ÖZCAN c. TÜRKIYE

Publicat la 10 iulie 2023 SECȚIUNEA a doua Cerere nr. 51439/21 Mithat ÖZCAN împotriva Türkiye introdusă la 29 septembrie 2021, comunicată la 20 iunie 2023 OBIECTUL L Cererea se referă la afirmațiile reclamantului potrivit cărora ar fi fost împiedicat să se roage (art. 9 din convenție) și ar fi fost încătușat de brațul stâng în patul său în spital, în noaptea 29-30 martie 2019 între orele 22 și 6 dimineața, pe toată durata examinării testului de somn (art. 3 din convenție). Fost judecător membru al Consiliului de Stat al statului său, reclamantul a fost pus în detenție la 29 iulie 2016 la casa de judecată a lui Sincan în urma loviturii de stat nereușite din 15 iulie 2016, pentru presupusa sa apartenență la organizația numită FETÖ/PDY (organizație desemnată de autoritățile turce sub numele de organizație teroristă Fetullahistă/structură de stat paralel.

Reclamantul a fost transportat la spitalul din Ankara la 29 martie 2019 și a fost adus înapoi la casa de judecată la 30 martie 2019 după ce a fost supus unei examinări de somn. Potrivit spuselor sale, avea o fractură la brațul drept și purta ghips. La 11 septembrie 2019, în urma unei plângeri din partea reclamantului din 14 septembrie 2019 mai 2019 în care se plângea de purtarea cătușelor și că fusese împiedicat să se roage în dimineața la spital, înainte de plecarea sa la casa din custodia 30 În martie 2019, procurorul districtual al Republicii D. Ankara a luat o decizie de a nu da în judecată și, în special, a considerat că purtarea cătușelor de către deținuți a fost o măsură care le aparținea tuturor deținuților și nu numai reclamantului și a concluzionat că jandarmii au acționat în conformitate cu funcțiile lor și că restul afirmațiilor au fost abstracte.

La 5 decembrie 2019, tribunalul corecțional din Ankara a infirmat decizia procurorului districtual al Republicii Dah Ankara din 11 septembrie 2019. El a constatat că a fost inițiată o anchetă penală în conformitate cu dispozițiile relevante ale Codului de procedură penală. În plus, procurorul nu a examinat dacă plângerea reclamantului ar trebui tratată în temeiul Legii nr. 4483 din 2 decembrie 1999 privind procedura de urmărire penală împotriva funcționarilor publici și a altor agenți ai funcției publice ( La 12 decembrie 2019, făcând trimitere la Legea nr. 4483, precum și la hotărârea pronunțată de Prima Cameră a Consiliului de Stat din 3 martie 2005 (E. 2004/794, K. 2005/301), procurorul din Republica Dankara a emis o decizie de a nu înregistra plângerea reclamantului.

Printr-o decizie din 7 aprilie 2021, pronunțată de o comisie compusă din doi judecători, Curtea Constituțională a respins recursul individual al reclamantului întemeiat pe art. 3 din Convenție pentru neobosirea căilor de atac administrative și judiciare. Curtea a respins cauza recurentului întemeiat pe lipsa unei căi de atac interne efective pentru lipsa vădită a temeiului. Aceasta nu se pronunță asupra spătarului reclamantului întemeiat pe art. 9 din Convenție. Reclamantul susține că faptul de a purta cătușe în timp ce a fost supus unui examen de testare a somnului este un tratament contrar art. 3 din Convenție. În acest sens, el susține absența unei căi de atac interne eficiente pentru a-și exercita traheul din art. Invocând art. 9 din Convenție, el susține că ar fi fost împiedicat de autoritățile interne competente să se roage, în conformitate cu credința sa.

RĂSPUNSURI LA PĂRȚI Portul cătușelor de către reclamant în timpul examinării sale de testare de somn la 65436/01, § 47-60, CEDO 2003-XI și Tararieva c. Rusia, n 4353/03, § 109-111, CEDH 2006-XV (extracturi) având în vedere protecția procedurală împotriva tratamentelor care intră sub incidența articolului 3 din Convenția (Labita c. Italia [GC], n 26772/95, § 131, CEDH 2000-IV și Bouyid c. Belgia [GC], n 23380/09, §§ 114-123, CEDH 2015), precum și la hotărârea pronunțată de instanța de corecție din 5 decembrie 2019 de către Ankara, ancheta desfășurată în speță de către procurorul Republicii Competente a îndeplinit cerințele articolului menționat, în special tratamentul denunțat de solicitant, în sensul articolului 3 din convenție, intră în domeniul de aplicare a legii nr. 4483 din 2 decembrie 1999 privind procedura de urmărire penală împotriva funcționarilor și a altor funcționari publici (a se vedea, printre altele, Sheri și alții c. Turcia, n 29283/07, § 42, 9 octombrie 2012) A fost afectată libertatea religioasă, în sensul articolului 9 alineatul (1) din convenție, în măsura în care reclamantul nu ar fi putut să se roage în timpul detenției sale înainte de a fi transportat la spitalul Ankara la 29 martie 2019 (a se vedea, mutatis mutandis Abdullah Yalç a fost prevăzută de lege și necesară, în sensul art. 9 §

Publié le 10 juillet 2023

DEUXIÈME SECTION

Requête n o 51439/21 Mithat ÖZCAN contre la Türkiye introduite le 29 septembre 2021 communiquée le 20 juin 2023

