Sefcik împotriva Cehiei

SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIA PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 23000/03 prezentate de Zdeněk ŠEFČÍK împotriva Republicii Cehe Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care are loc la 15 ianuarie 2008 într-o cameră compusă din Peer Lorenzen, președinte, Karel Jungwiert, Volodymyr Butkevych, Margarita Tsatsa-Nikolovska, Javier Borrego, Renate Jaeger, Mark Villiger, judecători; și de Claudia Westerdiek graffière de secțiune, având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 14 iulie 2003, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alineatul (3) din convenție și de a lua în considerare în comun admisibilitatea și fondul cauzei, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a intenționat acest lucru, pronunță următoarea decizie, dl Zdeněk Šefčík, este un cetățean ceh, născut în 1920 și rezident în Hodonín.

El este reprezentat în fața Curții de către dl J. Josef, avocat în baroul ceh. Guvernul ceh (atîl) este reprezentat de agentul său, dl V.A. Schorm. Circumstanțele speței Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 25 octombrie 1993, reclamantul a atribuit o anumită sumă de bani, corespunzătoare restanțelor chiriei. Prin prima sa hotărâre din 30 iulie 1999, Tribunalul Districtual (Okresní soud) din Hodonín a dat dreptul la o astfel de hotărâre. Ca urmare a apelului pârâtului, Tribunalul Regional (Krajský soud) din Brno a anulat hotărârea menționată și a pronunțat cauza în primă instanță, la 23 noiembrie 2001. Prin a doua sa hotărâre din 13 mai 2002, Tribunalul de District a redobândit dreptul reclamantului.

La 8 decembrie 2003, tribunalul regional a confirmat această hotărâre, care a trecut în forță de lucru judecat la 10 martie 2004. Dreptul și practica internă relevantă Dreptul și practica internă relevantă sunt descrise în hotărârea pronunțată în cauza Vokurka c. Republica Cehă 4052/02, § 11-24, 16 octombrie 2007). GRIEF Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul se plânge de durata excesivă a procedurii urmate în acest caz.

EN Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Guvernul excită neobosirea căilor de atac interne, considerând că reclamantul ar trebui să se prevaleze de posibilitatea oferită de legea nr. 82/1998 în versiunea modificată de Legea nr. 160/2006, care permite în prezent justițiabililor să solicite o satisfacție rezonabilă în ceea ce privește prejudiciul moral cauzat de durata procedurii. Reclamantul nu a exercitat această acțiune de despăgubire, susținând că amendamentul menționat, intrat în vigoare la 27 aprilie 2006, era legat de depunerea cererii sale în fața Curții.

Ar trebui remarcat faptul că, în decizia Vokurka c. Republica Cehă (citată mai întâi), Curtea a considerat că acțiunea introdusă în ordinea juridică cehă prin amendamentul nr. 160/2006 la Legea nr. 82/1998 era efectivă și accesibilă pentru a denunța depășirea termenului rezonabil de timp în orice procedură judiciară care intră în domeniul de aplicare a articolului 1 din Convenție. În această decizie, Curtea a acordat, de asemenea, o importanță deosebită dispoziției tranzitorii cuprinse în art. II din Legea nr. 160/2006, potrivit căreia răspunderea pentru prejudiciul suferit de persoana în cauză se aplică și prejudiciilor care au apărut înainte de data intrării în vigoare a legii, cu condiția ca dreptul la repararea acestui prejudiciu să nu fie prevăzut.

Această dispoziție precizează că, în cazurile în care justițiabilul a introdus, înainte de intrarea în vigoare a legii nr. 160/2006, o cerere care rămâne în curs de desfășurare în fața Curții, prescrierea dreptului său la despăgubirea prejudiciului moral nr… 82/1998. N mai târziu, având în vedere că nu a profitat de această posibilitate, el nu a îndeplinit condiția de epuizare a căilor de atac interne. În consecință, cererea trebuie respinsă pentru neobosirea căilor de atac interne, în conformitate cu art. 35 1 și 4 din Convenție. 2. În consecință, este necesar să se pună capăt aplicării art. § 3 din Convenție și să declare cererea inadmisibilă. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă.

