Decizia nr. 61/2021 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 1794/1/2021 — chestiunea de drept: următoarea chestiune de drept: „În interpretarea dispoziţiilor art. 7 din anexa nr. I capitolul I lit. B şi ale art. 38 din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, a se stabili…

Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din 3 iunie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 1.046/87/2020, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept menţionată. II. Normele de drept intern incidente

Legea-cadru nr. 153 din 28 iunie 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, denumită în continuare Legea-cadru nr. 153/2017 Art. 36. – Reîncadrarea personalului (1) La data intrării în vigoare a prezentei legi, reîncadrarea personalului salarizat potrivit prezentei legi se face pe noile funcţii, grade/trepte profesionale, gradaţie corespunzătoare vechimii în muncă şi vechime în specialitate/vechime în învăţământ avute, cu stabilirea salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare şi indemnizaţiilor lunare potrivit art. 38. […] Art. 38. – Aplicarea legii (1) Prevederile prezentei legi se aplică etapizat, începând cu data de 1 iulie 2017. (2) Începând cu data de 1 iulie 2017: a) se menţin în plată la nivelul acordat pentru luna iunie 2017, până la 31 decembrie 2017, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie şi indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii; b) prin excepţie de la lit. a), salariile lunare ale personalului prevăzut la art. 11 se stabilesc în conformitate cu prevederile acestui articol; c) prin excepţie de la prevederile lit. a), indemnizaţiile lunare ale personalului care ocupă funcţii de demnitate publică se stabilesc prin înmulţirea coeficienţilor din anexa nr. IX cu salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată; d) până la data de 31 decembrie 2017 se acordă drepturile de hrană şi tichetele de masă de care beneficiază, la data intrării în vigoare a prezentei legi, unele categorii de personal bugetar, în măsura în care îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. (3) Începând cu data de 1 ianuarie 2018 se acordă următoarele creşteri salariale: a) cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul brut al sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor, premiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară/salariul lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăşi limita prevăzută la art. 25, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii; b) prin excepţie de la lit. a), începând cu 1 martie 2018, salariile de bază ale personalului care ocupă funcţiile de medici, de asistenţi medicali şi ambulanţieri/şoferi autosanitară prevăzute în anexa nr. II cap. I se majorează la nivelul salariului de bază stabilit potrivit prezentei legi pentru anul 2022; c) prin excepţie de la lit. a), începând cu data de 1 martie 2018, pentru personalul prevăzut în anexa nr. II, cuantumul sporurilor pentru condiţii de muncă se determină conform Regulamentului-cadru de acordare a sporurilor, elaborat de Ministerul Sănătăţii şi aprobat prin hotărâre a Guvernului până la data de 1 martie 2018, fără a depăşi limita prevăzută la art. 25. d) prin excepţie de la lit. a), începând cu 1 martie 2018, cuantumul brut al salariilor de bază, precum şi cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor, premiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, de care beneficiază personalul didactic din unităţile/instituţiile de învăţământ preuniversitar şi universitar de stat, inclusiv unităţile conexe, precum şi personalul din cadrul Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior, se majorează cu 20% faţă de nivelul acordat pentru luna februarie 2018, cu respectarea prevederilor alin. (6); […] (4) În perioada 2019-2022 se va acorda anual o creştere a salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare, fiecare creştere reprezentând 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare prevăzute de lege pentru anul 2022 şi cel/cea din luna decembrie 2018. Creşterea respectivă şi data de aplicare se stabilesc prin legea anuală a bugetului de stat cu respectarea prevederilor art. 6 lit. h). (4 1 ) Prin excepţie de la prevederile alin. (4), personalul didactic de predare, personalul didactic auxiliar, personalul didactic de conducere şi personalul de îndrumare şi control din învăţământ beneficiază: a) începând cu 1 ianuarie 2019 de prima tranşă de 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de lege pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie 2018; b) începând cu 1 ianuarie 2020 de a doua tranşă de 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de lege pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie 2018; c) începând cu 1 septembrie 2021 de salariile de bază prevăzute de lege pentru anul 2022. Art. 39. – Aplicarea tranzitorie (1) Până la aplicarea integrală a prevederilor prezentei legi, pentru personalul nou-încadrat, pentru personalul numit/încadrat în aceeaşi instituţie/autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel, inclusiv pentru personalul promovat în funcţii sau în grade/trepte profesionale, salarizarea se face la nivelul de salarizare pentru funcţii similare din cadrul instituţiei/autorităţii publice în care acesta este numit/încadrat sau din instituţiile subordonate acestora, în cazul în care nu există o funcţie similară în plată. […] (4) În aplicarea prevederilor alin. (1), în cazul instituţiilor sau autorităţilor publice aflate în subordinea aceluiaşi ordonator de credite, având acelaşi scop, îndeplinind aceleaşi funcţii şi atribuţii, aflate la acelaşi nivel de subordonare din punct de vedere financiar, nivelul salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare se va stabili la nivelul maxim aflat în plată din cadrul tuturor acestor instituţii sau autorităţi publice subordonate. Anexa nr. I cap. I lit. B pct. II art. 7 (forma în vigoare în perioada 1 iulie 2017-9 ianuarie 2020): Personalul didactic care asigură predarea simultană la 2-5 clase de elevi/grupe în învăţământul preşcolar, primar sau gimnazial primeşte o majorare a salariului de bază după cum urmează: a) pentru 2 clase de elevi/grupe, o creştere cu 7% a salariului de bază deţinut; b) pentru 3 clase de elevi/grupe, o creştere cu 10% a salariului de bază deţinut; c) pentru 4 clase de elevi/grupe, o creştere cu 15% a salariului de bază deţinut; d) pentru 5 clase de elevi/grupe, o creştere cu 20% a salariului de bază deţinut. III. Expunerea succintă a procesului

