KARCI et AUTRES contre la TURQUIE

SECȚIUNEA A TREIA DECIZIA FINALĂ Cerere nr. 44881/98 prezentată de Hamza KARCI și de alții împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 7 noiembrie 2002 într-o cameră compusă din domnii Ress președinte Caflisch Kūris Türmen Hedigan mes Tsatsasa-Nikolovska H.S.

Greve, judecătorii domnului Villiger grefier adjunct de secțiune Având în vedere cererea formulată anterior în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 24 iulie 1998, având în vedere art. 5 alineatul (2) din Protocolul nr 11 la convenție, care a transferat Curții competența de a examina cererea, având în vedere decizia parțială a Curții din 14 decembrie 1999, Având în vedere declarațiile formale de acceptare a unui regulament de procedură pe propria răspundere prezentate de reclamanți și, respectiv, de guvern în aprilie și 13 august 2002, după ce au deliberat în acest sens, face următoarea decizie ÎN FAVOARE Reclamanții sunt resortisanți turci și își au reședința în respectivel, Tarsus și, respectiv, Skenderun.

Ei sunt reprezentați în fața Curții de către domnul T. Ak Aktay, avocați în Ankara și, respectiv, Tarsus. Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. În 1993, Hotărârea Drumurilor Naționale (Karayollar (a) expropria bunuri imobile care aparțin reclamanților din Tarsus și din Tarsuskenderun pentru construcția autostrăzii de la esukurova. La data transferului de proprietate s-au plătit despăgubiri de expropriere stabilite de Direcție. În dezacord cu suma plătită de Direcție, reclamanții au introdus la tribunalul de mare instanță competent, pentru fiecare proprietate imobiliară, o acțiune în creștere a dreptului de proprietate. Instanța a dat câștig de cauză reclamanților și a condamnat Hotărârea să le plătească despăgubiri suplimentare de expropriere, însoțite de dobânzi simple la o rată de 30 % laan de la data transferului de proprietate.

Aceste hotărâri au fost confirmate de Curtea de Casație și au devenit definitive. Ulterior, la cererea reclamanților, biroul de executare competent a trimis la Hotărârea ordinelor de executare fără efect. În februarie 1998, Hotărârea le-a vărsat reclamanților suplimentele de la litieră în cauză. Detaliile figurează în tabelul următor, după cum urmează: DATA PLĂȚII DIN PARTEA LIMITEI DE LA CURȚA DE CASTAȚIE DATE DE LA HAMZA KARCI 30.06.1993 37 2312 752 15.10.1992 31.01.1994 6.02.1998 Mehmet TOPçU 18.02.1994 182 109 795 1.09.1993 24.11.1994 20.02.1998 Mehmet KÜRKçÜ 22.12.1994 425 600 000 30.05.1994 29.05.1995 3.02.1998 SAD Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, reclamanții se plâng de o încălcare a dreptului lor de a-și respecta bunurile din cauza întârzierii de a-și plăti taxa suplimentară de expropriere, însoțită de dobânzi insuficiente în raport cu rata inflației foarte ridicată din Turcia.

La 13 august 2002, Curtea a primit următoarea declarație din partea guvernului. Declar că, în vederea unei soluționări pe cale amiabilă a cauzei având ca origine cererea nr. 48481/98 formulată de moștenitorii dlui Hamza Karc Perihan Ayd.n și Zeliha Ișik, dnii Mehmet Topçuat, Mehmet Kürkçü, Sad Mehmet Kürkçü 8 000 EUR (opt mii EUR) Sad a Kürkçü 3 000 EUR (trei mii EUR) Această sumă care acoperă prejudiciul material și moral, precum și cheltuielile și cheltuielile de judecată nu vor fi supuse nici unui impozit sau oricărei alte cheltuieli fiscale la momentul respectiv relevante și va fi plătită în euro într-un cont bancar indicat de reclamanți.

