Citikbel împotriva Turciei

SECȚIUNEA A TREIA DECIZIE PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 497/02 prezentate de Recep ÇITIKBEL împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se întrunește la 25 septembrie 2003 într-o cameră compusă din domnii Ress președintele Cabral Barreto Kūris Türmen Zupančič Hedigan Traja, judecători și V. Berger, grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 9 noiembrie 2001, După ce a deliberat, face următoarea decizie, în fapt, recurentul, dl Recep quat … Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează.

La 9 mai 1993, el a fost arestat și pus în custodie de către agenți ai conducerii securității da . La 21 mai 1993, acesta a fost adus în fața judecătorului șezând lângă curtea de securitate a statului … La 6 iulie 1993, procurorul Republicii lângă curtea de securitate a statului l-a inculpat pe reclamant în temeiul articolului 146 alineatul (1) din Codul penal, reprimând infracțiunile comise împotriva ordinii constituționale și al articolului 5 din Legea nr. 3713 privind combaterea terorismului. Printr-o hotărâre din 24 decembrie 1999, Curtea de Securitate din Lamé, compusă din trei magistrați civili, l-a recunoscut pe reclamant vinovat de acuzațiile aduse împotriva sa și l-a condamnat la pedeapsa capitală.

La 27 septembrie 2000, Curtea de Casație a pronunțat hotărârea în primă instanță pe motiv că un judecător militar a stat în cadrul Curții de Securitate a Uniunii Europene în cadrul tribunalului din 18 iunie 1999, în pofida amendamentului constituțional la aceeași dată. Procedura este în desfășurare în fața Curții de Securitate a statului, dar acum fără prezența unui judecător militar. GRIFS Invocând art. 3 din Convenție, reclamantul susține că a fost supus unor abuzuri în timpul arestării sale. Invocând art. 5 alineatul (1), art. 2 și art. 3 din Convenție, se plânge de legalitatea și durata custodiei sale și că nu a fost informat cu privire la motivele arestării sale. Invocând art. 6 alineatele (1) și (3) din Convenție, el se plânge că cauza sa nu a fost ascultată în mod echitabil de către o instanță independentă și imparțială.

În această privință, el expune că un judecător militar, a cărui independență față de superiorii săi militari nu era asigurată în mod corespunzător, se afla în cadrul Curții de Securitate a statului. Acesta denunță, de asemenea, modul în care judecătorii civili au fost numiți și înfățișați în aceeași instanță. Reclamantul se plânge, de asemenea, că nu a fost informat cu privire la acuzațiile aduse împotriva sa, că nu a putut să își informeze rudele cu privire la arestarea sa și că nu a beneficiat de asistență juridică de-a lungul întregului proces. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, el susține că cauza sa nu a fost ascultată într-un termen rezonabil. În conformitate cu art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul se plânge că cauza sa nu a fost ascultată într-un termen rezonabil.

În stadiul actual al dosarului, Curtea nu consideră că este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui aspect și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu articolul Õ 2 litera (b) din Regulamentul său de procedură. Reclamantul se plânge că a suferit tratamente în conformitate cu art. 3 din Convenție în timpul custodiei sale. Curtea subliniază că aceste afirmații sunt formulate într-un mod foarte general și observă că reclamantul nu descrie în niciun fel condițiile de păstrare la vedere și că nu produce niciun început de probă, cum ar fi un raport medical sau o explicație a condițiilor în care ar fi fost supus unor tratamente abuzive.

Curtea ia notă de faptul că nu dispune de niciun element care ar putea să dea naștere unei suspiciuni rezonabile că reclamantul ar fi fost supus unor tratamente contrare articolului 3 din Convenție. În consecință, această parte a cererii este în mod evident greșit întemeiată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție. Invocând art. 5 alineatele (1), (2) și (3) din Convenție, reclamantul se plânge de legalitatea și durata reținerii sale și declară că nu a fost informat cu privire la motivele arestării sale. Curtea subliniază că nu este chemată să se pronunțe cu privire la dacă faptele invocate de reclamant indică aspectul unei încălcări a acestei dispoziții.

