TOMKO c. LA REPUBLIQUE TCHEQUE ET SLOVAQUIE

A DOUA DECIZIE PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 35450/03 prezentate de Jozef TOMKO împotriva Republicii Cehe și Slovaciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 30 august 2005 într-o cameră compusă din domnii J.-P. Costa președintele A.B. Baka Türmen Jungwiert Ugrekhelidze Jočienė, Šikuta, judecători și domnii Dolle, graffière de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 4 noiembrie 2003, După ce a deliberat, face următoarea decizie DE FAPT Reclamantul, domnul Jozef Tomko, este un resortisant ceh, născut în 1940 și rezident în Ostrava. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. 1. Procedura n 16 C 115/96 (grief ridicat la 5 decembrie 2004) La o dată necunoscută, presupusă încă din 1994, reclamantul sesizează Tribunalul de District (Okresní soud) De la Frýdek-Místek (Republica Cehă) o cerere prin care să se solicite ca Oficiul Districtual Frýdek-Místek să îi acorde o compensație, probabil din cauza unei conduite nesănătoase a unui medic de muncă care a examinat în timpul activității sale profesionale. La 9 decembrie 1996, tribunalul a anulat procedura, pe motiv că reclamantul nu eliminase viciile cererii sale. Această decizie a fost anulată, la 29 mai 1997, de tribunalul regional (Krajský soud) d Prin hotărârea din 24 februarie 2000, tribunalul de district l-a exonerat pe reclamant de cererea sa (în prezent lărgește către alți doi pârâti). Cele două părți au făcut apel. La 16 aprilie 2002, tribunalul regional a confirmat hotărârea atacată. Întrucât, la 4 noiembrie 2002, Tribunalul de District l-a invitat pe reclamant să fie reprezentat de un avocat în scopul procedurii de casare, se pare că reclamantul ar fi profitat de această posibilitate. El declară în fața Curții că procedura este pendinte în fața Curții Supreme Cehe, care trebuie să decidă recursul său în casation. 2. Procedura nr. 19 C 320/99 Printr-o cerere din 1999, completată în 2001, reclamantul solicita ca fostul său angajator, mina OkD, să-i plătească o pensie din cauza unei boli profesionale. În august 2001, a fost numit avocat. La 10 ianuarie 2002, tribunalul de district d .Ostrava . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Prin hotărârea din 18 septembrie 2002, tribunalul regional a confirmat o parte a hotărârii atacate și a retrimis-o Tribunalului de District. La 26 noiembrie 2002, tribunalul de district a pronunțat o nouă hotărâre prin care a respins pretențiile de la . El a considerat, pe baza afirmațiilor părților și a rapoartelor de competență, că reclamantul nu a dovedit existența unui prejudiciu care ar putea duce la o pensie. La 18 martie 2003, reclamantul a făcut apel, reproșând Tribunalului că nu a luat în considerare toate faptele relevante. La 24 iunie 2003, hotărârea Tribunalului de District a fost confirmată de tribunalul regional. Reclamantul s-a ocupat de casare, dar nu prin intermediul avocatului său. La 27 aprilie 2004, Curtea Supremă a Uniunii Europene a decis să nu se pronunțe asupra recursului, din lipsă de respect față de obligația de a fi reprezentat de un avocat. În mai 2004, reclamantul s-a adresat Curții Constituționale, dar probabil fără succes. 3. Alte proceduri menționate de reclamant 3.1. În 1990, Tribunalul Districtual Karviná (Republica Cehă) și-a anulat hotărârea din 19 decembrie 1960, prin care reclamantul fusese condamnat pentru tentativa de a părăsi în mod clandestin vechiul Cehoslovacia. 3.2. Hotărârea Curții Supreme a Republicii Cehe, pronunțată la 31 august 1999, a pus capăt procedurii (n 8 C 73/96) în care reclamantul solicita, fără succes, ca OKD să îi plătească o compensație pentru o boală profesională care a devenit invalidă. 3.3. Prin hotărârile instanțelor districtuale și regionale (Krajský súd) din Prešov (Slovacia) din data de 1 iulie 2001. octombrie 1999 și 24 iulie 2000, reclamantul a fost despăgubit de cererea sa de compensare pentru o detenție ilegală pe care ar fi suferit-o în 1956. La 30 ianuarie 2001, judecătorul Curții Constituționale Slovace a clasat acțiunea reclamantului fără întârziere, din cauza faptului că a respectat cerințele de formă. GRIEF Fără a aduce atingere articolului din Convenție, reclamantul pare să se plângă de procedurile desfășurate în fața instanțelor cehe și slovace și, de asemenea, se plânge de durata procedurii nr. 16 C 11′′, pendinte în prezent în fața Curții Supreme cehe. (1) În primul rând, Curtea ia notă de faptul că procedurile menționate la pct. 3 din rezumatul faptelor s-au încheiat în 1990, 1999 și, respectiv, 2001, adică cu mai mult de șase luni înainte de introducerea prezentei cereri. (2) În ceea ce privește procedurile menționate la pct. 1 și 2 din rezumatul faptelor, Curtea consideră că este util să se examineze obiecțiile de la Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale, (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 2.1. În ceea ce privește procedura nr. 16 C 115/96, reclamantul denunță durata sa excesivă, susținând că procedura, inițiată în 1994, continuă să fie pendinte. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu consideră că este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui litigiu și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât (cecu), în conformitate cu art. 54 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul său de procedură. 2.2. Curtea reamintește în această privință că interpretarea legislației interne revine în primul rând autorităților naționale, în special curților și instanțelor. În ceea ce privește Curtea, aceasta are doar sarcina, în conformitate cu art. 19 din Convenție, de a asigura respectarea angajamentelor care decurg din Convenția pentru părțile contractante; în special, aceasta nu îi revine sarcina de a cunoaște erori de fapt sau de drept presupuse comise de o instanță internă, cu excepția cazului în care și în măsura în care acestea ar fi putut aduce atingere drepturilor și libertăților protejate prin convenție (a se vedea, de exemplu, García Ruiz c. Spania [GC], n 30544/96, § 28, CEDH 1999-I). În cele din urmă, art. 6 alineatul (1) din Convenție nu garantează pledanților un rezultat favorabil (Andronicou și Constantinou c. Cipru, Hotărârea din 9 octombrie 1997, Rec., 1997 VI, § 201). În speță, nimic nu indică faptul că garanțiile procedurale prevăzute la art. 6 1 din Convenție au fost ignorate sau deciziile au fost arbitrare. Reclamantul, reprezentat de un avocat în fața instanțelor inferioare, a avut posibilitatea de a-și argumenta argumentele și de a se pronunța asupra dovezilor prezentate. În consecință, acest fapt trebuie respins pentru nefondare vădită, în conformitate cu art. 35 § 3 și 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână examinarea ui reclamantului întemeiat pe durata procedurii nr. 16 C 11/93 Declara cererea inadmisibilă pentru surplus. Dolle J.-P. Costa Modulul Președinte