OBJET DE L’AFFAIRE

La requête concerne les allégations du requérant selon lesquelles il aurait été empêché de prier (article 9 de la Convention) et il aurait été menotté par son bras gauche à son lit à l’hôpital, la nuit du 29 au 30 mars 2019 de 22 heures à 6 heures du matin, pendant toute la durée de l’examen de test d’apnée de sommeil (article 3 de la Convention). Ancien juge membre du Conseil d’État de son état, le requérant fut placé en détention, le 29 juillet 2016, à la maison d’arrêt de Sincan à la suite du coup d’état manqué du 15 juillet 2016, pour sa prétendue appartenance à l’organisation appelée FETÖ/PDY (organisation désignée par les autorités turques sous l’appellation « Organisation terroriste Fetullahiste / Structure d’État parallèle »). Le requérant fut transporté à l’hôpital d’Ankara le 29 mars 2019 et fut ramené à la maison d’arrêt le 30 mars 2019 après avoir subi un examen d’apnée de sommeil.

Selon ses dires, il avait une fracture au bras droit et il portait un plâtre. Le 11 septembre 2019, à la suite d’une plainte du requérant du 14 mai 2019 dans laquelle il se plaignait du port de menottes et d’avoir été empêché de prier le matin à l’hôpital avant son départ à la maison d’arrêt le 30 mars 2019, le procureur de la République d’Ankara rendit une décision à ne pas poursuivre. Il jugea en particulier que le port des menottes par les détenus était une mesure qui s’appliquait à tous les détenus et non pas uniquement au requérant. Il conclut que les gendarmes avaient agi conformément à leurs fonctions et que le restant des allégations étaient abstraits. Le 5 décembre 2019, le tribunal correctionnel d’Ankara infirma la décision du procureur de la République d’Ankara du 11 septembre 2019. Il constata qu’aucune enquête pénale n’avait été ouverte conformément aux dispositions pertinentes du code de procédure pénale.

De plus, le procureur de la République n’avait pas examiné la question de savoir s’il convenait de traiter la plainte du requérant dans le cadre de la loi n o 4483 du 2 décembre 1999 sur la procédure relative aux poursuites contre les fonctionnaires et autres agents de la fonction publique (« 4483 sayılı Memuralar ve diğer kamu görevlilerinin yargılanması hakkında kanun »). Le 12 décembre 2019, en se référant à la loi n o 4483 ainsi qu’à la décision rendue par la 1 ère Chambre du Conseil d’État du 3 mars 2005 (E. 2004/794, K. 2005/301), le procureur de la République d’Ankara rendit une décision de ne pas enregistrer la plainte du requérant. Par une décision du 7 avril 2021, rendue par une commission, composée de deux juges, la Cour constitutionnelle rejeta le recours individuel du requérant tiré de l’article 3 de la Convention pour non-épuisement des voies de recours administratifs et judiciaires.

Elle rejeta le grief du requérant tiré de l’absence d’une voie de recours interne effective pour défaut manifeste de fondement. Elle ne se prononça pas sur le grief du requérant tiré de l’article 9 de la Convention. Le requérant allègue que le fait de porter des menottes pendant qu’il subissait un examen de test d’apnée de sommeil constitue un traitement contraire à l’article 3 de la Convention. À cet égard, il fait valoir l’absence d’une voie de recours interne effective pour faire valoir son grief tiré de l’article 3. Invoquant l’article 9 de la Convention, il soutient qu’il aurait été empêché par les autorités internes compétentes de prier, conformément à sa croyance.

QUESTIONS AUX PARTIES

1. Le port des menottes par le requérant pendant son examen de test d’apnée de sommeil à l’hôpital d’Ankara s’analyse-t-il en un traitement inhumain, au sens de l’article 3 de la Convention ( Henaf c. France , n o 65436/01, §§ 47-60, CEDH 2003-XI, et Tararieva c. Russie , n o 4353/03, §§ 109-111, CEDH 2006-XV (extraits)) ? 2. Eu égard à la protection procédurale contre les traitements contraires à l’article 3 de la Convention ( Labita c. Italie [GC], n o 26772/95, § 131, CEDH 2000-IV, et Bouyid c. Belgique [GC], n o 23380/09, §§ 114-123, CEDH 2015) ainsi qu’à la décision rendue par le tribunal correctionnel d’Ankara du 5 décembre 2019, l’enquête menée en l’espèce par le procureur de la République compétent a-t-elle satisfait aux exigences de cet article ? 3. En particulier, le traitement dénoncé par le requérant, au sens de l’article 3 de la Convention, relevait-il du champ d’application de la loi n o 4483 du 2 décembre 1999 sur la procédure relative aux poursuites contre les fonctionnaires et autres agents de la fonction publique (voir, entre autres, İșeri et autres c. Turquie , n o 29283/07, § 42, 9 octobre 2012) ? 4. Y a-t-il eu atteinte à la liberté de religion, au sens de l’article 9 § 1 de la Convention dans la mesure où le requérant n’aurait pas pu prier pendant sa détention avant son transport à l’hôpital d’Ankara le 29 mars 2019 (voir, mutatis mutandis ,

Abdullah Yalçın c. Turquie (n o 2) , n o 34417/10, §§ 28 et 35, 14 juin 2022) ? Dans l’affirmative, l’ingérence dans l’exercice du droit en question était-elle prévue par la loi et nécessaire, au sens de l’article 9 § 2 ?