A DOUA DECIZIE PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 21628/03 prezentate de Jiří VEBR împotriva Republicii Cehe Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 28 martie 2006 într-o cameră compusă din domnii J.-P. Costa președintele A.B. Baka Türmen Jungwiert Ugrekhelidze Jočienė, Popović, judecători și domnul Dolle, graffière de secțiune A.B. Baka Türmen Jungwiert Ugrekhelidze Jočienė Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 7 iulie 2003, După ce a deliberat, face următoarea decizie DEFINITIVĂ Reclamantul, Jiří Vebr, este un resortisant ceh, născut în 1939 și rezident la Český Krumlov. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează.
La 10 martie 1992, reclamantul a intentat împotriva angajatorului său (pârâtul nr 1) o acțiune în despăgubire pentru daunele cauzate de accidentele de muncă care au avut loc în 1984, 1986, 1987, 1988 și 1990. La 30 martie 1992, l La 18 noiembrie 1992, Tribunalul a numit un expert judiciar în medicina muncii pentru a elabora o expertiză cu privire la prejudiciul respectiv. La 7 februarie 1995, Tribunalul a numit un nou expert în înlocuirea primului expert decedat. Prin hotărârea sa provizorie din 7 noiembrie 1996, Tribunalul a constatat că fondul revendicării reclamantului era justificat.
La cererea părților pârâte și la invocarea prescripției de către pârâtul nr. 2, Tribunalul Regional (Krajský soud) al České Budějovice a anulat hotărârea menționată și a revocat cauza în primă instanță, la 13 martie 1997. Prin hotărârea din 18 noiembrie 1997, completată la 18 iunie 1998, tribunalul a făcut parțial dreptul la la … Prin hotărârea din 17 septembrie 1998, tribunalul regional a respins această recuzare, a admis retragerea de către reclamant a acțiunii sale împotriva pârâtului nr. 2, a anulat hotărârea atacată în partea referitoare la pârâtul nr 1 (cu excepția părții în care reclamantul obținuse câștig de cauză) și a retrimis cauza în primă instanță, refuzând în același timp să acorde pârâtului nr. 2 dreptul la cheltuielile de procedură.
Între timp, reclamantul a formulat un recurs în casație și a introdus, de asemenea, o acțiune constituțională care a suscitat încălcarea dreptului său la un proces echitabil. La 3 octombrie 2000, Curtea Supremă (Nejvyší soud) a anulat hotărârea atacată în ceea ce privește problema cheltuielilor de procedură și a trimis cauza în fața instanței regionale, declarând în același timp inadmisibilitatea recursului în casare pentru restul. La 9 ianuarie 2001, Curtea Constituțională ( Prin hotărârea din 25 ianuarie 2001, tribunalul regional a anulat hotărârea din 18 noiembrie 1997, inclusiv versiunea sa din 18 iunie 1998, privind acțiunea reclamantului împotriva pârâtului nr. 2 și a cheltuielilor de procedură și a pronunțat cauza în primă instanță.
1 și nr. 2 și a refuzat tuturor părților dreptul la cheltuielile de procedură. Reclamantul și pârâtul nr. 1 au răspuns la apel. Prin hotărârea din 11 aprilie 2002, tribunalul regional a confirmat hotărârea menționată cu privire la partea referitoare la pârâtul nr. 2, dar lannula și a rejucat cauza în primă instanță în raport cu pârâtul nr. (1) Reclamantul a introdus o acțiune constituțională privind anularea acestei hotărâri pentru încălcarea dreptului la un proces echitabil și la securitatea materială adecvată, precum și pentru discriminarea persoanei sale. La 16 ianuarie 2003, Curtea Constituțională a respins acțiunea susținută ca fiind vădit nefondată și a reieșit că reclamantul ar reiniția aceleași obiecții, la care instanțele inferioare au răspuns deja în mod corespunzător și că nu a identificat niciun indice de încălcare a dreptului comunitar.
Prin hotărârea din 18 martie 2003, tribunalul i-a acordat parțial dreptul reclamantului în raport cu pârâtul nr. 1, care avea obligația de a plăti cheltuielile de procedură și a refuzat pârâtului nr. 2 dreptul la cheltuielile de procedură în raport cu persoana în cauză. Prin hotărârea din 29 mai 2003, astfel cum a fost rectificată la 29 septembrie 2003, Tribunalul Regional a confirmat hotărârea menționată, mărind în același timp valoarea cheltuielilor de procedură ale pârâtului nr. 1 față de reclamant. (1) Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul se plânge de încălcarea dreptului său la un proces echitabil, în special de lipsa de echitate, de imparțialitate și de independență a instanțelor interne, care ar fi favorizat părțile pârâte.