Prin Acţiunea introductivă formulată la 20 august 2020, înregistrată cu nr. 1.046/87/2020, pe rolul Tribunalului Teleorman, reclamantul A, în numele şi pentru membrul de sindicat B, în contradictoriu cu pârâta C, a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să oblige pârâta la calculul şi plata drepturilor salariale neacordate reprezentând majorarea salariului de bază cu 7%, acordată diferenţiat personalului didactic care asigură predarea simultană în învăţământul preşcolar, în perioada 1 septembrie 2017-9 ianuarie 2020, sumă ce urmează a fi actualizată în funcţie de rata inflaţiei la data plăţii şi plata dobânzii legale penalizatoare, începând cu data naşterii dreptului şi până la plata sumei datorate.

Tribunalul Teleorman, prin Sentinţa civilă nr. 574 din 3 decembrie 2020, a respins acţiunea ca nefondată, reţinând că, din interpretarea literală şi sistematică a art. 1 alin. (3), art. 36 alin. (1), art. 38 alin. (1) şi a art. 7 din anexa nr. I „Învăţământ” cap. I lit. B din Legea-cadru nr. 153/2017 (forma în vigoare de la 1 iulie 2017 până la 9 ianuarie 2020, când a fost modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2020), majorarea salariului de bază pentru predare simultană are natura unui element al sistemului de salarizare specific personalului didactic, care este distinct faţă de salariul de bază, chiar dacă în concret se calculează prin raportare la acesta.

Plecând de la prevederile legale anterior menţionate şi având în vedere şi dezlegările date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin deciziile nr. 1/2018 şi 82/2018, s-a apreciat că personalul didactic din învăţământul preşcolar nu este îndreptăţit la acordarea majorării salariului de bază pentru predare simultană în perioada de aplicare etapizată a Legii-cadru nr. 153/2017, în care salariul brut lunar, deci şi venitul salarial menţionat se stabilesc conform dispoziţiilor exprese ale art. 38, prevederi care sunt speciale şi derogatorii faţă de cele prevăzute în anexe pentru fiecare categorie de personal bugetar.

Prin apelul formulat împotriva acestei sentinţe, A a solicitat admiterea acestuia, schimbarea sentinţei atacate în sensul admiterii acţiunii; în susţinere s-a apreciat că dispoziţiile art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 nu sunt aplicabile în speţă, deoarece prin cererea de chemare în judecată nu a solicitat un spor, ci o majorare a salariului de bază acordată în baza unui text de lege special, art. 7 din anexa nr. I din Legea-cadru nr. 153/2017, iar art. 38 alin. (2) lit. a) din acelaşi act normativ nu este de natură să determine concluzia neacordării, începând cu 1 iulie 2017 (în speţă, 1 septembrie 2017 – data începerii anului şcolar), a majorării arătate, întrucât textul normativ are în vedere menţinerea în plată a salariului de bază şi a sporurilor aşa cum au fost acordate la categoriile de personal care au beneficiat de acestea în iunie 2017, fără a se referi şi la situaţia de extindere a majorării sporului sau de majorare a salariului de bază conform textului şi pentru alte categorii de personal didactic, respectiv cel din învăţământul preşcolar şi pentru care recunoaşterea acestei majorări s-a realizat pentru prima dată prin Legea-cadru nr. 153/2017.

