Decizia nr. 35/2017 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 4132/1/2016 — chestiunea de drept: următoarea chestiune de drept: „În interpretarea art. 9 alin. (2) şi alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea…

Curtea de Apel Galaţi – Secţia contencios administrativ şi fiscal a dispus, prin Încheierea din 27 octombrie 2016, în Dosarul nr. 1.077/121/2015, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: „În interpretarea art. 9 alin. (2) şi alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 353/2003, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003), precum şi a celor similare ale art. 11 alin. (2)-(4) din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituţii, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 138/1999), ale art. 11 alin. (3)-(5) din anexa nr. IV la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare (Legea-cadru nr. 330/2009), respectiv ale art. 11 alin. (1)-(6) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 284/2010), perioada cât un poliţist a fost elev sau student al unei instituţii de învăţământ din sistemul de apărare şi securitate naţională şi care constituie vechime în muncă conform art. 3 din Legea nr. 46/1996 privind pregătirea populaţiei pentru apărare, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 46/1996), şi art. 3 din Legea nr. 446/2006 privind pregătirea populaţiei pentru apărare, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 446/2006), poate fi luată în calcul la stabilirea gradaţiilor prevăzute de lege pentru această categorie de personal?”. II. Expunerea succintă a procesului

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi cu nr. 1.077/121/2015, reclamanţii A, B, C, D, E, F, G, H şi I i-au chemat în judecată pe pârâţii Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Inspectoratul de Poliţie Judeţean Galaţi, solicitând obligarea acestora la acordarea gradaţiei corespunzătoare vechimii în muncă, la plata diferenţelor dintre drepturile salariale cuvenite conform gradaţiei stabilite prin luarea în considerare a perioadei de studii în unitatea de învăţământ militar şi cele încasate începând cu 12 martie 2012 şi până la încetarea raporturilor de muncă, precum şi la plata dobânzii legale, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că sunt absolvenţi ai Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” şi că, în această calitate, au dreptul, conform art. 28 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 360/2002), la un salariu lunar care trebuie să includă şi gradaţiile, aspect ce rezultă şi din prevederile art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003.

Conform art. 9 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003, persoanele nou-încadrate în rândul poliţiştilor beneficiază de gradaţii în raport cu vechimea în muncă legal stabilită, iar potrivit alin. (4) al aceluiaşi articol, aceste prevederi se aplică absolvenţilor instituţiilor de învăţământ pentru formarea poliţiştilor pentru vechimea în muncă avută până la intrarea în aceste instituţii.

Conform art. 3 din Legea nr. 46/1996 sunt consideraţi în serviciul militar şi elevii şi studenţii instituţiilor militare de învăţământ, iar timpul cât o persoană îndeplineşte serviciul militar constituie vechime în muncă.

În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 38/2003 şi ale Legii nr. 360/2002.

Prin Sentinţa nr. 311 din 20 aprilie 2016 a Tribunalului Galaţi au fost respinse ca neîntemeiate excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi şi a inadmisibilităţii acţiunii (lipsei procedurii prealabile), iar acţiunea a fost respinsă ca nefondată.