(2) Pe teritoriul articolului 13 din Convenție, reclamantul se plânge de absența unei căi de atac efective în dreptul intern. 3. S (4) De asemenea, acesta acuză instanțele interne de faptul că și-au depășit competențele în speță și că au încălcat art. 17 din Convenție. 5. În cele din urmă, el susține că aceste jurisdicții au împiedicat exercitarea drepturilor sale, ceea ce constituie o necunoaștere a art. 18 din Convenție. (1) În ceea ce privește motivul întemeiat pe art. 6 alin. (1) din Convenție, Curtea consideră că trebuie să se facă distincție între două situații 1.1. În raport cu declarația privind lipsa de echitate, imparțialitate și de independență a instanțelor naționale, Curtea constată că instanțele interne, inclusiv Curtea Constituțională cehă, au răspuns obiecțiilor reclamantului prin decizii suficient de motivate și că nimic din dosar nu permite să se constate că procedura nu a avut un caracter echitabil, imparțial și independent.
În consecință, acest aspect trebuie respins pentru lipsa vădită a temeiului, în conformitate cu art. 35 alin. (3) și (4) din Convenție. 1.2.În ceea ce privește cauza duratei excesive a procedurii, Curtea constată că aceasta a început la 10 martie 1992 și a încetat la 29 septembrie 2003, ceea ce constituie, începând cu 18 martie 1992 (data intrării în vigoare a Convenției în Republica Cehă), o durată globală de aproximativ unsprezece ani și șase luni. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu consideră că este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui litigiu și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul său de procedură.
2. În ceea ce privește t ă ț ii trase din art. 13 din Convenție, Curtea consideră că trebuie, de asemenea, să se facă distincție între două situații. 2.1. Având în vedere jurisprudența Hartman c. Republica Cehă 53341/99, CEDO 2003 VIII, nu se poate considera că lipsa unei căi de atac care ar putea remedia durata procedurii urmate în speță nu poate fi considerată ca fiind neprotejabilă. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui litigiu și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul său de procedură. 2.2. Având în vedere concluziile la care Curtea a ajuns mai sus în ceea ce privește obiecțiile rămase, declarația din art. 13 din Convenția sa este neprotejabilă.
În consecință, aceasta trebuie respinsă pentru lipsa vădită de temei, în conformitate cu art. 35 alin. (3) și (4) din Convenție. 3.În ceea ce privește … Prin urmare, acest aspect trebuie să fie respins în general pentru lipsa evidentă a temeiului, în conformitate cu art. 35 alineatul (3) și art. 4 din convenție. (4) În ceea ce privește litigiul întemeiat pe art. 17 din Convenție, Curtea consideră că nu există nici un element în dosar care să permită constatarea că instanțele interne au abuzat de competențele lor. În orice caz, reclamantul a omis să sesizeze Curtea Constituțională cehă cu privire la o acțiune în vederea redresării situației sale. În consecință, acest aspect trebuie respins pentru lipsa vădită a temeiului, în conformitate cu art. 35 alin. (3) și (4) din Convenție.
(5) În cele din urmă, în ceea ce privește spătarul întemeiat pe art. 18 din Convenție, Curtea arată că nu există motive speciale care să justifice o posibilă încălcare a acestei dispoziții și nu a sesizat Curtea Constituțională cehă în această privință. Prin urmare, afirmațiile referitoare la încălcarea dispoziției invocate nu sunt susținute. Prin urmare, această cauză trebuie, de asemenea, respinsă pentru neatenție vădită de temei, în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână examinarea obiecțiunilor reclamantului întemeiat pe durata procedurii urmate în speță și, în această privință, de lipsa unei căi de atac efective care ar putea să corecteze această cauză Declare cererea inadmisibilă pentru surplus.
