SECȚIUNEA AYȘE KILIç c. TURCIA (solicitarea nr. 49164/99) HOTĂRÂREA STRASBURG 16 octombrie 2003 DEFINITIVF 16/01/2004 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate suferi modificări de formă. președintele Caflisch Kūris Türmen Hedigan H.S. Greve Traja, judecători și al dlui V. Berger, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 25 septembrie 2003, Renunță la hotărârea adoptată la această ultimă dată procedura La originea cauzei se află o cerere (n 49164/99) îndreptată împotriva Republicii Turcia și al cărei resortisant al acestui stat, dl Ayșe K reclamanta a sesizat Curtea la 28 mai 1999 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( La 5 septembrie 2002, Curtea (secțiunea a treia) a declarat cererea parțial inadmisibilă și a decis să comunice restul cererii guvernului. Prin scrisoarea din 20 noiembrie 2002, Curtea a informat părțile că se va pronunța, în temeiul articolului 29 alineatul (1) și al articolului 3 din convenție, atât cu privire la admisibilitate, cât și la fondul cererii. Recurenta, născută în 1974, se află în Ankara. La 12 iulie 1996, a fost arestată pentru participarea la o serie de demonstrații ilegale și pentru apartenența la o organizație armată ilegală, și anume gruparea comuniștilor revoluționari din Turcia (Türkie Ihtilci Komunistler Birli La 23 iulie 1996, în timpul interogatoriului său, reclamanta a refuzat să răspundă la întrebările adresate de polițiști. La 25 iulie 1996, s-a prezentat în fața procurorului republicii lângă curtea de securitate a statului Ankara, în fața căreia a negat faptele care i-au fost reproșate. În aceeași zi, ea a fost adusă în fața judecătorului-șef lângă curtea de securitate a statului, care a ordonat arestarea sa provizorie. 10. La 12 august 1996, procurorul a solicitat reclamantului aplicarea art. 168 alin. (2) din Codul penal și 5 din Legea nr. 3713 privind combaterea terorismului pentru apartenența la organizația ilegală în cauză. 11. La 10 martie 1998, Curtea de Securitate a statului, compusă din doi judecători civili și un judecător militar, a condamnat recurenta la trei ani și nouă luni de închisoare pentru asistență și asistență pentru organizarea ilegală în cauză, în temeiul articolului 169 din Codul Penal. 12. La 28 decembrie 1998, Curtea de Casație a confirmat hotărârea de primă instanță. II. Dreptul și practica internă relevantă sunt descrise în Hotărârile Özel c. Turcia 4339/98, § 20-21, 7 noiembrie 2002) și Özdemir c. Turcia 59659/00, § 21-22, 6 februarie 2003). Recurenta susține că Curtea de Securitate a statului care a judecat-o și a condamnat-o nu constituie un tribunal echitabil și independent care i-a putut garanta un proces echitabil din cauza prezenței unui judecător militar în cadrul său. Aceasta vede o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție care, în părțile sale relevante, se citește astfel Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil, public (...) de către o instanță independentă și imparțială (...) care va decide (...) dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei (...) Cu privire la admisibilitate 15. Curtea apreciază, având în vedere criteriile care decurg din jurisprudența sa (a se vedea în special Çiraklar c. Turcia, Hotărârea din 28 octombrie 1998, Culegerea hotărârilor și a deciziilor 1998 VII) și având în vedere toate elementele aflate în posesia sa, că acest motiv trebuie să facă obiectul unei examinări de fond. În plus, Curtea constată că acesta nu se confruntă cu niciun motiv de inadmisibilitate. Pe fond 16. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 alin. (1) din Convenție (a se vedea Özel, citată anterior, § 33-34 și Özdemir, citată anterior, §§§ 36.17). Curtea a examinat prezenta cauză și consideră că guvernul nu a furnizat niciun fapt sau argument care să conducă la o concluzie diferită în cazul de față. Comisia constată că este de înțeles că reclamanta, care răspundea în fața unei Curți de Securitate a statului de infracțiuni prevăzute și reprimate de Codul penal, s-a temut să nu se prezinte în fața judecătorilor printre care se număra un ofițer de carieră care aparținea magistraturii militare. Din acest motiv, ea putea să se teamă în mod legitim că Curtea de Securitate a statului se va lăsa ghidată în mod nejustificat de considerente străine naturii cauzei sale. Prin urmare, se poate considera că au fost justificate în mod obiectiv îndoielile pe care le are reclamanta cu privire la independența și imparțialitatea acestei instanțe (ncal c. Turcia, Hotărârea din 9 iunie 1998, Rec., 1998 IV, p. 1573, § 72 in fine 18. Curtea concluzionează că, atunci când a judecat și condamnat reclamanta, Curtea de Securitate a statului nu era o instanță independentă și imparțială în sensul articolului 6 alineatul (1). II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 19. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite eliminarea decât impecabilă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Daune materiale și morale 20. Recurenta susține că a suferit un prejudiciu material și moral pe care îl evaluează la 50 000 EUR. 21. Guvernul nu se pronunță. 