BOERIU contre la ROUMANIE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Radiation du rôle
BOERIU contre la ROUMANIE (CtEDO, 2003)
SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere n 34899/97 prezentată de Iuliu BOAREU împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 20 mai 2003 într-o cameră compusă din domnii J.-P. Costa președinte A.B. Baka Loucaides Bîrsan Jungwiert Ugrekhelidze Mularoni, judecători și dl Dolle, graffière de secțiune Având în vedere cererea prezentată anterior Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 4 noiembrie 1996 și înregistrată la 13 februarie 1997, după ce a intenționat acest lucru, face următoarea decizie FĂCÂND că reclamantul, dl Iuliu Boeriu, este cetățean român, născut în 1921 și rezident în Cluj-Napoca. Între 1933 și 1939, părinții reclamantului au construit o clădire în Brașov, pe un teren al lor. În 1950, statul a preluat proprietatea în temeiul decretului de naționalizare nr. 92/50. În 1992, reclamantul, ca moștenitor, a formulat o acțiune pentru a constata că numele tatălui său, B.N., fusese înscris din greșeală pe listele anexe ale decretului de naționalizare n 92/50 și, prin urmare, să rectifice inscripțiile din cartea funciară. Prin hotărârea din 20 aprilie 1992, instanța a înțeles că aceasta încălca dispozițiile articolului II din decretul menționat anterior că imobilul fusese naționalizat. În continuare, Tribunalul a considerat că statul nu dobândise în mod legal dreptul de proprietate asupra clădirii respective, că reclamantul era proprietarul legitim al acesteia pe 1/2 parte a bunului și a obligat societatea R. să îi restituie proprietatea. Instanța a dispus ca dreptul mamei reclamantului, B.M., să fie înscris în registrul funciar. În lipsa unei căi de atac, hotărârea a devenit definitivă și irevocabilă, neputând fi atacată prin acțiunea obișnuită. Prin hotărârea din 30 mai 1996, Curtea Supremă de Justiție a dat dreptul la acțiunea procurorului general, a pronunțat hotărârea și, pe fond, a respins acțiunea în revendicare a reclamantului. Curtea Supremă a hotărât că a devenit proprietatea statului în temeiul Decretului nr. 92/1950 și că aplicarea acestui decret nu putea fi controlată de instanțe. Potrivit informațiilor furnizate de părți, în 1996, o a doua acțiune în revendicare a bunului a fost formulată de reclamant împotriva Primăriei Brașov și a proprietarului locuințelor de stat, martie 2001, o acțiune în anulare a unui contract de vânzare încheiat între statul de drept și locatarii de proprietate, formulată de reclamant, a fost primită de instanța de apel a lui Brașov. PROCEDURA Cererea a fost introdusă în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 4 noiembrie 1996 și înregistrată la 13 februarie 1997. octombrie 1999 Curtea a informat guvernul, în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul de procedură și l-a invitat să prezinte observații în scris, ceea ce a făcut la 3 ianuarie 2000 Cu această ocazie, reclamantul a informat Curtea cu privire la succesul celei de-a doua acțiuni în revendicare și la existența unei alte acțiuni (în anulare a unui contract de vânzare a unui apartament), care era pendinte în fața instanțelor interne. Prin scrisoarea din 16 februarie 2000, reclamantul a informat Curtea că a intenționat să își mențină pledoaria, ținând cont de faptul că acțiunea în anulare era pendinte în fața instanței de recurs. La 4 martie 2000, reclamantul și-a exprimat dorința de a-și prezenta observațiile în scris, dar nu și-a prezentat totuși observațiile cu privire la admisibilitate și fond. Prin scrisoarea din 21 decembrie 2000, Curtea a acordat părților un termen până la 1 februarie 2001 pentru a prezenta observații cu privire la fond. În februarie 2001, reclamantul a prezentat aceleași observații ca și cele din 16 februarie 2000. În plus, acesta și-a exprimat intenția de a prezenta observațiile solicitate după ce a avut rezultatul acțiunii sale în anulare, care era pendinte în fața instanței de recurs. Într-o ultimă scrisoare trimisă de reclamant la 26 iulie 2001, acesta a informat Curtea cu privire la succesul acțiunii sale în anulare și cu privire la intenția sa de a-și menține pledoaria până în iunie 2002 (data la care, în opinia sa, nu ar mai fi posibilă o acțiune în anulare formulată de procurorul general). Prin scrisoarea din 8 februarie 2002, grefa l-a informat pe reclamant că Curtea ar putea anula cererea pentru rolul său. Această scrisoare a rămas fără răspuns din partea sa. La origine, reclamantul susținea că refuzul Curții Supreme de Justiție de a recunoaște instanței competența de a pronunța o acțiune în revendicare, precum și lipsa de independență și de imparțialitate a acestei instanțe erau contrare articolului 6 alineatul (1) din convenție. În plus, s-a plâns că această hotărâre a avut ca efect încălcarea dreptului său la respectarea bunurilor sale, astfel cum este recunoscut la art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. Curtea observă că reclamantul și-a recunoscut dreptul de proprietate asupra binelui în litigiu. Pe de o parte, Curtea constată că reclamantul nu a prezentat nicio observație cu privire la admisibilitate și la fondul cauzei și, pe de altă parte, că . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În lumina împrejurărilor din speță, Curtea concluzionează că reclamantul nu mai dorește să mențină cererea, în sensul articolului 37 alineatul (1) litera (a) din convenție. Pe de altă parte, Curtea este asigurată că Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate, hotărăște să șteargă cererea de rol. Dolle J.-P. Costa Grefier Președinte