ARSLAN contre la TURQUIE

SECȚIUNEA A TREIA DECIZIA PRIVIND RECEVABILITATEA Cererea nr. 36747/02 prezentată de Murat ARSLAN împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află la 21 noiembrie 2002 într-o cameră compusă din Ress președinte Caflisch Kūris Türmen Hedigan Tsatsa-Nikolovska H.S. Greve, judecători Berger, grefier de secțiune, având în vedere cererea formulată mai sus la 19 aprilie 2002, După ce a intenționat, pronunță următoarea decizie ÎN FAPT pe reclamant, dl Murat Arslan, este un cetățean turc, născut în 1979 și în prezent deținut la închisoarea Nazilli (Turcia). El este reprezentat în fața Curții de către dl Yildiz, avocat la Izmir. Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către reclamant, pot fi rezumate după cum urmează.

La 9 octombrie 2001, reclamantul a fost arestat de polițiști și reținut la sediul secției antiteroriste din cadrul Direcției de Securitate a lui Izmir. La 12 octombrie 2001, după ce a fost audiat de procurorul republicii lângă curtea de securitate a statului Izmir, acesta a fost adus în fața judecătorului șef la această curte. La 19 octombrie 2001, procurorul l-a pus sub acuzare pe reclamant în fața Curții de Securitate a Uniunii Europene. Procedura penală împotriva reclamantului este în prezent pendinte. Consiliul reclamantului a dat data cererii din 12 aprilie 2002 și a depus cererea la 19 aprilie, la oficiul poștal Konak-Izmir (centru oraș) unde poșta este ridicată în mod regulat de mai multe ori pe zi.

GRIEFS Reclamantul, invocând art. 5 alineatele (1), (2), (4) și (5), precum și art. 8 din Convenție, se plânge de condițiile de păstrare a ei la vedere, în special de caracterul său necommunicado precum și absența unei căi de atac efective pentru a se plânge de o încălcare a dispozițiilor art. 5 alin. (1). Invocând art. 6 alin. (3) lit. (c) din Convenție, reclamantul se plânge, de asemenea, că nu a beneficiat de asistență juridică în timpul custodiei sale.

(1) Invocând art. 5 §§ 1, 2, 4 și 5 precum și, în esență, art. 8 din Convenție, reclamantul se plânge de circumstanțele reținerii sale, în special de caracterul său incomunicado, precum și de absența unei acțiuni efective împotriva unei încălcări a art. 5 alin. (1). Curtea, în speță, consideră că nu este necesar să se examineze dacă reclamantul avea efectiv obligația de a epuiza căile de atac interne în această cauză, deoarece, chiar dacă se acceptă teza reclamantului potrivit căreia nu dispunea de o cale de atac eficientă în dreptul intern pentru a contesta arestarea sa, cererea trebuie respinsă pentru nerespectarea termenului de șase luni.

Curtea face trimitere la acest punct la termen strâns corelat care există între cele două norme (a se vedea, de exemplu, De Becker c. Belgia , Decizia Comisiei din 9 iunie 1958, Acuarul de zbor 2, p. 243). Curtea amintește că, atunci când incriminat în rejudecare și începe să curgă în timp util sau imediat, la data la care a avut cunoștință de actul în cauză (a se vedea, de exemplu, Sak ak ak k alții c. Turcia, Hotărârea din 26 noiembrie 1997, Rec.,1997-VII, § 53). Curtea arată că reținerea recurentului a luat sfârșit la 13 octombrie 2001, data la care acesta din urmă a fost pus în custodia provizorie de către judecătorul care se ocupă de curtea de securitate a statului. reclamant, care se plânge de posibilitatea de a recurge la o instanță națională pentru a contesta arestarea sa și condițiile de păstrare a acesteia, ar fi trebuit să își depună cererea în termen de șase luni de la data respectivă, și anume până la 13 aprilie 2002 cel târziu.

