SOBEK contre la REPUBLIQUE TCHEQUE

SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE PARTE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 48282/99 prezentate de Josef SOBEK împotriva Republicii Cehe Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 10 septembrie 2002 într-o cameră compusă din domnii J.-P. Costa președinte A.B. Baka Gaukur Jörundsson Jungwiert Butkevych Thomassen Ugrekhelidze judecători ai dlui Dolle graffière de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 4 decembrie 1998, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOAREA reclamantului, Josef Sobek, este un resortisant ceh, născut în 1923 și rezident la Hlučín-Darkovičky. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: În 1991, reclamantul a fost dezamagit de acțiunea sa de protecție a drepturilor sale.

N avnd în vedere că nu a plătit cheltuielile de procedură, reclamantului i s-a ordonat, în 1994, executarea plății prin reținere asupra pensiei sale. Această situație s-a repetat în 1997 și 1998. De fiecare dată, reclamantul a intervenit și s-a plâns poliției de prejudiciul material suferit. În 1998, procedura privind capacitatea juridică (zp . În cadrul acesteia, a fost solicitată o expertiză psihiatrică a stării sale mentale. Deoarece reclamantul a refuzat să se supună acestei examinări, expertul desemnat a propus să se facă observația reclamantului într-un spital psihiatric. La 20 octombrie 1998, tribunalul de district a dispus, în temeiul articolului 187-3 din Codul de procedură civilă, plasarea reclamantului în spitalul psihiatric.

Tribunalul a statuat că, în cazul în care reclamantul nu se duce la spital cu privire la apelul expertului, acesta ar putea fi escortat de organele de poliție (předveden) acolo. Această decizie ar putea fi atacată printr-un apel interjucat în termen de 15 zile de la notificarea sa. La data de 23 octombrie 1998, reclamantul a solicitat un apel, care contesta, printre altele, legalitatea deciziei și imparțialitatea judecătorului însărcinat cu cauza sa. La 19 noiembrie 1998, expertul a informat reclamantul să meargă la spitalul psihiatric la 30 noiembrie 1998, ceea ce reclamantul a refuzat.

La 8 februarie 1999, departamentul de poliție din Hlučín (policejní oddělení) a primit, din partea tribunalului de district, cererea de a-l escorta pe reclamant la spital, la care a fost anexată decizia sa din 20 octombrie 1998; la 10 februarie 1999, patru polițiști l-au escortat pe reclamant la spitalul psihiatric; conform reclamantului, au comis astfel infracțiunile de abuz de putere și de violare a domiciliului. Cu toate acestea, polițiștii au afirmat că, în pofida unor obiecții, el i - a urmărit la spital și că nici un obiect din reședința sa nu fusese avariat. La 19 februarie 1999, reclamantul a fost eliberat. La 4 și 5 martie 1999, reclamantul a anunțat conducerea poliției de district d.O.A.A.

că, la 10 februarie 1999, polițiștii intraseră violent în casa sa, fără să fi prezentat un mandat judecătoresc. La 12 martie 1999, reclamantul a fost privat de capacitatea sa juridică prin decizia Tribunalului de District. La 15 iunie 1999, a atacat această decizie printr-un apel, contestand legalitatea sa și plângându-se de durata unei alte proceduri cauzate de un judecător părtinitor. La 10 mai 1999, organul de poliție competent a clasat fără întârziere denunțarea făcută de reclamant la 4 și 5 martie 1999, care menționa că polițiștii naiseră nici o violență. a respins în mod nejustificat plângerea reclamantului împotriva polițiștilor. Reclamantul a continuat să se plângă, în zadar, la tribunalele regionale și superioare și a solicitat ministrului Justiției să introducă în favoarea sa un recurs în interesul legii.

La 29 septembrie și 15 octombrie 1999, Curtea Constituțională (Ústavní soud) a trimis reclamantului scrisoarea sa din 21 septembrie 1999 și i-a dat de știre că nu a luat acest transport pentru o acțiune constituțională, lipsă de claritate și înțelegere. Ea l-a invitat pe reclamant să se adreseze unui avocat. La data de 23 iunie 2000, reclamantul ar fi fost din nou internat într-un spital de psihiatrie. La 12 iunie 2001, autoritatea psihiatrică a statului său mental a fost solicitată. Reclamantul a declarat că a interjectat apelul care nu ar fi fost transmis instanței competente. La 29 noiembrie 2001, acesta ar fi refuzat, prin urmare, să fie escortat de poliție la spital.

