KOKKINOS et AUTRES contre la GRECE

SECȚIUNEA I PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 72978/01 prezentate de Stamatina KOKKINOS și de alții împotriva Greciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea I), care se întrunește la 3 aprilie 2003 într-o cameră compusă din Tulkens președinte dnii C.L Rozakis Bonello Levits Botomarova Kovler Steiner, judecători și dnii S Nielsen, grefier adjunct al secțiunii Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 20 iunie 2001, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitanți, După ce au deliberat, face următoarea decizie FACUTă reclamanților, domnul Stamatina Kokkinos și alții (numele acestora figurează în anexă), sunt resortisanți greci cu reședința în Atena. Ei sunt reprezentați în fața Curții de către M. P. Miliarakis, avocat în Atena. Guvernul este reprezentat de domnul S. Spiropoulos, director la Consiliul Juridic de lape, și domnul Papida, auditor la Consiliul juridic al statului. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamanții dețin două clădiri de 7 412,5 m2 și de 1 924,40 m2 în centrul da . Printr-un decret prezidențial din 1 noiembrie 1968, o modificare a planului de d Cu toate acestea, întrucât exproprierea nu se realiza, la 2 iulie 1997, tribunalele au solicitat revocarea dreptului de proprietate la primărie, la Ministerul Lucrărilor Publice și la Ministerul Lucrărilor Publice și la Ministerul Lucrărilor Publice. Având în vedere că cererea lor a fost respinsă în mod tacit după data la care a avut loc vânzarea unui termen de trei luni fără a răspunde din partea administrației, reclamanții au sesizat Consiliul de la . Prin două hotărâri nr. 2313/200 și nr. 2314/2000 din 5 iulie 2000, Consiliul a informat cu privire la refuzul tacit al administrației de a fi liberalizat. S-a constatat că, de la data la care a fost decisă exproprierea și până la cererea de revocare a acesteia, au trecut douăzeci și nouă de ani fără ca administrația să ia măsurile necesare pentru realizarea exproprierii. El concluzionează că această perioadă de timp era prea lungă și constituia o sarcină asupra proprietății reclamanților care depășea limitele a ceea ce era permis prin Constituție. Prin urmare, refuzul administrației de a .. expropriere nu a fost legal. Consiliul de Stat a făcut trimitere la cauza la administrație pentru ca aceasta să se conformeze deciziei sale. La 10 aprilie 2001 și 14 decembrie 2001, conducerea planificării de urbanism a Ministerului de l . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . La 18 aprilie 2002, municipalitatea a decis, în unanimitate, modificarea planului de urbanism care afecta proprietatea reclamanților. La 20 mai 2002, reclamanții au deținut o serie de documente care dovediu că erau proprietari ai proprietății în litigiu. Prin intermediul unui document din 13 august 2002, conducerea de la mai 2002 și de la amenajare a teritoriului Regiunii da'attique a declarat că nu au depus încă toate documentele necesare. La 23 octombrie 2002, Hotărârea pentru urbanism a Ministerului de l . ............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamanții se plâng de refuzul administrației de a se conforma hotărârilor Consiliului de Instanță și de a-și declara proprietatea. Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamanții se plâng de faptul că proprietatea lor a rămas blocată timp de treizeci și trei de ani, astfel încât nu putea fi exploatată de solicitanți. Reclamanții invocă o încălcare a articolului 6 alineatul (1) care, în partea sa relevantă, se citește astfel Orice persoană are dreptul la audierea echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Guvernul afirmă că reclamanții susțin în mod eronat că administrația își menține în mod ilegal proprietatea și refuză să se conformeze hotărârilor Consiliului de Stat. El amintește că, în urma acestor hotărâri, serviciile administrative competente au invitat reclamanții să depună documentele necesare pentru revocarea exproprierii, dar acestea nu au făcut încă acest lucru. El subliniază că administrația nu poate obliga reclamanții să depună aceste