Bolat împotriva Turciei

SECȚIUNEA A TREIA DECIZIE PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 36769/02 prezentate de Kemal BOLAT împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 7 noiembrie 2002 într-o cameră compusă din domnii Ress președinte Caflisch Kūris Türmen Hedigan mes Tsatsasa-Nikolovska H.S. Greve, judecătorii domnului V Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 27 ianuarie 1999, După ce a deliberat, face următoarea decizie DE FAPT Reclamantul, Kemal Bolat, este un resortisant turc, născut în 1977. La momentul faptelor, el era student și avea reședința în Ankara. El este reprezentat în fața Curții de către domnul Nuran Paylașan, avocat în barou d . Ankara.

Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Procedura în fața camerei nr. 2 a instanței de securitate din la Õ … La 23 martie 1995, reclamantul a declarat poliției că a fost un simpatizant al organizației armate ilegale M.L.K.P. și că a jucat un rol în unele dintre activitățile sale. Or, în fața procurorului Republicii lângă curtea de securitate a statului Ankara ( El a declarat că nu a fost niciodată membru al organizației în cauză, dar a participat doar la câteva manifestări și evenimente organizate de aceasta. El va reiniția această declarație în fața judecătorului care se ocupă de curtea de securitate a statului. La 31 martie 1995, reclamantul a fost admis în beneficiul eliberării provizorii.

La 18 mai 1995, procurorul a solicitat condamnarea reclamantului pentru apartenența la o organizație ilegală, în temeiul art. 168 alin. (1) și (2) din Codul penal pentru fapte care au avut loc înainte de 17 martie 1995. La 29 februarie 1996, a doua cameră a Curții de Securitate a statului l-a condamnat pe reclamant la 12 ani și 6 luni de închisoare. În recursul recurentului, Curtea de Casație a confirmat hotărârea Curții de Securitate a Uniunii Europene, la 4 martie 1997. Procedura în fața camerei nr. 1 a Curții de Securitate a Tribunalului de Primă Instanță de la mailul Ankara Reclamantul a fost rehotărât la 17 octombrie 1995, din același motiv: apartenența la M.L.P.K. La 1 noiembrie 1995, acesta a fost pus în detenție provizorie.

Camera Curții de Securitate a statului l-a condamnat pe reclamant la 12 ani și 6 luni de închisoare, în temeiul art. 168 alin. (2) din Codul penal pentru fapte comise anterior datei de 15 octombrie 1995, și anume pentru afișarea pancartelor la anumite reuniuni și marșuri organizate în iunie și iulie 1995. Prin hotărârea din 6 noiembrie 1997, Curtea de Casație a respins recursul. Această hotărâre a fost notificată Consiliului reclamantului la 28 august 1998. Oricine, în vederea comiterii încălcărilor prevăzute la art. 125 (...) [din Codul penal], constituie o bandă sau o organizație armată sau care se ocupă de conducerea și comanda sau de o anumită răspundere într-o astfel de bandă sau organizație, va fi condamnat la o pedeapsă minimă de 15 ani de închisoare.

Diverșii membri ai benzii sau ai organizației vor fi condamnați la o pedeapsă între cinci și cincisprezece ani de închisoare. GRIEFS Invocând art. 6 alineatul (1) din convenție, reclamantul se plânge de lipsa de imparțialitate și de independență a camerelor de la curtea de securitate a statului Ankara, care sunt condamnate, din cauza magistraților militari care se află în cadrul lor. Reclamantul se plânge, de asemenea, de o încălcare a dreptului său la un proces echitabil, în măsura în care dubla sa condamnare pentru aceleași fapte ar fi încălcat principiul non- bis in idem EN'1. Reclamantul a invocat mai întâi o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție, în măsura în care cauza sa nu ar fi fost ascultată de către tribunale independente și echitabile.

Cu toate acestea, în stadiul actual al dosarului în fața Curții, Curtea consideră că nu este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui motiv și consideră necesar să îl aducă la cunoștința guvernului pârât, în conformitate cu art. 54 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul său de procedură. (2) În plus, reclamantul susține, în esență, că dubla sa condamnare pentru apartenență la organizația ilegală M.L.P.K. nu este conștientă de principiul non- bis in idem și insinuează într-o încălcare a dreptului său la un proces echitabil.

Fără a aduce atingere faptului că reclamantul nu invocă nicio dispoziție specială din convenție în această privință, Curtea subliniază că principiul menționat, potrivit căruia o persoană nu poate fi acuzată sau sancționată penal de instanțele din același stat din cauza unei infracțiuni pentru care a fost deja achitată sau condamnată printr-o hotărâre definitivă în conformitate cu legea și procedurile penale ale statului respectiv, este consacrat numai la art. 4 alineatul (1) din Protocolul nr. (7) Celelalte dispoziții ale Convenției naționale privind garantarea respectării, nici explicite, nici implicite (Ponsetti și Chesnel c. Franța (dec.), nr. 36855/95 și 41731/98, § 6, CEDH 1999-VI și Hermanus c. Belgia (dec.), nr. 49195/99, 18 septembrie 2001, nepublicată).

