Decizia nr. 33/2017 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 4105/1/2016

Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin Încheierea din data de 28 noiembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 42.999/3/2015, în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept privind interpretarea dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 125/2014 privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii (Legea nr. 125/2014), prin raportare la dispoziţiile art. 5 şi art. 10 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 125/2014 privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii, precum şi a Procedurii de efectuare a restituirilor, aprobate prin Ordinul ministrului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice şi al ministrului finanţelor publice nr. 2.073/1.623/2014 (Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 125/2014), în sensul de a se stabili dacă se recuperează sau nu sumele reprezentând pensie, indemnizaţie socială pentru pensionari şi indemnizaţie pentru însoţitor, încasate necuvenit după data de 1 octombrie 2014, în condiţiile în care aceste sume sunt drepturi aferente unei perioade anterioare datei de 1 octombrie 2014. II. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept menţionată

Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale cu nr. 27.151/3/2015, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti, anularea Deciziei din data de 30 aprilie 2015 prin care s-a anulat Decizia de pensie din 28 august 2014, ca urmare a pronunţării Deciziei civile nr. 118 din 10 februarie 2015 de către Curtea de Apel Ploieşti – Secţia I civilă.

Prin Cererea completatoare formulată la data de 16 noiembrie 2015, reclamantul a formulat contestaţie împotriva deciziei privind recuperarea sumelor încasate necuvenit cu titlu de pensie de serviciu din data de 26 octombrie 2015, prin care i s-a imputat suma de 322.909 lei, reprezentând drepturi plătite şi încasate necuvenit în perioada octombrie 2014 – februarie 2015.

În motivarea cererii reclamantul a arătat că suma imputată de pârâtă – 322.909 lei, plătită în luna octombrie 2014, include şi diferenţele corespunzătoare unei perioade ulterioare lunii octombrie 2014, însă, din acest total, suma de 289.695 lei reprezintă drepturi aferente perioadei 1 septembrie 2010- 1 octombrie 2014.

În opinia reclamantului, suma de 289.695 lei intra sub incidenţa Legii nr. 125/2014, fiindu-i în mod nelegal imputată prin decizia de debit. Reclamantul a invocat dispoziţiile art. 10 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 125/2014.

Prin Încheierea de şedinţă din data de 23 noiembrie 2015, Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a dispus disjungerea cererii completatoare, formându-se un nou Dosar cu nr. 42.999/3/2015 ce face obiectul prezentei cauze.

Prin Sentinţa civilă nr. 739 din 25 ianuarie 2016, Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins contestaţia ca neîntemeiată, apreciind că pârâta era îndrituită să recupereze de la reclamant sumele imputate reprezentând drepturi încasate necuvenit, conform dispoziţiilor art. 179 şi art. 181 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 263/2010).

Prin Cererea de apel înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, la data de 11 august 2016, în Dosarul nr. 42.999/3/2015, apelantul-reclamant a solicitat anularea sentinţei apelate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, arătând că, deşi prima instanţă a invocat dispoziţiile art. 179 alin. (4) din Legea nr. 263/2010, nu a avut în vedere faptul că prin Legea nr. 125/2014 şi normele sale de aplicare au fost amnistiate debitele corespunzătoare perioadei anterioare datei de 1 octombrie 2014, aşa cum este şi debitul din prezenta cauză, constituit în mare parte din drepturi aferente perioadei septembrie 2010-octombrie 2014.

Prin Întâmpinarea depusă la dosar la data de 21 septembrie 2016, intimata-pârâtă Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

Pe fondul cauzei, intimata a considerat că sumele imputate apelantului nu intră sub incidenţa Legii nr. 125/2014, invocând în acest sens dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 125/2014, precum şi art. 5 şi art. 10 din normele metodologice de aplicare a acestei legi.

La termenul de judecată din 28 noiembrie 2016, din oficiu, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a pus în discuţia părţilor necesitatea şi admisibilitatea sesizării instanţei supreme în vederea pronunţării unei hotărâri prin care să se dea o rezolvare de principiu acestei chestiuni de drept. III. Aspectele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării

Prin Încheierea de sesizare din data de 28 noiembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 42.999/3/2015, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a constatat îndeplinite cerinţele de admisibilitate a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, motivat de următoarele aspecte:

Cauza se află pe rolul unui complet al Curţii de Apel Bucureşti, care judecă în ultimă instanţă.

De dezlegarea chestiunii de drept depinde soluţionarea pe fond a procesului. Astfel, modul de interpretare a dispoziţiilor legale în discuţie constituie însăşi problema de drept a speţei, antamând atât obiectul, cât şi cauza juridică a cererii.

În fapt, apelantul a fost beneficiarul unei pensii de serviciu, drepturile sale de pensie fiind recalculate, în conformitate cu prevederile Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, cu modificările ulterioare (Legea nr. 119/2010), ale Hotărârii Guvernului nr. 737/2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c) -h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, coroborate cu cele ale Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, începând cu data de 1 septembrie 2010.

