SLADEK c. REPUBLIQUE TCHEQUE

SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 26050/03 prezentate de Vlastimil SLÁDEK împotriva Republicii Cehe Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care are loc la 25 martie 2008 într-o cameră compusă din Peer Lorenzen, președinte, Karel Jungwiert, Rait Maruste, Renate Jaeger, Mark Villiger, Isabelle Berro-Lefevre, Mirjana Lazarova Trajkovska, judecători; Claudia Westerdiek, graffière de secțiune, având în vedere cererea menționată anterior formulată la 8 august 2003, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alin. (3) din Convenție și de a analiza în comun admisibilitatea și fondul cauzei, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a intenționat, pronunță următoarea decizie ÎN FAPT pe reclamant, dl Vlastimil Sládek, este un cetățean ceh, născut în 1927 și rezident în Popiovky. El este reprezentat în fața Curții de către J. Brož, avocat în baroul ceh. Guvernul pârât este reprezentat de agentul său, dl V.A. Schorm. A. Circumstanțele speței Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 28 noiembrie 1991, reclamantul sesizează Tribunalul de District (Okresní soud) din Brno-venkov cu privire la o cerere de încheiere a unui acord de restituire. Hotărârea din 27 decembrie 1992, prin care instanța a acordat dreptul de a-l revoca, a fost anulată, la 30 iunie 1995, de către instanța regională (Krajský soud) de Brno. Ulterior, tribunalele pronoço la stingerea procedurii, din cauza faptului că pârâtul ar fi putut fi judecat. La octombrie 1997, Curtea Supremă (Nejvyší soud) l-a exonerat pe reclamant de recursul său în casation. Prin Hotărârea din 22 septembrie 1998, Curtea Constituțională (Ústavní soud) a anulat deciziile de extincție. Hotărârea din 5 iunie 2000, care îi conferă recurentului câștig de cauză, a fost anulată de tribunalul regional la 31 august 2001. Prin hotărârea pronunțată la termen la data de 11 august 2003, Tribunalul de District a primit cererea de la lit. (a), care a fost confirmată de instanța regională la data de 2 iunie 2005. Dreptul și practica internă relevante sunt descrise în decizia pronunțată în cauza Vokurka c. Republica Cehă 4052/02, § 11-24, 16 octombrie 2007). GRIFS 1. Invocând art. 6 alineatul (1) din convenție, reclamantul se plânge de durata excesivă a procedurii în litigiu. 2. Pe teren de la art. 13 din Convenție, acesta se referă la absența unei căi de atac interne efective în această privință. ÎN Â 1. Reclamantul denunță mai întâi durata procedurii, invocând în acest sens art. 6 alineatul (1) din Convenție, care prevede după cum urmează: Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Guvernul excită neobosirea căilor de atac interne, considerând că reclamantul ar fi trebuit să se prevaleze de posibilitatea oferită de legea nr. 82/1998 în versiunea modificată de Legea nr. 160/2006, care permite în prezent justițiabililor să solicite o satisfacție rezonabilă în ceea ce privește prejudiciul moral cauzat de durata procedurii. Reclamantul a exercitat această nouă acțiune prin intermediul unei cereri din 25 aprilie 2007 către Ministerul Justiției, care urma să i se acorde o satisfacție rezonabilă de 10 Prin scrisoarea din 10 august 2007, Ministerul Justiției a informat că, după ce a considerat că durata procedurii urmate în speță era rezonabilă și constituia o neregulă în desfășurarea procedurii, Ministerul Justiției a considerat că este rezonabil să-i aloce 112 500 CZK (aproximativ 4 490 EUR) pentru prejudiciul moral. La 7 februarie 2008, Comisia a informat Curtea că nu era mulțumit de suma respectivă, ci că nu intenționa să dea în judecată cauza în fața instanței competente. Curtea amintește că atunci când autoritățile naționale au constatat o încălcare și când decizia lor constituie o redresare adecvată și suficientă a acestei încălcări, partea în cauză nu se mai poate considera victimă în sensul articolului 34 din convenție. În ceea ce privește necunoașterea cerinței privind termenul rezonabil, una dintre caracteristicile unei redresări care ar putea face ca justițiabilul să-și piardă calitatea de victimă este suma care i-a fost alocată în urma acțiunii interne. Curtea a avut deja posibilitatea de a indica că statutul de victimă a unui reclamant poate depinde de cuantumul despăgubirii acordate la nivel național pentru situația de care se plânge în fața Curții (Cocchiarella c. Italia [GC], n 64886/01, ê 93, CEDH 2006 ...). În prezenta cauză, prima condiție, și anume constatarea încălcării de către autoritățile naționale, nu este controversată, deoarece Ministerul Justiției a recunoscut că durata procedurii în cauză nu a fost rezonabilă, în sensul jurisprudenței Curții. În ceea ce privește cea de-a doua condiție, Curtea amintește că: . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea consideră, având în vedere elementele dosarului și circumstanțele cauzei, că suma acordată reclamantului, și anume 4 490 EUR, poate fi considerată ca fiind în general adecvată și, prin urmare, capabilă să repare încălcarea suferită (Cocchiarella) , citată anterior, § 146). Prin urmare, nu este util să se examineze dacă reclamantul ar fi trebuit să sesizeze instanța competentă în temeiul articolului 15 § 2 din Legea nr. 82/1998. În cele din urmă, examinarea cererii de la Õ de către minister a durat aproximativ trei luni și jumătate, iar reclamantul nu a invocat nicio întârziere în plata sumei alocate. În aceste condiții, Curtea consideră că redresarea furnizată de Ministerul Justiției este în speță dovedită suficientă și adecvată. Prin urmare, reclamantul nu mai poate pretinde că este victimă, în sensul articolului 34 din convenție, a încălcării obligației de a avea un termen rezonabil Prin urmare, acest aspect este vădit nefondat și trebuie respins în temeiul art. 34 și 35 alin. (3) și în fine al Convenției. Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate, are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale. Curtea amintește că, în cauza Vokurka c. Republica Cehă (decizie menționată mai sus), că acțiunea de despăgubire prevăzută de Legea 82/1998 în versiunea modificată a acesteia ar putea remedia nerespectarea obligației de a respecta o obligație de a lua o perioadă rezonabilă de timp, astfel cum este definită la art. 1 din convenție; prin urmare, în ordinea juridică cehă există o cale de atac efectivă, care a adus reclamantului o redresare adecvată. În consecință, în sensul art. 35 alin. (3) și trebuie să fie respins în conformitate cu art. 35 alin. (4) din Convenție. (3) În consecință, este necesar să se pună capăt aplicării art. 3 din Convenție și să se declare inadmisibilă. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Claudia Westerdiek Peer Lorenzen Grefier Președinte