Pentru a decide astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele: Reclamanţii sunt funcţionari publici cu statut special şi, în această calitate, au dreptul, conform art. 28 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 360/2002 şi art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003, la un salariu care include, printre altele, şi gradaţiile. Aceste gradaţii sunt diferite în funcţie de vechimea în muncă, conform art. 9 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003, iar prevederile alin. (2) se aplică, potrivit alin. (4) al art. 9 din actul normativ menţionat, şi absolvenţilor instituţiilor de învăţământ pentru formarea poliţiştilor „pentru vechimea în muncă avută până la data intrării în aceste instituţii”. Reclamanţii consideră că la calcularea gradaţiilor ar fi trebuit avut în vedere şi timpul cât au fost elevi ai instituţiei militare de învăţământ, apreciind că acest drept le este conferit de art. 3 alin. (6) din Legea nr. 446/2006. Acest text de lege doar asimilează vechimii în muncă perioada cât reclamanţii au fost elevi ai şcolii de poliţie, însă nu prevede că această vechime s-ar lua în calcul la acordarea gradaţiilor. Gradaţiile se acordă, conform art. 9 din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003, în funcţie de vechimea efectivă în funcţia de poliţist, aspect ce rezultă din prevederile alin. (4), conform cărora se are în vedere şi „vechimea în muncă avută până la data intrării în instituţia de învăţământ”. Aşadar, atunci când legiuitorul a intenţionat a se lua în calcul şi alte perioade de timp în afara celor în care o persoană a fost poliţist, a prevăzut acest lucru expres, în chiar textul de lege ce reglementează modul de stabilire a gradaţiilor. În lipsa unei trimiteri exprese, dispoziţiile art. 9 din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 nu se pot completa cu cele din Legea nr. 446/2006. Cum reclamanţii nu au făcut dovada că anterior intrării la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” au avut alt loc de muncă [situaţie expres prevăzută de art. 9 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003], ei nu sunt îndreptăţiţi la o altă gradaţie decât cea care li s-a acordat pentru vechimea efectivă în funcţia de poliţist.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanţii, criticând-o prin prisma prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din Codul de procedură civilă, iar în susţinere au arătat următoarele: Invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din Codul de procedură civilă, au arătat că sentinţa cuprinde motive contradictorii, în sensul că, deşi reţine faptul că art. 3 alin. (6) din Legea nr. 446/2006 asimilează vechimii în muncă şi perioada cât reclamanţii au fost studenţi ai şcolii de poliţie, instanţa de fond conchide că acest text de lege nu prevede că respectiva vechime s-ar lua în calcul la acordarea gradaţiilor, făcând abstracţie de faptul că art. 9 alin. (2) din Legea nr. 360/2002 (temeiul de drept pe care s-a fundamentat cererea introductivă) face trimitere la textele de lege ce reglementează modul de stabilire a vechimii („vechimea în muncă legal stabilită”). Din perspectiva dispoziţiilor art. 488 pct. 8 din Codul de procedură civilă s-a invocat faptul că instanţa de fond a reţinut exclusiv art. 9 alin. (4) din Legea nr. 360/2002, întemeindu-şi soluţia pronunţată pe interpretarea acestui unic text de lege, fără a-l corobora cu celelalte dispoziţii legale incidente în cauză. Au solicitat să se constate faptul că alin. (2) al art. 9 din Legea nr. 360/2002 face trimitere expresă la „vechimea în muncă legal stabilită”, respectiv la prevederile legale ce reglementează modalitatea de stabilire a vechimii în muncă. Astfel, în vederea aprecierii caracterului fondat/nefondat al acţiunii, care vizează gradaţiile acordate în raport cu vechimea în muncă legal stabilite, se impunea ca Tribunalul Galaţi să stabilească mai întâi ce înseamnă în concret „vechimea în muncă” (prin luarea în considerare a dispoziţiilor legale ce reglementează această noţiune, dispoziţii de care prima instanţă a făcut abstracţie complet), pentru ca mai apoi să verifice dacă pârâţii le-au acordat corect gradaţiile în raport cu acest criteriu (vechimea în muncă). Potrivit dispoziţiilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 şi art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003, în componenţa salariului cuvenit unei persoane care deţine funcţia de poliţist sunt incluse, printre alte elemente componente, şi gradaţiile, iar conform prevederilor art. 9 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 360/2002, gradaţiile sunt de două feluri: gradaţiile acordate în raport cu timpul servit în calitate de poliţist şi în funcţie de rezultatele obţinute, gradaţii care se acordă din 3 în 3 ani [art. 9 alin. (1) din Legea nr. 360/2002] şi gradaţiile acordate „în raport cu vechimea în muncă legal stabilită”, de care beneficiază persoanele nou- încadrate sau reintegrate în rândul poliţiştilor şi rezerviştii concentraţi [art. 9 alin. (2) din aceeaşi lege]. Problema de drept supusă soluţionării în cauza pendinte vizează exclusiv gradaţiile care se acordă poliţiştilor, conform art. 9 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003, cu luarea în considerare a vechimii în muncă legal stabilită, vechime în care se include şi perioada cât au urmat cursurile Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”. În favoarea interpretării conţinutului noţiunii de „vechime în muncă legal stabilită”, în sensul includerii în aceasta şi a perioadelor în care absolvenţii instituţiilor de învăţământ militare le-au urmat cursurile, pledează art. 3 alin. (3) din Legea nr. 446/2006 privind pregătirea populaţiei pentru apărare, potrivit căruia „Serviciul militar activ se îndeplineşte în calitate de: a) militar profesionist; b) militar în termen; c) elev sau student la instituţiile de învăţământ din sistemul de apărare naţională şi securitate naţională, cu excepţia elevilor liceelor şi colegiilor militare; d) soldat sau gradat militar” şi alin. (6) care prevede că „Perioada de timp în care o persoană îndeplineşte serviciul militar activ sau alternativ ori este concentrată sau mobilizată constituie vechime în serviciu sau vechime în muncă, după caz, precum şi stagiu de cotizare la sistemul public de asigurări sociale. Sunt exceptaţi de la prevederile prezentului alineat elevii liceelor şi colegiilor militare.”