Prin Sentinţa civilă nr. 1.480 din 6 iunie 2014, pronunţată de Tribunalul Prahova – Secţia I civilă în Dosarul nr. 58.004/3/2011, pentru un număr de 123 de pensionari, printre care şi apelantul din prezenta cauză, au fost anulate deciziile de revizuire emise în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2011 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, aprobată prin Legea nr. 109/2012 (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2011) şi a Legii nr. 119/2010, s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare emiterii deciziilor de revizuire, în sensul repunerii şi menţinerii în plată a pensiilor stabilite potrivit Legii nr. 223/2007 privind Statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 223/2007). Au fost obligate intimatele Casa Judeţeană de Pensii Ilfov şi Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti la achitarea sumelor de bani reprezentând diferenţa dintre pensia stabilită conform Legii nr. 223/2007 şi pensia revizuită/recalculată în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2011 şi al Legii nr. 119/2010, de la momentul recalculării/revizuirii şi până la momentul repunerii efective în plată a pensiei de serviciu, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective.

Prin Decizia din 28 august 2014 a Casei Locale de Pensii Sector 1 Bucureşti a fost pusă în executare Sentinţa civilă nr. 1.480 din 6 iunie 2014 a Tribunalului Prahova în ceea ce îl priveşte pe reclamant.

Ulterior, prin Decizia nr. 118 din 10 februarie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti – Secţia I civilă, a fost admis recursul declarat de pârâtă şi, în consecinţă, a fost modificată în parte Sentinţa civilă nr. 1.480 din 6 iunie 2014, pronunţată de Tribunalul Prahova, în sensul că: a fost respinsă excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de recurenta Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti prin cererea de recurs, a fost respinsă ca neîntemeiată contestaţia precizată şi completată succesiv – în ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect deciziile de revizuire anulate de tribunal, a fost înlăturată dispoziţia privind obligarea intimatelor-recurente Casa Judeţeană de Pensii Ilfov şi Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti la achitarea sumelor de bani reprezentând diferenţa dintre pensia stabilită conform Legii nr. 223/2007 şi pensia revizuită/recalculată în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2011 şi al Legii nr. 119/2010, de la momentul recalculării/revizuirii şi până la momentul repunerii efective în plată a pensiei de serviciu etc.

Prin Decizia de debit din 26 octombrie 2015 – contestată în prezenta cauză – având în vedere Decizia nr. 118 din 10 februarie 2015, pronunţată în recurs de Curtea de Apel Ploieşti – Secţia I civilă, şi Referatul plăţi prestaţii nr. xxx/26.10.2015, casa locală de pensii a procedat la emiterea acestui titlu executoriu în vederea recuperării sumelor încasate necuvenit de apelant în perioada octombrie 2014-februarie 2015, în cuantum total de 322.909 lei.

Conform anexei la această decizie, în luna octombrie 2014 s-a plătit suma de 289.695 lei, reprezentând diferenţa dintre pensia stabilită conform Legii nr. 223/2007 şi pensia revizuită/recalculată în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2011 şi al Legii nr. 119/2010, de la momentul recalculării/revizuirii, respectiv septembrie 2010-octombrie 2014 inclusiv.

Problema de drept este nouă, nefăcând obiectul dezlegării printr-o altă hotărâre a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici al unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Instanţa de trimitere a apreciat în sensul utilităţii sesizării instanţei supreme şi din perspectiva opiniilor divergente exprimate în materie, prin soluţii de practică judiciară, fără să se poată constata însă cristalizarea unei jurisprudenţe suficient de articulate în vreunul dintre sensuri, astfel încât să lipsească de obiect şi efect util prezenta sesizare.

Au fost menţionate două decizii relevante, care reflectă jurisprudenţa neunitară la nivelul Secţiei a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a Curţii de Apel Bucureşti, după cum urmează:

Într-o primă opinie, exprimată în cuprinsul Deciziei civile nr. 3.991 din 5 septembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 30.784/3/2015, s-a apreciat că, în situaţia unui debit constatat ulterior intrării în vigoare a legii amnistiei (1 octombrie 2014), acesta intră sub incidenţa legii amnistiei numai cu condiţia de a fi fost încasat de pensionar până la data intrării în vigoare a legii. Pentru sumele plătite necuvenit ulterior acestei date se emite decizie de recuperare.

Prin cea de-a doua opinie, exprimată în cadrul Deciziei civile nr. 4.157 din 12 septembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 29.754/3/2015, s-a reţinut că textul Legii nr. 125/2014 şi al Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 125/2014 conduce la concluzia că, indiferent de data când debitul a fost constatat, anterior ori ulterior intrării în vigoare a legii (1 octombrie 2014), scutirea se aplică pentru suma reprezentând debit, dacă este corespunzătoare perioadei anterioare acestei date. Scopul legii a fost de a scuti de la recuperare sumele necuvenite, plătite destinatarilor legii, aferente perioadei anterioare datei de 1 octombrie 2014.

