Decizia nr. 5 din 28 martie 2016

Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin Încheierea de şedinţă din 9 noiembrie 2015, dată în Dosarul nr. 1.186/87/2015, a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la modalitatea de interpretare a dispoziţiilor art. 23 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2004, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 125/2005, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul de a se stabili dacă alocaţia individuală de hrană sub forma tichetelor de masă reprezintă un drept ori reprezintă o vocaţie ce se poate realiza doar în condiţiile în care angajatorul are prevăzute sume în buget cu acest titlu.

Cererea de pronunţare a hotărârii prealabile a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 27 noiembrie 2015 cu nr. 4.296/1/2015.

La aceeaşi dată au fost înregistrate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi dosarele nr. 4.297/1/2015 şi nr. 4.298/1/2015, ce au fost conexate la primul dosar, respectiv nr. 4.296/1/2015, ce vizează sesizările formulate de acelaşi complet de judecată al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, la aceeaşi dată, respectiv 9 noiembrie 2015, în cauze similare privind diferiţi membri de sindicat – dosarele nr. 1.079/87/2015 şi nr. 1.295/87/2015 ale Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale. II. Expunerea succintă a celor trei procese în cadrul cărora s-a invocat chestiunea de drept menţionată

Obiectul învestirii instanţei este acelaşi în toate cele trei cauze, respectiv reclamanţii-intimaţi, angajaţi, au solicitat obligarea angajatorului Spitalul Judeţean de Urgenţă Alexandria la plata către fiecare membru de sindicat a contravalorii tichetelor de masă aferente perioadelor 1 aprilie 2012- 1 octombrie 2014, 1 ianuarie 2015-data pronunţării hotărârii, şi în continuare, atât timp cât reclamanţii îşi păstrează calitatea de salariaţi ai pârâtului.

Au arătat reclamanţii că tichetele de masă aferente lunilor noiembrie şi decembrie 2014 au fost acordate, însă pentru restul perioadelor menţionate în petit angajatorul a refuzat să acorde tichete de masă, invocând faptul că instituţia publică are datorii la bugetul de stat. Au susţinut că au un drept la acordarea tichetelor de masă, şi nu o vocaţie, iar prin neacordarea tichetelor de masă s-a produs un prejudiciu egal cu valoarea în bani a acestora.

Cererile au fost întemeiate pe dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, cu modificările şi completările ulterioare, art. 23 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2004, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 125/2005, cu modificările şi completările ulterioare, art. 93 alin. (3) din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, valabil în perioada 2012-2015, art. 1.530 şi următoarele din Codul civil.

Pârâtul-apelant, angajator, a arătat că tichetele de masă pot fi acordate doar în limita sumelor prevăzute distinct cu această destinaţie în bugetele de venituri şi cheltuieli aprobate, iar tichetele nu au fost acordate întrucât, deşi unitatea sanitară a prevăzut sumele aferente în bugetul de venituri şi cheltuieli, a avut alte priorităţi, respectiv achitarea arieratelor, ceea ce a determinat acordarea tichetelor doar în lunile noiembrie şi decembrie 2014.

În Dosarul nr. 1.186/87/2015, prin Sentinţa nr. 637 din 17 iunie 2015, Tribunalul Teleorman – Secţia conflicte de muncă, asigurări sociale şi contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul Sindicatul „TESA” din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Alexandria şi a obligat pârâtul Spitalul Judeţean de Urgenţă Alexandria să plătească fiecăruia dintre reclamanţii membri de sindicat S.M. şi S.S. contravaloarea tichetelor de masă aferente perioadei 1 aprilie 2012-1 octombrie 2014 şi 1 ianuarie 2015 până la pronunţarea hotărârii, proporţional cu perioada de timp lucrată de fiecare dintre reclamanţi, fiind respins ca nefondat capătul de cerere privind plata contravalorii tichetelor de masă şi în continuare.

