DEDEK c. REPUBLIQUE TCHEQUE

SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 20662/03 prezentate de Vladimír DEDEK împotriva Republicii Cehe Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care are loc la 4 martie 2008 într-o cameră compusă din Peer Lorenzen, președinte, Snejana Botousarova, Karel Jungwiert, Volodymyr Butkevych, Rait Maruste, Mark Villiger, Mirjana Lazarova Trajkovska, judecători; Claudia Westerdiek, graffière de secțiune, având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 26 iunie 2003, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alin. (3) din Convenție și de a analiza în comun admisibilitatea și fondul cauzei, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, pronunță următoarea decizie, în calitate de reclamant, dl Vladimír Dedek, este un cetățean ceh, născut în 1947 și rezident la Třinec.

El este reprezentat în fața Curții de către dl Walach, avocat în baroul ceh. Guvernul pârât este reprezentat de agentul său, dl V.A. Schorm. A. Circumstanțele speței Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. În decembrie 1996, reclamantul a intentat împotriva fostului său angajator o acțiune în despăgubire pentru prejudiciul cauzat de un accident de muncă.

Patru hotărâri consecutive ale Tribunalului Districtual (Okresní soud) din Frýdek-Místek au fost anulate de către Tribunalul Regional (Krajský soud) d A cincea hotărâre din 16 mai 2005, completată la 20 iunie 2005, prin care tribunalul de district i-a acordat parțial dreptul reclamantului, a trecut în forță de lucru judecat la 14 iulie 2005. Potrivit spuselor reclamantului, a fost obligat să inițieze mai multe proceduri de executare pe lângă instanța din Praga (Obvodní soud) 2. Dreptul și practica internă relevantă Dreptul și practica internă relevante sunt descrise în hotărârea pronunțată în cauza Vokurka c. Republica Cehă 4052/02, §§ 11-24, 16 octombrie 2007). GRIEF Invochourt la (1) Reclamantul denunță durata procedurii civile pe care a inițiat-o în 1996. În acest sens, el invocă art. 6 alin. (1) din Convenție, care dispune după cum urmează Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Guvernul exclude neobosirea căilor de atac interne, susținând că reclamantul ar fi trebuit să se prevaleze de posibilitatea oferită de legea nr. 82/1998 în versiunea modificată de Legea nr. 160/2006 pentru a solicita autorităților naționale o satisfacție rezonabilă pentru prejudiciul cauzat de durata procedurii.

Reclamantul a informat Curtea cu privire la faptul că nu a exercitat această acțiune de despăgubire, întrucât Legea nr. 160/2006, intrată în vigoare după încheierea procedurii în litigiu, nu a fost relevantă pentru cauza sa. Ar trebui remarcat faptul că în decizia Vokurka c. Republica Cehă (citată mai întâi), Curtea a considerat că acțiunea introdusă în ordinea juridică cehă prin amendamentul nr. 160/2006 la Legea nr. 82/1998 era efectivă și accesibilă pentru a denunța depășirea perioadei de timp rezonabilă, în orice procedură judiciară care intră în domeniul de aplicare al articolului 1 din Convenție. În această decizie, Curtea a acordat, de asemenea, o importanță deosebită dispoziției tranzitorii cuprinse în art. II din Legea nr. 160/2006, conform căreia responsabilitatea pentru prejudiciul apărut înainte de data intrării în vigoare a legii, cu condiția ca dreptul la repararea acestui prejudiciu să nu fie prevăzut.