Între timp, reclamantul continuă să se plângă în fața multor autorități naționale de a fi privat de pensionarea sa, de libertatea sa, de încălcarea drepturilor sale fundamentale, de prejudiciul cauzat de deputați și miniștri, de durata procedurilor pretinse a fi inițiate prin acțiunile sale, de abuzul de putere de către agenții publici, de sistemul judiciar, de desfășurarea alegerilor etc. Dreptul intern relevant Cod de procedură civilă (Legea nr. 99/1963) La art. 187-3 se prevede că, în cadrul procedurii privind capacitatea juridică, instanța trebuie să audieze întotdeauna un expert cu privire la starea de sănătate a persoanei în cauză. La propunerea expertului, instanța poate dispune plasarea acesteia într-un spital, pentru o perioadă care nu depășește trei luni, dacă această măsură este necesară pentru efectuarea examinării medicale.

În conformitate cu art. 206-1, în cazul în care dreptul de a interja în termenul stabilit un apel care este eligibil, decizia atacată nu intră în vigoare a unui lucru judecat înainte ca instanța de apel să se pronunțe asupra cererii. GRIEF Invocând majoritatea articolelor din Convenție, reclamantul se plânge de încălcarea drepturilor sale de către reprezentanții statului, de lipsa independenței și a imparțialității sistemului judiciar, de durata procedurilor inițiate, de abuzul de putere de către agenții publici, de lipsa de informații cu privire la infracțiunile pe care le denunțase, de lipsa mijloacelor financiare etc. Se plânge mai ales că a fost reținut într-un spital de psihiatrie timp de câteva zile în februarie 1999, deși a atacat decizia de internare printr-un apel.

(1) În principal, reclamantul se plânge de detenția sa într-un spital psihiatric în februarie 1999, ca urmare a unei hotărâri pronunțate de instanța de primă instanță, înainte de a se pronunța asupra apelului său. În stadiul actual al dosarului, Comisia nu consideră că este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui aspect și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât, în conformitate cu art. 54 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul său de procedură. (2) În ceea ce privește celelalte obiecții ale reclamantului, în special în ceea ce privește calitatea vieții sale, modul de acțiune al autorităților naționale și sistemul judiciar ceh, Curtea consideră că, în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, nu se observă nicio încălcare a drepturilor și libertăților garantate de Convenție sau de protocoalele sale.

Prin urmare, această parte a cererii trebuie să fie respinsă din lipsă vădită de temei, în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână examinarea

DEUXIÈME SECTION

DÉCISION PARTIELLE

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n° 48282/99 présentée par Josef SOBEK contre la République tchèque La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 10 septembre 2002 en une chambre composée de MM. J.-P. Costa , président , A.B. Baka , Gaukur Jörundsson , K. Jungwiert , V. Butkevych , M me W. Thomassen , M. M. Ugrekhelidze , juges , et de M me S. Dollé , greffière de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 4 décembre 1998, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant, Josef Sobek, est un ressortissant tchèque, né en 1923 et résidant à Hlučín-Darkovičky. A. Les circonstances de l’espèce Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.

En 1991, le requérant fut débouté de son action en protection de ses droits. N’ayant pas payé les frais de procédure, le requérant se vit ordonner, en 1994, l’exécution de paiement par retenue sur sa pension. Cette situation se répéta en 1997 et 1998. A chaque fois, le requérant interjeta appel et se plaignit à la police du préjudice matériel subi. En 1998, la procédure portant sur la capacité juridique (způsobilost k právním úkonům) du requérant, placé sous curatelle, fut menée devant le tribunal de district d’Opava (okresní soud) . Dans le cadre de celle-ci, une expertise psychiatrique de son état mental fut demandée. Étant donné que le requérant refusait de se soumettre à cet examen, l’expert désigné proposa d’ordonner l’observation du requérant dans un hôpital psychiatrique.

Le 20 octobre 1998, le tribunal de district ordonna, en vertu de l’article 187-3 du code de procédure civile, le placement du requérant dans l’hôpital psychiatrique. L’internement avait pour but de procéder à l’examen de l’état mental du requérant et ne devait pas dépasser la période de trois mois. Le tribunal statua que si le requérant ne se rendait pas à l’hôpital sur la sommation de l’expert, il pourrait y être escorté (předveden) par les organes de la police. Cette décision pouvait être attaquée par un appel interjeté dans le délai de quinze jours à compter de sa notification. Le 23 octobre 1998, le requérant interjeta appel, contestant entre autres la légalité de la décision et l’impartialité du juge chargé de son affaire.

Le 19 novembre 1998, l’expert invita le requérant à se rendre à l’hôpital psychiatrique le 30 novembre 1998, ce que le requérant refusa. Le 8 février 1999, le département de la police de Hlučín (policejní oddělení) reçut, de la part du tribunal de district, la demande d’escorter le requérant à l’hôpital, à laquelle fut annexée sa décision du 20 octobre 1998. Le 10 février 1999, quatre policiers escortèrent le requérant à l’hôpital psychiatrique. Selon le requérant, ils commirent ainsi les infractions d’abus de pouvoir et de violation de domicile. Les policiers affirmèrent cependant que malgré quelques objections, il les avait suivis à l’hôpital et qu’aucun objet dans son domicile n’avait été endommagé.