DEUXIÈME SECTION

DÉCISION PARTIELLE

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n

o

35450/03

présentée par Jozef TOMKO

contre la République tchèque et la Slovaquie

La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 30 août 2005 en une chambre composée de

:

MM.

J.-P.

Costa

,

président

,

A.B.

Baka

,

R.

Türmen

,

K.

Jungwiert

,

M.

Ugrekhelidze

,

M

me

D.

Jočienė,

M.

J.

Šikuta,

juges

,

et de M

me

S.

Dollé,

greffière de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite le 4 novembre 2003,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

Le requérant, M. Jozef Tomko, est un ressortissant tchèque, né en 1940 et résidant à Ostrava.

Les circonstances de l’espèce

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.

o

16 C 115/96 (grief soulevé le 5 décembre 2004)

A une date indéterminée, prétendument dès 1994, le requérant saisit le tribunal de district

(Okresní soud)

de Frýdek-Místek (République tchèque) d’une demande tendant à ce que l’office de district de Frýdek-Místek lui accorde une compensation, probablement en raison d’une mauvaise conduite d’un médecin de travail l’ayant examiné lors de son activité professionnelle.

Le 9 décembre 1996, le tribunal prononça l’extinction de la procédure, au motif que le requérant n’avait pas éliminé les vices de sa demande. Cette décision fut annulée, le 29 mai 1997, par le tribunal régional

(Krajský soud)

d’Ostrava qui invita le tribunal de district à examiner le bien-fondé de la demande.

Par le jugement du 24 février 2000, le tribunal de district débouta le requérant de sa demande (élargie désormais à deux autres défendeurs).

Les deux parties firent appel.

Le 16 avril 2002, le tribunal régional confirma le jugement attaqué.

L’avocat du requérant l’informa de la possibilité de se pourvoir en cassation en invoquant l’importance juridique cruciale des décisions rendues. Etant donné que, le 4 novembre 2002, le tribunal de district invita le requérant à se faire représenter par un avocat aux fins de la procédure de cassation, il semblerait que le requérant eût tiré parti de cette possibilité. Il allègue devant la Cour que la procédure est pendante devant la Cour suprême tchèque, laquelle doit décider de son pourvoi en cassation.

o

19 C 320/99

Par une demande de 1999, complétée en 2001, le requérant réclamait que son ancien employeur, la mine OKD, lui verse une pension à cause d’une maladie professionnelle. En août 2001, il se vit désigner un avocat.

Le 10 janvier 2002, le tribunal de district d’Ostrava prononça l’extinction de l’instance à l’égard d’une partie de la demande, qui avait déjà fait l’objet d’une décision définitive, et la rejeta pour le surplus, faute de lien de causalité entre la maladie professionnelle alléguée par le requérant et son manque à gagner.