În Dosarul nr. 1.079/87/2015, prin Sentinţa nr. 646 din 18 iunie 2015, Tribunalul Teleorman – Secţia conflicte de muncă, asigurări sociale şi contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul Sindicatul „SANITAS” din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Alexandria şi a obligat pârâtul Spitalul Judeţean de Urgenţă Alexandria să plătească fiecăruia dintre reclamanţii membri de sindicat P.M. şi Ş.F. contravaloarea tichetelor de masă aferente perioadei 22 aprilie 2012-1 octombrie 2014 şi 1 ianuarie 2015 până la pronunţarea hotărârii şi în continuare, cât timp reclamanţii au calitatea de salariaţi ai pârâtului şi cadrul legal rămâne neschimbat, proporţional cu perioada de timp lucrată de fiecare dintre reclamanţi, fiind respinse pretenţiile aferente perioadei 1 aprilie 2012-22 aprilie 2012, deoarece s-a constatat prescris dreptul material la acţiune.

În Dosarul nr. 1.295/87/2015, prin Sentinţa nr. 681 din 23 iunie 2015, Tribunalul Teleorman – Secţia conflicte de muncă, asigurări sociale şi contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul Sindicatul „SANITAS” din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Alexandria şi a obligat pârâtul Spitalul Judeţean de Urgenţă Alexandria să plătească fiecăruia dintre reclamanţii membri de sindicat A.G. şi B.V. contravaloarea tichetelor de masă aferente perioadei 1 aprilie 2012-1 octombrie 2014 şi 1 ianuarie 2015 până la pronunţarea hotărârii, proporţional cu perioada de timp lucrată de fiecare dintre reclamanţi, fiind respinse, ca nefondate, capetele de cerere privind actualizarea contravalorii tichetelor de masă cu dobânda legală şi plata în continuare.

În considerentele acestor hotărâri, instanţele au reţinut, în esenţă, că dispoziţiile speciale ale art. 23 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2004, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 125/2005, cu modificările şi completările ulterioare, spre deosebire de dreptul comun aplicabil celorlalţi salariaţi – Legea nr. 142/1998, cu modificările şi completările ulterioare, care nu beneficiază de texte speciale, prevăd obligaţia de acordare a tichetelor de masă, nu posibilitatea acordării acestora. Existenţa priorităţilor menţionate de pârât nu poate avea ca efect neplata drepturilor către salariaţi, întrucât această interpretare se situează în afara prevederilor legale, de vreme ce dreptul salariaţilor de a primi tichete de masă are o triplă legitimare juridică: art. 1 din Legea nr. 142/1998, cu modificările şi completările ulterioare, art. 23 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2004, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 125/2005, cu modificările şi completările ulterioare, art. 93 alin. (3) din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, valabil în perioada 2012-2015.

Învestită cu soluţionarea apelurilor declarate de părţi în cele trei cauze, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. III. Motivele de admisibilitate reţinute de titularul sesizărilor

Prin prisma dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a constatat îndeplinirea cumulativă a condiţiilor de admisibilitate.

Cu referire la existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, în ultimă instanţă, s-a arătat că, în speţă, este vorba de un litigiu de muncă, soluţionat în primă instanţă de tribunal, împotriva sentinţei pronunţate fiind exercitată calea de atac a apelului, cauza nefiind susceptibilă de recurs.

În ceea ce priveşte existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei, s-a reţinut că, în speţă, este vorba de interpretarea dispoziţiilor art. 23 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2004, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 125/2005, cu modificările şi completările ulterioare. În condiţiile în care s-ar stabili că această dispoziţie legală reglementează un drept la acordarea tichetelor de masă, şi nu o vocaţie, s-ar aplica cu prioritate faţă de dispoziţiile contractului colectiv de muncă şi ale Legii nr. 142/1998, cu modificările şi completările ulterioare.

Instanţa de trimitere a mai arătat că problema de drept care face obiectul sesizării este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. Mecanismul pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept răspunde intenţiei legiuitorului de a preveni practica neunitară a instanţelor de judecată în materie.

Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a apreciat că nu există un număr semnificativ de hotărâri judecătoreşti care să fi soluţionat diferit, în mod constant, această chestiune, întrucât, din verificările efectuate, nu s-a putut identifica o practică judiciară conturată şi constantă, astfel încât mecanismul cu funcţie de prevenţie al hotărârii prealabile este incident.