Claudia Westerdiek Peer Lorenzen Modulul Președinte

CINQUIÈME SECTION

DÉCISION

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n o 23000/03 présentée par Zdeněk ŠEFČÍK contre la République tchèque La Cour européenne des droits de l’homme (cinquième section), siégeant le 15 janvier 2008 en une chambre composée de : Peer Lorenzen, président, Karel Jungwiert, Volodymyr Butkevych, Margarita Tsatsa-Nikolovska, Javier Borrego Borrego, Renate Jaeger, Mark Villiger, juges, et de Claudia Westerdiek , greffière de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 14 juillet 2003, Vu la décision de la Cour de se prévaloir de l’article 29 § 3 de la Convention et d’examiner conjointement la recevabilité et le fond de l’affaire, Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant, M. Zdeněk Šefčík, est un ressortissant tchèque, né en 1920 et résidant à Hodonín.

Il est représenté devant la Cour par M e J. Josef, avocat au barreau tchèque. Le gouvernement tchèque (« le Gouvernement ») est représenté par son agent, M. V.A. Schorm. A. Les circonstances de l’espèce Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit. Le 25 octobre 1993, le requérant assigna une particulière en paiement d’une somme d’argent déterminée, correspondant aux arriérés de loyers. Par son premier jugement du 30 juillet 1999, le tribunal de district (Okresní soud) de Hodonín fit droit à l’intéressé. À la suite de l’appel de la partie défenderesse, le tribunal régional (Krajský soud) de Brno annula ledit jugement et renvoya l’affaire en première instance, le 23 novembre 2001. Par son second jugement du 13 mai 2002, le tribunal de district fit de nouveau droit au requérant.

Le 8 décembre 2003, le tribunal régional confirma ce jugement, lequel passa en force de chose jugée le 10 mars 2004. B. Le droit et la pratique internes pertinents Le droit et la pratique internes pertinents sont décrits dans la décision rendue dans l’affaire Vokurka c. République tchèque (n o 40552/02, §§ 11-24, 16 octobre 2007). GRIEF Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint de la durée déraisonnable de la procédure suivie en l’espèce.

EN DROIT 1. Le requérant se plaint que son affaire n’a pas été examinée dans un délai « raisonnable » au sens de l’article 6 § 1 de la Convention, libellé comme suit : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...) » Le Gouvernement excipe du non-épuisement des voies de recours internes, relevant que le requérant devrait se prévaloir de la possibilité offerte par la loi n o 82/1998 dans sa version amendée par la loi n o 160/2006, qui permet désormais aux justiciables de réclamer une satisfaction raisonnable au titre du préjudice moral causé par la durée de la procédure.

Le requérant n’a pas exercé ce recours indemnitaire, faisant valoir que ledit amendement, entré en vigueur le 27 avril 2006, était postérieur à l’introduction de sa requête devant la Cour. Il convient de noter que dans la décision Vokurka c. République tchèque (précitée), la Cour a considéré que le recours introduit dans l’ordre juridique tchèque par l’amendement n o 160/2006 à la loi n o 82/1998 était effectif et accessible pour dénoncer le dépassement du « délai raisonnable » dans toute procédure judiciaire tombant dans le champ d’application de l’article 6 § 1 de la Convention. Dans cette décision, la Cour a également attaché une importance particulière à la disposition transitoire contenue dans l’article II de la loi n o 160/2006, selon laquelle la responsabilité de l’Etat s’applique également au préjudice apparu avant la date d’entrée en vigueur de la loi, pourvu que le droit à la réparation de ce préjudice ne soit pas prescrit.

Cette disposition précise que dans les cas où le justiciable a introduit, avant l’entrée en vigueur de la loi n o 160/2006, une requête qui reste pendante devant la Cour, la prescription de son droit à l’indemnisation du préjudice moral n’intervient qu’un an après l’entrée en vigueur de ladite loi. Il en résulte qu’en l’espèce, le requérant avait jusqu’au 27 avril 2007 pour demander le redressement de son grief au niveau interne en vertu de la loi n o 82/1998. N’ayant pas tiré parti de cette possibilité, il n’a pas satisfait à la condition de l’épuisement des voies de recours internes. Il s’ensuit que la requête doit être rejetée pour non-épuisement des voies de recours internes, en application de l’article 35 §§ 1 et 4 de la Convention.

2. En conséquence, il convient de mettre fin à l’application de l’article 29 § 3 de la Convention et de déclarer la requête irrecevable. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Déclare la requête irrecevable. Claudia Westerdiek Peer Lorenzen Greffière Président