documente. În cele din urmă, susține că administrația nu are nicio intenție de a proceda din nou la blocarea proprietății reclamanților în vederea unei noi proceduri de expropriere : Într-adevăr, într-un astfel de caz, municipalitatea ar trebui să demonstreze, printr-un act motivat, că exproprierea este indispensabilă din motive de urbanism și să dea din buget sumele necesare pentru plata în avans. Reclamanții au depus documentele solicitate la 20 mai 2002, și anume cu șase luni înainte de trimiterea la Curte a observațiilor guvernului. Curtea ia notă, pe de o parte, de faptul că, printr-un raport din 23 octombrie 2002, Direcia de la ..urbanism a Ministerului de la ............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... Pe de altă parte, Curtea ia notă de faptul că, la 18 aprilie 2002, municipalitatea din Etta a decis în mod unanim modificarea planului de da . În aceste condiții, Curtea consideră că nu apare în speță nicio chestiune de neconformitate cu hotărârile menționate anterior. Prin urmare, acest aspect este vădit nefondat și trebuie respins în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. De asemenea, reclamanții invocă o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 care dispune Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Guvernul recunoaște că a existat o interferență în dreptul de proprietate al reclamanților prin stabilirea planului de urbanism, dar această intervenție nu a dus până în prezent la privarea de proprietate. Singura limitare care se află în curs de urmat a fost interzicerea construirii pe proprietatea în cauză până la finalizarea procedurilor prevăzute de modificarea planului de afaceri, ceea ce nu constituie o sarcină disproporționată pentru proprietari. În plus, guvernul subliniază că, în 1997, reclamanții au sesizat Consiliul cu privire la un motiv întemeiat și nu au solicitat în prealabil ridicarea sarcinii care le-a fost impusă ca urmare a modificării planului de urbanism. Consiliul de Stat a acceptat acțiunile reclamanților și administrația este pregătită să ia măsurile necesare pentru a se conforma hotărârilor Consiliului de Stat, de îndată ce reclamanții prezintă documentele necesare. Reclamanții susțin că ceea ce au fost privați nu era proprietatea terenului lor, ci uzul și exploatarea acestuia din cauza faptului că a rămas blocat timp de decenii. Acest blocaj, deși decis pentru un scop de interes public, a încălcat principiul proporționalității. Curtea constată că 1 În noiembrie 1968, un decret prezidențial a modificat planul de afaceri al cartierului în care se afla proprietatea reclamanților în vederea extinderii șoselei. Acest decret nu a fost urmat de actele necesare pentru realizarea exproprierii pe care o lăsa să prevaleze. Cu toate acestea, reclamanții așteaptă până în noiembrie 1997 înainte de a sesiza Consiliul depetru a se plânge de blocarea proprietăii lor. Consiliul de pe t i t ă ț ii ui ă â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â TM â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â În plus, Curtea arată că, în cazul în care reclamanții consideră că au suferit o pagubă pecuniară, le era permis, cel puțin de la intrarea în vigoare a Legii nr. 1868/1989 (art. 19), și este întotdeauna legal pentru aceștia, să inițieze o acțiune întemeiată pe art. 105 din Legea privind dreptul civil, care constituie o acțiune autonomă care poate fi exercitată independent de o acțiune în anulare în fața Consiliului de Stat. În aceste condiții, Curtea nu a înțeles nici o aparență de încălcare a articolului 1 din Protocolul nr În consecință, rezultă că acest aspect este în mod vădit nefondat și trebuie să fie respins în aplicarea articolului 35 § 3 și 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Søren Nielsen Françoise Tulkens Grefier adjunct Președinte LISTA REQUERANȚILOR 1) Stamatina KOKKINOS 2) Sofia SIDERI 3) Ioannis ZARKADOULAS 4) Panagiota VOULGARI 5) Maria ZARKADOULA 6) Atanasios ZARKADOULAS 7) Evanthia VOULGARI 8) Ioannis SIDERIS de Atanasios 9) Ioannis SIDERIS de Panagiotis 10) Evanthia DIMITRIOU 11) Anastasia SIDERI 12) Evanthia SIDERI