Interpretarea „vechimii în muncă/în serviciu” în sensul redat în cuprinsul cererii de apel este confirmată, o dată în plus, de legiuitor care, la art. 3 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 223/2015), a prevăzut că: „În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarea semnificaţie: (…) e) vechimea în serviciu – perioada în care o persoană din sistemul de apărare naţională, ordine publică şi securitate naţională s-a aflat în una dintre următoarele situaţii: (…) 3. a îndeplinit serviciul militar ca militar în termen, militar cu termen redus, elev sau student al unei instituţii militare de învăţământ din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională pentru formarea cadrelor militare/poliţiştilor/funcţionarilor publici cu statut special, cu excepţia învăţământului liceal; (…)”. Deşi Legea nr. 223/2015 a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2016, neavând efect retroactiv, iar prezenta cauză a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi la data de 12 martie 2015, acest act normativ nu a făcut decât să lămurească lacunele existente în legislaţia anterioară incidentă în materie, putând fi reţinut drept argument suplimentar, care justifică temeinicia cererii de chemare în judecată, deoarece interpretează noţiunea de „vechime în muncă legal stabilită” prevăzută la art. 9 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003.

Intimatul-pârât Inspectoratul de Poliţie Judeţean Galaţi a depus, odată cu întâmpinarea, şi o cerere de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Prin Încheierea din 27 octombrie 2016, Curtea de Apel Galaţi – Secţia contencios administrativ şi fiscal a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, în temeiul dispoziţiilor art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă, a dispus şi suspendarea judecăţii. III. Motivele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării

Prin Încheierea pronunţată la data de 27 octombrie 2016, Curtea de Apel Galaţi – Secţia contencios administrativ şi fiscal a constatat admisibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, motivat de următoarele considerente: – de lămurirea modului de interpretare/aplicare a dispoziţiilor art. 9 alin. (2) şi alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003, precum şi a celor similare ale art. 11 alin. (2)-(4) din Legea nr. 138/1999, ale art. 11 alin. (3)-(5) din anexa nr. IV la Legea-cadru nr. 330/2009, respectiv ale art. 11 alin. (1)-(6) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010, respectiv de stabilirea împrejurării dacă aceste norme permit sau nu luarea în calcul la stabilirea gradaţiilor a perioadei cât un poliţist a fost elev sau student al unei instituţii de învăţământ din sistemul de apărare şi securitate naţională, care, conform art. 3 din Legea nr. 46/1996 şi art. 3 din Legea nr. 446/2006, constituie vechime în muncă, depinde soluţionarea pe fond a cauzei, întrucât recurenţii-reclamanţi din prezenta cauză au solicitat obligarea pârâtului la calcularea gradaţiei prin luarea în considerare a perioadei de studii în unitatea de învăţământ a Ministerului Administraţiei şi Internelor ce a fost absolvită de către aceştia, precum şi plata diferenţelor salariale astfel rezultate, pentru ultimii trei ani de la data introducerii acţiunii; – problema de drept enunţată este nouă, deoarece, prin consultarea jurisprudenţei, s-a constatat că asupra acesteia instanţa supremă nu a statuat printr-o altă hotărâre; – problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, conform evidenţelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. IV. Punctul de vedere al părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Recurenţii-reclamanţii nu au exprimat un punct de vedere, apreciind doar că dispoziţiile legale sunt suficient de clare şi precise.

Pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei Române a opinat că nu există un fundament legal pentru luarea în calcul la stabilirea gradaţiei a perioadei înregistrate ca elev/student al unei instituţii de învăţământ din sistemul de apărare şi securitate naţională. Art. 11 alin. (4) din Legea nr. 138/1999, art. 9 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003, art. 11 alin. (5) din anexa nr. IV la Legea-cadru nr. 330/2009, respectiv art. 11 alin. (5) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 statuează faptul că prevederile referitoare la acordarea gradaţiilor se aplică şi absolvenţilor instituţiilor militare de învăţământ pentru vechimea în serviciu avută/stagiul de cotizare realizat până la data intrării în aceste instituţii, nu şi pentru vechimea realizată pe timpul cât au urmat cursurile instituţiilor respective. Prin urmare, vechimea în muncă stabilită în cuprinsul art. 3 alin. (3) lit. c) şi alin. (6) din Legea nr. 446/2006 urmează a fi avută în vedere pentru stabilirea altor drepturi prevăzute de cadrul normativ existent, precum cele prevăzute de Legea nr. 263/2010, art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 1.578/2002 privind condiţiile în baza cărora poliţistul are dreptul la concedii de odihnă, concedii de studii şi învoiri plătite, concedii fără plată, bilete de odihnă, tratament şi recuperare, cu modificările şi completările ulterioare, art. 20-22 din anexa nr. VII la Legea- cadru nr. 284/2010, şi nu a gradaţiilor, în cazul cărora este instituită o excepţie – „până la data intrării în aceste instituţii”.

După comunicarea raportului, Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Galaţi au depus, în termen legal, prin consilier juridic, puncte de vedere asupra chestiunii de drept, prin care au apreciat că sunt întrunite condiţiile de admisibilitate pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, urmând a se decide în sensul neluării în calcul a perioadei în care reclamanţii au fost elevi/studenţi ai instituţiilor de învăţământ din sistemul de apărare şi securitate naţională. V. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Completul de judecată învestit cu soluţionarea apelului în Dosarul nr. 1.077/121/2015 al Curţii de Apel Galaţi – Secţia contencios administrativ şi fiscal a apreciat că problema care se pune în cauză este aceea de a stabili dacă perioada în care funcţionarii publici cu statut special – poliţişti, care au urmat cursurile instituţiilor de învăţământ superior specifice – Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” – trebuie considerată vechime în muncă şi luată în calcul la stabilirea gradaţiilor şi a drepturilor salariale.

În acest context, art. 9 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 stabileşte regula calculării gradaţiei prin raportare la orice perioadă din activitatea poliţiştilor considerată legal vechime în muncă, fără a limita această noţiune la conţinutul stabilit prin art. 16 alin. (4) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Codul muncii).