S-a arătat că, în cadrul şedinţei de practică neunitară de la nivelul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale din luna octombrie 2016, cu majoritate, s-a apreciat ca fiind corectă cea de-a doua opinie. IV. Punctul de vedere al părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

După comunicarea raportului, potrivit dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, părţile au formulat următoarele puncte de vedere asupra chestiunii de drept supuse judecăţii:

Apelantul-reclamant a susţinut că prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 125/2014 se aplică inclusiv sumelor încasate necuvenit după data de 1 octombrie 2014, în condiţiile în care aceste sume corespund unei perioade anterioare datei de 1 octombrie 2014.

În argumentarea acestui punct de vedere s-a arătat că din lecturarea întregului conţinut al Legii nr. 125/2014 şi al normelor sale de aplicare rezultă faptul că legiuitorul a impus o singură condiţie pentru ca scutirea de la recuperare să opereze în acest gen de situaţii, şi anume ca sumele să corespundă perioadei anterioare datei de 1 octombrie 2014.

S-a apreciat că impunerea oricărei altei condiţii decât cea stabilită prin textul legii nu poate fi catalogată decât ca o încălcare a principiului de drept ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus.

Atât timp cât textul art. 1 alin. (1) din Legea nr. 125/2014 cuprinde dispoziţii clare, iar cele două texte din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 125/2014, respectiv art. 5 şi art. 10, nu cuprind dispoziţii contrare sau neclare, ba dimpotrivă, lămuresc cu exactitate condiţiile de aplicare, s-a apreciat că interpretarea acestor prevederi poate conduce la o singură concluzie: sunt scutite de la recuperare sumele ce corespund perioadei anterioare datei de 1 octombrie 2014, fiind fără relevanţă, în aplicarea scutirii, momentul plăţii lor.

Intimata-pârâtă a susţinut că debitele care se scutesc în temeiul Legii nr. 125/2014 şi al Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 125/2014 sunt cele provenite din sume încasate necuvenit de pensionar în perioada 1 ianuarie 2011-1 octombrie 2014. Fiind vorba de un regim derogatoriu de la dreptul comun prevăzut de dispoziţiile art. 107 alin. (1) şi (2) şi art. 179 din Legea nr. 263/2010, altă interpretare dată acestor norme nu poate fi primită, câtă vreme normele cu caracter special sunt de strictă interpretare şi aplicare.

S-a arătat că Legea nr. 125/2014 şi normele sale de aplicare instituie o excepţie de la regula conform căreia debitele stabilite sau care vor fi stabilite în sarcina pensionarilor nu se vor recupera dacă sumele ce constituie aceste debite au fost încasate efectiv de pensionar înainte de data de 1 octombrie 2014, aceasta fiind interpretarea prevederilor art. 1 alin. (1) din lege prin raportare la prevederile art. 5 şi art. 10 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 125/2014, interpretare care se realizează ca un tot unitar, iar nu separat. Fiind vorba despre instituirea unei situaţii de excepţie, prevederile legii şi ale normelor de aplicare trebuie să fie interpretate în sensul cel mai strict posibil, fără să se procedeze la o lărgire a sferei de aplicare a acestora.

Ca atare, s-a considerat că interpretarea ce trebuie dată prevederilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 125/2014, prin raportare la dispoziţiile art. 5 şi art. 10 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 125/2014, este aceea că sunt scutite de la recuperare debitele stabilite în conformitate cu prevederile Legii nr. 263/2010 provenite din sume încasate, efectiv, necuvenit în perioada anterioară datei de 1 octombrie 2014, şi nu din sume aferente acestei perioade, dar încasate efectiv în perioada ulterioară datei de 1 octombrie 2014.

Totodată, s-a considerat că prevederile legale menţionate nu se aplică debitelor provenite din sume plătite ca urmare a pronunţării unor hotărâri judecătoreşti, ulterior desfiinţate de instanţa de control în calea de atac. V. Punctul de vedere al titularului sesizării cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Completul de judecată al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin Încheierea de sesizare din 28 noiembrie 2016, şi-a exprimat punctul de vedere asupra chestiunii de drept ce face obiectul prezentei sesizări în sensul că, din analiza dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 125/2014, prin raportare la dispoziţiile art. 5 şi art. 10 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 125/2014, rezultă că, în situaţia unui debit constatat ulterior intrării în vigoare a legii amnistiei (1 octombrie 2014), sumele intră sub incidenţa legii amnistiei numai cu condiţia de a fi fost încasate de pensionar până la data intrării în vigoare a legii. Pentru sumele plătite necuvenit ulterior acestei date se emite decizie de recuperare.

Instanţa de trimitere a apreciat că interesează momentul la care au fost încasate aceste sume de către pensionar, chiar dacă este vorba despre un debit constatat ulterior intrării în vigoare a legii amnistiei fiscale.

Interpretarea dispoziţiilor Legii nr. 125/2014 privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii nu poate fi decât una literală, deoarece suntem în prezenţa unei scutiri de la plată, o situaţie de excepţie de la regula recuperării sumelor încasate necuvenit de către pensionari, după cum rezultă din conţinutul art. 1 alin. (1) din Legea nr. 125/2014.

Principala regulă în demersul de interpretare a excepţiilor constă în faptul că excepţiile sunt de strictă interpretare şi aplicare (Exceptio est strictissimae interpretationis).

Dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 125/2014 arată că nu se recuperează debitele constituite sau care urmează a fi constituite în sarcina pensionarilor aflaţi în evidenţa sistemului public de pensii la data intrării în vigoare a prezentei legi, reprezentând sume încasate necuvenit cu titlu de pensie, indemnizaţie socială pentru pensionari şi indemnizaţie pentru însoţitor.

Legea privind scutirea de la plată a unor debite nu poate să aibă ca obiect decât sume încasate până la data intrării în vigoare a legii, chiar dacă debitul este constatat ulterior.

Acest aspect este reglementat cu claritate şi în cuprinsul normelor metodologice, respectiv prin art. 5 şi art. 10 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 125/2014.

S-a observat că dispoziţiile legale enunţate fac distincţie doar între debit constatat la data intrării în vigoare a legii sau ulterior, precum şi între sume plătite necuvenit „în perioada . . . 1 octombrie 2014” şi sume plătite necuvenit, corespunzătoare perioadei de după data de 1 octombrie 2014.

Criterii precum echitatea sau egalitatea de tratament juridic nu pot fi adăugate celor prevăzute de lege. VI. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

În urma solicitării adresate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţele naţionale au înaintat hotărârile judecătoreşti identificate şi care prezintă relevanţă pentru problema de drept în discuţie, precum şi punctele de vedere teoretice exprimate de judecători, preconizându-se apariţia unei practici judiciare neunitare în această materie.

Astfel, într-o primă opinie s-a apreciat că sunt scutite de plată şi deci nu se recuperează sumele reprezentând pensie încasate necuvenit chiar după data de 1 octombrie 2014, dacă sumele sunt aferente perioadei anterioare datei de 1 octombrie 2014.

Într-o altă opinie s-a considerat că, dimpotrivă, sumele încasate necuvenit după data de 1 octombrie 2014, în condiţiile în care aceste sume sunt drepturi aferente unei perioade anterioare datei de 1 octombrie 2014, se recuperează.

La nivelul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale au fost identificate 6 cauze similare, suspendate în temeiul dispoziţiilor art. 520 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Adresa nr. 2.579/C/4673/III-5/2016 din 3 februarie 2017, a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil nu se verifică în prezent practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept care formează obiectul prezentei sesizări. VII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în procedurile de unificare a practicii judiciare şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Deşi nu vizează în mod direct chestiunea supusă interpretării în prezenta sesizare, este util a fi menţionată Decizia nr. 33 din 24 octombrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 108 din 8 februarie 2017, prin care a fost admisă sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova – Secţia I civilă în Dosarul nr. 1.619/104/2015 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile prin care s-a stabilit că, în interpretarea dispoziţiilor art. 1 lit. a), art. 2 alin. (1) şi art. 3 din Legea nr. 124/2014 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare (Legea nr. 124/2014), este exonerat de la obligaţia restituirii pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială încasate necuvenit până la data intrării în vigoare a legii, respectiv 27 septembrie 2014, personalul salarizat sub imperiul actelor normative enumerate în art. 1 din lege.

Această decizie prezintă relevanţă prin prisma finalităţii urmărite de legiuitor şi prin Legea nr. 124/2014, aceeaşi cu cea a Legii nr. 125/2014 – acte normative de amnistie fiscală, adoptate de Parlament în vederea realizării unor obiective de politică socială.

Prin decizia menţionată, între altele, s-a reţinut: „(…) chestiunea de drept cuprinsă în sesizare pune în discuţie un act de clemenţă a legiuitorului care, din considerente de politică socială, renunţă la dreptul de a recupera sumele constând în venituri de natură salarială încasate necuvenit de către anumite categorii de bugetari.” (paragraful 51).

Cu toate că finalitatea celor două acte normative este identică, domeniul de aplicare a fiecărui act normativ este diferit, în raport cu cauza juridică a sumelor încasate necuvenit de beneficiarii legii – venituri de natură salarială, în cazul Legii nr. 124/2014, şi, respectiv, pensii, indemnizaţii sociale pentru pensionari şi indemnizaţii pentru însoţitor, în ipoteza Legii nr. 125/2014.

Ca atare, având premise distincte, sunt diferite şi soluţiile legislative prin care se asigură realizarea scopului legii, fiecare dintre aceste acte normative având un domeniu propriu de aplicare, se raportează la anumite criterii temporale, modalităţi de stabilire a debitelor etc., în funcţie de raporturile sociale pe care le reglementează.

Dispoziţiile Legii nr. 125/2014 nu au făcut obiect al sesizării Curţii Constituţionale. VIII. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit în cauză, în conformitate cu dispoziţiile art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, potrivit dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă.

