VEBR c. REPUBLIQUE TCHEQUE

SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIA FINALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 21628/03 prezentate de Jiří VEBR împotriva Republicii Cehe Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care are loc la 11 martie 2008 într-o cameră compusă din Peer Lorenzen, președinte, Snejana Botoucharova, Karel Jungwiert, Volodymyr Butkevych, Rait Martus, Mark Villiger, Mirjana Lazarova Trajkovska, judecători; Claudia Westerdiek, graffière de secțiune, având în vedere cererea menționată anterior formulată la 7 iulie 2003, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alin. (3) din Convenție și d a lua în considerare în comun admisibilitatea și fondul cauzei, având în vedere decizia parțială din 28 martie 2006, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate de reclamant ca răspuns, După ce a deliberat, pronuna următoarea decizie ÎN FAPT pe reclamant, domnul Jiří Vebr, este un resortisant ceh, născut în 1939 și rezident la Český Krumlov. El este reprezentat în fața Curții de către domnul Hulík, avocat în barou ceh. Guvernul pârât este reprezentat de agentul său, dl V.A. Schorm. A. Circumstanele cauzei Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. În martie 1992, reclamantul a intentat împotriva angajatorului său și împotriva unei societăți de asigurări două acțiuni referitoare la accidentele sale de muncă, care au fost înregistrate de tribunalul districtual (Okresní soud) din Český Krumlov sub același dosar. Ca urmare a numeroaselor peripeții judiciare, inclusiv examinarea cauzei de către instanțele supreme ale țării, tribunalul de district și Tribunalul Regional (Krajský Soud) din České Budějovice au pronunțat hotărâri prin care au făcut parte parțial din partea reclamantului. Întregul litigiu s-a încheiat la 29 septembrie 2003. Dreptul și practica internă relevante sunt descrise în hotărârea pronunțată în cauza Vokurka c. Republica Cehă 4052/02, § 11-24, 16 octombrie 2007). GRIEFS 1. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul denunță durata procedurii urmate în speță. 2. Pe teren la art. 13 din Convenție, se plânge de lipsa unei căi de atac interne efective. (1) Reclamantul denunță mai întâi durata procedurii, invocând în această privință art. 6 alin. (1) din Convenție, care prevede după cum urmează orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Guvernul exclude neobosirea căilor de atac interne, susținând că reclamantul ar fi trebuit să se prevaleze de posibilitatea oferită de legea nr. 82/1998 în versiunea modificată de Legea nr. 160/2006 pentru a solicita autorităților naționale o satisfacție rezonabilă pentru prejudiciul cauzat de durata procedurii. În plus, Comisia a considerat că măsura în cauză constituie ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE. 82/1998 a fost efectiv și accesibil pentru a denunța depășirea perioadei de timp rezonabilă în orice procedură judiciară care se încadrează în domeniul de aplicare al art. 1 din Convenție. În speță, a eșuat să se prevaleze de acțiunea de despăgubire prevăzută de legea nr. 82/1998 în versiunea modificată, reclamantul nu a îndeplinit condiția de epuizare a căilor de atac interne. Prin urmare, această parte a cererii trebuie respinsă pentru a nu epuiza căile de atac interne, în temeiul articolului 35 1 și al articolului 4 din convenție. (2) La momentul respectiv, se plânge că legislația națională nu îi oferea nicio acțiune în vederea remedierii duratei procedurii în litigiu. Acesta invocă art. 13 din Convenție, care prevede astfel durata procedurii în litigiu. Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate, are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale. Curtea amintește că, în cauza Vokurka c. Republica Cehă (decizie menționată mai sus), că acțiunea de despăgubire prevăzută de Legea 82/1998 în versiunea modificată ar putea remedia nerespectarea obligației de a respecta o obligație de a acorda o perioadă rezonabilă de timp, astfel cum este definită la art. 1 din convenție; prin urmare, în ordinea juridică cehă există o cale de atac efectivă, de care reclamantul a decis să nu se prevaleze. Prin urmare, rezultă că acest spătar este vădit nefondat, în sensul articolului 35 alineatul (3) și trebuie respins în temeiul articolului 35 alineatul (4) din Convenție. (3) Prin urmare, este necesar să se înceteze aplicarea articolului Õ 3 din Convenție și să se declare restul cererii inadmisibile. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară restul cererii inadmisibile. Claudia Westerdiek Peer Lorenzen Module Președinte