Plata sa va avea loc în termen de trei luni de la data notificării [deciziei] Curții (...) La 9 aprilie 2002, Curtea primise următoarea declarație, semnată de unul dintre reprezentanții reclamanților, observ că … Saniye Karc Electrolux, dnii Halim Karcć și Tahsin Karc Mehmet Topçué, 5 000 EUR (cinci mii EUR) Mehmet Kürkçü 8 000 EUR (opt mii EUR) Sad În plus, el acceptă această propunere și renunță la orice altă pretenție împotriva Turciei cu privire la faptele care au stat la baza acestei cereri. (...) Această declarație se înscrie în cadrul regulamentului amiabil la care am ajuns eu și guvernul. (...) Curtea ia act de regulamentul amiabil la care au ajuns părțile. Ea consideră că acesta se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum sunt recunoscute de convenție sau de protocoalele sale [art. 37 alineatul (1) in fine al convenției].

Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să divulge cauza hotărârilor nr. 42763/98, 42836/98, 42838/98, 4283/98, 4284/98, 42846/98, 42847/98, 4284990, 42851/98, 42852/98, 42873/98, 42874/98, 4288/98, 4289/98, 42891/98, 42893/98, 43117/98 și 431381/98 decid să elimine restul cererii de rol. Mark Villiger Georg Ress Gregor Adjunct Președinte

TROISIÈME SECTION

DÉCISION FINALE

Requête n o 42841/98 présentée par Hamza KARCI et autres contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 7 novembre 2002 en une chambre composée de MM. G. Ress , président , L. Caflisch , P. Kūris , R. Türmen , J. Hedigan , M mes M. Tsatsa-Nikolovska , H.S.

Greve, juges , et de M. M. Villiger , greffier adjoint de section , Vu la requête susmentionnée introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 24 juillet 1998, Vu l’article 5 § 2 du Protocole n o 11 à la Convention, qui a transféré à la Cour la compétence pour examiner la requête, Vu la décision partielle de la Cour du 14 décembre 1999, Vu les déclarations formelles d’acceptation d’un règlement amiable de l’affaire respectivement présentées par les requérants et le Gouvernement les 9 avril et 13 août 2002, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Les requérants sont des ressortissants turcs et résident à İçel, Tarsus et İskenderun. Ils sont représentés devant la Cour par M es T. Akıllıoğlu et A. Aktay, avocats à Ankara et à Tarsus respectivement.

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit. En 1993, la Direction des routes nationales ( Karayolları Genel Müdürlüğü , « la Direction ») expropria des biens immobiliers appartenant aux requérants sis à Tarsus et İskenderun pour la construction de l’autoroute de Çukurova. Des indemnités d’expropriation fixées par la Direction furent versées aux requérants à la date du transfert de propriété. En désaccord sur le montant payé par la Direction, les requérants introduisirent auprès du tribunal de grande instance compétent, pour chaque bien immobilier, une action en augmentation de l’indemnité d’expropriation. Le tribunal donna gain de cause aux requérants et condamna la Direction à leur verser des indemnités complémentaires d’expropriation, assorties d’intérêts moratoires simples au taux de 30 % l’an à compter de la date du transfert de propriété.

Ces jugements furent confirmés par la Cour de cassation et devinrent définitifs. Par la suite, à la demande des requérants, le bureau d’exécution compétent envoya à la Direction des ordres d’exécution restés sans effet. En février 1998, la Direction versa aux requérants les compléments d’indemnité en question. Des détails figurent dans le tableau suivant :

NOM DU REQUÉRANT

DATE DU JUGEMENT

MONTANT DE L’INDEMNITÉ COMPLÉMENTAIRE

(TRL)

