Strömblad împotriva Suediei

Reclamantul, dl E. Strömblad, este un național suedez, născut în 1950 și locuiește în Kristianstad, Suedia. El este reprezentat în fața Curții de către dl O. Larsson, un avocat practicant în Hässleholm. Guvernul contestat este reprezentat de agentul lor, dl Lars Magnuson al Ministerului Afacerilor Externe. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul este tatăl celor trei copii născuți în 1985, 1986 și, respectiv, 1990. Copiii locuiesc permanent cu mama lor de la care reclamantul este divorțat. Deoarece nu locuiau cu ambii părinți, fiecare dintre copiii săi avea dreptul în temeiul Legii de susținere a menținerii (lagen om subhållsstöd, lag 1996:1030 -denumită în continuare „Legea 1996”, care a intrat în vigoare la 1 decembrie 1996) la o alocație lunară de întreținere (subhållsbidrag) din SEK 1.173 de la Biroul de Asigurare Socială.

Legea din 1996 a obligat părintele care în temeiul dreptului civil să plătească în întreținere, în întregime sau în parte, costurile comunității pentru sprijinul de întreținere acordat copiilor. Suma care urmează să fie răsplătită a fost determinată ca procent din venitul persoanei responsabile pentru întreținere. În cazul în care părintele responsabil a avut 3 copii, așa cum a fost cazul reclamantului, el ar trebui să răsplătească 5% din venitul său pentru fiecare copil. La 20 ianuarie 1997, Oficiul de Asigurare Socială (försäkringskassan - denumit în continuare „Oficiul” al județului Kristianstad a decis că reclamantul ar trebui să răsplătească o sumă totală de SEK 2.247 în fiecare lună pentru costurile comunitare pentru sprijinul de întreținere în ceea ce privește 3 copiii săi.

Cu alte cuvinte, reclamantul ar trebui să răsplătească 749 SEK pe lună pentru fiecare copil. În conformitate cu art. 25 din Legea din 1996 (ca în vigoare la momentul respectiv), Oficiul a determinat valoarea veniturilor reclamantului, astfel cum este specificată în cea mai recentă decizie de evaluare fiscală. Prin scrisoarea din 23 ianuarie 1997, reclamantul a solicitat Oficiului să își reconsidere decizia. El a susținut că Biroul nu și-a estimat corect capacitatea de a plăti sumele în cauză și ar fi trebuit să se bazeze pe calculele sale pe veniturile sale actuale, nu pe cele indicate în cea mai recentă decizie de evaluare fiscală. La 7 martie 1997, Biroul a constatat că nu există motive pentru modificarea deciziei sale anterioare.

Reclamantul a apelat la Curtea Administrativă a Județeanului (länsrätten) din județul Skåne. El a susținut că venitul său este insuficient pentru a plăti suma fixată de Oficiu. El a subliniat că, întrucât calculele privind capacitatea sa de a răsplăti sprijinul pentru întreținere se bazează pe veniturile sale înainte de intrarea în vigoare a Legii din 1996, decizia a avut un efect retroactiv și a fost, prin urmare, incompatibilă cu Constituția suedeză (Regeringsformen). În plus, Oficiul a calculat în mod eronat veniturile sale obținând astfel un rezultat care nu reflectă capacitatea sa reală de a răsplăti sprijinul pentru întreținere. În apelul său, reclamantul a solicitat, de asemenea, Curtea de Administrație a Județeanului să organizeze o audiere orală în acest caz.

El a dorit să participe personal la o audiere orală pentru a prezenta argumente cu privire la chestiunea principiului în acest caz și asupra marelui impact economic pe care ar putea avea o judecată asupra lui. El a subliniat că principalul său argument în acest caz a fost aplicarea neconstituțională retroactivă a Legii din 1996 de către Oficiu. La 8 aprilie 1997, Curtea Administrativă a Județeanului a informat reclamantul după cum urmează: „Procedura în fața [curtei] constă într-o procedură scrisă, care poate include o audiere orală cu privire la o anumită chestiune, atunci când există motive să presupună că o astfel de măsură ar fi în beneficiul procedurii sau că promovează o decizie rapidă a cauzei.

Se desfășoară o audiere orală în cazul în care o parte individuală a procedurii solicită, în cazul în care o astfel de audiere nu este necesară și nu există motive speciale împotriva acesteia… Se pare că nu doriți să prezentați informații noi la audiere, ci mai degrabă să efectuați o argumentare juridică cu privire la retroactivitatea legislației în cauză și la modul în care deficitul dvs. din anii anteriori ar trebui luat în considerare atunci când se stabilește suma care ar trebui rambursată. Având în vedere aceste circumstanțe [curtea] constată că examinarea cauzei se limitează la chestiunile referitoare la aplicarea legii. Prin urmare, [curtea] consideră că o audiere orală nu este necesară.