Astfel, legiuitorul a stabilit că perioada de timp în care o persoană îndeplineşte serviciul militar activ constituie vechime în serviciu ori vechime în muncă, noţiune distinctă de cea de stagiu de cotizare, prevăzută de legea privind sistemul public de pensii, motiv pentru care, la acordarea gradaţiei corespunzătoare, conform algoritmului prevăzut de art. 9 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003, trebuie să se ţină cont de această perioadă.

Dispoziţiile art. 9 alin. (1), (2) şi alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 au fost abrogate prin Legea-cadru nr. 330/2009, ce a intrat în vigoare cu începere din 1 ianuarie 2010, iar art. 11 din anexa nr. IV a noii legi a stabilit acelaşi mod de acordare a gradaţiilor, dar fără a mai face o raportare la vechimea în muncă, ci la vechimea în serviciu/stagiul de cotizare avut.

Având în vedere vechimea în serviciu sau stagiul de cotizare, aşa cum erau considerate la data adoptării Legii-cadru nr. 330/2009, precum şi reglementarea perioadelor de studiu în instituţiile superioare de învăţământ din cadrul Ministerului de Interne, potrivit art. 3 alin. (6) din Legea nr. 446/2006, instanţa a apreciat că, începând cu data adoptării acestei legi, gradaţiile trebuiau recalculate pentru reclamanţi, cu luarea în considerare a perioadei de studii în cadrul instituţiei de învăţământ.

Art. 11 alin. (5) din anexa nr. IV la Legea-cadru nr. 330/2009 stabileşte obligaţia luării în calcul şi a perioadelor de vechime în serviciu sau stagiu de cotizare anterioare admiterii în instituţiile de învăţământ militare, indiferent de nivelul instituţiei de învăţământ.

Interpretarea sistemică şi gramaticală a acestei norme legale nu conduce la concluzia vreunei excepţii de la regula stabilită de art. 11 alin. (3) din anexa nr. IV la Legea-cadru nr. 330/2009, potrivit căreia orice vechime în serviciu/stagiu de cotizare legal stabilite, inclusiv în reglementarea art. 3 alin. (6) din Legea nr. 446/2006, trebuie avută în vedere pentru stabilirea gradaţiilor de care trebuie să beneficieze poliţiştii; dimpotrivă, completează această regulă cu menţionarea stagiilor anterioare în instituţiile de învăţământ superioare, serviciul/stagiul realizat în cadrul acestora nemaiconstituind o preocupare în noua lege, aspectul fiind deja lămurit de legiuitor prin Legea nr. 446/2006.

Aşadar, la data intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009, perioada în care reclamanţii au fost studenţi ai instituţiilor superioare de învăţământ din cadrul Ministerului de Interne constituia serviciu militar activ şi vechime în serviciu sau stagiu de cotizare pentru aceştia, potrivit art. 3 alin. (3) lit. c) şi art. 3 alin. (6) din Legea nr. 446/2006, şi trebuia avută în vedere la calculul gradaţiilor acordate reclamanţilor potrivit art. 11 alin. (3) din Legea-cadru nr. 330/2009.

Art. 11 din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010, care reglementează în prezent modul de calcul al gradaţiilor acordate poliţiştilor, conţine dispoziţii similare celor analizate în cuprinsul art. 11 din anexa nr. IV la Legea-cadru nr. 330/2009, făcând referiri tot la vechimea în serviciu sau stagiul de cotizare, astfel cum erau definite la acel moment şi de Legea nr. 446/2006.