DATE DE DÉPART DU CALCUL DE L’INTÉRÊT MORATOIRE

DATE DE L’ARRÊT DE LA COUR DE CASSATION

DATE DE PAIEMENT

Hamza KARCI 30.06.1993 37 231 752 15.10.1992 31.01.1994 6.02.1998 Mehmet TOPÇU 18.02.1994 182 109 795 1.09.1993 24.11.1994 20.02.1998 Mehmet KÜRKÇÜ 22.12.1994 425 600 000 30.05.1994 29.05.1995 3.02.1998 Sadık OĞUZ 16.04.1993 78 339 739 16.09.1992 3.10.1994 11.02.1998 GRIEF Invoquant l’article 1 du Protocole n o 1 à la Convention, les requérants se plaignent d’une atteinte à leur droit au respect de leurs biens en raison du retard de l’Administration dans le paiement de l’indemnité complémentaire d’expropriation, assortie d’intérêts moratoires insuffisants par rapport au taux d’inflation très élevé en Turquie. EN DROIT Le 13 août 2002, la Cour a reçu du Gouvernement la déclaration suivante : « Je déclare qu’en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête n o 42841/98, introduite par les héritiers de M. Hamza Karcı à savoir M me Saniye Karcı, MM.

Halim Karcı et Tahsin Karcı, M mes Perihan Aydın et Zeliha Ișık, MM. Mehmet Topçu, Mehmet Kürkçü, Sadık Oğuz, le gouvernement turc offre de verser à ceux-ci la somme globale de 18 100 EUR (dix-huit mille cent euros) répartie de la manière suivante : Saniye Karcı } Halim Karcı } un total de 2 100 EUR (deux mille cent euros) Tahsin Karcı } pour ces cinq requérants Perihan Aydın } Zeliha Ișık } Mehmet Topçu, 5 000 EUR (cinq mille euros) Mehmet Kürkçü 8 000 EUR (huit mille euros) Sadık Oğuz 3 000 EUR (trois mille euros) Cette somme couvrant le préjudice matériel et moral ainsi que les frais et dépens ne sera soumise à aucun impôt ni à une quelconque autre charge fiscale à l’époque pertinente et sera versée en euros sur un compte bancaire indiqué par les requérants.

Son versement aura lieu dans les trois mois suivant la date de notification de [la décision] de la Cour (...) » Le 9 avril 2002, la Cour avait reçu la déclaration suivante, signée par l’un des représentants des requérants : « Je note qu’en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête n o 42841/98 pendante devant la Cour européenne des Droits de l’Homme, le gouvernement turc est prêt à verser, au titre du dommage subi, frais et dépens compris, aux héritiers de M. Hamza Karcı à savoir M me Saniye Karcı, MM. Halim Karcı et Tahsin Karcı, M mes Perihan Aydın et Zeliha Ișık, MM.

Mehmet Topçu, Mehmet Kürkçü, Sadık Oğuz, le gouvernement turc offre de verser à ceux-ci la somme globale de 18 100 EUR (dix-huit mille cent euros) répartie de la manière suivante : Saniye Karcı } Halim Karcı } un total de 2 100 EUR (deux mille cent euros) Tahsin Karcı } pour ces cinq requérants Perihan Aydın } Zeliha Ișık } Mehmet Topçu, 5 000 EUR (cinq mille euros) Mehmet Kürkçü 8 000 EUR (huit mille euros) Sadık Oğuz 3 000 EUR (trois mille euros) Je note également que le versement de cette somme s’effectuera dans un délai de trois mois à compter de la date de notification de [la décision] de la Cour (...) J’accepte cette proposition et renonce par ailleurs à toute autre prétention à l’encontre de la Turquie à propos des faits à l’origine de ladite requête.

(...) La présente déclaration s’inscrit dans le cadre du règlement amiable auquel le Gouvernement et moi-même sommes parvenus. (...) » La Cour prend acte du règlement amiable auquel sont parvenues les parties. Elle estime que celui-ci s’inspire du respect des droits de l’homme tels que les reconnaissent la Convention ou ses Protocoles (article 37 § 1 in fine de la Convention). Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Décide de disjoindre l’affaire des requêtes n os 42763/98, 42836/98, 42838/98, 42839/98, 42845/98, 42846/98, 42847/98, 42849/98, 42851/98, 42852/98, 42873/98, 42874/98, 42881/98, 42888/98, 42890/98, 42891/98, 42893/98, 43117/98 et 43131/98 ; Décide de rayer le restant de la requête du rôle.

Mark Villiger Georg Ress Greffier adjoint Président