[curtea] vă oferă posibilitatea de a prezenta, cel târziu la 22 aprilie 1997, observațiile finale în acest caz. În cazul în care nu se prezintă niciun răspuns [curtea], cazul va fi determinat pe baza documentului disponibil.” Reclamantul a formulat noi argumente în acest caz și a reiterat cererea de audiere orală, susținând că instanța nu a dat niciun motiv special pentru a dispune de o audiere orală. La 18 iunie 1997, Curtea de Administrație a Județeanului și-a pronunțat hotărârea confirmand hotărârea Oficiului și a constatat că calcularea veniturilor reclamantului a fost efectuată în conformitate cu normele prevăzute în Legea de 1996. Deși a fost adevărat că calculul venitului reclamantului a fost bazat pe cea mai recentă decizie de evaluare fiscală, suma pe care a fost obligat să-l răsplătească în ceea ce privește sprijinul de întreținere în viitor.

Prin urmare, instanța nu a considerat decizia retroactivă în sensul Constituției. În ceea ce privește cererea reclamantului de o audiere orală, Curtea a hotărât: „Curtea nu poate omite să organizeze o audiere orală fără să fi constatat, după atenție, că acest lucru este inutil sau că există motive speciale pentru a face acest lucru. Având în vedere argumentele [reclamantului] în acest caz, [curtea] constată că examinarea acestuia se limitează la aspecte legate de aplicarea legii. Având în vedere acest lucru [curtea] consideră inutile o audiere orală.” Reclamantul a apelat împotriva hotărârii în fața Curții administrative de Apel (kammarrätten) de la Gotemburgo, plângând de lipsa unei audieri orale în fața Curții administrative de județ și menținând toate celelalte părți și cereri ale sale.

Prin hotărârea din 28 ianuarie 1998, Curtea Administrativă de Apel a refuzat concediul de recurs. Reclamantul a apelat la Curtea Supremă Administrativă (regeringsrätten) care, la 17 septembrie 1998, a refuzat, de asemenea, concediul de recurs. Legea din 1996, care a intrat în vigoare la 1 decembrie 1996, a aplicat în ceea ce privește sprijinul pentru întreținere și datoria de rambursare. Legea din 1996 a înlocuit legislația anterioară în domeniul relevant. În conformitate cu Legea din 1996 (ca în vigoare la momentul respectiv; ianuarie 1997) un copil a avut dreptul la sprijinul de întreținere, la o rată de 1,173 SEK pe lună, în cazul în care părinții nu locuiesc împreună. Părintele care a fost responsabil în temeiul dreptului civil pentru întreținere ar trebui să răsplătească statului, în parte sau în întregime, suma corespunzător sprijinului de întreținere.

Potrivit secțiunilor 24 și 25, datoria de rambursare a fost determinată ca un anumit procent din venitul părintelui responsabil, în conformitate cu cea mai recentă decizie de evaluare a impozitului după deducerea SEK 72.000. În cazul în care părintele responsabil au avut 3 copii care au primit sprijin de întreținere, el sau ea ar trebui să răsplătească 5% din venitul său pentru fiecare copil. Datoria de rambursare ar trebui reexaminată atunci când s-a luat o nouă decizie privind evaluarea fiscală anuală și atunci când a existat o modificare a motivelor pentru procentul aplicabil. În cazul în care părintele responsabil a considerat că el nu a putut să plătească suma stabilită, el sau ea ar putea apela pentru respingere pentru eliberarea datoriei.

În cazul în care au existat motive excepționale legate de circumstanțe economice sau personale ale părintelui responsabil, Oficiul de Asigurare Socială ar putea remite datoria, în întregime sau parțial, la cererea părintei responsabil. O hotărâre a Oficiului de Asigurare Socială în temeiul Legii din 1996 poate fi apelată la Curtea Administrativă a Județeanului și de acolo la Curtea Administrativă de Apel și la Curtea Administrativă Supremă. Procedura din instanța administrativă este reglementată de dispozițiile Legii de procedură a Curții Administrative (förvaltningsproceslagen, lag 1971:291 -denumit în continuare „Legea din 1971”). Secțiunea 9 prevede: „Procedura este scrisă. O audiere orală poate fi avută în legătură cu o anumită chestiune, atunci când există motive pentru a presupune că acest lucru ar fi în beneficiul procedurii sau al hotărârii rapide ale cazului.