Asupra rezolvării de principiu a chestiunii de drept sesizate, opinia judecătorilor-raportori a fost în sensul că, în interpretarea dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 125/2014, prin raportare la dispoziţiile art. 5 şi art. 10 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 125/2014, nu se recuperează sumele reprezentând pensie, indemnizaţie socială pentru pensionari şi indemnizaţie pentru însoţitor, încasate necuvenit după data de 1 octombrie 2014, dacă aceste sume reprezintă drepturi aferente unei perioade anterioare datei de 1 octombrie 2014. IX. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori, punctele de vedere formulate de către părţi şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:

Reglementând, în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, procedura pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ca un mijloc de asigurare a unei practici judiciare unitare în interpretarea şi aplicarea legii de către instanţele judecătoreşti, alături de mecanismul recursului în interesul legii, legiuitorul a instituit o serie de condiţii de admisibilitate pentru declanşarea acestei proceduri, condiţii care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, după cum urmează: – existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, în ultimă instanţă; – cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza; – ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată; – chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate; şi – asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat şi nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Din examinarea circumstanţelor cauzei deduse judecăţii pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale se constată că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate.

Astfel, Curtea de Apel Bucureşti este legal învestită cu soluţionarea unei cereri de apel, în cadrul unui litigiu vizând contestarea Deciziei emise la data de 26 octombrie 2015 de Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti având ca obiect recuperarea sumelor încasate necuvenit de către contestator cu titlu de pensie de serviciu, aşadar o decizie prin care contestatorului i s-a imputat suma de 322.909 lei, potrivit Cererii completatoare formulate la prima instanţă la data de 16 noiembrie 2015; această cerere a fost disjunsă din Dosarul iniţial nr. 27.151/3/2015, fiind înregistrată cu nr. 42.999/3/2015 pe rolul aceleiaşi instanţe, şi a fost soluţionată prin Sentinţa civilă nr. 739 din 25 ianuarie 2016 a Tribunalului Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, ce constituie obiectul apelului cu care curtea de apel a fost sesizată.

Potrivit art. 179 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare: „(1) Sumele încasate necuvenit cu titlu de prestaţii de asigurări sociale se recuperează de la beneficiari în termenul general de prescripţie de 3 ani. (…) (4) Sumele plătite necuvenit prin intermediul caselor teritoriale de pensii şi al caselor de pensii sectoriale se recuperează de la beneficiari în baza deciziei casei respective, care constituie titlu executoriu.”

Se constată că prin cererea introductivă, iniţial, contestatorul a atacat Decizia de revizuire a pensiei din 30 aprilie 2015 pentru care a parcurs procedura prealabilă administrativă obligatorie, fără caracter jurisdicţional, în faţa Comisiei Centrale de Contestaţii, în condiţiile art. 149 din Legea nr. 263/2010.

Art. 152 din acelaşi act normativ stabileşte că jurisdicţia asigurărilor sociale se realizează de tribunale şi curţi de apel, iar art. 153 lit. d) din Legea nr. 263/2010 prevede că tribunalele soluţionează în primă instanţă litigiile privind hotărârile Comisiei Centrale de Contestaţii.

Ca atare, cererea completatoare formulată de către contestator în dosarul de primă instanţă, disjunsă şi soluţionată prin sentinţa apelată la Curtea de Apel Bucureşti, prin care a contestat titlul executoriu emis de casa de pensii competentă – Decizia privind recuperarea sumelor încasate necuvenit cu titlu de pensie de serviciu din data de 26 octombrie 2015 -, fiind o cerere incidentală în dosarul iniţial aflat în competenţa de primă instanţă a tribunalului, este, la rândul său, de competenţa materială a tribunalului în primă instanţă, date fiind prevederile art. 123 din Codul de procedură civilă.

Conform art. 155 din Legea nr. 263/2010: „(1) Împotriva hotărârilor tribunalelor se poate face numai apel la curtea de apel competentă. (2) Hotărârile curţilor de apel, precum şi hotărârile tribunalelor neatacate cu apel în termen sunt definitive.”

În consecinţă, se constată a fi îndeplinită şi condiţia ca instanţa de trimitere – Curtea de Apel Bucureşti – să fie învestită în mod legal cu soluţionarea unei cauze în ultimă instanţă.

În ceea ce priveşte cerinţa ivirii unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată se reţine că şi aceasta este întrunită.

Astfel, în motivarea cererii completatoare contestatorul a arătat că suma imputată de pârâtă prin decizia contestată (322.909 lei) include şi diferenţele corespunzătoare perioadei octombrie 2014-februarie 2015, însă restul de 289.695 lei reprezintă drepturi aferente intervalului 1 septembrie 2010- 1 octombrie 2014.

În opinia contestatorului, această sumă de 289.695 lei intră sub incidenţa Legii nr. 125/2014, considerând că în mod nelegal aceasta i-a fost imputată prin decizia de debit. Contestatorul a invocat dispoziţiile art. 10 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 125/2014.

Prin Cererea de apel, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale la data de 11 august 2016, apelantul-contestator a solicitat anularea sentinţei apelate cu trimiterea cauzei spre rejudecare, arătând că, deşi prima instanţă a invocat dispoziţiile art. 179 alin. (4) din Legea nr. 263/2010, nu a avut în vedere faptul că prin Legea nr. 125/2014 şi normele sale de aplicare au fost amnistiate debitele corespunzătoare perioadei anterioare datei de 1 octombrie 2014, aşa cum este şi debitul din prezenta cauză, constituit în parte din drepturi aferente perioadei septembrie 2010-octombrie 2014.

