Lazarescu și Pintilie împotriva României

SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cererea nr. 3548/97 prezentată de Maria Ana LĂZĂRESCU și Ruxandra Mihaela PITLIE împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 12 noiembrie 2002 într-o cameră compusă din domnii J.-P. Costa președinte A.B. Baka, Gaukur Jundsson Loucaide Bîrsan Ugrekhelidze Mularoni judecători și M. Dolle, graffière de secțiune de secțiune A.B. Baka, Gaukur Jundsson Loucaide Bîrsan Ugrekhelidze Mularoni Având în vedere cererea formulată anterior în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 15 octombrie 1996 și înregistrată la 26 martie 1997, Având în vedere art. 5 alin. (2) din Protocolul N are Convenția, care a transferat Curții competența de a examina cererea, După ce a intenționat, face următoarea decizie FAȚĂ reclamantelor, dle Maria Ana Lăzărescu și Ruxandra Mihaela Pintilie, sunt cetățeni români născuți în 1939 și, respectiv, 1945 și rezidenți în București.

Faptele cauzei, așa cum au fost prezentate de reclamante, pot fi rezumate după cum urmează: La 12 februarie 1993, recurentele au introdus împotriva primăriei București și a societății H. N., administrator al locuințelor de stat, o acțiune în culpă a unui imobil situat la București în temeiul decretului nr. 92/1950. Prin hotărârea din 6 octombrie 1993, Tribunalul de Primă Instanță (judecătoria) din 1 octombrie 1993. La 2 octombrie 1995, procurorul general al României a formulat o acțiune în anulare împotriva acestor decizii. Prin Hotărârea din 18 aprilie 1996, Curtea Supremă de Justiție a acceptat acțiunea în anulare și a respins acțiunea în revendicare a reclamantelor. La origine, recurentele se plângeau, invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, că hotărârea din 18 aprilie 1996 a Curții Supreme de Justiție le afectase dreptul la o instanță și considerau că Curtea Supremă de Justiție nu era o instanță independentă și imparțială.

Ele se plângeau, de asemenea, de respingerea de către această instanță a cererii lor de a acorda un termen pentru pregătirea concluziilor lor. Ele au susținut încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, din cauza anulării hotărârii definitive a hotărârii judecătorești de la București din 24 iunie 1994. PROCEDURA La 5 octombrie 1999, Curtea a informat guvernul în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul de procedură și l-a invitat să prezinte observații în scris, ceea ce a făcut la 3 ianuarie 2000. Prin scrisoarea din 7 ianuarie 2000, aceste observații au fost transmise recurentelor, care au fost invitate să își prezinte observațiile ca răspuns în termen de 18 februarie 2000. Cu toate acestea, recurentele nu au prezentat nici o scrisoare de rechemare, nici nu au solicitat o prelungire a termenului acordat.

Curtea consideră în consecință, având în vedere comportamentul recurentelor, că acestea nu mai doresc să mențină cererea, în sensul art. 37 alin. (1) lit. (a) din Convenție. Curtea consideră, de asemenea, că … Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să anuleze cererea de rol. Dollé J.-P. Costa Grefier Președinte

DEUXIÈME SECTION

DÉCISION Requête n o 35448/97 présentée par Maria Ana LĂZĂRESCU et Ruxandra Mihaela PINTILIE contre la Roumanie La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 12 novembre 2002 en une chambre composée de : MM. J.-P. Costa , président , A.B. Baka, Gaukur Jörundsson , L. Loucaides , C. Bîrsan , M. Ugrekhelidze M me A. Mularoni , juges , et de M me S. Dollé, greffière de section , Vu la requête susmentionnée introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 15 octobre 1996 et enregistrée le 26 mars 1997, Vu l’article 5 § 2 du Protocole N o a la Convention, qui a transféré à la Cour la compétence pour examiner la requête, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Les requérantes, M mes Maria Ana Lăzărescu et Ruxandra Mihaela Pintilie, sont des ressortissantes roumaines nées, respectivement, en 1939 et 1945 et résidant à Bucarest.

Les faits de la cause, tels que présentés par les requérantes, peuvent se résumer comme suit. Le 12 février 1993, les requérantes introduisirent à l’encontre de la mairie de Bucarest et de la société H. N., administrateur de logements d’État, une action en revendication d’un immeuble sis à Bucarest en vertu du décret n o 92/1950. Par jugement du 6 octobre 1993, le tribunal de première instance ( judecătoria ) du 1 er arrondissement de Bucarest fit droit à l’action. Ce jugement devint définitif le 24 juin 1994, par un arrêt de la cour d’appel de Bucarest. Le 2 octobre 1995, le procureur général de la Roumanie forma un recours en annulation contre ces décisions. Par arrêt du 18 avril 1996, la Cour suprême de justice accueillit le recours en annulation et rejeta l’action en revendication des requérantes.

GRIEFS 1. A l’origine, les requérantes se plaignaient, en invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, que l’arrêt du 18 avril 1996 de la Cour suprême de justice avait porté atteinte à leur droit à un tribunal et estimaient que la Cour suprême de Justice n’était pas un tribunal indépendant et impartial. Elles se plaignaient également du rejet par cette cour de leur demande d’octroi d’un délai pour la préparation de leurs conclusions. 2. Elles alléguaient la violation de l’article 1 du Protocole n o 1 à la Convention en raison de l’annulation de l’arrêt définitif de la cour d’appel de Bucarest du 24 juin 1994.

LA PROCÉDURE

Le 5 octobre 1999, la Cour a donné connaissance de la requête au gouvernement, selon l’article 54 § 2 b) du Règlement de la Cour, et l’a invité à soumettre par écrit des observations, ce qu’il a fait le 3 janvier 2000. Par lettre du 7 janvier 2000, ces observations ont été transmises aux requérantes, qui ont été invitées à présenter leurs observations en réponse dans un délai échéant le 18 février 2000. Des rappels avec avertissements leur ont été envoyés par lettre simple du 25 avril 2000 et lettre recommandée avec avis de réception du 25 septembre 2001. Toutefois, les requérantes n’ont ni présenté d’observations, ni demandé de prorogation du délai imparti. EN DROIT La Cour observe que les requérantes n’ont pas répondu aux observations du Gouvernement, malgré deux lettres de rappel, dont l’une en recommandé, par lesquelles elles ont été averties que la requête pourrait être rayée du rôle.

La Cour considère en conséquence, compte tenu du comportement des requérantes, que celles-ci n’entendent plus maintenir la requête, au sens de l’article 37 § 1 a) de la Convention. La Cour estime par ailleurs qu’aucune circonstance particulière touchant au respect des droits de l’homme garantis par la Convention n’exige la poursuite de l’examen de la requête en vertu de l’article 37 § 1 in fine de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Décide de rayer la requête du rôle. S. Dollé J.-P. Costa Greffière Président