În Curtea Administrativă de Apel și în Curtea Administrativă a Județeanului, se desfășoară o audiere orală dacă o parte individuală la procedură este solicitată, cu excepția cazului în care nu este necesară sau există motive speciale pentru a desfășura o audiere.” Posibilitatea unei părți individuale de a obține o audiere orală la cerere în aceste circumstanțe nu este disponibilă în cadrul procedurii dinainte de Curtea Administrativă Supremă. Potrivit documentelor pregătitoare din Legea din 1971, o audiere orală poate fi un supliment valoros al procedurii scrise și poate beneficia de examinarea unui caz în două situații în special: în primul rând, atunci când este necesar să se audă un martor, un expert sau o parte sau atunci când este dificil ca o parte să prezinte cazul în scris și, în al doilea rând, atunci când diferitele poziții în acest caz trebuie rezolvate pentru a elimina problemele inutile sau inutile de litigiu.

În ultimul caz, audierea orală ia un caracter pregătitor, subliniind însă că o audiere orală nu trebuie considerată ca o alternativă la procedura scrisă, ci ca o completare a acesteia (a se vedea proiectul de legea Guvernului 1971:30, p. 535). S-a afirmat în continuare, în ceea ce privește secțiunea 9 al treilea paragraf, că cererea unei părți de o audiere orală ar trebui să fie luată în considerare. Cu toate acestea, o astfel de cerere nu ar trebui să aibă o influență decisivă asupra acestei chestiuni, deoarece întrebarea dacă este necesară o audiere orală este determinată în principal pe baza informațiilor disponibile în acest caz. Cu toate acestea, alte circumstanțe pot fi relevante, de exemplu importanța pentru partea în cauză sau posibilitatea ca o audiere orală să îmbunătățească înțelegerea părții cu privire la o decizie viitoare în acest caz.

Cu toate acestea, dacă cazul este de caracter banal sau costurile unei audieri orale ar fi disproporționate în raport cu valorile în joc în acest caz, ar putea exista motive pentru a nu ține o audiție orală (p. 537).

The applicant, Mr E. Strömblad, is a Swedish national, born in 1950 and living in Kristianstad, Sweden. He is represented before the Court by Mr O. Larsson, a lawyer practising in Hässleholm. The respondent Government are represented by their Agent, Mr Lars Magnuson of the Ministry for Foreign Affairs. The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. The applicant is the father of three children born in 1985, 1986 and 1990 respectively. The children live permanently with their mother from whom the applicant is divorced. Since they did not live with both their parents, each of his children were entitled under the Maintenance Support Act (lagen om underhållsstöd, lag 1996:1030 -hereinafter “the 1996 Act”, which entered into force on 1 December 1996) to a monthly maintenance allowance (underhållsbidrag) of SEK 1,173 from the Social Insurance Office.

The 1996 Act obliged the parent who under civil law was liable for maintenance to repay, in whole or in part, the community’s costs for the maintenance support provided to the children. The amount to be repaid was determined as a percentage of the income of the person liable for maintenance. If the liable parent had 3 children, as was the applicant’s case, he should repay 5% of his income for each child. On 20 January 1997 the Social Insurance Office (försäkringskassan -hereinafter “the Office”) of the County of Kristianstad decided that the applicant should repay a total sum of SEK 2,247 every month for the community’s costs for the maintenance support with respect to his 3 children. In other words, the applicant should repay SEK 749 per month for each child.

In accordance with section 25 of the 1996 Act (as in force at the relevant time), the Office determined the amount of the applicant’s income as specified in the most recent tax assessment decision. By letter of 23 January 1997 the applicant requested the Office to reconsider its decision. He argued that the Office had failed to estimate correctly his ability to pay the amount in question and should have based its calculations on his current income, not that indicated in the most recent tax assessment decision. On 7 March 1997 the Office found that there was no ground for altering its earlier decision. The applicant appealed to the County Administrative Court (länsrätten) of the County of Skåne.

He maintained that his income was insufficient for paying the amount fixed by the Office. He pointed out that since the calculations regarding his ability to repay maintenance support were based on his income before the 1996 Act came into force, the decision had a retroactive effect and was thus incompatible with the Swedish Constitution (Regeringsformen). Furthermore, the Office had calculated his income erroneously thereby obtaining a result which did not reflect his real ability to repay the maintenance support. In his appeal the applicant also requested the County Administrative Court to hold an oral hearing in the case. He wished to participate in person at an oral hearing in order to present arguments on the issue of principle in the case and on the great economic impact a judgment could have on him.

He underlined that his main argument in the case was the unconstitutional retroactive application of the 1996 Act by the Office. On 8 April 1997 the County Administrative Court informed the applicant as follows: “The proceedings before [the court] consist of a written procedure. They may include an oral hearing with regard to a certain issue, when there is reason to assume that such a measure would be to the benefit of the proceedings or that it promotes a speedy determination of the case. An oral hearing shall be held if requested by an individual party to the proceedings, if such a hearing is not unnecessary and there are no particular reasons against it… It appears that you do not wish to submit any new information at the hearing but rather conduct a legal argumentation about the retroactivity of the legislation concerned and on how your deficit from earlier years’ taxation should be taken into account when determining the amount that should be repaid.

