JEFTIC v. CROATIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Inadmissible
JEFTIC v. CROATIA (CtEDO, 2002)
Reclamantul, dl Milan Jeftić, este un cetățean al Bosniei și Herțegovina, născut în 1947 și locuiește în Derventa, Bosnia și Herțegovina. Guvernul contestat este reprezentat de agentul lor, dna Lidija Lukina-Krajković. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul a fost un angajat al companiei croate “Graditelj”, în Grubišno Polje, Croația. La 25 mai 1989 a avut un accident la locul de muncă și a suferit leziuni. De atunci el a fost în mare parte pe foaia de boală. La 28 august 1991, reclamantul a obținut un certificat de la Fondul de Asigurare Sănătății Kutina (Republički fond zdravstvene zaštite Kutina) că Fondul Croat de Asigurare Sănătății a acoperit alocația de boală, indiferent de locul de viață al reclamanților. Reclamantul a părăsit Croația un timp în toamna anului 1991 și a plecat să trăiască în Bosnia și Herțegovina. La 13 ianuarie 1992, compania i-a trimis o scrisoare care i-a informat că i-au încheiat contractul de muncă la 30 septembrie 1991, deoarece Fondul croat de asigurări de sănătate a refuzat să-și plătească alocația de boală. La 22 ianuarie 1992, reclamantul a solicitat o indemnitate de invaliditate începând cu 1 octombrie 1990 înaintea Fondului croat de asigurare a sănătății, Biroul Grubišno Polje (Republički fond zdravstvenog osiguranja i zdravstva Hrvatske - Ispostava Grubišno Polje). El s-a bazat pe certificatul Fondului de asigurare a sănătății Kutina. Această cerere a fost respinsă la 10 martie 1992 de Fondul Croat de Asigurare Sănătății din Grubišno Polje. S-a constatat că reclamantul a primit o alocație de licență bolnavă pentru perioada din 29 mai 1991 până la 30 septembrie 1991. Ultima dată când a participat la un examen înaintea unei comisii de experți medicali responsabile de gratare a licenței bolnave a fost la 10 septembrie 1991. După aceea a plecat pentru Bosnia și Herțegovina. Fondul nu a acceptat certificate medicale din Bosnia și Herțegovina deoarece, conform legilor croate, reclamantul a trebuit să se prezinte în persoană înaintea unei comisii de experți medicali din Croația, pentru a-și prelungi furnizorul de boală. La 16 martie 1992, reclamantul a apelat împotriva acestei decizii către Comisia de apel a Fondului croat de asigurări de sănătate (Direkcija republičkog fonda zdravstvenog osiguranja i zdravstva Hrvatske). Potrivit reclamantului, la 18 noiembrie 1997 și, respectiv, 19 februarie 1999, el a depus cereri la Comisia de apel pentru accelerarea procedurii. Întrucât Comisia de mai sus nu a hotărât asupra recursului reclamantului, la 3 iunie 1999, el a instituit o procedură administrativă în Curtea Administrativă (Upravni Sud Rebublike Hrvatske) cere să hotărească această chestiune. La 9 decembrie 1999, el a depus o cerere de accelerare a procedurii, dar nu a primit niciun răspuns. Se pare că procedura este încă în așteptare în fața instanței respective. Potrivit Guvernului la 17 iunie 1992, Comisia de Apel al Fondului Croat de Asigurare Sănătății a respins apelul reclamantului din 16 martie 1992. Deoarece serviciile poștale cu Bosnia și Herțegovina în acel moment au fost întrerupte, decizia a fost plasată pe lista publică a Fondului. În ceea ce privește cererea reclamantului în fața Curții administrative, Guvernul susține că, la 21 noiembrie 2001, instanța a invitat reclamantul să-l informeze dacă dorește să își extindă cererea împotriva hotărârii din a doua instanță. Secțiunea 26 alineatul (1) din Legea privind litigiile administrative (Zakon o upravnim sporovima) permite reclamantului să depună o cerere în Tribunalul Administrativ în cazul în care un organism de apel nu emite o decizie asupra recursului său în termen de 60 de zile urmate de o perioadă suplimentară de șapte zile la cererea repetată a reclamantului. Secțiunea 42 din aceeași lege prevede că, fie Curtea Administrativă trebuie să instruiască organismele mai mici cu privire la modul de soluționare sau să rezolve cazul în sine. Secțiunea 26 din Legea Constituțională privind modificările Actului Constituțional privind Curtea Constituțională (întrase în vigoare la 15 martie 2002, publicată în Gazetteul Oficial nr. 29 din 22 martie 2002 - denumit în continuare „Actul din 15 martie 2002” - Ustavni zakon o izmjenama i dopunama Ustavnog zakona o Ustavnom sudu Republike Hrvatske) a introdus o nouă secțiune 59 lit. (a), care a devenit ulterior secțiunea 63 din Legea Constituțională privind Curtea Constituțională din 2002. Părțile relevante din această secțiune se citesc după cum urmează: (1) Curtea Constituțională examinează o plângere constituțională chiar înainte de a fi epuizate toate măsurile legale în cazurile în care o instanță competentă nu a hotărât într-un timp rezonabil o cerere cu privire la drepturile și obligațiile reclamantului sau o acuzație penală împotriva acestuia ... (2) În cazul în care plângerea constituțională ... În temeiul alin. (1) din prezenta secțiune este acceptat, Curtea Constituțională stabilește un termen în care o instanță competentă hotărăște cazul în fond... (3) Într-o decizie în temeiul alin. (2) din prezentul articol, Curtea Constituțională stabilește compensarea corespunzătoare pentru reclamant în ceea ce privește încălcarea constatată cu privire la drepturile sale constituționale... Compensarea se plătește din bugetul de stat într-un termen de trei luni de la data în care partea a depus o cerere de plată.