Neexistând o jurisprudenţă semnificativă în materia respectivă şi constatând diferenţe de opinie în interpretarea ce trebuie dată normelor de drept în cauză, s-a apreciat îndeplinită această condiţie de admisibilitate. Litigiile în care este incident textul ce urmează a fi interpretat (art. 23 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2004, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 125/2005, cu modificările şi completările ulterioare) sunt determinate de excepţia instituită prin actele normative în vigoare în perioada 2012-2014 care au exceptat instituţiile finanţate integral din venituri proprii de la obligaţia de a nu acorda tichete de masă şi de faptul că, deşi în bugete sunt prevăzute sume pentru acordarea tichetelor de masă, nu există, întotdeauna, resurse financiare pentru acordarea tichetelor. IV. Punctul de vedere al părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Potrivit încheierilor de sesizare, părţile nu au fost prezente la termenul de judecată la care Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile şi, ca atare, nu au formulat puncte de vedere asupra chestiunii de drept.

După comunicarea raportului, potrivit dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, a fost formulat punct de vedere de către Sindicatul „TESA” din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Alexandria, care are calitatea de apelant-reclamant în Dosarul nr. 1.186/87/2015 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale. Acesta a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a sesizării, astfel cum sunt reglementate de art. 519 din Codul de procedură civilă, întrucât chestiunea de drept a cărei lămurire se cere nu este nouă şi nu prezintă o asemenea dificultate încât să reclame intervenţia instanţei supreme, problema de drept primind o dezlegare din partea instanţelor de judecată. Referitor la fondul sesizărilor, partea a apreciat că acordarea tichetelor de masă reprezintă un drept al personalului contractual din unităţile sanitare publice finanţate din venituri proprii, realizate prin sistemul de asigurări sociale de sănătate, drept instituit de art. 23 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2004, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 125/2005, cu modificările şi completările ulterioare. V. Punctul de vedere al titularului sesizărilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Prin încheierile de sesizare în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, completul de judecată al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a arătat că art. 23 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2004, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 125/2005, cu modificările şi completările ulterioare, consacră un drept la acordarea tichetelor de masă, fără a prevedea o condiţie reprezentată de existenţa resurselor financiare pentru acordarea acestor drepturi.

S-a apreciat că trebuie stabilit dacă această condiţie poate fi dedusă pe cale de interpretare, respectiv dacă dispoziţiile art. 23 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2004, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 125/2005, cu modificările şi completările ulterioare, trebuie completate cu dispoziţiile Legii nr. 142/1998, cu modificările şi completările ulterioare.

Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a considerat că scopul art. 23 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2004, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 125/2005, cu modificările şi completările ulterioare, nu a fost acela de a stabili un număr maxim al tichetelor de masă – 20, în condiţiile în care tichetele urmau a se acorda conform Legii nr. 142/1998, cu modificările şi completările ulterioare, ci acela de a stabili alt regim juridic pentru acordarea tichetelor de masă decât cel reglementat de această lege.

Astfel, interpretând sistematic dispoziţiile art. 23 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2004, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 125/2005, cu modificările şi completările ulterioare, şi cele ale art. 41 1 din acelaşi act normativ, s-a apreciat că legiuitorul a realizat o distincţie între personalul încadrat în unităţile sanitare publice finanţate din venituri proprii realizate prin sistemul de asigurări sociale de sănătate şi personalul contractual din unităţile şi subunităţile sanitare care se finanţează de la bugetul de stat.

În timp ce personalul contractual din unităţile şi subunităţile sanitare care se finanţează de la bugetul de stat beneficiază de tichete de masă în conformitate cu prevederile Legii nr. 142/1998, cu modificările şi completările ulterioare, în privinţa personalului încadrat în unităţile sanitare publice finanţate din venituri proprii nu se face trimitere la dispoziţiile Legii nr. 142/1998, cu modificările şi completările ulterioare.

Instanţa de trimitere a considerat că diferenţele privind regimul de finanţare determină şi diferenţa de reglementare a dreptului la acordarea tichetelor de masă. Interpretarea istorico- teleologică determină concluzia că dreptului reglementat de art. 23 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2004, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 125/2005, cu modificările şi completările ulterioare, nu îi sunt aplicabile condiţiile rezultate din Legea nr. 142/1998, cu modificările şi completările ulterioare.