În speță, Curtea arată că reclamantul nu dispunea de niciun mijloc de contestare a custodiei în litigiu, care era în conformitate cu legislația internă în vigoare la momentul faptelor (a se vedea Sakćk și alții c. Turcia, Hotărârea din 26 noiembrie 1997, Rec. 1997-VII, § 53. Aceasta se referă la jurisprudența sa bine stabilită potrivit căreia, în lipsa unei căi de atac interne, termenul de șase luni începe din actul incriminat în recurs. Curtea constată, în cazul de față, că reținerea reclamantului s-a încheiat la 21 mai 1993 cu arestarea sa provizorie, în timp ce cererea a fost introdusă la 9 noiembrie 2001. În plus, Comisia constată că examinarea cauzei nu permite identificarea niciunei circumstanțe speciale care ar fi putut întrerupe sau suspenda cursul termenului; prin urmare, această parte a cererii este tardivă și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatele (1) și (4) din convenție.

Invocând art. 6 alineatele (1) și (3) din Convenție, reclamantul se plânge de lipsa independenței și a imparțialității instanței de siguranță a statului membru în cauză și a procedurii în fața acesteia. Curtea arată că procedura penală inițiată împotriva reclamantului este încă pendinte în fața Curții de Securitate a Uniunii Europene. Or, Curtea consideră că este necesar să se ia în considerare ansamblul procedurii penale inițiate pentru a se pronunța cu privire la conformitatea acesteia cu prevederile articolului 6 alineatul (1) și ale articolului 3 din Convenție. Prin urmare, în stadiul actual al procedurii în fața instanțelor interne, prezentarea acestor obiecțiuni este prematură și, prin urmare, reclamantul nu se poate plânge în acest sens de nicio încălcare a convenției.

Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână examinarea cauzei reclamantului întemeiat pe durata procedurii penale. Declară cererea inadmisibilă pentru surplus. Vincent Berger Georg Ress Modulul Președinte

TROISIÈME SECTION

DÉCISION PARTIELLE

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n o 497/02 présentée par Recep ÇITIKBEL contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 25 septembre 2003 en une chambre composée de : MM. G. Ress , président , I. Cabral Barreto , P. Kūris , R. Türmen , B. Zupančič , J. Hedigan , K. Traja, juges , et de M. V. Berger, greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 9 novembre 2001, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant, M. Recep Çıtıkbel, est un ressortissant turc, né en 1964. Il est actuellement détenu à la prison de Tekirdağ. Il est représenté devant la Cour par M e K.T. Sürek, avocat à Istanbul. Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.

Le 9 mai 1993, il fut arrêté et placé en garde à vue par des agents de la direction de la sûreté d’Istanbul. Le 21 mai 1993, il fut traduit devant le juge assesseur près la cour de sûreté de l’Etat d’Istanbul qui ordonna sa mise en détention provisoire. Le 6 juillet 1993, le procureur de la République près la cour de sûreté de l’Etat inculpa le requérant sur la base de l’article 146 § 1 du code pénal, réprimant les crimes commis contre l’ordre constitutionnel, et de l’article 5 de la loi n o 3713 relative à la lutte contre le terrorisme. Par un arrêt du 24 décembre 1999, la cour de sûreté de l’Etat, composée de trois magistrats civils, reconnut le requérant coupable des accusations dirigées à son encontre et le condamna à la peine capitale.

Elle commua celle-ci en réclusion criminelle à perpétuité. Le 27 septembre 2000, la Cour de cassation cassa l’arrêt de première instance au motif qu’un juge militaire avait siégé au sein de la cour de sûreté de l’Etat lors de l’audience du 18 juin 1999, en dépit de l’amendement constitutionnel intervenu à la même date. La procédure est en cours devant la cour de sûreté de l’Etat, mais désormais sans la présence d’un juge militaire. GRIEFS Invoquant l’article 3 de la Convention, le requérant soutient avoir subi des mauvais traitements lors de sa garde à vue. Invoquant l’article 5 §§ 1, 2 et 3 de la Convention, il se plaint de la légalité et de la durée de sa garde à vue et de n’avoir pas été informé des raisons de son arrestation.