Atât timp cât legile speciale (Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003, Legea-cadru nr. 330/2009 şi Legea-cadru nr. 284/2010) nu au prevăzut contrar dispoziţiilor art. 3 alin. (6) din Legea nr. 446/2006, trebuie să se ţină cont de regula potrivit căreia, în măsura în care legea specială nu reglementează un anumit aspect, ea se completează cu legea generală, conform art. 15 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Pe de altă parte, este inechitabil ca vechimea în muncă stabilită în cuprinsul art. 3 alin. (3) lit. c) şi alin. (6) din Legea nr. 446/2006 să fie avută în vedere pentru stabilirea altor drepturi prevăzute de cadrul normativ existent, precum cele prevăzute de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, cel prevăzut de art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 1.578/2002 privind condiţiile în baza cărora poliţistul are dreptul la concedii de odihnă, concedii de studii şi învoiri plătite, concedii fără plată, bilete de odihnă, tratament şi recuperare, cu modificările şi completările ulterioare, cele prevăzute de art. 20-22 din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010, dar nu şi pentru stabilirea gradaţiilor, atât timp cât nici Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 şi nici legile ulterioare nu au reglementat în mod expres faptul că perioada de studii în unităţile de învăţământ militar nu trebuie luată în considerare la acordarea gradaţiei. VI. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

În legătură cu chestiunea de drept ce face obiectul hotărârii prealabile s-au conturat soluţii diametral opuse, opinia în sensul că perioada în discuţie nu se ia în calcul la stabilirea gradaţiilor fiind majoritară. Această din urmă opinie a rezultat din punctele de vedere teoretice şi din hotărârile judecătoreşti pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Braşov, Curtea de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Cluj, Curtea de Apel Craiova, Curtea de Apel Iaşi, Curtea de Apel Suceava, Curtea de Apel Timişoara.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil nu s-a verificat şi nici nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

În urma verificărilor efectuate se constată că instanţa de contencios constituţional nu s-a pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor legale ce fac obiectul interpretării. VIII. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea nu întruneşte cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă. Asupra fondului sesizării au concluzionat că perioada cât un poliţist a urmat cursurile unei instituţii de învăţământ pentru formarea poliţiştilor nu se ia în calcul la stabilirea gradaţiilor. IX. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele: Asupra admisibilităţii sesizării

