CASE OF DJAVIT AN v. TURKEY

Reclamantul este un național cipriot de origine turcă născut în 1950 și este un pediatru care locuiește în Nicosia, la nord de „linea verde”. Pe lângă a fi critic al autorităților turc-chipriot și al prezenței militare turce în partea de nord a Ciprului, definită de el ca „ocupație”, reclamantul este „coordonatorul turc-chipriot” al Mișcării pentru un Cipr independent și federal, o asociere neregistrată a ciprioților turci și greci fondată în 1989 în Nicosia. Mișcarea are un comitet de coordonare turc-chipriot în partea de nord a insulei și un comitet de coordonare grec-chipriot în partea de sud. Scopul Mișcării este de a dezvolta relații strânse între cele două comunități. În acest scop, organizează reuniuni bicomunale de caracter politic, cultural, medical sau social.

10. În mod normal, reclamantul nu poate obține un permis de la autoritățile turce și turce-chipriote de a vizita „zona buffer” sau partea de sud a insulei pentru a participa la diferite întâlniri bicomuniale. Astfel, între 8 martie 1992 și 14 aprilie 1998, data deciziei Comisiei de admisibilitate, numai 6 din 46 de cereri de astfel de permise au fost acordate. În plus, între 18 aprilie 1998 și 16 octombrie 1999 s-au refuzat încă două permise, dintre care una a fost, totuși, acordată mai târziu.

Cerințele care au fost respinse au fost, printre altele, un Târg de primăvară (Forța Națiunilor Unite de Păzire la Cipru) la Aeroportul Internațional Nicosia în mai 1992, un seminar medical bicomunal organizat de UNHCR (Înaltul Comisar al Națiunilor Unite pentru Refugiați) în iunie 1992, o ședință a comitetului de coordonare pentru „Mișcarea pentru un Cipru independent și federal” la Palatul Ledra în octombrie 1992, precum și două întâlniri pentru reorganizarea acestui comitet în aprilie și iulie 1994, un seminar privind cardiologia organizat de UNHCR în iunie 1994, o ședință generală a Asociației New Cipru în decembrie 1997 și o serie de recepții organizate de ambasada germană la Nicosia. În plus, în mai 1992 autoritățile menționate mai sus au refuzat să permită ciprioților greci să participe la o ședință organizată de reclamant în partea de nord a insulei.

11. Reclamantul a susținut că Consiliul de Miniștri al „Republicii Turci din nordul Ciprului” („TRNC”) a adoptat o decizie care l-a interzis să se contacteze cu ciprioții greci. Se presupune că această decizie a fost făcută într-o scrisoare din 3 februarie 1992 de Ministrul Sănătății “TRNC” la solicitant, care se menționează după cum urmează: „În conformitate cu informațiile primite de Ministerul nostru, ați fost informați oral de Ministerul Afacerilor Externe și Apărării și aceaceasta a fost o decizie a guvernului și nu avem nimic de adăugat în calitatea noastră de Minister”. 12. La 7 mai 1992, reclamantul a scris Primului Ministru al „TRNC” solicitând să fie informat de conținutul deciziei Consiliului de Miniștri menționată în scrisoarea menționată mai sus, dar nu a primit niciun răspuns.

13. La 29 mai 1992, el a trimis o scrisoare de protest ministrului de externe al Turciei, care a rămas, de asemenea, fără răspuns. 14. La 18 mai 1994, Hotărârea Consulară și Afaceri Minorității Ministerului Afacerilor Externe și Apărării “TRNC” a informat reclamantul că „permisul solicitat de [sa] scrisoare din 19 aprilie 1994 a fost refuzat din motive de securitate, în interes public și pentru că [a] făcut propagande împotriva statului”. 15. La 24 mai 1994, reclamantul a scris vicepremierului ministru al „TRNC”, întrebând dacă decizia anterioară a Consiliului de Miniștri a fost încă în vigoare deoarece nu a fost autorizat să viziteze zona tampon sau să treacă în Nicosia. El nu a primit niciun răspuns și, la 19 iulie 1994, a trimis un avertisment, care a rămas, de asemenea, fără răspuns.