22. În ceea ce privește pretinsul prejudiciu material, Curtea nu poate specula cu privire la rezultatul la care procedura în fața Curții de Securitate a statului ar fi dus dacă încălcarea Convenției nu ar fi avut loc. Prin urmare, nu este necesar să se acorde recurentei o compensație în acest sens (a se vedea Findlay c. Regatul Unit, Hotărârea din 25 februarie 1997, Rec., 1997-I, p. 284, § 85). 23. În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea consideră că, în circumstanțele speței, constatarea încălcării constituie, în sine, o satisfacție echitabilă suficientă (a se vedea Éliraklar, citată anterior, p. 3074, § 49). Cheltuieli și cheltuieli de judecată 24. Recurenta solicită pentru cheltuieli și cheltuieli o sumă pe care o lasă la aprecierea Curții. 25. Guvernul nu se pronunță. 26. Curtea consideră că este rezonabil să se aloce recurentei 2 000 EUR din acest șef. Interese moratoriu 27. Curtea consideră că este adecvat să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CESAR, CURTEA, LA UNANIMITATE, Declară cererea admisibilă A se vedea că a existat o încălcare a articolului 6 alin. (1) din Convenție din cauza lipsei independenței și imparțialității Curții de Securitate a statului Ankara afirmă că prezenta hotărâre constituie prin sine o satisfacție echitabilă suficientă pentru pretinsul prejudiciu moral A spus că statul pârât trebuie să plătească reclamantei, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alin. (2) din Convenție, 2 000 EUR (două mii EUR), pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată în temeiul taxei pe valoarea adăugată sau orice alte cheltuieli fiscale datorate în momentul plății, care trebuie convertită în lire turcești la rata aplicabilă la data regulamentului că, de la expirarea termenului respectiv și până la plată, această sumă va crește cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptat în limba franceză și apoi comunicat în scris la 16 octombrie 2003 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Vincent Berger Georg Ress Modululer Președinte
TROISIÈME SECTION
AYȘE KILIÇ c. TURQUIE
(Requête n
o
49164/99)
ARRÊT
16 octobre 2003
16/01/2004
Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article 44 §
2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l'affaire Ayșe Kılıç c. Turquie,
La Cour européenne des Droits de l'Homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de
:
MM.
G.
Ress
,
président
,
L.
Caflisch
,
P.
Kūris
,
R.
Türmen
,
J.
Hedigan
,
M
me
H.S.
Greve
,
M.
K.
Traja,
juges
,
et de M. V.
Berger,
greffier de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 25
septembre 2003,
Rend l'arrêt que voici, adopté à cette dernière date
:
1.
A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n
o
49164/99) dirigée contre la République de Turquie et dont une ressortissante de cet Etat, M
me
Ayșe Kılıç («
la requérante
»), a saisi la Cour le 28 mai 1999 en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l'Homme et des Libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
La requérante est représentée par M
e
A.B. Çağlar, avocat à Ankara. Le gouvernement turc («
le Gouvernement
») n'a pas désigné d'agent dans la procédure devant la Cour.
3.
Le 5 septembre 2002, la Cour (troisième section) a déclaré la requête partiellement irrecevable et a décidé de communiquer le restant de la requête au Gouvernement.
4.
Par une lettre du 20 novembre 2002, la Cour a informé les parties qu'elle se prononcerait, en application de l'article 29 §§ 1 et 3 de la Convention, tant sur la recevabilité que sur le fond de la requête.
I.
LES CIRCONSTANCES DE L'ESPÈCE
5.
La requérante, née en 1974, réside à Ankara.
6.
Le 12 juillet 1996, elle fut placée en garde à vue. Il lui était reproché d'avoir participé à une série de manifestations illégales et d'appartenir à une organisation armée illégale, à savoir le Groupement des communistes révolutionnaires de Turquie (
Türkiye Ihtilalci Komunistler Birliği
).
7.
Le 23 juillet 1996, lors de son interrogatoire, la requérante refusa de répondre aux questions posées par les policiers.
8.
Le 25 juillet 1996, elle comparut devant le procureur de la République près la cour de sûreté de l'Etat d'Ankara, devant lequel elle nia les faits qui lui étaient reprochés.
9.
Le même jour, elle fut déférée devant le juge assesseur près la cour de sûreté de l'Etat, qui ordonna sa détention provisoire.
10.
Le 12 août 1996, le procureur requit à l'encontre de la requérante l'application des articles 168 § 2 du code pénal et 5 de la loi n
o
3713 relative à la lutte contre le terrorisme pour appartenance à l'organisation illégale en question.
11.
Le 10 mars 1998, la cour de sûreté de l'Etat, composée de deux juges civils et d'un juge militaire, condamna la requérante à une peine de trois ans et neuf mois d'emprisonnement pour aide et assistance à l'organisation illégale en question, en application de l'article 169 du code pénal.
12.
Le 28 décembre 1998, la Cour de cassation confirma l'arrêt de première instance.