CINQUIÈME SECTION

DÉCISION

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n

o

26050/03

présentée par Vlastimil SLÁDEK

contre la République tchèque

La Cour européenne des droits de l’homme (cinquième section), siégeant le 25 mars 2008 en une chambre composée de

:

Peer Lorenzen,

président,

Karel Jungwiert,

Rait Maruste,

Renate Jaeger,

Mark Villiger,

Isabelle Berro-Lefèvre,

Mirjana Lazarova Trajkovska,

juges,

et

de

Claudia Westerdiek,

greffière de section,

Vu la requête susmentionnée introduite le 8 août 2003,

Vu la décision de la Cour de se prévaloir de l’article 29 § 3 de la Convention et d’examiner conjointement la recevabilité et le fond de l’affaire,

Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

Le requérant, M. Vlastimil Sládek, est un ressortissant tchèque, né en 1927 et résidant à Popůvky. Il est représenté devant la Cour par M

e

J. Brož, avocat au barreau tchèque. Le gouvernement défendeur est représenté par son agent, M. V.A. Schorm.

A. Les circonstances de l’espèce

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.

Le 28 novembre 1991, le requérant saisit le tribunal de district

(Okresní soud)

de Brno-venkov d’une demande tendant à la conclusion d’un accord de restitution.

Le jugement du 27 décembre 1992, par lequel le tribunal fit droit à

l’intéressé, fut annulé, le 30 juin 1995, par le tribunal régional

(Krajský soud)

de Brno. Par la suite, les tribunaux prononcèrent l’extinction de la procédure, faute de défendeur susceptible d’ester en justice. Le

29

octobre

1997, la Cour suprême

(Nejvyšší soud)

débouta le requérant de son pourvoi en cassation. Par l’arrêt du 22 septembre 1998, la Cour constitutionnelle

(Ústavní soud)

annula les décisions d’extinction.

Le jugement du 5 juin 2000, donnant gain de cause au requérant, fut annulé par le tribunal régional en date du 31 août 2001.

Par le jugement rendu à l’issue de l’audience du 11 août 2003, le tribunal de district accueillit la demande de l’intéressé, ce qui fut confirmé par le tribunal régional le 2 juin 2005.

B.

Le droit et la pratique internes pertinents

Le droit et la pratique internes pertinents sont décrits dans la décision rendue dans l’affaire

Vokurka c. République tchèque

(n

o

40552/02, §§ 11-24, 16 octobre 2007).