În aceste circumstanțe, reclamantul, care nu a profitat de posibilitatea oferită de Legea nr. 82/1998 modificată, nu poate trece pentru că a făcut tot ceea ce se putea aștepta în mod rezonabil de la el pentru a epuiza căile de atac interne. 4 din Convenție. 2. În consecință, este necesar să se pună capăt aplicării art. 3 din Convenție și să se declare cererea inadmisibilă. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Claudia Westerdiek Peer Lorenzen Modulul Președinte

CINQUIÈME SECTION

DÉCISION

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n o 20662/03 présentée par Vladimír DEDEK contre la République tchèque La Cour européenne des droits de l’homme (cinquième section), siégeant le 4 mars 2008 en une chambre composée de : Peer Lorenzen, président, Snejana Botoucharova, Karel Jungwiert, Volodymyr Butkevych, Rait Maruste, Mark Villiger, Mirjana Lazarova Trajkovska, juges, et de Claudia Westerdiek, greffière de section, Vu la requête susmentionnée introduite le 26 juin 2003, Vu la décision de la Cour de se prévaloir de l’article 29 § 3 de la Convention et d’examiner conjointement la recevabilité et le fond de l’affaire, Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant, M. Vladimír Dedek, est un ressortissant tchèque, né en 1947 et résidant à Třinec.

Il est représenté devant la Cour par M e O. Walach, avocat au barreau tchèque. Le gouvernement défendeur est représenté par son agent, M. V.A. Schorm. A. Les circonstances de l’espèce Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit. En décembre 1996, le requérant intenta contre son ancien employeur une action en réparation du dommage résultant d’un accident du travail. Quatre jugements consécutifs du tribunal de district (Okresní soud) de Frýdek-Místek furent annulés par le tribunal régional (Krajský soud) d’Ostrava.

Le cinquième jugement du 16 mai 2005, complété le 20 juin 2005, par lequel le tribunal de district fit partiellement droit au requérant, passa en force de chose jugée le 14 juillet 2005. Selon les dires du requérant, il fut obligé d’engager par la suite plusieurs procédures d’exécution auprès du tribunal d’arrondissement (Obvodní soud) de Prague 2. B. Le droit et la pratique internes pertinents Le droit et la pratique internes pertinents sont décrits dans la décision rendue dans l’affaire Vokurka c. République tchèque (n o 40552/02, §§ 11-24, 16 octobre 2007). GRIEF Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint de la durée de la procédure suivie en l’espèce.

EN DROIT 1. Le requérant dénonce la durée de la procédure civile qu’il a engagée en 1996. Il invoque à cet égard l’article 6 § 1 de la Convention, qui dispose comme suit : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...) » Le Gouvernement excipe du non-épuisement des voies de recours internes, alléguant que le requérant aurait dû se prévaloir de la possibilité offerte par loi n o 82/1998 dans sa version amendée par la loi n o 160/2006 afin de réclamer auprès des autorités nationales une satisfaction raisonnable pour le préjudice causé par la durée de la procédure.

Le requérant a informé la Cour qu’il n’entendant pas exercer ce recours indemnitaire, considérant que la loi n o 160/2006, entrée en vigueur après la clôture de la procédure litigieuse, n’était pas pertinente pour son affaire. Il convient de noter que dans la décision Vokurka c. République tchèque (précitée), la Cour a considéré que le recours introduit dans l’ordre juridique tchèque par l’amendement n o 160/2006 à la loi n o 82/1998 était effectif et accessible pour dénoncer le dépassement du « délai raisonnable » dans toute procédure judiciaire tombant dans le champ d’application de l’article 6 § 1 de la Convention.

Dans cette décision, la Cour a également attaché une importance particulière à la disposition transitoire contenue dans l’article II de la loi n o 160/2006, selon laquelle la responsabilité de l’Etat s’applique également au préjudice apparu avant la date d’entrée en vigueur de la loi, pourvu que le droit à la réparation de ce préjudice ne soit pas prescrit. Dans ces circonstances, le requérant, qui a manqué de se prévaloir de la possibilité offerte par la loi n o 82/1998 amendée, ne peut pas passer pour avoir fait tout ce qu’on pouvait raisonnablement attendre de lui pour épuiser les voies de recours internes. Il s’ensuit que la requête doit être rejetée pour non-épuisement des voies de recours internes, en application de l’article 35 §§ 1 et 4 de la Convention.

2. En conséquence, il convient de mettre fin à l’application de l’article 29 § 3 de la Convention et de déclarer la requête irrecevable. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Déclare la requête irrecevable. Claudia Westerdiek Peer Lorenzen Greffière Président