Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Admis
Dosarul nr.
4132/1/2016
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept
Data
15 mai 2017

Decizia nr. 35/2017 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 4132/1/2016 — chestiunea de drept: următoarea chestiune de drept: „În interpretarea art. 9 alin. (2) şi alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea…

Decizia nr. 35 din 15 mai 2017 15 mai 2017 25 octombrie 2021 ROMÂNIA

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept Decizia nr. 35/2017 Dosar nr. 4132/1/2016 Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 757 din 22/09/2017 Gabriela Elena Bogasiu – vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preşedintele completului Doina Popescu – pentru preşedintele delegat al Secţiei I civile Rodica Dorin – pentru preşedintele Secţiei a II-a civile Ionel Barbă – preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal Mirela Vişan – judecător la Secţia I civilă Nina Ecaterina Grigoraş – judecător la Secţia I civilă Carmen Georgeta Negrilă – judecător la Secţia I civilă Sorinela-Alina Macavei – judecător la Secţia I civilă Adina Georgeta Nicolae – judecător la Secţia I civilă Roxana Popa – judecător la Secţia a II-a civilă Marian Budă – judecător la Secţia a II-a civilă Carmen Trănica Teau – judecător la Secţia a II-a civilă Cosmin Horia Mihăianu – judecător la Secţia a II-a civilă Paulina Lucia Brehar – judecător la Secţia a II-a civilă Emanuel Albu – judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal Claudia Marcela Canacheu – judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal Cezar Hîncu – judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal Viorica Trestianu – judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal Rodica Florica Voicu – judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal Completul pentru

dezlegarea unor chestiuni de drept ce formează obiectul Dosarului nr. 4.132/1/2016 a fost constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 27 5 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). Şedinţa este prezidată de doamna judecător Gabriela Elena Bogasiu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. La şedinţa de judecată participă doamna Elena Adriana Stamatescu, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 27 6 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Galaţi – Secţia contencios administrativ şi fiscal, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: „În interpretarea art. 9 alin. (2) şi alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 353/2003, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a celor similare ale art. 11 alin. (2) – (4) din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituţii, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 11 alin. (3) – (5) din anexa nr. IV la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, respectiv ale art. 11 alin. (1) – (6) din anexa nr. VII la Legea- cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare,

perioada cât un poliţist a fost elev sau student al unei instituţii de învăţământ din sistemul de apărare şi securitate naţională şi care constituie vechime în muncă conform art. 3 din Legea nr. 46/1996 privind pregătirea populaţiei pentru apărare, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 3 din Legea nr. 446/2006 privind pregătirea populaţiei pentru apărare, cu modificările şi completările ulterioare, poate fi luată în calcul la stabilirea gradaţiilor prevăzute de lege pentru această categorie de personal?”.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părţilor, în conformitate cu dispoziţiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Inspectoratul de Poliţie Judeţean Galaţi au depus, în termen legal, prin consilier juridic, puncte de vedere asupra chestiunii de drept; de asemenea, la dosar a fost depus un punct de vedere al reclamanţilor dintr-un alt dosar aflat pe rolul Curţii de Apel Iaşi, al cărui obiect este, potrivit opiniei reclamanţilor, identic cu cel din dosarul în care s-a formulat sesizarea pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile.

În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

În numele legii DECIDE: Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Galaţi – Secţia contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 1.077/121/2015 şi, în consecinţă, stabileşte că: În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 11 alin. (3), alin. (5) şi alin. (6) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 3 din Legea nr. 446/2006 privind pregătirea populaţiei pentru apărare, cu modificările şi completările ulterioare, la stabilirea gradaţiilor nu se ia în calcul perioada cât un poliţist a urmat cursurile unei instituţii de învăţământ pentru formarea poliţiştilor.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 mai 2017.

Magistrat-asistent, Elena Adriana Stamatescu Fără categorie

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.