GRIEFS

EN DROIT

cet égard l’article 6 § 1 de la Convention, qui dispose comme suit

:

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)

»

Le Gouvernement excipe du non-épuisement des voies de recours internes, relevant que le requérant aurait dû se prévaloir de la possibilité offerte par la loi n

o

82/1998 dans sa version amendée par la loi n

o

160/2006, qui permet désormais aux justiciables de réclamer une satisfaction raisonnable au titre du préjudice moral causé par la durée de la procédure.

Le requérant a exercé ce nouveau recours en adressant au ministère de la Justice une demande datée du 25 avril 2007, tendant à se voir accorder une satisfaction raisonnable de 10

000 EUR en raison de la durée de la procédure. Par une lettre du 10 août 2007, le ministère de la Justice l’a informé qu’après avoir considéré que la durée de la procédure suivie en l’espèce était déraisonnable et constituait une irrégularité dans la conduite de la procédure, il estimait raisonnable de lui allouer 112 500 CZK (environ 4

490 EUR) au titre du préjudice moral.

Le 7 février 2008, l’intéressé a informé la Cour qu’il n’était pas satisfait de ladite somme mais qu’il n’entendait pas poursuivre l’affaire devant le tribunal compétent.

La Cour rappelle que lorsque les autorités nationales ont constaté une violation et que leur décision constitue un redressement approprié et suffisant de cette violation, la partie concernée ne peut plus se prétendre victime au sens de l’article 34 de la Convention. Quant à la méconnaissance de l’exigence du délai raisonnable, une des caractéristiques d’un redressement susceptible de faire perdre au justiciable sa qualité de victime tient au montant qui lui a été alloué à l’issue du recours interne. La Cour a déjà eu l’occasion d’indiquer que le statut de victime d’un requérant peut dépendre du montant de l’indemnisation qui lui a été accordée au niveau national pour la situation dont il se plaint devant la Cour (

Cocchiarella c.

Italie

[GC], n

o

64886/01, §

93, CEDH 2006

‑

...).

Dans la présente affaire, la première condition, à savoir le constat de violation par les autorités nationales, ne prête pas à controverse puisque le ministère de la Justice a reconnu que la durée de la procédure litigieuse n’avait pas été raisonnable, au sens de la jurisprudence de la Cour.

Quant à la seconde condition, la Cour rappelle qu’afin d’évaluer si un recours interne a apporté un redressement approprié et suffisant, elle examine la durée de la procédure d’indemnisation, le montant de l’indemnisation éventuellement accordé ainsi que, le cas échéant, le retard dans le paiement de ladite indemnité (

Cocchiarella

, précité, §§ 86-107). En

l’espèce, le requérant n’a pas allégué l’existence d’un dommage matériel. En ce qui concerne le préjudice moral, la Cour estime, compte tenu des éléments du dossier et eu égard aux circonstances de l’espèce, que la somme accordée au requérant, à savoir 4 490 EUR, peut être considérée comme globalement adéquate et de ce fait apte à réparer la violation subie (

Cocchiarella

, précité, § 146). Il n’est dès lors pas utile d’examiner la question de savoir si le requérant aurait dû saisir le tribunal compétent en vertu de l’article 15 § 2 de la loi n

o

82/1998. Enfin, l’examen de la demande de l’intéressé par le ministère a duré environ trois mois et demi et le requérant n’a pas allégué un quelconque retard dans le paiement de la somme allouée.

Dans ces conditions, la Cour considère que le redressement fourni par le ministère de la Justice s’est en l’espèce avéré suffisant et approprié.

Il s’ensuit que le requérant ne peut plus se prétendre victime, au sens de l’article

34 de la Convention, de la violation de l’exigence de «

délai raisonnable

» consacrée par l’article 6 § 1 de la Convention. Ce grief est donc manifestement mal fondé et doit être rejeté en application des articles 34 et

35 §§

3 et

4

in fine

de la Convention.

:

«

Toute personne dont les droits et libertés reconnus dans la (...) Convention ont été violés, a droit à l’octroi d’un recours effectif devant une instance nationale, alors même que la violation aurait été commise par des personnes agissant dans l’exercice de leurs fonctions officielles.

»

La Cour rappelle avoir considéré, dans l’affaire

Vokurka c. République tchèque

(décision précitée), que le recours indemnitaire prévu par la loi

n

o

82/1998 dans sa version amendée était susceptible de redresser le non-respect de l’exigence de «

délai raisonnable

» au sens de l’article

6

§

1 de la Convention. Il existe donc dans l’ordre juridique tchèque un recours effectif, lequel a d’ailleurs apporté au requérant un redressement approprié.

Il s’ensuit que ce grief est manifestement mal fondé, au sens de l’article 35 § 3, et doit être rejeté en application de l’article 35 § 4 de la Convention.

29

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Déclare

la requête irrecevable.

Claudia Westerdiek

Peer Lorenzen

Greffière

Président