II.
13.
Le droit et la pratique internes pertinents sont décrits dans les arrêts
Özel c. Turquie
(n
o
42739/98, §§ 20-21, 7 novembre 2002) et
Özdemir c.
Turquie
(n
o
59659/00, §§ 21-22, 6 février 2003).
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L'ARTICLE 6 DE LA CONVENTION
14.
La requérante allègue que la cour de sûreté de l'Etat qui l'a jugée et condamnée ne constitue pas un «
tribunal impartial et indépendant
» qui eût pu lui garantir un procès équitable en raison de la présence d'un juge militaire en son sein. Elle y voit une violation de l'article 6 § 1 de la Convention qui, en ses parties pertinentes, se lit ainsi
:
«
1.
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement, publiquement (...) par un tribunal indépendant et impartial (...) qui décidera (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle (...)
»
A.
Sur la recevabilité
15.
La Cour estime, à la lumière des critères qui se dégagent de sa jurisprudence (voir notamment
Çiraklar c. Turquie
, arrêt du 28
octobre 1998,
Recueil des arrêts et décisions
1998
‑
VII) et compte tenu de l'ensemble des éléments en sa possession, que ce grief doit faire l'objet d'un examen au fond. Elle constate en outre que celui-ci ne se heurte à aucun motif d'irrecevabilité.
B.
Sur le fond
16.
La Cour a traité à maintes reprises d'affaires soulevant des questions semblables à celles du cas d'espèce et a constaté la violation de l'article
6 §
1 de la Convention (voir
Özel
, précité, §§ 33-34, et
Özdemir
, précité, §§
35
‑
36).
17.
La Cour a examiné la présente affaire et considère que le Gouvernement n'a fourni aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Elle constate qu'il est compréhensible que la requérante, qui répondait devant une cour de sûreté de l'Etat d'infractions prévues et réprimées par le code pénal, ait redouté de comparaître devant des juges parmi lesquels figurait un officier de carrière appartenant à la magistrature militaire. De ce fait, elle pouvait légitimement craindre que la cour de sûreté de l'Etat se laissât indûment guider par des considérations étrangères à la nature de sa cause. Partant, on peut considérer qu'étaient objectivement justifiés les doutes nourris par la requérante quant à l'indépendance et à l'impartialité de cette juridiction (
İncal c.
Turquie
, arrêt du 9 juin 1998,
Recueil
1998
‑
IV, p. 1573, § 72
in fine
).
18.
La Cour conclut que, lorsqu'elle a jugé et condamné la requérante, la cour de sûreté de l'Etat n'était pas un tribunal indépendant et impartial au sens de l'article 6 § 1.
II.
SUR L'APPLICATION DE L'ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
19.
Aux termes de l
'
article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu'il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d'effacer qu'imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s'il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage matériel et moral
20.
La requérante allègue avoir subi un préjudice matériel et moral qu'elle évalue à 50 000 euros (EUR).
21.
Le Gouvernement ne se prononce pas.
22.
En ce qui concerne le dommage matériel allégué, la Cour ne saurait spéculer sur le résultat auquel la procédure devant la cour de sûreté de l'Etat aurait abouti si l'infraction à la Convention n'avait pas eu lieu. Il n'y a donc pas lieu d'accorder à la requérante une indemnité à ce titre
(voir
Findlay c.
Royaume-Uni
, arrêt du 25 février 1997,
Recueil
1997-I, p. 284, § 85).
23.
Quant au préjudice moral, la Cour estime que, dans les circonstances de l'espèce, le constat de violation constitue en soi une satisfaction équitable suffisante (voir
Çiraklar
, précité, p. 3074, § 49).
B.
Frais et dépens
24.
La requérante demande pour frais et dépens une somme qu'elle laisse à l'appréciation de la Cour.
25.
Le Gouvernement ne se prononce pas.
26.
La Cour juge raisonnable d'allouer à la requérante 2 000 EUR de ce chef.
C.
Intérêts moratoires
27.
La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d'intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ,
1.
Déclare
la requête recevable
;
2.
Dit
qu'il y a eu violation de l'article
6 § 1 de la Convention en raison du manque d'indépendance et d'impartialité de la cour de sûreté de l'Etat d'Ankara
;
3.
Dit
que le présent arrêt constitue par lui-même une satisfaction équitable suffisante pour le préjudice moral allégué
;
4.
Dit
a)
que l
'
Etat défendeur doit verser à la requérante, dans les trois mois à compter du jour où l'arrêt sera devenu définitif conformément à l'article
44 § 2 de la Convention, 2 000 EUR (deux mille euros), pour frais et dépens, plus tout montant pouvant être dû au titre de la taxe sur la valeur ajoutée ou toutes autres charges fiscales exigibles au moment du versement, à convertir en livres turques au taux applicable à la date du règlement
;
b)
qu'à compter de l'expiration dudit délai et jusqu'au versement, ce montant sera à majorer d'un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
5.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 16 octobre 2003 en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Vincent
Berger
Georg
Ress
Greffier
Président