În privinţa regularităţii sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, legiuitorul, în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, instituie o serie de condiţii de admisibilitate pentru declanşarea acestei proceduri, condiţii care se impun a fi îndeplinite în mod cumulativ, respectiv: – existenţa unei cauze aflate în curs de judecată; – cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza în ultimă instanţă; – ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată; – chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat şi nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Condiţiile de admisibilitate sunt îndeplinite în cea mai mare parte, întrucât litigiul în legătură cu care s-a formulat sesizarea este în curs de judecată, curtea de apel învestită cu soluţionarea apelului urmează să soluţioneze cauza în ultimă instanţă, prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă, este definitivă, iar cauza care face obiectul judecăţii se află în competenţa legală a unui complet de judecată al curţii de apel învestite să soluţioneze cauza. Totodată, este îndeplinită şi condiţia noutăţii chestiunii de drept, întrucât determinante în legătură cu criteriul noutăţii sunt existenţa şi dezvoltarea unei jurisprudenţe continue şi constante în această materie, pentru care nu s-a făcut o asemenea dovadă, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat asupra chestiunii de drept ce face obiectul sesizării, aceasta nefăcând nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Condiţia de admisibilitate – sesizarea să aibă ca obiect o chestiune de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei – impune o serie de clarificări, raportat la cadrul procesual în care completul de judecată învestit cu soluţionarea recursului a identificat chestiunea de drept ce face obiectul pronunţării unei hotărâri prealabile. Instanţa de trimitere a solicitat interpretarea şi lămurirea mai multor dispoziţii legale, în parte abrogate şi fără a justifica sesizarea sub acest aspect. Reclamanţii sunt absolvenţi ai Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” – Facultatea de Drept – A -1997, B -2007, C – 2003, D – 2005, E – 2010, F – 2007, G – 2006, H – 1998 şi I (fără a se ataşa la dosar actul doveditor), iar drepturile sunt solicitate începând cu data de 12 martie 2012. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept observă că nu toate aceste dispoziţii legale influenţează soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată, în cadrul procesual fixat de recurenţii- reclamanţi, confirmat prin punctul de vedere al instanţei de trimitere, aspect ce pune în discuţie admisibilitatea sesizării în anumite limite. Astfel, – Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 353/2003, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 138/1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituţii, cu modificările şi completările ulterioare, au fost abrogate prin Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, care, de asemenea, a fost abrogată prin Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare – astfel cum se şi arată detaliat în actul de sesizare – perioada dedusă judecăţii intrând sub regimul acestei ultime legi, pretenţiile reclamanţilor având ca dată de plecare a drepturilor solicitate 12 martie 2012; – Legea nr. 138/1999 este o lege distinctă, cu un alt domeniu, care s-a aflat în vigoare în paralel cu cea specială în domeniul în care activează reclamanţii (Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003), ambele fiind abrogate prin prima lege-cadru de salarizare – Legea-cadru nr. 330/2009; – Legea nr. 46/1996 privind pregătirea populaţiei pentru apărare, cu modificările şi completările ulterioare, a fost abrogată prin Legea nr. 446/2006 privind pregătirea populaţiei pentru apărare, cu modificările şi completările ulterioare. În concluzie, văzând susţinerile recurenţilor-reclamanţi în fundamentarea cererilor formulate şi punctul de vedere al instanţei de trimitere, perioada de timp pentru care sunt solicitate drepturile, precum şi prevederile art. 1 din Legea-cadru nr. 284/2010 1 (unul dintre reclamanţi absolvind, de altfel, studiile după intrarea acesteia în vigoare), se constată că de lămurirea dispoziţiilor relevante ale acestei legi, respectiv ale art. 11 alin. (3) şi alin. (5) – (6) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010, alături de cele ale Legii nr. 446/2006, depinde soluţionarea pe fond a cauzei, în sensul art. 519 din Codul de procedură civilă. 1 „Art. 1. – (1) Prezenta lege are ca obiect de reglementare stabilirea unui sistem unitar de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului. (2) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt şi rămân în mod exclusiv cele prevăzute în prezenta lege.” Aşa fiind, dezlegările date prin prezenta decizie vor viza aceste dispoziţii legale (considerentele aferente fiind, oricum, valabile pentru oricare dintre celelalte dispoziţii valorificate în cauză), după cum urmează: Anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 Art. 11. (…) (3) Persoanele chemate sau rechemate în activitate, precum şi rezerviştii concentraţi beneficiază de gradaţii în raport cu vechimea în serviciu avută/stagiul de cotizare realizat, legal stabilit, după cum urmează: – 3-6 ani gradaţia I; – 6-10 ani gradaţia a II-a; – 10-15 ani gradaţia a III-a; – 15-20 de ani gradaţia a IV-a; – 20-25 de ani gradaţia a V-a; – peste 25 de ani gradaţia a VI-a”. (…) (5) Prevederile alin. (3) şi (4) se aplică şi absolvenţilor instituţiilor militare de învăţământ pentru vechimea în serviciu avută/stagiul de cotizare realizat până la data intrării în aceste instituţii şi, după caz, soldaţilor şi gradaţilor voluntari trecuţi în corpul cadrelor militare în activitate pentru vechimea în serviciu avută/stagiul de cotizare realizat până la data schimbării poziţiei de activitate. (6) Prevederile alin. (3)-(5) se aplică în mod corespunzător şi poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare.” Asupra fondului sesizării

Din interpretarea gramaticală, sistematică şi logică a normelor de drept supuse analizei rezultă că la stabilirea gradaţiilor nu se ia în calcul perioada cât un poliţist a urmat cursurile unei instituţii de învăţământ pentru formarea poliţiştilor.