Intenţia legiuitorului, prin noua reglementare, a fost de a elimina diferenţele existente între cadrele didactice din învăţământul preşcolar, primar şi gimnazial.

Totodată, s-a susţinut că Decizia nr. 1/2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nu este incidentă în cauză, deoarece dispoziţiile ce au fost interpretate în cuprinsul acestei hotărâri prealabile, respectiv ale art. 6 din capitolul I al anexei nr. 5 din Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, cu modificările ulterioare, au fost abrogate la 1 august 2016 prin art. VI din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016, iar în raport cu Decizia nr. 82/2018 a instanţei supreme se impunea admiterea cererii măcar în ceea ce priveşte pretenţiile ulterioare datei de 1 ianuarie 2019.

La termenul de judecată din 3 iunie 2021, din oficiu, Curtea de Apel Bucureşti a pus în discuţie admisibilitatea şi necesitatea sesizării instanţei supreme cu pronunţarea unei hotărâri prin care să se dea o rezolvare de principiu chestiunii de drept, legate de interpretarea dispoziţiilor art. 7 din anexa nr. I capitolul I lit. B şi ale art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017, în sensul de a se stabili dacă majorarea prevăzută de lege se aplică la salariul de bază în plată, începând cu 1 iulie 2017. IV. Motivele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării

Curtea de Apel Bucureşti a apreciat ca fiind îndeplinite cerinţele de admisibilitate a sesizării, conform art. 519 din Codul de procedură civilă, anume: a) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată; b) cauza să fie soluţionată în ultimă instanţă; c) cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza; d) ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată; e) chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat şi nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Primele trei condiţii de admisibilitate sunt îndeplinite, întrucât litigiul în legătură cu care s-a formulat sesizarea este în curs de judecată, curtea de apel învestită cu soluţionarea apelului urmează să soluţioneze cauza în ultimă instanţă, prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă, este definitivă, iar cauza care face obiectul judecăţii se află în competenţa legală a unui complet de judecată al curţii de apel învestit să soluţioneze pricina.

Cât priveşte admisibilitatea sesizării din perspectiva celei de-a patra condiţii, s-a reţinut că modul de interpretare a dispoziţiilor legale menţionate constituie problema însăşi a speţei, antamând atât obiectul, cât şi cauza juridică a cererii.

În opinia instanţei de sesizare, chestiunea de drept identificată prezintă şi caracter de noutate, fiind îndeplinită şi ultima condiţie, întrucât asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat prin niciunul dintre modurile prevăzute de lege, nu a făcut obiectul unui recurs în interesul legii şi nici al unei cereri pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Problema prezintă caracter de noutate şi dificultate şi prin prisma faptului că în această materie au fost pronunţate hotărâri judecătoreşti la nivel naţional prin care s-a realizat o interpretare diferită a textelor legale, fiind fie recunoscut, fie negat dreptul personalului didactic care asigură predarea simultană la 2-5 grupe în învăţământul preşcolar de a primi majorarea salariului de bază prevăzută de art. 7 din anexa nr. I capitolul I lit. B din Legea-cadru nr. 153/2017 (forma în vigoare în perioada 1 iulie 2017-9 ianuarie 2020).

Această situaţie justifică şi interesul în formularea unei cereri pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile în scopul prevenirii generalizării unei practici neunitare privitoare la personalul din aceeaşi categorie profesională. V. Punctul de vedere al completului de judecată

Pentru interpretarea dispoziţiilor art. 7 din anexa nr. I capitolul I lit. B şi ale art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 este necesar, în primul rând, să se stabilească dacă textul legal instituie un drept salarial nou, situaţie în care este aplicabilă cu forţă obligatorie dezlegarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 82/2018.

Ceea ce diferenţiază însă majorarea salariului de bază pentru personalul didactic care asigură predarea simultană la 2-5 grupe în învăţământul preşcolar de majorarea salariului de bază cu 15% pentru complexitatea muncii pentru funcţionarii publici din serviciile publice deconcentrate ale instituţiilor din subordinea, coordonarea sau sub autoritatea Ministerului Mediului, Ministerului Sănătăţii, Ministerului Educaţiei Naţionale şi Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale este faptul că, în primul caz, textul legal nu constituie un drept salarial pentru o categorie profesională, ci extinde ipoteza normei în cadrul aceleiaşi categorii profesionale.