Turcia nepublicată fiind parte la Protocolul nr. 7 mai sus, această parte a cererii se dovedește a fi incompatibilă rațional materiae cu dispozițiile Convenției și trebuie să fie respinsă, în conformitate cu art. 35 alin. (3) și (4) din Convenția privind independența și imparțialitatea camerelor Curții de Siguranță din statul Ankara care l-au judecat pe reclamant; Declară cererea inadmisibilă pentru surplus. Ressector adjunct Președinte

TROISIEME SECTION

DÉCISION PARTIELLE

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n o 36769/02 présentée par Kemal BOLAT contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 7 novembre 2002 en une chambre composée de MM. G. Ress , président , L. Caflisch , P. Kūris , R. Türmen , J. Hedigan , M mes M. Tsatsa-Nikolovska , H.S. Greve, juges , et de M. M. Vıllıger, greffier adjoint de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 27 janvier 1999, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant, Kemal Bolat, est un ressortissant turc, né en 1977. A l’époque des faits, il était étudiant et résidait à Ankara. Il est représenté devant la Cour par M e Nuran Paylașan, avocate au barreau d’Ankara. A. Les circonstances de l’espèce Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.

1 La procédure devant la chambre n o 2 de la cour de sûreté de l’Etat d’Ankara Le 17 mars 1995, le requérant fut arrêté et placé en garde à vue. Le 23 mars 1995, le requérant déclara à la police qu’il était un sympathisant de l’organisation armée illégale M.L.K.P. et qu’il avait joué un rôle dans certaines de ses activités. Or, devant le procureur de la République près la cour de sûreté de l’Etat d’Ankara (« le procureur » – « la cour de sûreté de l’Etat »), il affirma qu’il n’avait jamais été membre de l’organisation en question, mais avait seulement participé à quelques manifestations et événements organisés par celle-ci. Il réitéra cette déclaration devant le juge assesseur de la cour de sûreté de l’Etat.

Le 31 mars 1995, le requérant fut admis au bénéfice de la libération provisoire. Le 18 mai 1995, le procureur requit la condamnation du requérant pour appartenance à une organisation illégale, en vertu de l’article 168 §§ 1 et 2 du code pénal pour des faits survenus avant le 17 mars 1995. Le 29 février 1996, la 2 ème chambre de la cour de sûreté de l’Etat condamna le requérant à une peine de 12 ans et 6 mois de prison. Sur pourvoi du requérant, la Cour de cassation confirma l’arrêt de la cour de sûreté de l’Etat, le 4 mars 1997. 2 La procédure devant la chambre n o 1 de la cour de sûreté de l’Etat d’Ankara Le requérant fut de nouveau arrêté le 17 octobre 1995, pour le même motif : appartenance au M.L.P.K..

Le 1 er novembre 1995, il fut placé en détention provisoire. Le 4 février 1997, la 1 ère chambre de la cour de sûreté de l’Etat condamna le requérant à 12 ans et 6 mois de prison, en vertu de l’article 168 § 2 du code pénal pour des faits commis antérieurement au 15 octobre 1995, à savoir pour avoir affiché des pancartes lors de certaines réunions et marches organisées en juin et juillet 1995. Le requérant se pourvut en cassation. Par un arrêt du 6 novembre 1997, la Cour de cassation rejeta le pourvoi. Cet arrêt fut notifié au conseil du requérant le 28 août 1998. B. Le droit interne pertinent L’article 168 du code pénal se lit ainsi : « Quiconque, en vue de commettre les infractions énoncées aux articles 125 (...) [du code pénal], constitue une bande ou organisation armée ou se charge de la direction et du commandement ou d’une responsabilité particulière dans une telle bande ou organisation, sera condamné à une peine minimum de quinze ans d’emprisonnement.

Les divers membres de la bande ou de l’organisation seront condamnés à une peine de cinq à quinze ans d’emprisonnement. » GRIEFS Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint du manque d’impartialité et d’indépendance des chambres de la cour de sûreté de l’Etat d’Ankara qui l’ont condamné, en raison des magistrats militaires siégeant en leur sein. Le requérant se plaint en outre d’une violation de son droit à un procès équitable, dès lors que sa double condamnation pour les mêmes faits méconnaîtrait le principe non bis in idem . EN DROIT 1. Le requérant allègue d’abord une violation de l’article 6 § 1 de la Convention, en ce que sa cause n’aurait pas été entendue par des tribunaux indépendants et impartiaux.

Cependant, en l’état actuel du dossier devant elle, la Cour estime ne pas être en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de le porter à la connaissance du gouvernement défendeur, en application de l’article 54 § 3 b) de son règlement. 2. En outre, le requérant soutient, en substance, que sa double condamnation pour appartenance à l’organisation illégale M.L.P.K., méconnaît à son égard le principe non bis in idem et s’analyse en une violation de son droit à un procès équitable.

Nonobstant le fait que le requérant n’invoque aucune disposition particulière de la Convention à cet égard, la Cour souligne que ledit principe, selon lequel une personne ne peut être poursuivie ou sanctionnée pénalement par les juridictions du même Etat en raison d’une infraction pour laquelle elle a déjà été acquittée ou condamnée par un jugement définitif conformément à la loi et à la procédure pénale de cet Etat, est consacré par le seul article 4 § 1 du Protocole n o 7, les autres dispositions de la Convention n’en garantissant le respect ni explicitement ni implicitement ( Ponsetti et Chesnel c. France (déc.), n os 36855/97 et 41731/98, § 6, CEDH 1999-VI et Hermanus c. Belgique (déc.), n o 49195/99, 18 septembre 2001, non publiée).

La Turquie n’étant pas partie au Protocole n o 7 susmentionné, cette partie de la requête s’avère incompatible ratione materiae avec les dispositions de la Convention, et doit être rejetée, en application de l’article 35 §§ 3 et 4. PAR CES MOTIFS, LA COUR À L’UNANIMITÉ, Ajourne l’examen du grief tiré de l’article 6 § 1 de la Convention quant à l’indépendance et l’impartialité des chambres de la cour de sûreté de l’Etat d’Ankara qui ont jugé le requérant ; Déclare la requête irrecevable pour le surplus. Mark Vıllıger Georg Ress Greffier adjoint Président