FUCHSIK ET AUTRES c. REPUBLIQUE TCHEQUE

SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIA PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 34200/03 prezentate de Ladislav FUCHSÍK și de alții împotriva Republicii Cehe Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care a avut loc la 29 ianuarie 2008 într-o cameră compusă din Peer Lorenzen, președinte, Karel Jungwiert, Volodymyr Butkevych, Margarita Tsatsa-Nikolovska, Javier Borrego Borrego, Renate Jaeger; Mark Villiger, judecători, și de Claudia Westerdiek graffière de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 24 octombrie 2003, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alineatul (3) din convenție și de a examina în comun admisibilitatea și fondul cauzei, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate de reclamanți ca răspuns, După ce a luat această decizie, face următoarea decizie DEFINITIVĂ Cehii, domnii Ladislav Fuchsík, Lubomír Rabinský și Vítězslav Přibyl, sunt resortisanți cehi, născuți în 1957, 1960 și 1957 și locuiesc în Opava. Ei sunt reprezentați în fața Curții de către domnul Pejchal, avocat în barou ceh. Guvernul pârât este reprezentat de agentul său, dl V.A. Schorm. A. Circumstanțele cauzei Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 28 mai 1992, reclamanții au fost acuzați de evaziune fiscală. Hotărârea Tribunalului Regional (Krajský soud) d Prin a doua sa hotărâre din 25 februarie 2002, Tribunalul Regional a pronunțat un refuz în favoarea reclamanților; această hotărâre a fost confirmată în apel la 22 mai 2002. În urma unui recurs în casație formulat de Parchet, aceste hotărâri au fost anulate de Curtea Supremă (Nejvyšší soud) la 22 octombrie 2002. La 8 iulie 2003, Curtea Constituțională (Ústavní soud) a respins, în mod evident, acțiunea constituțională a reclamanților, în care aceștia susțineau încălcarea art. 6 alin. (1) din Convenție și a anulat decizia Curții Supreme. Recunoscând că durata procedurii penale a fost excesivă în speță, instanța constituțională a considerat că această situație nu constituia un motiv pentru anularea deciziei atacate. Prin hotărârea din 5 mai 2004, a trecut în forță de lucru judecat la 8 iulie 2004, instanța regională de executare a reclamanților. Dreptul și practica internă relevante sunt descrise în hotărârea pronunțată în cauza Vokurka c. Republica Cehă 4052/02, §§ 11-24, 16 octombrie 2007). GRIEF Invochează art. 6 alineatul (1) din convenție, reclamanții denunță durata excesivă a procedurii penale. împotriva lor din mai 1992 până în mai 2004. Ei invocă în această privință art. 6 alin. (1) din Convenție, formulat după cum urmează Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptată împotriva ei. În observațiile sale suplimentare, guvernul a informat Curtea că Legea nr. 160/2006 a fost adoptată, care a modificat legea 82/1998 și care permite acum justițiabililor să solicite o satisfacție rezonabilă în ceea ce privește prejudiciul moral cauzat de durata procedurii. El a solicitat Curții să aprecieze dacă mai mult de atât nu ar fi trebuit să declare inadmisibile pentru neobosirea căilor de atac interne toate cererile adresate împotriva Republicii Cehe referitoare la durata excesivă a procedurii. Reclamanții au exercitat această nouă acțiune de despăgubire prin intermediul unei cereri adresate Ministerului Justiției la 17 aprilie 2007, la noiembrie 2007, aceștia au informat Curtea că Ministerul nu și-a încheiat cererea în termenul de șase luni prevăzut de Legea nr. 82/1998 și că au considerat că o sarcină disproporționată de a iniția o procedură judiciară în despăgubire. Ar trebui remarcat faptul că, în decizia Vokurka c. Republica Cehă (citată mai întâi), Curtea a considerat că acțiunea introdusă în ordinea juridică cehă prin amendamentul nr. 160/2006 la Legea nr. 82/1998 era efectivă și accesibilă pentru a denunța depășirea termenului rezonabil de timp în orice procedură judiciară care intră în domeniul de aplicare a articolului 1 din Convenție. Curtea a precizat, de asemenea, că a fost necesar să se solicite ca instanțele judecătorești să aibă competența de a exercita o acțiune în despăgubire îndreptată împotriva statului ceh atunci când o cauză apare în ceea ce privește cuantumul despăgubirii acordate de Ministerul Justiției sau atunci când nu se acordă nici o despăgubire de către Ministerul Justiției. În speță, reclamanții au solicitat Ministerului Justiției să le aloce o satisfacție rezonabilă în temeiul Legii nr. 82/1998, aprilie 2007. Având în vedere că Curtea nu a fost până în prezent informată cu privire la poziția adoptată de minister, aceasta pare prematură și constată că, în cazul în care ministerul nu a decis în termenul de șase luni prevăzut în art. 15 din Legea nr. 82/1998 sau în cazul în care rezultatul acestei cereri trebuie să fie nesatisfăcătoare pentru solicitanți, în sensul art. 15 alin. (2) din Legea nr. 82/1998, ei ar trebui să introducă o acțiune în despăgubire la instanța competentă, în condițiile prevăzute de legea menționată anterior. În consecință, această parte a cererii trebuie respinsă pentru a nu epuiza căile de atac interne, în conformitate cu art. 35 alin. § 3 din Convenție și să declare cererea inadmisibilă. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Claudia Westerdiek Peer Lorenzen Modulul Președinte