Se observă că dreptul este recunoscut tot pentru „personalul didactic”, fiind adăugat în categoria beneficiarilor şi personalul didactic din învăţământul preşcolar care asigură predarea simultană la 2-5 grupe.

Potrivit prevederilor art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, învăţământul preşcolar (3-6 ani), care cuprinde grupa mică, grupa mijlocie şi grupa mare, se include în sistemul naţional de învăţământ preuniversitar.

Anterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, potrivit Deciziei nr. 1/2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sporul pentru predare simultană la 2-4 clase de elevi nu se aplica şi personalului didactic din învăţământul preşcolar care îşi desfăşura activitatea cu grupa combinată compusă din grupa mică, grupa mijlocie şi grupa mare, deoarece forma de predare simultană nu era prevăzută în cazul său de legislaţia primară şi secundară.

Prin Decizia nr. 8/2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că: „În interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 39 alin. (4) raportat la art. 39 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, în categoria «personalului numit/încadrat», la care se referă prevederile art. 39 alin. (4) raportat la art. 39 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, este inclus şi personalul reîncadrat în baza prevederilor art. 36 din Legea-cadru nr. 153/2017.”

Potrivit noilor funcţii, grade/trepte profesionale şi gradaţii prevăzute în anexele nr. I-VIII la Legea-cadru nr. 153/2017, întrucât nu se mai face nicio deosebire între personalul didactic din învăţământul preşcolar şi cel din învăţământul primar/gimnazial, ca efect al reîncadrării, se pune întrebarea dacă intenţia legiuitorului a fost aceea de a înlătura disfuncţionalităţile salariale existente în cadrul aceleiaşi categorii profesionale, în acord cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.615/2011.

În cuprinsul acestei decizii, Curtea Constituţională a reţinut, în esenţă, că distincţia operată în funcţie de „ciclul de învăţământ, respectiv primar sau gimnazial, în condiţiile în care toate aceste cadre didactice fac parte din categoria cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar, nu este un criteriu obiectiv care să justifice tratamentul juridic diferenţiat aplicat”, concluzionându-se în sensul că s-a creat „o situaţie de discriminare la nivelul cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar care asigură activitatea de predare simultană”.

Rezultă că extinderea acordării unui drept salarial în cadrul aceleiaşi categorii profesionale (personal didactic din învăţământul preuniversitar), conform dispoziţiilor art. 7 din anexa nr. I capitolul I lit. B şi ale art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017, poate fi interpretată în sensul că intenţia legiuitorului a fost aceea de a elimina disfuncţionalităţile salariale existente între funcţii similare, cu respectarea principiilor egalităţii şi nediscriminării, consacrate de dispoziţiile interne şi de prevederile convenţionale – art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 1 al Protocolului nr. 12 adiţional la Convenţie.

Acestei interpretări fundamentate pe scopul legii (ratio legis) i se poate opune însă faptul că prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2020 legiuitorul a înţeles să excludă din nou personalul didactic din învăţământul preşcolar de la beneficiul majorării salariului de bază pentru predarea simultană la 2-5 grupe, revenindu-se la forma anterioară intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, când de acest drept beneficia doar personalul didactic din învăţământul primar şi gimnazial.

Pe de altă parte, dacă se apreciază că este vorba de un drept salarial nou, atunci dreptul salarial prevăzut de art. 7 din anexa nr. I capitolul I lit. B din Legea-cadru nr. 153/2017 pentru personalul didactic din învăţământul preşcolar va urma regimul juridic stabilit conform dezlegării obligatorii date prin Decizia nr. 82/2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Prin urmare, începând cu 1 iulie 2017, acesta nu ar putea fi acordat ca spor de predare simultană pentru personalul didactic din învăţământul preşcolar, pe considerentul egalizării drepturilor salariale cuvenite pentru funcţii similare, ca efect al reîncadrării.