Prin Întâmpinarea depusă la dosar la data de 21 septembrie 2016, intimata Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

Pe fondul cauzei, intimata a considerat că sumele imputate apelantului nu intră sub incidenţa Legii nr. 125/2014, invocând în acest sens dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 125/2014, precum şi art. 5 şi art. 10 din normele metodologice de aplicare a acestei legi.

Ca atare, având în vedere că apelantul contestator a invocat incidenţa prevederilor actului normativ având ca obiect amnistia fiscală pentru o mare parte din debitul ce i-a fost constituit de către intimată prin decizia contestată, rezultă că devine evidentă legătura cu cauza a chestiunii de drept pentru a cărei dezlegare de principiu a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Cerinţa noutăţii problemei de drept este şi ea îndeplinită, decurgând, în primul rând, din împrejurarea că se solicită interpretarea unui text inclus într-un act normativ relativ recent, prin raportare la momentul sesizării; concret, Legea nr. 125/2014 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 700 din 24 septembrie 2014 şi a intrat în vigoare la data de întâi a lunii următoare datei publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, sens în care a prevăzut art. 6 din Legea nr. 125/2014, aşadar, la data de 1 octombrie 2014.

Pe de altă parte, condiţia noutăţii rezidă nu numai în faptul că amnistia fiscală, respectiv exonerarea de obligaţia de restituire a unor sume necuvenite achitate cu titlu de pensie, indemnizaţie socială pentru pensionari şi indemnizaţie pentru însoţitor, nu este o instituţie analizată în lucrări de specialitate juridică, ci şi în împrejurarea că textele de lege ridică probleme de interpretare, de o relativă dificultate, chiar în corelaţie cu normele edictate pentru explicitarea lor şi de natură a servi scopului organizării aplicării legii, respectiv Normele metodologice din 29 octombrie 2014, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878 din 3 decembrie 2014, aprobate prin Ordinul comun al ministrului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice şi al ministrului finanţelor publice, respectiv Ordinul nr. 2.073/1.623/2014.

În cauză este îndeplinită situaţia premisă a iminenţei apariţiei unei practici judiciare neunitare, fapt ce rezultă din analiza punctelor de vedere divergente exprimate de curţile de apel din ţară şi unele tribunale din circumscripţiile acestora, chiar dacă una dintre interpretări se profilează a fi majoritară.

În acelaşi timp se constată că instanţele judecătoreşti, având competenţă în această materie, nu au pronunţat un număr mare de hotărâri judecătoreşti de natură a contura o jurisprudenţă constantă şi continuă în materia de referinţă, pe baza unei interpretări adecvate a textului care a generat chestiunea de drept a cărei rezolvare de principiu se solicită.

Totodată, se constată că asupra acestei chestiuni de drept Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat anterior pe calea unui recurs în interesul legii ori a unei alte hotărâri prealabile.

Prin urmare, sesizarea întruneşte cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, astfel încât se impune a se da eficienţă mecanismului de unificare reprezentat de pronunţarea unei hotărâri prealabile, în vederea atingerii dezideratului acestei instituţii procesuale, respectiv preîntâmpinarea soluţionării diferite a unei chestiuni de drept de către instanţele judecătoreşti (control a priori), ceea ce va avea şi efectul asigurării securităţii raporturilor juridice.

Chestiunea de drept cu a cărei dezlegare a fost învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin prezenta sesizare priveşte interpretarea dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 125/2014, prin raportare la dispoziţiile art. 5 şi art. 10 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 125/2014, în sensul de a se stabili dacă se recuperează sau nu sumele reprezentând „pensie, indemnizaţie socială pentru pensionari şi indemnizaţie pentru însoţitor”, încasate necuvenit după data de 1 octombrie 2014, în condiţiile în care aceste sume sunt drepturi aferente unei perioade anterioare datei de 1 octombrie 2014.

În baza art. 5 din acelaşi act normativ au fost emise Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 125/2014 privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii, precum şi a Procedurii de efectuare a restituirilor din 29 octombrie 2014, aprobate prin Ordinul comun nr. 2.073/1.623/2014 al ministrului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice şi al ministrului finanţelor publice.

Din perspectiva chestiunii de drept ce face obiectul prezentei sesizări interesează dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 125/2014, potrivit cărora: „Prin derogare de la prevederile Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, debitele constituite sau care urmează a fi constituite în sarcina pensionarilor aflaţi în evidenţa sistemului public de pensii la data intrării în vigoare a prezentei legi, reprezentând sume încasate necuvenit cu titlu de pensie, indemnizaţie socială pentru pensionari şi indemnizaţie pentru însoţitor, nu se recuperează.”

Textul citat instituie o excepţie de la regula recuperării la bugetul asigurărilor sociale de stat a sumelor încasate necuvenit cu titlu de pensie, indemnizaţie socială pentru pensionari şi indemnizaţie pentru însoţitor, regulă reglementată de art. 179 din Legea nr. 263/2010.