Astfel, în condiţiile în care exista un cadru legal pentru acordarea tichetelor de masă – Legea nr. 142/1998, cu modificările şi completările ulterioare, legiuitorul a consacrat acest drept, pentru personalul încadrat în unităţile sanitare publice finanţate din venituri proprii realizate prin sistemul de asigurări sociale de sănătate, printr-un act normativ special – Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2004, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 125/2005, cu modificările şi completările ulterioare, art. 23.

De asemenea, deşi lipsa resurselor financiare a determinat apariţia unor acte normative care au reglementat neacordarea tichetelor de masă, în cazul instituţiilor finanţate integral din venituri proprii nu a existat interdicţia de acordare a tichetelor de masă.

Din evoluţia actelor normative rezultă intenţia legiuitorului de a reglementa, în mod special, dreptul personalului încadrat în unităţile sanitare publice finanţate din venituri proprii, distinct de reglementarea cuprinsă în Legea nr. 142/1998, cu modificările şi completările ulterioare.

Completarea dispoziţiilor art. 23 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2004, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 125/2005, cu modificările şi completările ulterioare, cu cele ale Legii nr. 142/1998, cu modificările şi completările ulterioare, care condiţionează exercitarea dreptului de existenţa resurselor financiare este înlăturată, în opinia instanţei de trimitere, de modul în care a fost reglementat dreptul în speţă, în sensul că legiuitorul nu a făcut trimitere la dispoziţiile Legii nr. 142/1998, cu modificările şi completările ulterioare, deşi, în acelaşi act normativ, atunci când a considerat că trebuie aplicate, a trimis la prevederile Legii nr. 142/1998, cu modificările şi completările ulterioare.

S-a menţionat că, în condiţiile în care acelaşi drept este reglementat de contractul colectiv de muncă, de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2004, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 125/2005, cu modificările şi completările ulterioare, şi de Legea nr. 142/1998, cu modificările şi completările ulterioare, în condiţiile în care se constată că art. 23 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2004, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 125/2005, cu modificările şi completările ulterioare, este o lex specialis care reglementează un drept nesupus unei condiţii, se aplică cu prioritate art. 23 (faţă de prevederile art. 132 din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi de principiul specialia generalibus derogant). VI. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

O primă opinie conturată prin soluţiile pronunţate de instanţele judecătoreşti a fost în sensul că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2004, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 125/2005, cu modificările şi completările ulterioare, reprezintă o normă specială de strictă şi imediată aplicare. Cum legea nu distinge şi nu impune nicio condiţionare, vocaţia din norma generală, aplicabilă tuturor salariaţilor, bugetari sau nu, se transformă într-un drept pentru salariat, corelativ unei obligaţii pentru angajator, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2004, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 125/2005, cu modificările şi completările ulterioare, astfel că recunoaşterea acestui drept nu încalcă dispoziţiile obligatorii de interpretare ale Deciziei nr. 14 din 18 februarie 2008 pronunţată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite. Clauza din contractul colectiv de muncă nu este sub condiţie suspensivă, cum ar fi starea financiară a angajatorului, câtă vreme acordarea dreptului nu e condiţionată expres de existenţa resurselor bugetare. Dacă ar fi dorit doar să includă această categorie de salariaţi între destinatarii normei generale, atunci legiuitorul nu instituia obligaţia de plată a maximum 20 de tichete de masă, ci ar fi extins dispoziţiile legale şi pentru această categorie de salariaţi.

O a doua opinie este cea în care cele două texte se coroborează şi nu se exclud, acordarea tichetelor fiind o vocaţie care se realizează în condiţiile în care angajatorul are alocate fonduri în acest sens.

Potrivit datelor comunicate de instanţele naţionale, la nivelul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale există 21 de dosare suspendate în temeiul art. 520 alin. (4) din Codul de procedură civilă, până la soluţionarea prezentei sesizări.

Prin Adresa nr. 3.144/C/5.459/III-5/2015 din 28 decembrie 2015 Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că, la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil, nu s-a verificat şi nu se verifică, în prezent, practica judiciară, în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în această problemă de drept. VII. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit în cauză, în conformitate cu dispoziţiile art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, potrivit dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă.