În acest context trebuie avute în vedere şi efectele obligatorii ale Deciziei nr. 7/2021, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a analizat natura juridică a drepturilor salariale reglementate de art. 5, respectiv de art. 8 din anexa nr. I – Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Învăţământ” capitolul I lit. B din Legea-cadru nr. 153/2017, reţinându-se că aceste majorări „vizează în mod direct salariul de bază, atrăgând creşterea acestuia, astfel că ea nu reprezintă un element salarial distinct de salariul de bază, asimilabil sporurilor, indemnizaţiilor, primelor ş.a. la care se referă, diferenţiindu-le de salariul de bază, art. 7 lit. e) din Legea-cadru nr. 153/2017”.

S-a reţinut că, întrucât dispoziţiile art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 „se referă la salariul brut lunar, ele nu sunt aplicabile în cazul personalului didactic care beneficiază de gradaţia de merit la care se referă art. 5 sau de majorarea de 10% instituită prin art. 8 din anexa nr. I capitolul I lit. B din Legea-cadru nr. 153/2017”.

Faţă de această dezlegare, întrucât majorarea prevăzută de art. 7 din anexa nr. I capitolul I lit. B are aceeaşi natură juridică cu drepturile salariale analizate în cuprinsul Deciziei nr. 7/2021, se impune a se stabili dacă şi începând cu 1 iulie 2017 sunt valabile considerentele avute în vedere în analiza dispoziţiilor art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 care stabileau aceeaşi regulă a menţinerii. Aceasta deoarece, la momentul 1 ianuarie 2019, nu rezultă din cuprinsul Legii-cadru nr. 153/2017 o altă viziune legislativă în ceea ce priveşte aplicarea etapizată a legii, fiind prevăzute doar creşterile salariale care se acordă conform art. 38 alin. (4 1 ) din Legea-cadru nr. 153/2017.

Astfel, în opinia instanţei, potrivit Deciziei nr. 7/2021 a Înaltei Curţi de Casaţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a lămurit doar modalitatea de calcul a tranşei salariale prin determinarea unuia dintre termenii calculului – salariul de bază prevăzut de lege pentru anul 2022 -, în care trebuie să se includă şi majorările prevăzute de art. 5 şi 8 din anexa nr. I, deoarece nu mai au natura juridică de sporuri sau indemnizaţii. Ca urmare a acestei hotărâri prealabile nu rezultă cauza juridică ce ar putea fundamenta soluţia de a acorda majorările prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 la salariul de bază aflat în plată, începând cu 1 ianuarie 2019, soluţie adoptată de o parte a jurisprudenţei naţionale şi pentru identitate de raţiune, nici începând cu 1 iulie 2017.

Dificultatea de interpretare a dispoziţiilor legale enunţate a determinat soluţii diferite privind acordarea, începând cu 1 iulie 2017, a majorării salariului de bază pentru personalul didactic care asigură predarea simultană la 2-5 grupe în învăţământul preşcolar, potrivit prevederilor art. 7 din anexa nr. I capitolul I lit. B din Legea-cadru nr. 153/2017 (forma în vigoare în perioada 1 iulie 2017-9 ianuarie 2020), situaţie ce impune apelarea la mecanismul hotărârii prealabile pentru a se asigura o practică judiciară unitară în materie. VI. Punctul de vedere al părţilor

Apelantul reclamant a apreciat că dispoziţiile art. 38 alin. (2) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017 nu sunt de natură să determine concluzia neacordării, începând cu 1 iulie 2017 (în speţă, 1 septembrie 2017 – data începerii anului şcolar), a majorării arătate, întrucât textul normativ are în vedere menţinerea în plată a salariului de bază şi a sporurilor, aşa cum au fost acordate la categoriile de personal care au beneficiat de acestea în iunie 2017, fără a se referi şi la situaţia de extindere a majorării sporului sau de majorare a salariului de bază conform textului şi pentru alte categorii de personal didactic, respectiv cel din învăţământul preşcolar şi pentru care recunoaşterea acestei majorări s-a realizat pentru prima dată prin Legea-cadru nr. 153/2017. Personalul didactic care asigură predarea simultană la 2-5 clase de elevi în învăţământul primar sau gimnazial beneficiază de această majorare a salariului de bază, ca efect al menţinerii drepturilor salariale avute în luna iunie 2017, conform art. 38 alin. (2) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017. În aplicarea prevederilor art. 39 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, şi reclamanta membră de sindicat, personal didactic din învăţământul preşcolar, este îndreptăţită la acordarea majorării salariale pentru predare simultană, deoarece îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, asigură predare simultană ca şi colegii din învăţământul primar şi preşcolar, aceasta fiind şi raţiunea legiuitorului afirmată prin art. 6 lit. c) din Legea-cadru nr. 153/2017, potrivit căruia: „Sistemul de salarizare reglementat prin prezenta lege are la bază următoarele principii: principiul egalităţii, prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală”.