Having regard to these circumstances [the court] finds that the examination of the case is limited to issues concerning the application of the law. Therefore, [the court] finds an oral hearing unnecessary. [The court] hereby gives you the opportunity to submit, no later than 22 April 1997, your final observations in the case. If no response is submitted to [the court], the case will be determined on the basis of the material available.” The applicant made further submissions in the case and reiterated his request for an oral hearing, claiming that the court had failed to give any special reasons for dispensing with an oral hearing. On 18 June 1997 the County Administrative Court delivered its judgment confirming the Office’s decision.

It found that the calculation of the applicant’s income was done in accordance with the rules set out in the 1996 Act. While it was true that the calculation of the applicant’s income was based on the most recent tax assessment decision, the amount that he was obliged to repay concerned future maintenance support. Therefore, the court did not consider the decision as retroactive within the meaning of the Constitution. As regards the applicant’s request for an oral hearing the Court held: “The court cannot omit to hold an oral hearing without having found after careful consideration that this is unnecessary or that there are special reasons against doing so. Considering [the applicant’s] arguments in the case, [the court] finds that its examination is limited to issues concerning the application of the law.

In view of this [the court] considers an oral hearing unnecessary.” The applicant appealed against the judgment to the Administrative Court of Appeal (kammarrätten) in Gothenburg, complaining about the lack of an oral hearing before the County Administrative Court and maintaining all his other submissions and requests. By decision of 28 January 1998 the Administrative Court of Appeal refused leave to appeal. The applicant appealed to the Supreme Administrative Court (regeringsrätten) which, on 17 September 1998, also refused leave to appeal. The 1996 Act, which entered into force on 1 December 1996, applied in relation to maintenance support and duty of repayment. The 1996 Act replaced previous legislation in the relevant area.

According to the 1996 Act (as in force at the relevant time; January 1997) a child was entitled to maintenance support, at a rate of SEK 1,173 per month, if the parents did not live together. The parent who was liable under civil law for maintenance should repay to the State, in part or in whole, the amount corresponding to the maintenance support. According to its sections 24 and 25, the duty of repayment was determined as a certain percentage of the liable parent’s income according to the most recent tax assessment decision after a deduction of SEK 72,000. If the liable parent had 3 children who received maintenance support, he or she should repay 5% of his income for each child. The duty of repayment should be reviewed when a new decision on annual tax assessment had been taken and when there was a change in the grounds for the applicable percentage.

In the event that the liable parent considered that he or she was unable to to repay the amount fixed, he or she could appeal for respite for discharge of the duty. If there were exceptional reasons relating to the liable parent’s economic or personal circumstances, the Social Insurance Office could remit the debt, entirely or partially, upon application from the liable parent. A decision by the Social Insurance Office under the 1996 Act may be appealed against to the County Administrative Court and from there on to the Administrative Court of Appeal and the Supreme Administrative Court. Appeals to the two latter courts are subject to leave to appeal proceedings. The procedure in the administrative courts is governed by the provisions of the Administrative Court Procedure Act (förvaltningsprocesslagen, lag 1971:291 -hereinafter “the 1971 Act”).

Section 9 provides: “The proceedings are in writing. An oral hearing may be held in regard to a certain issue, when there is reason to assume that that would be to the benefit of the proceedings or the speedy determination of the case. In the Administrative Court of Appeal and the County Administrative Court an oral hearing shall be held if requested by an individual party to the proceedings, unless it is unnecessary or there are particular reasons against holding a hearing.” The possibility for an individual party to obtain an oral hearing on request under those circumstances is not available in the proceedings before the Supreme Administrative Court.

According to the preparatory documents to the 1971 Act, an oral hearing can be a valuable complement to the written proceedings and may benefit the examination of a case in two situations in particular: firstly, when it is necessary to hear a witness, an expert or a party or when it is difficult for a party to present the case in writing and, secondly, when different positions in the case need to be sorted out in order to eliminate unnecessary or pointless issues of dispute. In the latter case, the oral hearing takes on a preparatory character. It was stressed, however, that an oral hearing should not to be seen as an alternative to the written procedure but as a complement to it (see Government Bill 1971:30, p. 535). It was further stated, in respect of the third paragraph of section 9, that a party’s request for an oral hearing should be given great consideration.

However, such a request should not have a decisive influence on the matter, as the question whether an oral hearing is necessary is to be determined primarily on the basis of the available information in the case. Still, other circumstances may be of relevance, for instance the importance for the party of the matter at stake or the possibility that an oral hearing could enhance the party’s understanding of a future decision in the case. Nevertheless, if the case is of a trivial character or the costs of an oral hearing would be disproportionate to the values at stake in the case, there could be reason not to hold an oral hearing (p. 537).