Invoquant l’article 6 §§ 1 et 3 de la Convention, il se plaint que sa cause n’a pas été entendue équitablement par un tribunal indépendant et impartial. Il expose à cet égard qu’un juge militaire, dont l’indépendance à l’égard de ses supérieurs militaires n’était pas dûment assurée, siégeait au sein de la cour de sûreté de l’Etat. Il dénonce également le mode de désignation et d’avancement des juges civils siégeant au sein de la même juridiction. Le requérant se plaint également de n’avoir pas été informé des accusations dirigées à son encontre, de n’avoir pu informer ses proches de son arrestation et de n’avoir pas bénéficié de l’assistance d’un avocat tout au long de l’instruction. Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, il allègue que sa cause n’a pas été entendue dans un délai raisonnable.

EN DROIT 1. Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint que sa cause n’a pas été entendue dans un délai raisonnable. En l’état actuel du dossier, la Cour ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur conformément à l’article 54 § 2 b) de son règlement. 2. Le requérant se plaint d’avoir subi des traitements contraires l’article 3 de la Convention lors de sa garde à vue. La Cour relève que ces allégations sont énoncées de manière très générale. Elle observe que le requérant ne décrit aucunement les conditions de sa garde à vue et qu’il ne produit aucun commencement de preuve, tel un rapport médical ou une explication des conditions dans lesquelles il aurait subi des mauvais traitements.

La Cour note qu’elle ne dispose d’aucun élément susceptible d’engendrer un soupçon raisonnable que le requérant aurait subi des traitements contraires à l’article 3 de la Convention. Il s’ensuit que cette partie de la requête est manifestement mal fondée et doit être rejetée en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention. 3. Invoquant l’article 5 §§ 1, 2 et 3 de la Convention, le requérant se plaint de la légalité et de la durée de sa garde à vue, et allègue n’avoir pas été informé des raisons de son arrestation. La Cour souligne qu’elle n’est pas appelée à se prononcer sur le point de savoir si les faits allégués par le requérant révèlent l’apparence d’une violation de cette disposition.

En l’espèce, la Cour relève que le requérant ne disposait en droit turc d’aucune voie de recours pour contester la garde à vue litigieuse qui était conforme à la législation interne en vigueur à l’époque des faits (voir Sakık et autres c. Turquie , arrêt du 26 novembre 1997, Recueil des arrêts et décisions 1997-VII, § 53). Elle se réfère à sa jurisprudence bien établie selon laquelle, en l’absence de voie de recours internes, le délai de six mois court à partir de l’acte incriminé dans la requête. La Cour observe, dans le cas d’espèce, que la garde à vue du requérant a pris fin le 21 mai 1993 avec sa mise en détention provisoire alors que la requête a été introduite le 9 novembre 2001. Elle constate en outre que l’examen de l’affaire ne permet de discerner aucune circonstance particulière qui ait pu interrompre ou suspendre le cours du délai.

Cette partie de la requête est donc tardive et doit être rejetée en application de l’article 35 §§ 1 et 4 de la Convention. 4. Invoquant l’article 6 §§ 1 et 3 de la Convention, le requérant se plaint du manque d’indépendance et d’impartialité de la cour de sûreté de l’Etat d’Istanbul et de l’iniquité de la procédure devant celle-ci. La Cour relève que la procédure pénale engagée à l’encontre du requérant est toujours pendante devant la cour de sûreté de l’Etat. Or, elle estime nécessaire de prendre en considération l’ensemble de la procédure pénale engagée afin de statuer sur sa conformité aux prescriptions de l’article 6 §§ 1 et 3 de la Convention. Il s’ensuit qu’au stade actuel de la procédure devant les juridictions internes, la présentation de ces griefs apparaît prématurée.

Le requérant ne saurait donc, en l’état, se plaindre à cet égard d’une quelconque violation de la Convention. Il lui est loisible de saisir à nouveau la Cour s’il estime toujours, à l’issue de la procédure pénale engagée contre lui, qu’il est victime des violations alléguées. Cette partie de la requête est prématurée et doit être rejetée au sens de l’article 35 § 1 et 4 de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Ajourne l’examen du grief du requérant tiré de la durée de la procédure pénale ; Déclare la requête irrecevable pour le surplus. Vincent Berger Georg Ress Greffier Président