Cu toate acestea, reclamantul a susținut că, într-un articol publicat într-un ziar la 18 martie 1996, fostul prim-ministru adjunct (a căruia a trimis scrisorile menționate mai sus) a declarat că, atunci când a deținut această poziție, el a solicitat o explicație de către prim-ministru, precum și de către președinte al „TRNC” în ceea ce privește refuzul permiselor, dar nu a primit un răspuns.

8. The applicant is a Cypriot national of Turkish origin who was born in 1950 and is a paediatrician residing in Nicosia, north of the “green line”. 9. In addition to being a critic of the Turkish-Cypriot authorities and of the Turkish military presence in the northern part of Cyprus, which he defines as “occupation”, the applicant is the “Turkish-Cypriot coordinator” of the Movement for an Independent and Federal Cyprus, an unregistered association of Turkish and Greek Cypriots founded in 1989 in Nicosia. The movement has a Turkish-Cypriot coordinating committee in the northern part of the island and a Greek-Cypriot coordinating committee in the southern part. The purpose of the Movement is to develop close relations between the two communities.

To that end, it organises bi-communal meetings of a political, cultural, medical or social character. 10. The applicant is normally unable to obtain a permit from the Turkish and Turkish-Cypriot authorities to visit the “buffer-zone” or the southern part of the island in order to participate in various bi-communal meetings. Thus, between 8 March 1992 and 14 April 1998, the date of the Commission's admissibility decision, only 6 out of 46 requests for such permits were granted. Further, between 18 April 1998 and 16 October 1999 two more permits were refused, one of which, however, was granted later on.

The requests that were turned down concerned, inter alia, a UNFICYP (United Nations Peacekeeping Force in Cyprus) Spring Fair at Nicosia International Airport in May 1992, a bi-communal medical seminar organised by the UNHCR (United Nations High Commissioner for Refugees) in June 1992, a meeting of the coordinating committee for the “Movement for an Independent and Federal Cyprus” at the Ledra Palace in October 1992 as well as two meetings for the reorganisation of this committee in April and July 1994, a seminar on cardiology organised by the UNHCR in June 1994, a general meeting of the New Cyprus Association in December 1997 and a number of receptions organised by the German embassy in Nicosia.

Moreover, in May 1992 the above-mentioned authorities refused to allow Greek Cypriots to attend a meeting organised by the applicant in the northern part of the island. 11. The applicant claimed that the Council of Ministers of the “Turkish Republic of Northern Cyprus” (the “TRNC”) had adopted a decision prohibiting him from contacting Greek Cypriots. Reference to this decision was allegedly made in a letter dated 3 February 1992 by the Health Minister of the “TRNC” to the applicant, which reads as follows: “According to the information our Ministry has received, you were informed by the Ministry of Foreign Affairs and Defence orally and this has been a decision of the government and we have nothing to add in our capacity as the Ministry.” 12. On 7 May 1992 the applicant wrote to the Prime Minister of the “TRNC” requesting to be informed of the content of the Council of Ministers' decision referred to in the above-mentioned letter, but received no reply.

13. On 29 May 1992 he sent a letter of protest to the Foreign Minister of Turkey, which has also remained unanswered. 14. On 18 May 1994 the Directorate of Consular and Minority Affairs of the Ministry of Foreign Affairs and Defence of the “TRNC” informed the applicant that “the permission requested by [his] letter of 19 April 1994 was refused for security reasons, in the public interest and because [he had] made propaganda against the State”. 15. On 24 May 1994 the applicant wrote to the Deputy Prime Minister of the “TRNC”, asking whether the previous decision of the Council of Ministers was still in force since he was not allowed to visit the buffer-zone or cross over into Nicosia. He received no answer and on 19 July 1994 he sent a reminder, which also remained unanswered.

However, the applicant claimed that, in an article published in a newspaper on 18 March 1996, the former Deputy Prime Minister (to whom he had sent the above-mentioned letters) had stated that when he had held this position he had requested an explanation by the Prime Minister as well as the President of the “TRNC” in relation to the refusal of permits, but had not received an answer.