PREMIÈRE SECTION

DÉCISION

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n

o

72978/01

présentée par Stamatina KOKKINOS et autres

contre la Grèce

La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 3 avril 2003 en une chambre composée de

M

me

F.

Tulkens

,

présidente

,

MM.

C.L.

Rozakis

,

G.

Bonello

,

E.

Levits

,

M

me

S.

Botoucharova

,

M.

A.

Kovler

,

M

me

E.

Steiner,

juges

,

et de M. S

.

Nielsen,

greffier adjoint de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite le 20 juin 2001,

Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par les requérants,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

Les requérants, M

me

Stamatina Kokkinos et autres (leurs noms figurent en annexe), sont des ressortissants grecs résidant à Athènes. Ils sont représentés devant la Cour par M

e

P. Miliarakis, avocat à Athènes. Le Gouvernement est représenté par M. S. Spyropoulos, assesseur auprès du Conseil juridique de l’Etat, et M

me

M. Papida, auditeur auprès du Conseil juridique de l’Etat.

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.

Les requérants sont propriétaires de deux immeubles de 7 412,5 m² et de 1 924,40 m² au centre d’Athènes. Par un décret présidentiel du 1

er

novembre 1968, une modification du plan d’urbanisme affectant la propriété des requérants eut lieu en vue de l’élargissement de la voirie. Toutefois, comme l’expropriation ne se réalisait pas, les requérants s’adressèrent, le 2 juillet 1997, à la mairie d’Athènes, au ministère des Travaux publics et à la préfecture d’Athènes et demandèrent la révocation de l’expropriation. Considérant que leur demande était tacitement rejetée après l’écoulement d’un délai de trois mois sans réponse de la part de l’administration, les requérants saisirent le Conseil d’Etat, le 18 novembre 1997.

Par deux arrêts n

o

2313/200 et n

o

2314/2000 du 5 juillet 2000, le Conseil d’Etat annula le refus tacite de l’administration de révoquer l’expropriation. Il releva que depuis la date à laquelle l’expropriation fut décidée et jusqu’à la demande de révoquer celle-ci, vingt-neuf ans s’étaient écoulés sans que l’administration prenne les mesures nécessaires pour la réalisation de l’expropriation. Il conclut que ce laps de temps était trop long et constituait une charge sur la propriété des requérants qui dépassait les limites de ce qui était permis par la Constitution. Par conséquent, le refus de l’administration de révoquer l’expropriation n’était pas légal.

Le Conseil d’Etat renvoya l’affaire à l’administration pour que celle-ci se conforme avec sa décision.

Les 10 avril et 14 décembre 2001, la direction de la planification d’urbanisme du ministère de l’Environnement, de l’Aménagement du territoire et des Travaux publics et la direction de l’Environnement et de l’Aménagement du territoire de la Région d’Attique respectivement invitèrent les requérants à déposer les documents nécessaires, tels que les titres de propriété et les plans topographiques, afin qu’il soit procédé à la révocation de l’expropriation.

Le 18 avril 2002, la municipalité d’Athènes décida à l’unanimité la modification du plan d’urbanisme qui affectait la propriété des requérants.

Le 20 mai 2002, les requérants déposèrent une série de documents qui prouvaient qu’ils étaient propriétaires de la propriété litigieuse.

Par un document du 13 août 2002, la direction de l’Environnement et de l’Aménagement du territoire de la Région d’Attique attesta que les requérants n’avaient pas encore déposé tous les documents requis.

Le 23 octobre 2002, la direction de l’urbanisme du ministère de l’Environnement, de l’Aménagement du territoire et des Travaux publics informa le Conseil Juridique de l’Etat, que les requérants avaient déposé une partie seulement des documents sollicités.

GRIEFS

1.

Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, les requérants se plaignent du refus de l’administration de se conformer aux arrêts du Conseil d’Etat et de révoquer l’expropriation.

2.

Invoquant l’article 1 du Protocole n

o

1, les requérants se plaignent de ce que leur propriété resta bloquée pendant trente-trois ans, de sorte qu’elle ne pouvait pas être exploitée par les requérants.

EN DROIT

1.

Les requérants allèguent une violation de l’article 6 § 1, qui dans sa partie pertinente, se lit ainsi

:

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)

»

Le Gouvernement affirme que les requérants soutiennent à tort que l’administration maintient de manière illégale l’expropriation et refuse de se conformer aux arrêts du Conseil d’Etat. Il rappelle que suite à ces arrêts, les services administratifs compétents invitèrent les requérants à déposer les documents nécessaires pour la révocation de l’expropriation, mais ceux-ci ne l’ont pas encore fait. Il souligne que l’administration ne peut pas obliger les requérants à déposer ces documents. Enfin, il affirme que l’administration n’a aucune intention de procéder à nouveau à un blocage de la propriété des requérants en vue d’une nouvelle procédure d’expropriation

: en effet, dans un tel cas, la municipalité d’Athènes devrait prouver, par acte motivé, que l’expropriation est indispensable pour des raisons d’urbanisme et dégager du budget les sommes nécessaires pour le paiement de l’indemnité.

Les requérants affirment qu’ils ont déposé les documents sollicités le 20

mai 2002, à savoir six mois avant l’envoi à la Cour des observations du Gouvernement.

