in Ankara. The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows.

On 12 July 1996 the applicant was taken into police custody on suspicion of having participated in a series of illegal demonstrations. On 23 July 1996 the applicant was interrogated by police officers. The applicant refused to answer the questions posed by police officers. On 25 July 1996 the applicant was questioned by a public prosecutor at the Ankara State Security Court. The applicant denied the allegations against her. On the same day the applicant was brought before a judge at the Ankara State Security Court along with other detainees. During her questioning the applicant denied the allegations against her. The judge ordered the applicant’s detention on remand.

On 12 August 1996 the Ankara State Security Court Public Prosecutor filed a bill of indictment with the Ankara State Security Court accusing the applicant of membership of an armed organisation, namely the Turkish Revolutionary Communist Gathering ( Türkiye İhtilalci Komünistler Birliği ). The public prosecutor requested that the applicant be convicted and sentenced under Article 168 § 2 of the Turkish Criminal Code and Article 5 of Law no. 3713. On 10 March 1998 the Ankara State Security Court convicted the applicant of aiding and abetting the members of an armed organisation under Article 169 of the Criminal Code and sentenced her to three years and nine months’ imprisonment. The applicant appealed against the decision of the Ankara State Security Court.

On 28 December 1998 the Court of Cassation upheld the applicant’s conviction. COMPLAINTS The applicant complains under Article 6 § 1 of the Convention that her trial was unfair on account of the presence of a military judge on the bench. The applicant complains under Article 14 of the Convention that she was subjected to discrimination because she was convicted and sentenced under the provisions of Law no. 3713. The applicant alleges that had she not been convicted under Law no. 3713 she would have received a less severe punishment. THE LAW 1. The applicant complains under Article 6 § 1 of the Convention that her trial was unfair on account of the presence of a military judge on the bench. The Court considers that it cannot, on the basis of the file, determine the admissibility of this complaint and that it is therefore necessary, in accordance with Rule 48 § 2 (b) of the Rules of Procedure, to give notice of them to the respondent Government.

2. The applicant complains under Article 14 of the Convention that she was subjected to discrimination because she was convicted and sentenced under the provisions of Law no. 3713. The applicant alleges that had she not been convicted under Law no. 3713 she would have received a less severe punishment.

The Court recalls that Article 14 is not concerned with all differences of treatment but only with differences having as their basis or reason a personal characteristic by which persons or group of persons are distinguishable from each other (see the Kjeldsen, Busk Madsen and Pedersen v. Denmark judgment of 7 December 1976, Series A no. 23, p. 29, § 56). In the instant case the Court observes that the alleged distinction is not made between different groups of people, but between different types of offences, according to the legislature’s view of their gravity (see Gerger v. Turkey judgment of 8 July 1999, GC, no. 24919/94, § 69). The Court does not find this difference in treatment arbitrary or lacking in objectivity.

Accordingly, the Court concludes that this part of the application must be rejected. For these reasons, the Court unanimously Decides to adjourn the examination of the applicant’s complaint concerning the independence and impartiality of the Ankara State Security Court; Declares inadmissible the remainder of the application. Vincent Berger Georg R ess Registrar President