CINQUIÈME SECTION

DÉCISION FINALE

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n

o

21628/03

présentée par Jiří VEBR

contre la République tchèque

La Cour européenne des droits de l’homme (cinquième section), siégeant le 11 mars 2008 en une chambre composée de

:

Peer Lorenzen,

président,

Snejana Botoucharova,

Karel Jungwiert,

Volodymyr Butkevych,

Rait Maruste,

Mark Villiger,

Mirjana Lazarova Trajkovska,

juges,

et

de

Claudia Westerdiek,

greffière de section,

Vu la requête susmentionnée introduite le 7 juillet 2003,

Vu la décision de la Cour de se prévaloir de l’article 29 § 3 de la Convention et d’examiner conjointement la recevabilité et le fond de l’affaire,

Vu la décision partielle du 28 mars 2006,

Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

Le requérant, M. Jiří Vebr, est un ressortissant tchèque, né en 1939 et résidant à Český Krumlov. Il est représenté devant la Cour par M

e

M. Hulík, avocat au barreau tchèque. Le gouvernement défendeur est représenté par son agent, M. V.A. Schorm.

A. Les circonstances de l’espèce

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.

En mars 1992, le requérant intenta contre son employeur et contre une compagnie d’assurances deux actions relatives à ses accidents de travail, lesquelles furent enregistrées par le tribunal de district

(Okresní soud)

de Český Krumlov sous le même dossier.

A la suite de nombreuses péripéties judiciaires, incluant l’examen de l’affaire par les juridictions suprêmes du pays, le tribunal de district et le tribunal régional

(Krajský soud)

de České Budějovice rendirent des jugements par lesquels ils firent partiellement droit au requérant. La totalité du litige prit fin le 29 septembre 2003.

B.

Le droit et la pratique internes pertinents

Le droit et la pratique internes pertinents sont décrits dans la décision rendue dans l’affaire

Vokurka c. République tchèque

(n

o

40552/02, §§ 11-24, 16 octobre 2007).

GRIEFS

EN DROIT

cet égard l’article 6 § 1 de la Convention, qui dispose comme suit

:

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)

»

Le Gouvernement excipe du non-épuisement des voies de recours internes, alléguant que le requérant aurait dû se prévaloir de la possibilité offerte par loi n

o

82/1998 dans sa version amendée par la loi n

o

160/2006 afin de réclamer auprès des autorités nationales une satisfaction raisonnable pour le préjudice causé par la durée de la procédure.

L’intéressé a informé la Cour qu’il n’entendant pas exercer ce recours car il doutait de la volonté des autorités nationales de lui accorder une indemnisation.

Il convient de noter que dans la décision

Vokurka c.

République tchèque

(précitée), la Cour a considéré que le recours introduit dans l’ordre juridique tchèque par l’amendement n

o

160/2006 à la loi n

o

82/1998 était effectif et accessible pour dénoncer le dépassement du «

délai raisonnable

» dans toute procédure judiciaire tombant dans le champ d’application de l’article

6

§

1 de la Convention.

En l’espèce, ayant manqué de se prévaloir du recours indemnitaire prévu par la loi n

o

82/1998 dans sa version amendée, le requérant n’a pas satisfait à la condition de l’épuisement des voies de recours internes.

Il s’ensuit que cette partie de la requête doit être rejetée pour non-épuisement des voies de recours internes, en application de l’article 35

§§

1 et

4 de la Convention.

:

«

Toute personne dont les droits et libertés reconnus dans la (...) Convention ont été violés, a droit à l’octroi d’un recours effectif devant une instance nationale, alors même que la violation aurait été commise par des personnes agissant dans l’exercice de leurs fonctions officielles.

»

La Cour rappelle avoir considéré, dans l’affaire

Vokurka c. République tchèque

(décision précitée), que le recours indemnitaire prévu par la loi

n

o

82/1998 dans sa version amendée était susceptible de redresser le non-respect de l’exigence de «

délai raisonnable

» au sens de l’article

6

§

1 de la Convention. Il existe donc dans l’ordre juridique tchèque un recours effectif, dont le requérant a décidé de ne pas se prévaloir.

Il s’ensuit que ce grief est manifestement mal fondé, au sens de l’article

35 § 3, et doit être rejeté en application de l’article 35 § 4 de la Convention.

29

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Déclare

le restant de la requête irrecevable.

Claudia Westerdiek

Peer Lorenzen

Greffière

Président