La Cour note, d’une part, que par un rapport du 23 octobre 2002, la direction de l’urbanisme du ministère de l’Environnement, de l’Aménagement du territoire et des Travaux publics informait le Conseil juridique de l’Etat, que les requérants n’avaient déposé qu’une partie seulement des documents exigés, de sorte que l’administration ne pouvait encore engager la procédure nécessaire qui lui permettrait de se conformer à l’arrêt du Conseil d’Etat. D’autre part, la Cour note que le 18 avril 2002, la municipalité d’Athènes a décidé à l’unanimité la modification du plan d’urbanisme qui affectait la propriété des requérants. Dans ces conditions, la Cour estime qu’aucune question de non-conformité aux arrêts susmentionnés ne se pose en l’espèce.

Il s’ensuit que ce grief est manifestement mal fondé et doit être rejeté en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.

2.

Les requérants allèguent aussi une violation de l’article 1 du Protocole n

o

1 qui dispose

:

«

Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d’utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international.

Les dispositions précédentes ne portent pas atteinte au droit que possèdent les Etats de mettre en vigueur les lois qu’ils jugent nécessaires pour réglementer l’usage des biens conformément à l’intérêt général ou pour assurer le paiement des impôts ou d’autres contributions ou des amendes.

»

Le Gouvernement admet qu’il y a eu ingérence dans le droit de propriété des requérants par l’établissement du plan d’urbanisme, mais cette ingérence n’a pas entraîné jusqu’à aujourd’hui une privation de propriété. La seule limitation qui s’est ensuivie était l’interdiction de construire sur la propriété litigieuse jusqu’à l’achèvement des procédures prévues par la modification du plan d’urbanisme, ce qui ne constitue pas une charge disproportionnée pour les propriétaires.

En outre, le Gouvernement souligne que ce n’est qu’en 1997 que les requérants ont saisi le Conseil d’Etat et n’ont pas demandé auparavant la levée de la charge qui pesait sur leur propriété suite à la modification du plan d’urbanisme. Le Conseil d’Etat a accueilli les recours des requérants et l’administration est prête à prendre les mesures nécessaires pour se conformer aux arrêts du Conseil d’Etat, dès que les requérants soumettront les documents requis.

Les requérants soutiennent que ce dont ils étaient privés était non la propriété de leur terrain mais l’usage et l’exploitation de celui-ci en raison du fait qu’il était resté bloqué pendant des décennies. Ce blocage, quoique décidé dans un but d’utilité publique, a violé le principe de la proportionnalité.

La Cour note que le 1

er

novembre 1968, un décret présidentiel modifia le plan de l’urbanisme du quartier dans lequel se trouvait la propriété des requérants en vue de l’élargissement de la voirie. Ce décret ne fut pas suivi des actes nécessaires pour la réalisation de l’expropriation qu’il laissait présager. Toutefois, les requérants attendirent jusqu’à novembre 1997 avant de saisir le Conseil d’Etat et se plaindre du blocage de leur propriété. Le Conseil d’Etat donna gain de cause aux requérants et l’administration a entamé la procédure afin de se conformer aux décisions du Conseil d’Etat. De plus, la Cour relève que si les requérants estiment avoir subi un dommage pécuniaire, il leur était loisible, au moins depuis l’entrée en vigueur de la loi 1868/1989 (article 19), et leur est toujours loisible, d’engager une action fondée sur l’article 105 de la loi d’accompagnement au code civil, qui constitue un recours autonome pouvant être exercé indépendamment d’un recours en annulation devant le Conseil d’Etat.

Dans ces conditions, la Cour n’aperçoit aucune apparence de violation de l’article 1 du Protocole n

o

1.

Il s’ensuit que ce grief est manifestement mal fondé et doit être rejeté en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Déclare

la requête irrecevable.

Søren

Nielsen

Françoise

Tulkens

Greffier adjoint

Présidente

LISTE DES REQUERANTS

1) Stamatina KOKKINOS

2) Sofia SIDERI

3) Ioannis ZARKADOULAS

4) Panagiota VOULGARI

5)Maria ZARKADOULA

6) Athanasios ZARKADOULAS

7) Evanthia VOULGARI

8) Ioannis SIDERIS de Athanasios

9) Ioannis SIDERIS de Panagiotis

10) Evanthia DIMITRIOU

11) Anastasia SIDERI

12) Evanthia SIDERI