Asupra rezolvării de principiu a chestiunii de drept sesizate, pentru ipoteza în care completul desemnat în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile ar ajunge la concluzia întrunirii condiţiilor de admisibilitate, opinia judecătorilor-raportori a fost în sensul că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 23 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2004, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 125/2005, cu modificările şi completările ulterioare, alocaţia individuală de hrană sub forma tichetelor de masă nu reprezintă un drept, ci o vocaţie ce se poate realiza doar în condiţiile în care angajatorul are prevăzute în buget sume cu acest titlu. VIII. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Examinând sesizările în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori, punctul de vedere formulat de către una din părţi şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:

Prin dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, legiuitorul a instituit o serie de condiţii de admisibilitate pentru declanşarea procedurii de sesizare în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, condiţii care trebuie să fie întrunite în mod cumulativ.

Procedând, în prealabil, la o analiză asupra admisibilităţii sesizării, se constată că sunt îndeplinite cerinţele legale.

Cele trei procese se află pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în faza de judecată a apelului. Având în vedere că hotărârile care fac obiectul controlului judiciar în apel sunt pronunţate în litigii de muncă, faţă de dispoziţiile art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă, raportat la art. XVIII din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările ulterioare, coroborate cu art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă, hotărârile care vor fi pronunţate în apel vor fi definitive. Prin urmare, titularul sesizărilor soluţionează cauzele în ultimă instanţă.

Cât priveşte condiţia de admisibilitate privind ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată, se constată că sesizările pun în discuţie modalitatea de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 23 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2004, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 125/2005, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul de a se stabili dacă alocaţia individuală de hrană sub forma tichetelor de masă reprezintă un drept sau o vocaţie ce se poate realiza doar în condiţiile în care angajatorul are prevăzute în buget sume cu acest titlu. Prin urmare, de lămurirea acestei chestiuni de drept depinde soluţionarea pe fond a cauzelor, deoarece, în funcţie de modalitatea de rezolvare, se va da o dezlegare fondului raporturilor juridice deduse judecăţii.

Este îndeplinită şi cerinţa noutăţii problemei de drept supuse interpretării, impunându-se următoarele precizări.

Caracterul de noutate nu ţine neapărat de noutatea actului normativ vizat, ci ceea ce prezintă importanţă sub acest aspect este existenţa şi dezvoltarea unei practici judiciare constante în materie.

Potrivit datelor comunicate de către curţile de apel cu privire la chestiunea de drept ce face obiectul sesizărilor de faţă, nu s-a cristalizat o jurisprudenţă conturată şi constantă, iar pe rolul instanţelor judecătoreşti se află cauze similare ce au fost suspendate până la soluţionarea prezentelor sesizări, în temeiul art. 520 alin. (4) din Codul de procedură civilă, astfel încât mecanismul cu funcţie de prevenţie al hotărârii prealabile poate fi declanşat, fiind necesară lămurirea acestei chestiuni de drept.

Referitor la dezlegările date anterior de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite în recursul în interesul legii soluţionat prin Decizia nr. 14 din 18 februarie 2008, soluţia instanţei supreme a vizat interpretarea unitară a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 142/1998, cu modificările şi completările ulterioare, cu privire la alte categorii profesionale, iar nu cele din sistemul de sănătate publică.

Ca atare, se constată că, asupra prezentei chestiuni, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu există un recurs în interesul legii cu un obiect similar, în curs de soluţionare. Se mai reţine că litigiile privind conflictele de muncă nu intră în sfera de competenţă a instanţei supreme, astfel că nu există o jurisprudenţă a acestei instanţe în materie.

Dispoziţia legală vizată de sesizările privind pronunţarea unei hotărâri prealabile este următoarea: – art. 23 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2004 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului contractual din unităţile sanitare publice din sectorul sanitar, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 125/2005, cu modificările şi completările ulterioare, conform căruia: „Art. 23. – Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, personalul încadrat în unităţile sanitare publice finanţate din venituri proprii realizate prin sistemul de asigurări sociale de sănătate beneficiază lunar de maximum 20 de tichete de masă.”

Regimul general de acordare a tichetelor de masă este reglementat prin Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, cu modificările şi completările ulterioare, care, prin art. 1 alin. (1) şi (2), prevede următoarele: „Art. 1. – (1) Salariaţii din cadrul societăţilor comerciale, regiilor autonome şi din sectorul bugetar, precum şi din cadrul unităţilor cooperatiste şi al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator, pot primi o alocaţie individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă. Tichetele de masă sunt emise fie pe suport hârtie, fie pe suport electronic, sunt destinate exclusiv alocaţiei individuale de hrană reglementate de prezenta lege şi sunt suportate integral pe costuri de angajator. (2) Tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unităţile din sectorul bugetar, şi în limita bugetelor de venituri şi cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori.”