Intimata pârâtă nu şi-a exprimat punctul de vedere în cauză. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

Analiza jurisprundenţei înaintate de curţile de apel a relevat o opinie majoritară, potrivit căreia cadrele didactice care asigură predarea la grupă combinată în învăţământul preşcolar beneficiază de majorarea salariului de bază potrivit art. 7 din capitolul 1 lit. B din anexa nr. I la Legea-cadru nr. 153/2017 de la 1 iulie 2017, cu menţiunea că anumite instanţe nu analizează dreptul la această majorare, ci doar modalitatea de acordare a acesteia.

Curtea de Apel Cluj a apreciat că majorările/creşterile salariului de bază prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 pentru personalul didactic trebuie calculate conform dezlegărilor obligatorii ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din Decizia nr. 7 din 8 februarie 2021 la salariul de bază în plată începând cu 1 ianuarie 2019.

S-a identificat şi opinia conform căreia majorarea prevăzută de lege se acordă începând cu 1 septembrie 2020 sau, prin excepţie, cu data de la care salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare devin mai mari decât cele stabilite potrivit legii pentru anul 2022, ca urmare a majorărilor salariale reglementate de lege, având în vedere că majorarea salariului de bază pentru predare simultană reprezintă pentru personalul didactic din învăţământul preşcolar un drept salarial nou, instituit prin Legea-cadru nr. 153/2017. VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a Curţii Constituţionale

Prin Decizia nr. 1 din 22 ianuarie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 2.208/1/2017 şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 23 martie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Cluj – Secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 1.810/84/2016 şi a stabilit că dispoziţiile art. 6 capitolul I anexa nr. 5 din Legea nr. 63/2011, cu modificările ulterioare, se interpretează în sensul că sporul pentru predare simultană la 2-4 clase de elevi nu se aplică şi personalului didactic din învăţământul preşcolar care îşi desfăşoară activitatea cu grupa combinată compusă din grupa mică, grupa mijlocie şi grupa mare. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 82/2018 din 26 noiembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 2.450/1/2018 şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 130 din 19 februarie 2019, a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Iaşi – Secţia contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 7.568/99/2017, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile şi, în interpretarea dispoziţiilor notei 2 lit. c) pct. II lit. A cap. I din anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017 în corelare cu prevederile art. 38 alin. (1), alin. (2) lit. a), alin. (3) lit. a), alin. (4) şi (6) din actul normativ anterior menţionat, a stabilit următoarele: – majorarea salariului de bază cu 15% pentru complexitatea muncii nu se acordă pentru perioada 1 iulie 2017-31 decembrie 2017 şi pentru anul 2018; – pentru perioada 2019-2022, această majorare se acordă în condiţiile stabilite la art. 38 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017; – prin excepţie, această majorare se acordă începând cu ianuarie 2018 sau cu data de la care salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare devin mai mari decât cele stabilite potrivit legii pentru anul 2022, ca urmare a majorărilor salariale reglementate. Prin Decizia nr. 7 din 8 februarie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 3.061/1/2020 şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 239 din 9 martie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Iaşi – Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 175/89/2020 pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile şi a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (4 1 ) din Legeacadru nr. 153/2017 şi ale art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, drepturile salariale reglementate de art. 5, respectiv de art. 8 din anexa nr. I – Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Învăţământ” capitolul I lit. B din Legea-cadru nr. 153/2017 intră sub incidenţa prevederilor art. 38 alin. (4 1 ) din această lege. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 8 din 8 februarie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 3.118/1/2020 şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 337 din 2 aprilie 2021, a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Iaşi – Secţia contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 2.424/89/2018* şi a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 39 alin. (4) raportat la art. 39 alin. (1) din Legeacadru nr. 153/2017, în categoria „personalului numit/încadrat”, la care se referă prevederile art. 39 alin. (4) raportat la art. 39 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, este inclus şi personalul reîncadrat în baza prevederilor art. 36 din acelaşi act normativ.

