NEUMAN c. REPUBLIQUE TCHEQUE

SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii n 36689/03 prezentate de Vladimír NEUMAN împotriva Republicii Cehe Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care are loc la 6 mai 2008 într-o cameră compusă din Peer Lorenzen, președinte, Karel Jungwiert, Volodymyr Butkevych, Mark Villiger, Isabelle Berro-Lefevre, Mirjana Lazarova Trajkovska, Zdravka Kalaydjieva; judecători, Claudia Westerdiek, graffière de secțiune, având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 13 noiembrie 2003, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alin. (3) din Convenție și de a analiza în comun admisibilitatea și fondul cauzei, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate de reclamant ca răspuns, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAPT recurentul, dl Vladimír Neuman, este un resortisant ceh, născut în 1954 și rezident la Strážnad Nežárkou.

El este reprezentat în fața Curții de către domnul H. Ružarovská, avocat în barou ceh. Guvernul pârât este reprezentat de agentul său, dl V.A. Schorm. A. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 27 martie 1992, reclamantul a intentat o acțiune împotriva unei întreprinderi publice care dorea să facă să se constate că contractul său de muncă ar continua.

Hotărârea Tribunalului de District (Okresní soud) din Jindřichćv Hraded, datată 23 iunie 1992, a fost anulată de Tribunalul Regional (Krajský soud) din České Budějovice la data de 20 ianuarie 2000. La 9 martie 2000, tribunalul de district a decis că contractul de muncă al reclamantului ar fi continuat după data de 1 februarie 1992. La cererea părții adverse, Tribunalul Regional a reformat această hotărâre la 12 septembrie 2000, stabilind că contractul de muncă respectiv era valabil până la data de 29 iunie 1992. Prin Hotărârea din 22 noiembrie 2001, Curtea Supremă a Uniunii Europene (Nejvyší soud) a respins recursul în casarea reclamantului. La 13 mai 2003, Curtea Constituțională (Ústavní soud) a respins, pentru lipsa vădită de temei, acțiunea constituțională în care se plângea de dreptul și practica internă relevantă.

Vokurka c. Republica Cehă 4052/02, §§ 11-24, 16 octombrie 2007). GRIEF Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul se plânge de durata excesivă a procedurii urmate în speță. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Guvernul excită neobosirea căilor de atac interne, considerând că reclamantul ar fi trebuit să se prevaleze de posibilitatea oferită de legea nr. 82/1998 în versiunea modificată de Legea nr. 160/2006, care permite în prezent justițiabililor să solicite o satisfacție rezonabilă în ceea ce privește prejudiciul moral cauzat de durata procedurii.

Reclamantul a informat Curtea cu privire la faptul că nu intenionează să profite de această acțiune, pe motiv că nu mai avea încredere în autoritățile naționale și că amendamentul nr. 160/2006 nu a intrat în vigoare imediat după introducerea prezentei cereri. Trebuie remarcat că în Decizia Vokurka c. Republica Cehă (citată mai întâi), Curtea a considerat că acțiunea introdusă în ordinea juridică cehă prin amendamentul nr. 160/2006 la Legea nr. 82/1998 era efectivă și accesibilă pentru a denunța depășirea termenului rezonabil □ în orice procedură judiciară care intră în domeniul de aplicare al articolului 1 din Convenție.

Curtea a precizat, de asemenea, că a fost necesar să se solicite ca instanțele judecătorești să aibă competența de a exercita o acțiune în despăgubire îndreptată împotriva statului ceh atunci când o cauză apare în ceea ce privește cuantumul despăgubirii acordate de Ministerul Justiției sau atunci când nu se acordă nici o despăgubire de către Ministerul Justiției. În speță, reclamantul a refuzat să se prevaleze de acțiunea de despăgubire prevăzută de Legea nr. 82/1998. În aceste circumstanțe, acesta nu poate trece pentru că a făcut tot ceea ce se putea aștepta în mod rezonabil de la el pentru a epuiza căile de atac interne. 4 din Convenție. 2. În consecință, este necesar să se pună capăt aplicării art. 3 din Convenție și să se declare cererea inadmisibilă.

Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Claudia Westerdiek Peer Lorenzen Modulul Președinte

CINQUIÈME SECTION

DÉCISION

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n o 36689/03 présentée par Vladimír NEUMAN contre la République tchèque La Cour européenne des droits de l’homme (cinquième section), siégeant le 6 mai 2008 en une chambre composée de : Peer Lorenzen, président, Karel Jungwiert, Volodymyr Butkevych, Mark Villiger, Isabelle Berro-Lefèvre, Mirjana Lazarova Trajkovska, Zdravka Kalaydjieva, juges, et de Claudia Westerdiek, greffière de section, Vu la requête susmentionnée introduite le 13 novembre 2003, Vu la décision de la Cour de se prévaloir de l’article 29 § 3 de la Convention et d’examiner conjointement la recevabilité et le fond de l’affaire, Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant, M. Vladimír Neuman, est un ressortissant tchèque, né en 1954 et résidant à Stráž nad Nežárkou.

Il est représenté devant la Cour par M e H. Ružarovská, avocate au barreau tchèque. Le gouvernement défendeur est représenté par son agent, M. V.A. Schorm. A. Les circonstances de l’espèce Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit. Le 27 mars 1992, le requérant intenta une action contre une entreprise publique tendant à faire constater que son contrat de travail perdurait.

Le jugement du tribunal de district (Okresní soud) de Jindřichův Hradec, daté du 23 juin 1992, fut annulé par le tribunal régional (Krajský soud) de České Budějovice en date du 20 janvier 2000. Le 9 mars 2000, le tribunal de district décida que le contrat de travail du requérant perdurait au-delà du 1 er février 1992. À l’appel de la partie adverse, le tribunal régional réforma ce jugement, le 12 septembre 2000, en établissant que ledit contrat de travail était valable jusqu’au 29 juin 1992. Par l’arrêt du 22 novembre 2001, la Cour suprême (Nejvyšší soud) rejeta le pourvoi en cassation du requérant. Le 13 mai 2003, la Cour constitutionnelle (Ústavní soud) rejeta pour défaut manifeste de fondement le recours constitutionnel dans lequel l’intéressé se plaignait de l’iniquité de la procédure.

B. Le droit et la pratique internes pertinents Le droit et la pratique internes pertinents sont décrits dans la décision rendue dans l’affaire Vokurka c. République tchèque (n o 40552/02, §§ 11-24, 16 octobre 2007). GRIEF Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint de la durée excessive de la procédure suivie en l’espèce.

EN DROIT 1. Le requérant dénonce la durée de la procédure litigieuse, invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, libellé ainsi : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...) » Le Gouvernement excipe du non-épuisement des voies de recours internes, relevant que le requérant aurait dû se prévaloir de la possibilité offerte par la loi n o 82/1998 dans sa version amendée par la loi n o 160/2006, qui permet désormais aux justiciables de réclamer une satisfaction raisonnable au titre du préjudice moral causé par la durée de la procédure. Le requérant a informé la Cour qu’il n’entendait pas tirer parti de ce recours, au motif qu’il n’avait plus confiance dans les autorités nationales et que l’amendement n o 160/2006 n’était entré en vigueur qu’après l’introduction de la présente requête.

Il convient de noter que dans la décision Vokurka c. République tchèque (précitée), la Cour a considéré que le recours introduit dans l’ordre juridique tchèque par l’amendement n o 160/2006 à la loi n o 82/1998 était effectif et accessible pour dénoncer le dépassement du « délai raisonnable » dans toute procédure judiciaire tombant dans le champ d’application de l’article 6 § 1 de la Convention. La Cour a également précisé qu’il y avait lieu d’exiger des requérants qu’ils saisissent un tribunal compétent d’une action en dommages-intérêts dirigée contre l’Etat tchèque lorsqu’une contestation surgit quant au montant de l’indemnisation allouée par le ministère de la Justice ou lorsqu’aucune indemnisation n’est accordée par ce dernier.

En l’espèce, le requérant a refusé de se prévaloir du recours indemnitaire prévu par la loi n o 82/1998. Dans ces circonstances, il ne peut pas passer pour avoir fait tout ce qu’on pouvait raisonnablement attendre de lui pour épuiser les voies de recours internes. Il s’ensuit que la requête doit être rejetée pour non-épuisement des voies de recours internes, en application de l’article 35 §§ 1 et 4 de la Convention. 2. En conséquence, il convient de mettre fin à l’application de l’article 29 § 3 de la Convention et de déclarer la requête irrecevable. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Déclare la requête irrecevable. Claudia Westerdiek Peer Lorenzen Greffière Président