Cu toate acestea, se constată că în domeniul de aplicare a Legii nr. 125/2014 intră nu numai pensiile, indemnizaţiile sociale pentru pensionari şi indemnizaţiile pentru însoţitor stabilite în sistemul public de pensii, ci şi categoria pensiilor recalculate potrivit prevederilor Legii nr. 119/2010, precum şi pensiile de serviciu, soluţie ce se impune din interpretarea sistematică a legii, întrucât art. 3 din Legea nr. 125/2014 prevede în mod expres astfel: „Scutirea de la plată a debitelor, precum şi restituirea prevăzută la art. 1 alin. (2), conform prevederilor prezentei legi, se aplică indiferent de categoria de pensie de care beneficiază sau a beneficiat pensionarul, la momentul constatării existenţei debitelor.”

Textul anterior citat din lege este explicitat prin dispoziţiile art. 7 şi art. 8 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 125/2014, conform cărora: „Art. 7. – Fac obiectul scutirii de la plată sumele reprezentând: a) pensii stabilite conform legislaţiei sistemului public de pensii, pensii recalculate potrivit prevederilor Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, precum şi pensii de serviciu; b) indemnizaţia socială pentru pensionari prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate, aprobată prin Legea nr. 196/2009, cu modificările ulterioare; c) indemnizaţia pentru însoţitor, prevăzută de legislaţia privind sistemul public de pensii, în cazul pensionarilor de invaliditate gradul I.” „Art. 8. – Beneficiază de prevederile art. 1 alin. (1) din lege, cu respectarea prevederilor art. 4-7, următoarele categorii de pensionari: a) pensionarii sistemului public de pensii; b) pensionarii beneficiari de pensii de serviciu.”

Întrucât art. 1 alin. (1) din Legea nr. 125/2014 reglementează o excepţie, aceasta este de strictă interpretare – exceptio est strictissimae interpretationis -, ceea ce presupune că soluţia legislativă pe care o consacră nu poate fi extinsă la alte situaţii decât cele la care legiuitorul se referă în mod expres.

Prin urmare, conform normei analizate, debitele constituite sau care urmează a fi constituite în sarcina pensionarilor aflaţi în evidenţa sistemului public de pensii la data intrării în vigoare a Legii nr. 125/2014, reprezentând sume încasate necuvenit cu titlu de pensie, indemnizaţie socială pentru pensionari şi indemnizaţie pentru însoţitor, nu se recuperează.

În raport cu momentul intrării în vigoare a acestui act normativ, aceste debite aferente perioadei anterioare momentului de referinţă al legii – 1 octombrie 2014 -, decurgând din pensii, indemnizaţii sociale pentru pensionari şi indemnizaţii pentru însoţitor necuvenite beneficiarului prestaţiei sociale: (i) fie erau deja constituite – caz în care casele de pensii competente au emis un titlu executoriu în temeiul art. 179 din Legea nr. 263/2010; (ii) fie aceste titluri executorii, vizând drepturi necuvenite pentru aceeaşi perioadă anterioară datei de 1 octombrie 2014, urmau a fi emise, aşadar constituite, ulterior intrării în vigoare a legii.

Pentru teza întâi (i), la data intrării în vigoare a Legii nr. 125/2014, titlurile executorii emise de casele de pensii în aplicarea regulii instituite de art. 179 din Legea nr. 263/2010 fie erau neexecutate, fie erau executate parţial sau total; prin urmare, în aceste cazuri, debitele erau constituite la data intrării în vigoare a legii speciale – 1 octombrie 2014 – prin care s-a reglementat exonerarea pensionarilor sau a beneficiarilor prestaţiei sociale de obligaţia de restituire a sumelor pentru care (mai) aveau calitatea de debitori la aceeaşi dată a intrării în vigoare a legii.

În sensul celor anterior arătate sunt şi dispoziţiile art. 4 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 125/2014 care prevăd că: „În conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1) din lege sunt scutite de la plată sumele rămase de recuperat, înscrise în evidenţa debitorilor la data de 1 octombrie 2014, din debitele constituite anterior acestei date.”

Ca atare, în acest caz, scutirea vizează ipoteza în care titlul executoriu emis anterior intrării în vigoare a legii nu a fost executat ori a fost parţial executat pentru drepturi încasate necuvenit pentru perioada anterioară datei de 1 octombrie 2014, iar pensionarul sau beneficiarul prestaţiei sociale este exonerat de obligaţia de restituire a sumei rămase de recuperat.

Răspunzând scopului emiterii lor, normele metodologice, prin dispoziţiile art. 9, descriu procedura aplicării dispoziţiilor art. 1 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 125/2014, astfel: „Art. 9. – Debitele aflate în evidenţă la data de 1 octombrie 2014, care fac obiectul legii, se scutesc de la plată în baza deciziei emise de casa de pensii competentă, întocmită potrivit modelului aprobat prin ordin al preşedintelui Casei Naţionale de Pensii Publice. Deciziile se emit în 3 exemplare, din care unul se comunică pensionarului. În temeiul acestor decizii debitele se scad din evidenţa contabilă.”

Deşi nu face obiectul prezentei sesizări, pentru demonstrarea caracterului indubitabil al scopului legii (aministia fiscală), este util a se preciza că, pentru sumele deja restituite total sau parţial în baza titlului executoriu emis de casa de pensii competentă, pensionarul sau beneficiarul prestaţiei sociale, în baza art. 1 alin. (2) din Legea nr. 125/2014, beneficiază de restituirea sumelor executate.