CINQUIÈME SECTION

DÉCISION

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n

o

34200/03

présentée par Ladislav FUCHSÍK et autres

contre la République tchèque

La Cour européenne des droits de l’homme (cinquième section), siégeant le 29 janvier 2008 en une chambre composée de

:

Peer Lorenzen,

président,

Karel Jungwiert,

Volodymyr Butkevych,

Margarita Tsatsa-Nikolovska,

Javier Borrego Borrego,

Renate Jaeger,

Mark Villiger,

juges,

et de Claudia Westerdiek

,

greffière de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite le 24 octobre 2003,

Vu la décision de la Cour de se prévaloir de l’article 29 § 3 de la Convention et d’examiner conjointement la recevabilité et le fond de l’affaire,

Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par les requérants,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

Les requérants, MM. Ladislav Fuchsík, Lubomír Rabinský et Vítězslav Přibyl, sont des ressortissants tchèques, nés respectivement en 1957, 1960 et 1957 et résidant à Opava. Ils sont représentés devant la Cour par M

e

A.

Pejchal, avocat au barreau tchèque. Le gouvernement défendeur est représenté par son agent, M. V.A. Schorm.

A. Les circonstances de l’espèce

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.

Le 28 mai 1992, les requérants furent mis en examen pour évasion fiscale.

Le jugement du tribunal régional

(Krajský soud)

d’Ostrava daté du 6

juin

2000, par lequel les intéressés furent acquittés, fut annulé, le

11

avril

2001, par la haute cour

(Vrchní soud)

d’Olomouc.

Par son deuxième jugement du 25 février 2002, le tribunal régional prononça un non-lieu en faveur des requérants

; ce jugement fut confirmé en appel le 22 mai 2002. A la suite d’un pourvoi en cassation formé par le parquet, ces décisions furent annulées par la Cour suprême

(Nejvyšší soud)

, le 22 octobre 2002.

Le 8 juillet 2003, la Cour constitutionnelle

(Ústavní soud)

rejeta comme manifestement mal fondé le recours constitutionnel des requérants, dans lequel ceux-ci alléguaient la violation de l’article 6 § 1 de la Convention et demandaient l’annulation de la décision de la Cour suprême. Admettant que la durée de la procédure pénale était excessive en l’espèce, la juridiction constitutionnelle considéra que cette situation ne constituait pas un motif pour annuler la décision attaquée.

Par le jugement du 5 mai 2004, passé en force de chose jugée le 8

juillet

2004, le tribunal régional prononça l’acquittement des requérants.

B.

Le droit et la pratique internes pertinents

Le droit et la pratique internes pertinents sont décrits dans la décision rendue dans l’affaire

Vokurka c. République tchèque

(n

o

40552/02, §§ 11-24, 16 octobre 2007).

GRIEF

Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, les requérants dénoncent la durée excessive de la procédure pénale.

EN DROIT

leur encontre depuis mai 1992 jusqu’en mai 2004. Ils invoquent à cet égard l’article 6 § 1 de la Convention, libellé comme suit

:

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle.

»

Dans ses observations complémentaires, le Gouvernement a informé la Cour que la loi n

o

160/2006 avait été adoptée, portant amendement à la loi

n

o

82/1998 et permettant désormais aux justiciables de réclamer une satisfaction raisonnable au titre du préjudice moral causé par la durée de la procédure. Il a demandé à la Cour d’apprécier s’il n’y avait pas lieu de déclarer irrecevables pour non-épuisement des voies de recours internes toutes les requêtes dirigées contre la République tchèque relatives à la durée excessive de la procédure.

Les requérants ont exercé ce nouveau recours indemnitaire en adressant une demande au ministère de la Justice en date du 17 avril 2007. Le

7

novembre 2007, ils ont informé la Cour que le ministère n’avait pas tranché leur demande dans le délai de six mois prévu par la loi n

o

82/1998 et qu’ils considéraient comme une charge disproportionnée d’intenter une procédure judiciaire en dommages-intérêts.

Il convient de noter que dans la décision

Vokurka c. République tchèque

(précitée), la Cour a considéré que le recours introduit dans l’ordre juridique tchèque par l’amendement n

o

160/2006 à la loi n

o

82/1998 était effectif et accessible pour dénoncer le dépassement du «

délai raisonnable

» dans toute procédure judiciaire tombant dans le champ d’application de l’article

6

§

1 de la Convention. La Cour a également précisé qu’il y avait lieu d’exiger des requérants qu’ils saisissent un tribunal compétent d’une action en dommages-intérêts dirigée contre l’Etat tchèque lorsqu’une contestation surgit quant au montant de l’indemnisation allouée par le ministère de la Justice ou lorsqu’aucune indemnisation n’est accordée par ce dernier.

En l’espèce, les requérants ont demandé au ministère de la Justice de leur allouer une satisfaction raisonnable en vertu de la loi n

o

82/1998, le

17

avril

o

82/1998, ou si l’issue de ladite demande devait s’avérer insatisfaisante pour les requérants, au sens de l’article 15 § 2 de la loi n

o

82/1998, ils devraient introduire une action en dommages-intérêts auprès du tribunal compétent, dans les conditions prévues par ladite loi.

Il s’ensuit que cette partie de la requête doit être rejetée pour non-épuisement des voies de recours internes, en application de l’article 35

§§

1 et

4 de la Convention.

29

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Déclare

la requête irrecevable.

Claudia Westerdiek

Peer Lorenzen

Greffière

Président