Din verificările efectuate rezultă că instanţa de contencios constituţional s-a pronunţat, în repetate rânduri, asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 38 şi 39 din Legea-cadru nr. 153/2017, în acest sens fiind pronunţate, spre exemplu, deciziile nr. 310 din 7 mai 2019, nr. 700 din 31 octombrie 2019, nr. 834 din 12 decembrie 2019 etc. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă s-a apreciat că sesizarea nu este admisibilă. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Examinând admisibilitatea sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, se reţine că, potrivit art. 519 din Codul de procedură civilă, „dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

În privinţa obiectului şi a condiţiilor sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, legiuitorul instituie, în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, o serie de condiţii de admisibilitate pentru declanşarea acestei proceduri, care trebuie întrunite în mod cumulativ, respectiv: a) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată; b) instanţa care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să judece cauza în ultimă instanţă; c) cauza care face obiectul judecăţii să fie în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza; d) ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată; e) chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat şi nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Se reţine că sunt îndeplinite condiţiile vizând existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, pe rolul unei curţi de apel, ce urmează a pronunţa soluţia în ultimă instanţă. Astfel, sesizarea a fost formulată de un complet al Curţii de Apel Bucureşti, învestit cu soluţionarea apelului declarat împotriva sentinţei de fond pronunţate într-un litigiu având ca obiect drepturi salariale, în cauză putând fi exercitată numai calea de atac a apelului, conform art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă.

Cu privire la condiţia de admisibilitate ce vizează identificarea unei chestiuni de drept, în jurisprudenţa sa, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că, pentru a se pronunţa o hotărâre prealabilă, este necesar ca sesizarea să aibă ca obiect o problemă de drept care necesită cu pregnanţă a fi lămurită şi care prezintă o dificultate suficient de mare în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme.

În încheierea de sesizare nu este însă argumentată dificultatea chestiunii de drept, completul de judecată expunând doar opinia sa cu privire la modalitatea de interpretare a normelor legale ce fac obiectul sesizării, din modul de expunere putând fi trasă concluzia că instanţa de trimitere ar opina în sensul celor dispuse în fond. Dificultatea chestiunii de drept este justificată prin existenţa unei jurisprudenţe neunitare. Or, acest singur criteriu nu este suficient pentru declanşarea mecanismului de asigurare a unei practici judiciare unitare în forma sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Sub acest ultim aspect se constată că la momentul formulării sesizării există deja o jurisprudenţă consistentă, reflectată în hotărâri judecătoreşti definitive. Astfel, din relaţiile transmise de curţile de apel rezultă o jurisprudenţă majoritară, consacrată prin hotărâri definitive, conform căreia instanţele au statuat în sensul acordării dreptului salarial reglementat de norma juridică ce face obiectul sesizării, precum şi o jurisprudenţă minoritară, regăsită doar la nivelul curţii de apel din cadrul căreia face parte şi instanţa de trimitere, conform căreia dreptul salarial nu este acordat. De asemenea, jurisprudenţa relevată este majoritară în sensul acordării dreptului salarial începând cu 1 iulie 2017, cu excepţia unei singure curţi de apel a cărei jurisprudenţă este în sensul acordării aceluiaşi drept începând cu 1 ianuarie 2019. Toată jurisprudenţa ce consacră dreptul personalului didactic la majorarea pentru predare simultană stabileşte că majorarea se aplică la salariul de bază deţinut.

Este de subliniat faptul că instanţele de judecată au fost sesizate cu problema de drept ce formează obiectul învestirii instanţei supreme, fiind conturată deja jurisprudenţa în materie, prin pronunţarea unor hotărâri definitive. Or, aşa cum o arată chiar denumirea, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept reprezintă un mecanism menit să preîntâmpine apariţia unei practici neunitare în aplicarea şi interpretarea legii de către instanţele judecătoreşti.

De asemenea, pentru a se pronunţa o hotărâre prealabilă este necesar ca respectiva chestiune de drept să privească o problemă de drept reală în sensul că norma de drept disputată să fie îndoielnică, imperfectă (lacunară) sau neclară, susceptibilă de interpretări diferite, fie din cauză că textul este incomplet, fie că nu este corelat cu alte dispoziţii legale.

Se reţine din această perspectivă că în încheierea de sesizare nu se regăseşte niciun raţionament juridic care să conducă la concluzia că este vorba de identificarea unor texte de lege lacunare care să necesite o rezolvare de principiu, în scopul împiedicării apariţiei unei jurisprudenţe neunitare în privinţa aspectelor vizate în cuprinsul întrebării, obiect al sesizării. Textul legal este clar redactat, reglementând în termeni precişi acordarea unor creşteri la salariul de bază deţinut pentru personalul didactic care asigură predarea simultană.