În primul rând, subiecţii/beneficiarii normelor sunt diferenţiaţi prin fiecare alineat, iar conjuncţia „şi” arată în mod clar sensul normei legale. Astfel, alin. (5) şi (6) ale art. 11 din anexa nr. VII la Legea- cadru nr. 284/2010 cuprind o normă completatoare, sub două aspecte: categoria de personal vizată, adăugând-o prin conjuncţia „şi” pe cea a absolvenţilor instituţiilor de învăţământ pentru formarea poliţiştilor/instituţiilor militare de învăţământ – ceea ce înseamnă, încă o dată, că aceasta nu a fost avută în vedere în norma la care face trimitere, respectiv reperul temporal, care limitează incidenţa pe perioada de timp de până la data intrării în instituţiile la care se face referire.

Dispoziţiile art. 11 alin. (5) şi (6) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 au caracter special faţă de cele generale din primul alineat, aplicabile unei categorii speciale, iar caracterul de excepţie al aceloraşi reglementări duce la concluzia că acestea sunt de strictă interpretare şi aplicare – exceptio est strictissimae interpretationis.

Aceleaşi dispoziţii legale vizează o anumită categorie de personal, ceea ce înseamnă că sunt excluse altele, în lipsa unei prevederi exprese, iar în privinţa absolvenţilor instituţiilor de învăţământ indicate se aplică prevederile la care se face trimitere numai pe perioada indicată, fiind exclusă astfel o altă perioadă – apelând la argumentele per a contrario.

Atunci când legiuitorul a intenţionat să ia în calcul perioada studiilor la stabilirea gradaţiilor a prevăzut în mod expres acest lucru – în alin. (1) al art. 11 din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 arătându-se, pentru prima dată, că intervalul de timp cuprins între data acordării gradului militar şi data absolvirii instituţiei militare de învăţământ se ia în calcul la stabilirea de gradaţii. Pe lângă distincţia făcută de legiuitor prin alin. (5) şi (6) ale art. 11 în discuţie, în art. 1 alin. (3) din anexa nr. VII la Legea- cadru nr. 284/2010 se fac referiri la instituţii militare de învăţământ, instituţii de învăţământ pentru formarea poliţiştilor şi instituţii de învăţământ pentru formarea funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, în vreme ce în art. 21 din Legea nr. 360/2002 se mai arată şi că ” (1) Absolvenţilor instituţiilor de învăţământ de profil ale Ministerului Afacerilor Interne, precum şi celor pregătiţi pentru nevoile Ministerului Afacerilor Interne la alte instituţii de învăţământ li se acordă grade profesionale (…) „.

Această normă nu este însă similară celor care fundamentează drepturile solicitate şi fixează cadrul procesual al cauzei, inclusiv limitele de învestire ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Rezolvarea cauzei şi a chestiunii de drept aduse în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este centrată, atât de instanţa de trimitere, cât şi de recurenţii-reclamanţii, pe lămurirea normelor legale vizate şi care se referă la vechimea în muncă/vechimea în serviciu.

Argumentele mai sus reţinute denotă faptul că nu este necesar să se mai apeleze la corelarea cu alte dispoziţii legale pentru explicitarea conţinutului celor două sintagme sau/şi la aprecierea raportului dintre legea specială şi legea generală (inclusiv din perspectiva completării între ele).

Aceasta înseamnă că eventuala includere a perioadei de studii în vreuna dintre cele două sintagme, în baza celorlalte norme valorificate în cauză de către apelanţii-reclamanţi şi confirmate atât de prima instanţă, cât şi de instanţa de trimitere, le poate conferi absolvenţilor instituţiilor respective de învăţământ drepturi în orice altă materie care permite acest lucru, mai puţin în cea în cauză, respectiv în stabilirea gradaţiilor, indiferent de justificarea la care se apelează, inclusiv a principiului echităţii, invocat de instanţa de trimitere.

Acest mod de interpretare nu încalcă în niciun fel drepturile reclamate – includerea prin lege în drepturile salariale şi a gradaţiilor, întrucât acestea nu le sunt contestate, fiind recunoscute numai în limitele permise de legiuitor.

Pentru toate aceste considerente,