Le 19 février 1999, le requérant fut mis en liberté. Les 4 et 5 mars 1999, le requérant dénonça à la direction de la police de district d’Opava que le 10 février 1999, les policiers avaient violemment pénétré dans son domicile, sans avoir présenté de mandat judiciaire. Le 12 mars 1999, le requérant fut privé de sa capacité juridique par la décision du tribunal de district. Le 15 juin 1999, il attaqua cette décision par un appel, contestant sa légalité et se plaignant de la longueur d’une autre procédure causée par un juge partial. Le 10 mai 1999, l’organe de police compétent classa sans suite la dénonciation faite par le requérant les 4 et 5 mars 1999, relevant que les policiers n’avait procédé à aucune violence.

Le 9 juin 1999, le parquet de district d’Opava (okresní zastupitelství) rejeta comme injustifiée la plainte du requérant dirigée contre les policiers. Le requérant continua à s’en plaindre, en vain, auprès des parquets régional et supérieur, et demanda au ministre de la Justice d’introduire en sa faveur un pourvoi dans l’intérêt de la loi. Les 29 septembre et 15 octobre 1999, la Cour constitutionnelle (Ústavní soud) renvoya au requérant sa lettre du 21 septembre 1999 et lui fit savoir qu’elle n’avait pas pris cet envoi pour un recours constitutionnel, faute de clarté et de compréhensibilité. Elle invita le requérant à s’adresser à un avocat. Du 1 er au 23 juin 2000, le requérant aurait de nouveau été interné dans un hôpital psychiatrique.

Le 12 juin 2001, l’expertise psychiatrique de son état mental fut sollicitée. Le requérant allègue avoir interjeté appel qui n’aurait pas été transmis à la juridiction compétente. Le 29 novembre 2001, il aurait dès lors refusé d’être escorté par la police à l’hôpital. Entre-temps, le requérant continue à se plaindre auprès de nombreuses autorités nationales d’être privé de sa retraite, de sa liberté, de la violation de ses droits fondamentaux, du préjudice causé par les députés et ministres, de la longueur des procédures prétendument engagées par ses recours, de l’abus de pouvoir par des agents publics, du système judiciaire, du déroulement des élections etc. B. Le droit interne pertinent Code de procédure civile (loi n° 99/1963) L’article 187-3 dispose que dans la procédure portant sur la capacité juridique, le tribunal doit toujours entendre un expert au sujet de l’état de santé de l’intéressé.

Sur la proposition de l’expert, le tribunal peut ordonner le placement de l’intéressé dans un hôpital, pour une période ne dépassant pas trois mois, si cette mesure est nécessaire pour procéder à l’examen médical. Selon l’article 206-1, si l’ayant droit interjette dans le délai imparti un appel qui est admissible, la décision attaquée n’entre pas en force de chose jugée avant que la cour d’appel ne statue sur l’appel.

GRIEF Invoquant la plupart des articles de la Convention, le requérant se plaint de la violation de ses droits par les représentants de l’Etat, du système judiciaire qui manque d’indépendance et d’impartialité, de la longueur des procédures engagées, de l’abus de pouvoir par les agents publics, du manque d’investigations sur les infractions qu’il avait dénoncées, du manque de moyens financiers etc. Il se plaint surtout d’avoir été détenu dans un hôpital psychiatrique pendant quelques jours en février 1999, bien qu’il ait attaqué l’illégalité de la décision d’internement par un appel. EN DROIT 1. A titre principal, le requérant se plaint de sa détention dans un hôpital psychiatrique en février 1999, suite à une décision rendue par le tribunal de première instance, avant qu’il ne soit statué sur son appel.

En l’état actuel du dossier, elle ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur, conformément à l’article 54 § 3 b) de son règlement. 2. Quant aux autres griefs du requérant, concernant notamment la qualité de sa vie, la façon d’agir des autorités nationales et le système judiciaire tchèque, la Cour considère dans la mesure où elle est compétente pour connaître des allégations formulées, elle ne relève aucune apparence de violation des droits et libertés garantis par la Convention ou ses Protocoles. Il s’ensuit que cette partie de la requête doit être rejetée pour défaut manifeste de fondement, en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Ajourne l’examen du grief du requérant tiré de l’irrégularité alléguée de sa détention dans un hôpital psychiatrique ; Déclare la requête irrecevable pour le surplus. S. Dollé J.-P. Costa Greffière Président