Din modalitatea de formulare a normei de la art. 1 alin. (1) citate mai sus, rezultă că această dispoziţie legală are un caracter dispozitiv, acordarea acestui beneficiu pentru angajaţi fiind lăsată la latitudinea angajatorului.

În cuprinsul aceleiaşi norme sunt enumerate limitativ categoriile de beneficiari ai acestor tichete de masă, printre care se numără şi salariaţii din sectorul bugetar.

Totodată, prin art. 1 alin. (2) din aceeaşi lege se stabileşte şi modalitatea de finanţare a acestor alocaţii individuale de hrană, sub forma tichetelor de masă, în cazul în care angajatorul decide acordarea lor: pentru salariaţii unităţilor din sectorul bugetar, în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, iar pentru salariaţii din cadrul celorlalte categorii de angajatori, în limita bugetelor de venituri şi cheltuieli aprobate, potrivit legii.

Ulterior, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2004 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului contractual din unităţile sanitare publice din sectorul sanitar, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 125/2005, cu modificările şi completările ulterioare, au fost introduse dispoziţii speciale cu privire la acordarea tichetelor de masă.

În primul rând, prin acest act normativ s-a făcut distincţia între personalul încadrat în unităţile sanitare publice finanţate din venituri proprii, la care se referă art. 23 citat mai sus, şi personalul contractual din unităţile şi subunităţile sanitare, pentru care s-a prevăzut la art. 41 1 că: „(1) Beneficiază în continuare de tichete de masă în conformitate cu prevederile Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, cu modificările ulterioare, personalul contractual din unităţile şi subunităţile sanitare care, începând cu anul 2007, se finanţează de la bugetul de stat, precum şi medicii, farmaciştii şi medicii dentişti pe perioada anilor I-VII de rezidenţiat. (2) Categoriile de personal care beneficiază de tichete de masă potrivit alin. (1) sunt: a) personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar din cabinetele de planning familial din structura spitalelor; b) medicii şi personalul sanitar din unităţile sau secţiile de spital cu profil de recuperare distrofici, recuperare şi reabilitare neuropsihomotorie sau pentru copii bolnavi HIV/SIDA, reorganizate potrivit legii; c) personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar din unităţile şi compartimentele de primire a urgenţelor din cadrul spitalelor de urgenţă; d) personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar din dispensarele şi cabinetele medicale de TBC, centrele şi laboratoarele de sănătate mintală, boli infecţioase din structura spitalelor, definite ca activităţi de interes deosebit în realizarea obiectivelor strategiei de sănătate publică. (3) Cheltuielile prevăzute la alin. (1) se suportă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii Publice. (4) Se abilitează Ministerul Finanţelor Publice să introducă modificările corespunzătoare în structura bugetului Ministerului Sănătăţii Publice.”

Analizând comparativ şi sistematic cele două texte de lege, se constată că dispoziţia de la art. 23 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2004, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 125/2005, cu modificările şi completările ulterioare, este o normă imperativă şi, în acelaşi timp, reprezintă o normă specială în raport cu prevederile Legii nr. 142/1998, cu modificările şi completările ulterioare, cu o existenţă de sine stătătoare, independent de dreptul comun în materie, fiind aplicabilă cu privire la personalul încadrat în unităţile sanitare publice finanţate din venituri proprii.

Pe de altă parte, art. 41 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2004, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 125/2005, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte, în contextul acestui act normativ special, că pentru categoria personalului contractual din unităţile şi subunităţile sanitare – care beneficiază în continuare de tichete de masă – acestea se acordă în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 142/1998, cu modificările şi completările ulterioare, legea-cadru care reprezintă dreptul comun. Prin urmare, în acest caz, tichetele de masă se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii, conform alin. (3) al art. 41 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2004, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 125/2005, cu modificările şi completările ulterioare, dacă sunt alocate sume suficiente de natură a acoperi aceste cheltuieli bugetare, în limitele cărora angajatorul se poate obliga la acordarea tichetelor de masă acestei categorii de personal.