Textul de lege invocat prevede astfel: „(2) Sumele cu titlu de pensie, indemnizaţie socială pentru pensionari şi indemnizaţie pentru însoţitor provenite din debite şi recuperate de la pensionari începând cu data de 1 ianuarie 2011 şi până la data intrării în vigoare a prezentei legi se restituie eşalonat, pe o perioadă de 5 ani calendaristici, începând de la data de 1 ianuarie 2015, prin plăţi anuale egale.”

Pe de altă parte, cap. III din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 125/2014 descrie procedura de efectuare a restituirii sumelor reprezentând debite recuperate până la data de 1 octombrie 2014 (art. 14-27).

Pentru cea de-a doua teză (ii) norma are în vedere debitele ce urmau a se constitui de către casele de pensii prin emiterea de titluri executorii după intrarea în vigoare a Legii nr. 125/2014, aşadar ulterior datei de 1 octombrie 2014, dar constând în drepturi încasate necuvenit de către pensionari sau beneficiarii prestaţiilor sociale pentru aceeaşi perioadă anterioară datei de 1 octombrie 2014.

Se observă că art. 1 alin. (1) teza a doua din lege foloseşte exprimarea „debitele care urmează a fi constituite”, prin urmare, textul are în vedere ipoteza în care calitatea de debitor a pensionarului sau a beneficiarului prestaţiei sociale se naşte după intrarea în vigoare a Legii nr. 125/2014, aşadar după data de 1 octombrie 2014.

Aceasta presupune că în această ipoteză normativă legiuitorul are în vedere situaţii juridice aflate în derulare sau în curs de constituire (facta pendentia), precum recalculări de pensii, revizuiri ale deciziilor de pensionare, procese aflate în curs de judecată, nefinalizate încă prin pronunţarea unor hotărâri judecătoreşti definitive (potrivit noului Cod de procedură civilă) sau irevocabile (conform Codului de procedură civilă anterior) etc., astfel încât noile situaţii juridice, născute sau consolidate după intrarea în vigoare a Legii nr. 125/2014 în legătură cu pensii, indemnizaţii sociale pentru pensionari şi indemnizaţii pentru însoţitor încasate deja pentru perioada anterioară datei de 1 octombrie 2014, s-ar putea finaliza cu calitatea de debitor a pensionarului sau a beneficiarului de prestaţii sociale pentru ceea ce a încasat necuvenit.

Or, ca efect al dispoziţiilor art. 1 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 125/2014, aceste sume constând în debite care s-au constituit după intrarea în vigoare a legii în sarcina pensionarilor, reprezentând sume încasate necuvenit cu titlu de pensie, indemnizaţie socială pentru pensionari şi indemnizaţie pentru însoţitor, nu se recuperează.

Art. 5 din normele metodologice explicitează astfel teza a doua din art. 1 alin. (1) din Legea nr. 125/2014: „Art. 5. – Sunt scutite, de asemenea, de la plată, conform legii, debitele constatate ulterior datei intrării în vigoare a legii în sarcina pensionarilor aflaţi în evidenţa sistemului public de pensii la această dată, corespunzătoare perioadei anterioare datei de 1 octombrie 2014.”

Normele metodologice se raportează la ipoteza „debitelor constatate” ulterior datei de 1 octombrie 2014 pentru drepturi corespunzătoare perioadei anterioare acestei date, întrucât aplicarea regulii (recuperarea debitului prin emiterea titlului executoriu de către casa de pensii competentă, în temeiul art. 179 din Legea nr. 263/2010) nu mai este posibilă, datorită incidenţei excepţiei de la această regulă – art. 1 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 125/2014, care conduce la exonerarea debitorilor de la plata acestora.

Prin urmare, constituirea debitelor urmată de stingerea acestora prin efectul legii corespunde unei constatări scriptice a acestor situaţii juridice.

În procesul de aplicare a legii, aceste debite şi scutirea de la plată a pensionarilor şi beneficiarilor de prestaţii sociale trebuie constatate şi reflectate în evidenţele contabile ale caselor de pensii competente, sens în care art. 10 şi art. 11 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 125/2014 prevăd: „Art. 10. – În situaţiile în care, ulterior intrării în vigoare a legii, respectiv după data de 1 octombrie 2014, se constată debite reprezentând sume plătite necuvenit în sarcina pensionarilor aflaţi în evidenţa sistemului public de pensii la data intrării în vigoare a legii, se procedează la revizuirea pensiilor, iar pe deciziile de modificare a drepturilor se va înscrie menţiunea «Suma de … lei, încasată necuvenit în perioada … 1 octombrie 2014, se scuteşte de la plată în temeiul Legii nr. 125/2014.»” „Art. 11. – Sumele prevăzute la art. 10, scutite de la plată, se evidenţiază într-un cont în afara bilanţului.”

Respectând ierarhia actelor normative prevăzută de Constituţia României şi de art. 4 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, cu modificările şi