În această privință, Curtea constată că consiliul reclamantului a dat data la 12 aprilie 2002, dar a depus scrisoarea la oficiul poștal Konak-Izmir (centrul orașului) la 19 aprilie. În ipoteza în care consiliul reclamantului a redactat scrisoarea de introducere a cererii la 12 aprilie, acesta ar fi trebuit să o depună la oficiul poștal cel târziu la În urma datei menționate mai sus, și anume 13 aprilie 2002, Curtea constată că reclamantul nu oferă nicio explicație cu privire la distanța de șase zile dintre data redactării scrisorii și data trimiterii scrisorii prin poștă. Curtea, având în vedere considerațiile de mai sus, consideră că data de depunere a cererii este data la care a fost depusă la oficiul poștal, și anume 19 aprilie 2002, și concluzionează că aceaceasta este tardivă în sensul articolului 35 alineatul (1) din convenție și trebuie respinsă, în conformitate cu art. 35 alineatul (4) din convenție.

(2) Invocând art. 6 alin. (3) lit. (c) din Convenție, reclamantul se plânge că nu a beneficiat de asistență juridică în timpul detenției sale. (c) să se apere pe sine însuși sau să aibă la dispoziția unui susținător ales de el și, în cazul în care nu are mijloacele de a plăti un pârât, să poată fi asistat gratuit de un avocat din oficiu, în cazul în care interesele justiției la în continuare pendinte în fața Curții de Securitate a Uniunii Europene și pe care reclamantul nu a mai făcut încă obiectul unei condamnări; Comisia consideră necesară luarea în considerare a întregului proces penal inițiat împotriva reclamantului pentru a se pronunța cu privire la conformitatea sa cu dispozițiile art. 6 alin. (3) lit. (c) din Convenție.

Prin urmare, în stadiul actual al procedurii în fața instanțelor interne, prezentarea acestui aspect este prematură și, prin urmare, reclamantul nu se poate plânge în acest sens de nicio încălcare a dispozițiilor articolului 6 din convenție. Prin urmare, Curtea consideră că această parte a cererii este prematură și trebuie respinsă pentru nefondare vădită în sensul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară că Vincent Berger Georg R ESS Modululer Președinte

TROISIÈME SECTION

DÉCISION

SUR LA RECEVABILITÉ

Requête n o 36747/02 présentée par Murat ARSLAN contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 21 novembre 2002 en une chambre composée de M. G. Ress , président , M. L. Caflisch , M. P. Kūris , M. R. Türmen , M. J. Hedigan , M me M. Tsatsa-Nikolovska , M me H.S. Greve, juges , et de M. V. Berger, greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 19 avril 2002, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant, M. Murat Arslan, est un ressortissant turc, né en 1979 et actuellement détenu à la prison de Nazilli (Turquie). Il est représenté devant la Cour par M e E. Yildiz, avocat à Izmir. Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.

Le 9 octobre 2001, le requérant fut arrêté par des policiers et placé en garde à vue dans les locaux de la section anti-terroriste de la direction de la sûreté d’Izmir. Le 12 octobre 2001, après avoir été entendu par le procureur de la République près la cour de sûreté de l’Etat d’Izmir, il fut traduit devant le juge assesseur près ladite cour. Ce dernier ordonna, le 13 octobre 2001, sa mise en détention provisoire. Le 19 octobre 2001, le procureur mit le requérant en accusation devant la cour de sûreté de l’Etat. La procédure pénale engagée à l’encontre du requérant est à ce jour pendante. Le conseil du requérant a daté la requête du 12 avril 2002 et déposé celle-ci le 19 avril, à la poste de Konak-Izmir (centre ville) où le courrier est relevé régulièrement plusieurs fois par jour.

GRIEFS Le requérant, invoquant l’article 5 §§ 1, 2, 4 et 5 ainsi que l’article 8 de la Convention, se plaint des conditions de sa garde à vue et notamment de son caractère incommunicado ainsi que de l’absence d’un recours effectif pour se plaindre d’une violation des dispositions de l’article 5 § 1. Invoquant l’article 6 § 3 c) de la Convention, le requérant se plaint également de ne pas avoir bénéficié de l’assistance d’un avocat durant sa garde à vue.