Acest regim juridic diferit rezultă şi din împrejurarea că, în timp ce personalul contractual din unităţile şi subunităţile sanitare a intrat sub restricţiile impuse prin reglementări succesive [art. 12 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, art. 15 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011, cu modificările ulterioare, art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, aprobată prin Legea nr. 36/2014, art. 8 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, cu modificările şi completările ulterioare], potrivit cărora tichetele de masă nu s-au acordat în anii 2011, 2012, 2013, 2015 – ceea ce corespunde unei interdicţii de utilizare cu această afectaţiune a sumelor alocate de la bugetul de stat unităţilor şi subunităţilor sanitare ori interdicţia unor astfel de cheltuieli din bugetul alocat -, personalul încadrat în unităţile sanitare publice finanţate din venituri proprii nu a intrat sub incidenţa acestei restricţii, fiind exceptat în mod expres de lege.

De asemenea, faptul că mare parte din prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 115/2004, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 125/2005, cu modificările şi completările ulterioare, au fost abrogate în timp, iar dispoziţiile art. 23 şi cele ale art. 41 1 din acest act normativ au fost menţinute, arată intenţia legiuitorului de a reglementa în mod distinct situaţia personalului încadrat în unităţile sanitare publice finanţate din venituri proprii, fără a se face trimitere la Legea nr. 142/1998, cu modificările şi completările ulterioare.

De altfel, cu ocazia examinării excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 41 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2004, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 125/2005, cu modificările şi completările ulterioare, Curtea Constituţională a reţinut, prin Decizia nr. 1.240 din 6 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 832 din 3 decembrie 2009, că „acordarea dreptului la tichete de masă unor categorii de personal cu excluderea altora este întemeiată pe criteriile obiectiv diferite avute în vedere de legiuitor şi nu este de natură să înfrângă principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie”.

În cauzele în care au fost formulate prezentele sesizări, situaţia de fapt vizează un spital public, care este o instituţie publică finanţată integral din venituri proprii, aşa cum se stipulează în mod expres în art. 190 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare: „Spitalele publice sunt instituţii publice finanţate integral din venituri proprii şi funcţionează pe principiul autonomiei financiare. Veniturile proprii ale spitalelor publice provin din sumele încasate pentru serviciile medicale, alte prestaţii efectuate pe bază de contract, precum şi din alte surse, conform legii”.

Totodată, art. 191 alin. (1) din aceeaşi lege prevede următoarele: „Contractul de furnizare de servicii medicale al spitalului public cu casa de asigurări de sănătate se negociază de către manager cu conducerea casei de asigurări de sănătate, în condiţiile stabilite în contractul-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate”.

Ca atare, cheltuielile efectuate de spitalele publice cu acordarea tichetelor de masă personalului încadrat în unităţile sanitare publice finanţate din venituri proprii nu reprezintă cheltuieli de la bugetul de stat, ci din veniturile proprii ale spitalului, chiar dacă sursa principală a acestor venituri este contractul de furnizare de servicii medicale al spitalului public cu casa de asigurări sociale de sănătate, ceea ce justifică şi diferenţa de regim juridic în privinţa tichetelor de masă faţă de categoria personalului contractual, finanţat de la bugetul de stat.

Această concluzie nu încalcă nici dezlegările date anterior de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite în recursul în interesul legii soluţionat prin Decizia nr. 14 din 18 februarie 2008, care a privit interpretarea unitară a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 142/1998, cu modificările şi completările ulterioare, referitor la acordarea acestor beneficii judecătorilor, procurorilor, personalului auxiliar de specialitate, funcţionarilor publici, precum şi personalului contractual din cadrul instanţelor şi parchetelor, prin urmare alte categorii profesionale, iar nu cele din sistemul de sănătate publică.

În consecinţă, dispoziţiile art. 23 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2004, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 125/2005, cu modificările şi completările ulterioare, trebuie interpretate în sensul că alocaţia individuală de hrană sub forma tichetelor de masă pentru personalul încadrat în unităţile sanitare publice finanţate din venituri proprii realizate prin sistemul de asigurări sociale de sănătate reprezintă un drept, iar nu o vocaţie. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 521, cu referire la art. 519 din Codul de procedură civilă,