Le requérant interjeta appel contre le rejet de sa demande, alléguant que le tribunal n’avait pas décidé sur la base d’une documentation complète.

Par l’arrêt du 18 septembre 2002, le tribunal régional confirma une partie du jugement attaqué et en annula l’autre, la renvoyant au tribunal de district.

Le 26 novembre 2002, le tribunal de district rendit un nouveau jugement, par lequel il rejeta les prétentions de l’intéressé. Il considéra, sur la base des allégations des parties et des rapports d’expertise, que le requérant n’avait pas prouvé l’existence d’un préjudice pouvant donner lieu à une pension.

Le 18 mars 2003, le requérant interjeta appel, reprochant au tribunal de ne pas avoir pris en compte tous les faits pertinents.

Le 24 juin 2003, le jugement du tribunal de district fut confirmé par le tribunal régional.

Le requérant se pourvut en cassation, mais non par l’intermédiaire de son avocat.

Le 27 avril 2004, la Cour suprême prononça l’extinction de l’instance portant sur le pourvoi, faute pour l’intéressé de s’être conformé à

l’obligation d’être représenté par un avocat.

En mai 2004, le requérant s’adressa à la Cour constitutionnelle, mais probablement sans succès.

3.1. En 1990, le tribunal de district de Karviná (République tchèque) annula son jugement du 19 décembre 1960, par lequel le requérant avait été condamné pour avoir tenté de quitter clandestinement l’ancienne Tchécoslovaquie.

3.2. La décision de la Cour suprême de la République tchèque, rendue le 31 août 1999, mit fin à la procédure (n

o

8 C 73/96) dans laquelle le requérant réclamait, sans succès, que OKD lui verse une compensation pour une maladie professionnelle qui l’avait rendu invalide.

3.3. Par les décisions des tribunaux de district et régional

(Krajský súd)

de Prešov (Slovaquie) datées des 1

er

octobre 1999 et 24 juillet 2000, le requérant fut débouté de sa demande de compensation pour une détention illégale qu’il aurait subie en 1956. Le 30 janvier 2001, le juge de la Cour constitutionnelle slovaque classa le recours du requérant sans suite, faute pour l’intéressé d’avoir respecté les exigences de forme.

GRIEFS

Sans invoquer d’article de la Convention, le requérant semble contester l’issue des procédures menées devant les tribunaux tchèques et slovaques. Il

se plaint également de la durée de la procédure n

o

16 C 115/96, actuellement pendante devant la Cour suprême tchèque.

EN DROIT

Il s’ensuit que tout grief se rapportant à ces procédures est tardif et que cette partie de la requête doit être rejetée en application de l’article

35

§§

1

et 4 de la Convention.

:

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement, (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)

»

2.1. En ce qui concerne la procédure n

o

16 C 115/96, le requérant dénonce sa durée excessive, faisant valoir que la procédure, engagée en 1994, reste pendante.

En l’état actuel du dossier, la Cour ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur (tchèque), conformément à l’article 54 § 3 b) de son règlement.

2.2. L’intéressé conteste également l’issue de la procédure n

o

19

C

320/99, se plaignant que les tribunaux n’ont pas reconnu son droit à

une pension.

A cet égard, la Cour rappelle que l’interprétation de la législation interne incombe au premier chef aux autorités nationales, et notamment aux cours et tribunaux. Quant à la Cour, elle a pour seule tâche, conformément à

l’article 19 de la Convention, d’assurer le respect des engagements résultant de la Convention pour les Parties contractantes

; spécialement, il

ne lui appartient pas de connaître des erreurs de fait ou de droit prétendument commises par une juridiction interne, sauf si et dans la mesure où elles pourraient avoir porté atteinte aux droits et libertés sauvegardés par la Convention (voir, par exemple,

García Ruiz c.

Espagne

[GC], n

o

30544/96, §

28, CEDH 1999-I). Enfin, l’article 6 § 1 de la Convention ne garantit pas aux plaideurs une issue favorable (

Andronicou et Constantinou c.

Chypre

, arrêt du 9

octobre 1997,

Recueil des arrêts et décisions

1997

‑

VI, §

201).

En l’espèce, rien n’indique que les garanties procédurales de l’article 6

§

1 de la Convention aient été méconnues ou que les décisions rendues aient été arbitraires. Le requérant, représenté par un avocat devant les tribunaux inférieurs, a eu la possibilité de faire valoir ses arguments et de s’exprimer sur les preuves administrées.

Il s’ensuit que ce grief doit être rejeté pour défaut manifeste de fondement, en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Ajourne

l’examen du grief du requérant tiré de la durée de la procédure n

o

16 C 115/96

;

Déclare

la requête irrecevable pour le surplus.

S.

Dollé

J.-P. Costa

Greffière

Président