EN DROIT 1. Invoquant l’article 5 §§ 1, 2, 4 et 5 ainsi qu’en substance l’article 8 de la Convention, le requérant se plaint des circonstances de sa garde à vue, notamment de son caractère incommunicado , ainsi que de l’absence d’un recours effectif à l’égard d’une violation de l’article 5 § 1. La Cour, en l’espèce, n’estime pas nécessaire d’examiner si le requérant était effectivement tenu d’épuiser les voies de recours internes dans cette affaire, puisque même si l’on accepte la thèse du requérant selon laquelle il ne disposait pas de voie de recours efficace en droit national afin de contester son arrestation, la requête doit être rejetée pour non-respect du délai de six mois.

La Cour se réfère sur ce point à l’étroite corrélation qui existe entre les deux règles (voir, par exemple, De Becker c. Belgique , décision de la Commission du 9 juin 1958, Annuaire vol. 2, p. 243). La Cour rappelle que lorsqu’il n’existe aucun recours en droit interne, le délai de six mois prend normalement naissance à la date de l’acte incriminé dans la requête, et commence à courir à l’instant ou l’intéressé à eu connaissance de l’acte en question (voir par exemple, Sakık et autres c. Turquie , arrêt du 26 novembre 1997, Rec.1997-VII, § 53). La Cour relève que la garde à vue du requérant a pris fin le 13 octobre 2001, date à laquelle ce dernier a été mis en détention provisoire par le juge assesseur de la cour de sûreté de l’Etat.

Le requérant, se plaignant de l’impossibilité de recourir à une instance nationale afin de contester son arrestation et les conditions de sa garde à vue, aurait dû introduire sa requête dans le délai de six mois à partir de cette date, à savoir au plus tard le 13 avril 2002. A cet égard, la Cour constate que le conseil du requérant a daté la lettre d’introduction le 12 avril 2002, mais a déposé celle-ci à la poste de Konak-Izmir (centre ville) le 19 avril. Dans l’hypothèse où le conseil du requérant a rédigé la lettre d’introduction de la requête le 12 avril, il aurait dû la déposer à la poste, au plus tard, le lendemain de la date figurant sur celle-ci, à savoir le 13 avril 2002. La Cour observe que le requérant n’apporte aucune explication quant à l’écart de six jours existant entre la date de la rédaction de la lettre et celle de son envoi par la poste.

La Cour, eu égard aux considérations qui précèdent, considère que la date d’introduction de la requête est celle de la date à laquelle elle a été déposée à la poste, à savoir le 19 avril 2002, et conclut que celle-ci est tardive au sens de l’article 35 § 1 de la Convention et doit être rejetée, conformément à son article 35 § 4. 2. Invoquant l’article 6 § 3 c) de la Convention, le requérant se plaint de ne pas avoir bénéficié de l’assistance d’un avocat lors de sa garde à vue.

L’article 6 § 3 c) dispose : « Toute accusé a droit notamment à : (...) c) se défendre lui-même ou avoir l’assistance d’un défenseur de son choix et, s’il n’a pas les moyens de rémunérer un défenseur, pouvoir être assisté gratuitement par un avocat d’office, lorsque les intérêts de la justice l’exigent ». La Cour constate que la procédure pénale engagée contre le requérant est toujours pendante devant la cour de sûreté de l’Etat et que le requérant n’a encore fait l’objet d’aucune condamnation. Elle estime nécessaire de prendre en considération l’ensemble de la procédure pénale engagée contre le requérant afin de statuer sur sa conformité aux prescriptions de l’article 6 § 3 c) de la Convention.

Il s’ensuit qu’au stade actuel de la procédure devant les juridictions internes, la présentation de ce grief apparaît prématurée. Le requérant ne saurait donc, en l’état, se plaindre à cet égard d’une quelconque violation des dispositions de l’article 6 de la Convention. Il lui est loisible de saisir à nouveau la Cour s’il estime toujours, à l’issue de la procédure pénale engagée contre lui, qu’il est victime de la violation alléguée. La Cour considère, dès lors, que cette partie de la requête est prématurée et doit être rejetée pour défaut manifeste de fondement au sens de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Déclare la requête irrecevable. Vincent Berger Georg R ESS Greffier Président