Dolle J.-P. C OSTA Modulul Președinte
de la requête n o 21628/03 présentée par Jiří VEBR contre la République tchèque La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 28 mars 2006 en une chambre composée de : MM. J.-P. Costa , président , A.B. Baka , R. Türmen , K. Jungwiert , M. Ugrekhelidze , M me D. Jočienė, M. D. Popović, juges , et de M me S. Dollé, greffière de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 7 juillet 2003, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant, Jiří Vebr, est un ressortissant tchèque, né en 1939 et résidant à Český Krumlov. Les circonstances de l’espèce Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
Le 10 mars 1992, le requérant intenta contre son employeur (défendeur n o 1) une action en réparation du dommage résultant des accidents du travail survenus en 1984, 1986, 1987, 1988 et 1990. Le 30 mars 1992, l’intéressé attaqua également la caisse nationale d’épargne (défendeur n o 2) en paiement de l’assurance contre les accidents. Le tribunal de district (Okresní soud) de Český Krumlov enregistra les deux actions sous le même dossier. Le 18 novembre 1992, le tribunal nomma un expert judiciaire en matière de médecine du travail pour élaborer une expertise sur ledit dommage. Le 7 février 1995, le tribunal nomma un nouvel expert en remplacement du premier expert décédé. Par son jugement provisoire du 7 novembre 1996, le tribunal constata que le fond de la prétention du requérant était justifié.
À l’appel des parties défenderesses et à l’invocation de la prescription par le défendeur n o 2, le tribunal régional (Krajský soud) de České Budějovice annula ledit jugement et renvoya l’affaire en première instance, le 13 mars 1997. Par le jugement du 18 novembre 1997, complété le 18 juin 1998, le tribunal fit partiellement droit à l’intéressé contre le défendeur n o 1, le débouta par rapport au défendeur n o 2 et refusa à ces défendeurs le droit aux frais de procédure. Le requérant interjeta appel et demanda en même temps la récusation du juge-président pour suspicion de partialité.
Par l’arrêt du 17 septembre 1998, le tribunal régional rejeta ladite récusation, admit le retrait par l’intéressé de son action contre le défendeur n o 2, annula le jugement attaqué dans la partie relative au défendeur n o 1 (exceptée la partie où le requérant avait obtenu gain de cause) et renvoya l’affaire en première instance, tout en refusant d’accorder au défendeur n o 2 le droit aux frais de procédure. Entre-temps, le requérant forma un pourvoi en cassation et introduisit également un recours constitutionnel alléguant la violation de son droit à un procès équitable. Le 3 octobre 2000, la Cour suprême (Nejvyšší soud) annula l’arrêt attaqué par rapport à la question des frais de procédure et renvoya l’affaire devant le tribunal régional, tout en déclarant l’inadmissibilité du pourvoi en cassation pour le reste.
Le 9 janvier 2001, la Cour constitutionnelle (Ứstavní soud) repoussa le recours de l’intéressé comme manifestement mal fondé. Par l’arrêt du 25 janvier 2001, le tribunal régional annula le jugement du 18 novembre 1997, y compris sa version du 18 juin 1998, concernant l’action du requérant contre le défendeur n o 2 et les frais de procédure, et renvoya l’affaire en première instance. Par le jugement du 17 mai 2001, complété le 10 décembre 2001, le tribunal fit partiellement droit au requérant par rapport aux défendeurs n o 1 et n o 2 et refusa à toutes les parties le droit aux frais de procédure. Le requérant ainsi que le défendeur n o 1 interjetèrent appel. Par l’arrêt du 11 avril 2002, le tribunal régional confirma ledit jugement quant à la partie relative au défendeur n o 2, mais l’annula et renvoya l’affaire en première instance par rapport au défendeur n o
1.Le requérant introduisit un recours constitutionnel visant l’annulation de cet arrêt pour violation du droit au procès équitable et à la sécurité matérielle appropriée ainsi que pour discrimination de sa personne. Le 16 janvier 2003, la Cour constitutionnelle repoussa le recours susdit comme manifestement mal fondé. Elle releva que le requérant réitérait les mêmes objections, auxquelles les tribunaux inférieurs avaient déjà répondu de manière circonstanciée, et qu’elle n’avait décelé aucun indice de violations alléguées en l’espèce. Par le jugement du 18 mars 2003, le tribunal fit partiellement droit au requérant par rapport au défendeur n o 1, lequel était tenu de lui verser les frais de procédure, et refusa au défendeur n o 2 le droit aux frais de procédure envers l’intéressé. Celui-ci interjeta appel. Par l’arrêt du 29 mai 2003, rectifié le 29 septembre 2003, le tribunal régional confirma ledit jugement, tout en augmentant le montant des frais de procédure du défendeur n o 1 envers le requérant. GRIEFS 1. Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint de la violation de son droit à un procès équitable, particulièrement du manque d’équité, d’impartialité et d’indépendance des juridictions internes, lesquelles auraient favorisé les parties défenderesses. L’intéressé dénonce également la durée excessive de la procédure ci-dessus exposée.