Dispoziţiile legale a căror interpretare se solicită nu sunt lacunare, incomplete sau contradictorii şi nu prezintă un grad ridicat de dificultate, astfel încât instanţa de trimitere trebuie doar să procedeze la o interpretare sistematică şi logico-juridică a textelor legale incidente în cauză.

Subsumat aceluiaşi considerent al lipsei de dificultate a chestiunii de drept ce face obiectul sesizării este de menţionat că există deja hotărâri prealabile pronunţate în mecanismul de unificare a practicii judiciare reglementat de art. 519 şi următoarele din Codul de procedură civilă care au incidenţă asupra problemei sesizate. Se menţionează, astfel, Decizia nr. 82/2018 prin care s-a statuat asupra creşterii etapizate a drepturilor salariale reglementate de Legea-cadru nr. 153/2017, Decizia nr. 7/2021 prin care s-a statuat asupra modalităţii de acordare a două tipuri de creşteri/majorări la salariul de bază reglementate de art. 7 din anexa nr. I capitolul I lit. B, parte integrată din Legea nr. 153/2017, precum şi Decizia nr. 8/2021 prin care s-a statuat cu privire la categoria personalului reîncadrat.

Plecând de la dezlegările de principiu cuprinse în deciziile menţionate, instanţa de trimitere trebuie să facă efortul de interpretare sistematică şi logico-juridică, putând soluţiona astfel litigiul cu care a fost învestită.

Operaţiunea de interpretare şi aplicare a unor texte legale la anumite circumstanţe, ce caracterizează fiecare litigiu, nu poate fi transferată completului constituit pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, ci revine instanţei învestite cu soluţionarea cauzei. Prin urmare, rămâne atributul exclusiv al instanţei de trimitere să soluţioneze cauza cu judecata căreia a fost învestită, aplicând, în acest scop, regulile de interpretare a actelor normative, în condiţiile în care nu se identifică o reală dificultate în interpretarea normelor juridice ce fac obiectul sesizării.

Dintr-o altă perspectivă, soluţionarea pe fond a cauzei nu depinde de lămurirea chestiunii de drept sesizate. Astfel, instanţa de trimitere solicită Înaltei Curţi să stabilească, în interpretarea dispoziţiilor art. 7 din anexa nr. I capitolul I lit. B şi ale art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017, dacă majorarea prevăzută de lege se aplică la salariul de bază, în plată, începând cu data de 1 iulie 2017.

Rezolvarea de principiu a acestei chestiuni de drept nu este de natură a determina o legătură cu soluţionarea pe fond a litigiului, în condiţiile în care instanţa de trimitere este învestită cu stabilirea dreptului salarial reglementat de textul legal menţionat pentru o anumită categorie a personalului didactic.

Din istoricul litigiului în cadrul căruia a fost declanşat mecanismul de unificare a practicii judiciare rezultă că reclamanţii sunt în categoria personalului didactic care asigură predarea simultană în învăţământul preşcolar. Această categorie a personalului didactic nu a beneficiat prin efectul legilor anterioare de sporul pentru predare simultană, corespunzător majorării salariale din Legea-cadru nr. 153/2017. În acest context, instanţa de trimitere a sesizat problema stabilirii naturii dreptului salarial pentru categoria de personal didactic din care face parte şi reclamanta în litigiul pendinte (în sensul de drept salarial nou sau preexistent), fără însă a învesti şi instanţa supremă, prin mecanismul de unificare a practicii judiciare, cu această problemă de drept, sesizarea ce face obiectul prezentului dosar vizând strict momentul de la care ar trebui să fie aplicată majorarea prevăzută de lege în situaţia predării simultane.

Chiar dacă s-ar considera că, într-un mod implicit, prin modalitatea de expunere efectuată de instanţa de trimitere, această problemă de drept ar face obiectul învestirii în cadrul mecanismului de unificare a practicii judiciare, se apreciază că aspectul sesizat nu reprezintă o reală problemă de drept, ce ar impune intervenţia instanţei supreme prin pronunţarea unei hotărâri prealabile.

Instanţa de trimitere trebuie să procedeze doar la analiza problemei de drept prin raportare la reglementările anterioare în materia salarizării personalului didactic, prin raportare şi la Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.615/2011, precum şi la Decizia nr. 1/2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Pentru toate considerentele mai sus expuse, în temeiul art. 521 cu referire la art. 519 din Codul de procedură civilă,