2.Sur le terrain de l’article 13 de la Convention, le requérant se plaint de l’absence de recours effectif en droit interne.
3.S’estimant victime de discrimination dans la jouissance de ses droits et libertés, l’intéressé allègue la violation de l’article 14 de la Convention.
4.Il accuse aussi les juridictions internes d’avoir outrepassé leurs pouvoirs en l’espèce et invoque l’article 17 de la Convention.
5.Enfin, il affirme que lesdites juridictions l’ont empêché d’exercer ses droits, ce qui constitue une méconnaissance de l’article 18 de la Convention. EN DROIT 1. Concernant le grief tiré de l’article 6 § 1 de la Convention, la Cour estime qu’il faut distinguer deux situations : 1.1. Par rapport à l’allégation du manque d’équité, d’impartialité et d’indépendance des tribunaux nationaux, la Cour observe que les juridictions internes, y compris la Cour constitutionnelle tchèque, ont répondu aux objections du requérant par des décisions suffisamment motivées et que rien dans le dossier ne permet de constater que la procédure n’a pas revêtu un caractère équitable, impartial et indépendant. Il s’ensuit que ce grief doit être rejeté pour défaut manifeste de fondement, en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention. 1.2. Par rapport au grief de la durée excessive de la procédure, la Cour observe que celle-ci a débuté le 10 mars 1992 et a pris fin le 29 septembre 2003, ce qui constitue, à compter du 18 mars 1992 (date d’entrée en vigueur de la Convention en République tchèque), une durée globale d’environ onze ans et six mois. En l’état actuel du dossier, la Cour ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur conformément à l’article 54 § 2 b) de son règlement. 2. Pour ce qui est du grief tiré de l’article 13 de la Convention, la Cour considère qu’il y a également lieu de distinguer deux situations : 2.1. Vu la jurisprudence Hartman c. République tchèque , n o 53341/99, CEDH 2003 ‑ VIII, le grief concernant l’absence de recours susceptible de remédier à la durée de la procédure suivie en l’espèce ne saurait être qualifié de non défendable. En l’état actuel du dossier, la Cour ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur conformément à l’article 54 § 2 b) de son règlement. 2.2. Vu les conclusions auxquelles la Cour est arrivée ci-dessus par rapport aux griefs restants, l’allégation de l’article 13 de la Convention s’avère non défendable. Il s’ensuit que ce grief doit dès lors être rejeté pour défaut manifeste de fondement, en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention. 3. S’agissant du grief tiré de l’article 14 de la Convention, la Cour observe, d’une part, que ce grief a déjà fait l’objet d’un examen circonstancié devant la Cour constitutionnelle tchèque, laquelle n’avait décelé aucune violation, et d’autre part, qu’il se fonde sur les mêmes faits que ceux tirés de l’article 6 § 1 de la Convention. Il s’ensuit que ce grief doit être rejeté globalement pour défaut manifeste de fondement, en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention. 4. Quant au grief tiré de l’article 17 de la Convention, la Cour considère qu’aucun élément dans le dossier ne permet de constater que les juridictions internes aient abusé de leurs pouvoirs. En tout état de cause, le requérant a omis de saisir la Cour constitutionnelle tchèque d’un recours visant le redressement de sa situation. Il s’ensuit que ce grief doit être rejeté pour défaut manifeste de fondement, en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention. 5. Enfin, en ce qui concerne le grief tiré de l’article 18 de la Convention, la Cour relève que l’intéressé n’expose aucune raison particulière justifiant d’une violation éventuelle de cette disposition et n’a pas saisi la Cour constitutionnelle tchèque à cet égard. Les allégations relatives à la violation de la disposition invoquée ne sont donc pas étayées. Il s’ensuit que ce grief doit également être rejeté pour défaut manifeste de fondement, en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Ajourne l’examen des griefs du requérant tirés de la durée de la procédure suivie en l’espèce et, à cet égard, de l’absence de recours effectif susceptible de redresser ce grief ; Déclare la requête irrecevable pour le surplus. S. Dollé J.-P. C OSTA Greffière Président